Carmen CIORNEA: Mesagera memoriei înălțării

MESAGERA MEMORIEI ÎNĂLȚĂRII

 

ne petrecem calea pe această
traiectorie stereo
tipă. aceleași gesturi ne a
sigură rutina în care putem să
asigurăm adăpostul eului de
dureroasa stare de adânc din
acest conglomerat crucificat –
muzeu de sulf abandonat de îngeri.
așteptăm măcinarea nisipului din
clepsidra ce ne măsoară timpul și,
în final, ne plângem că am pierdut de
și am respectat atâtea reguli ale jocului acesta
în care ne prindem cu toții de
și cu toții știm că la capăt nici
unul nu iese câștigător.

 

Doamne, ai grijă de amintirea
noastră, n-o lăsa să de
vină mesagera memoriei unei
înălțări inexistente!

——————————

Carmen CIORNEA

5 august, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Cântecul de sirenă al morții

Cântecul de sirenă al morții

 

Viața de fapt
este cântecul de sirenă al morții
ademenindu-ne spre veșnicie,
este raza de lună
încremenită pe stâlpul porții,
ciorchinele din vie
care zilnic ne îmbată
cu licoarea scursă din teascul de lut,
o plonjare cu respirația tăiată
în necunoscut,
un drog pe care destinul
ni-l injectează în vene,
în mici porții…

 

Lampă a lui Diogene,
viața de fapt
este cântecul de sirenă al morții.

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

5 august 2018

Florentina SAVU: Când…

CÂND…

 

„Sentimentul este forma cea mai curată
a adevărului.”
S-o mai subliniem o dată:
E șansa viitorului!

 

Când două palme se sărută
Iubirea este adevăr,
În aer e dragoste multă
Ce nu va ști de vreun ivăr!

 

Când patru pași în ritm pășesc,
Inima fuge de nebună,
Ea e un flutur îngeresc
Ce zboară până și pe lună!

 

Când patru buze strigă dor,
Sufletul parcă e în transă,
Arde înflăcărat de-amor
Și orice clipă este-o șansă!

 

Când două vieți se țin de mână
Și spre altar caută cerul,
Iubirea e forma divină
Ce și-o urma ne-ncetat zborul!

 

Când un bărbat și o femeie
Cununii își pun pe cap,
În jur se-mprăștie scânteie
Și fericirea e în trap!

 

Când ceru-i frate cu pământul
Nu mai ai teamă de nimic,
Oriunde-ți poate merge gândul,
Câștigător la…loz în plic!

 

Când patru ochi sunt patru stele,
Lumina ți-e asigurată,
Nu te-or mai urmări nici iele
Și viața-ți va fi fermecată!

———————————–

Florentina SAVU

4 august, 2018

Maria HOTEA: Sub semnele iubirii

Sub semnele iubirii

 

Întinde inserarea peste întreaga zare ,
O mantie brodată cu stele lucitoare
Sub semnele iubirii stau visele ascunse,
Iar suflete de dor adesea sunt cuprinse!

 

Și-n nopțile senine, luna cu raze argintii,
Ne îndeamnă la visare iar stele sidefii
Ne amăgesc și gândul prin clipe călător,
Dezleagă amintiri din dragoste și dor.

 

Priviri îngândurate se pierd în depărtări,
Misterele iubirii sunt semne de întrebări
Îndeamnă ne-nțelesuri ce nu au dezlegare,
Răspunsuri să ni-l dăm pe rând la fiecare!

 

Trăirile din clipe ce uneori nu-s spuse,
Ascunse sunt cu grijă în suflete închise
Sunt semne delicate păstrate din iubire,
Iar gândul le pătrunde adesea cu uimire.

 

Doar taină iubirii o dezlegăm din vise,
Sub razele de luna ele-s dorințe-aprinse
Zâmbind le exprimăm în șoapte și-n priviri,
Simțindu-le tandrețea prin magice trăiri!

——————————-

Maria HOTEA

4 august, 2018

 

Vasilica GRIGORAȘ: Vals milenar

Vals milenar

la îmbrăţişarea
dintre pământ şi apă
văzduhul plin de miresme
într-o interesantă simbioză
ciudăţenia amestecată
cu banalul, blândeţea şi candoarea
toate într-un cor
tonalitate guturală
presărată cu voci
zbârlite, scârţâietoare
ca uşile neunse
dar deloc neplăcute
parcă-mi zâmbesc ghiduş
străduindu-se
să fie respectabile

privesc în zare
spre piscul muntelui
din copaia căruia
soarele-şi răsfrânge
razele aurii
blând curgătoare
şi-mi inundă irişii

licurici matinali
împestriţaţi de-aromele
şi nuanţele serafice
ale florilor sălbatice
şi clorofila algelor
se rostogolesc făţarnici
copii năzdrăvani
în tangajul mării

muntele semeţ
şi marea adâncă
se leagănă în pas
de vals milenar
contopindu-se subtil
până la măduvă
într-o aură palpabilă

—————————

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

4 august, 2018

               (Imagine de pe internet)

Lavinia BUD: Așteptare

AȘTEPTARE

 

De crezi că n-am putut să-ți fiu
Busolă, sau mai mult, o stea polară,
Eu te-am vegheat și-n suflet încă știu
Întâiul tău surâs din lacrima de seară.

 

Am căutat să-nvăț despre lumină,
Să te-nconjor cu ea ca un zăgaz,
Să poți purta pe umeri aripi fără vină,
Să nu sfărâmi nimic din vajnicul zăplaz.

 

De-ai rătăcit și umbră-ai pus pe frunte,
Ispita slăbiciunii punând-o pe vreo rană,
Te-așteaptă mâna mea la capătul de punte
De ieri, de azi și până-n cea din urmă vamă.

————————————

Lavinia BUD

4 august, 2018

 

Irina Lucia MIHALCA: Lumina dragostei (versuri)

Iubirea macilor, o flacără vie 

 

Pe pânza vieţii trasezi conturul fiecărei clipe,

culoarea zilei de ieri, dar şi-a celei de mâine,

culori de foc, culori de gheaţă,

lumini şi umbre,

străbaţi cărările iubirii, raze de speranţă,

cunoaşterea-i o oglindă,

trebuie să faci orice nu poţi face.

 

Timpul nu ne-aparţine, toate graniţele

sunt convenţii care aşteaptă să fie trecute.

Dragostea trece peste moarte,

cu un singur pas

poţi depăşi iluzia separării.

O hartă a Egiptului,

dincolo de nisipuri e Canaanul ceresc!

Ce e omul fără iubire? Un abur

care se ridică puţin şi-apoi piere.

Suntem particule împrăştiate

în ieri, în azi şi-n mâine.

Ieri s-au aprins flăcările.

Trecem şi trecem prin aceeaşi piesă,

trecutul ne cheamă

prin strigătul unei sirene,

între leagăn şi ultima clipă

suntem legaţi prin fiecare gând,

moartea-i doar o uşă deschisă.

Inimă ta cântă aceeaşi melodie

şi cuvintele, ecoul din adâncul tău,

un abur uşor,

ca trilul ciocârliei înălţat spre cer.

Ştii bine cântecul nostru!

 

Vino, iubito, vino să te sărut,  

 oriunde, peste tot,

 să te privesc

 ca pe coperta unei cărţi,

 adâncă-mi este iubirea pentru tine,

 menirea mea eşti pe-acest pământ! 

Vino, iubito, vino să stăm alături, 

 faţă în faţă, hai vino-aici,

 să-ţi văd durerea trupului!

Sărută-mă, iubitule, săruta-mă,

pe conturul nopţii,

pe conturul inimii noastre,

petalele simţirii le-am adus la lumină,

o emoţie profundă în straturile fiinţei.

Simţi pulsul şi bătăile inimilor?

Să trăim doar prezentul, timpul cel viu,

nimeni nu ştie ziua de mâine,

de ce să mă gândesc la altă clipă?!

Opreşte-o! Vino, iubito, vino să te sărut, 

 pe conturul trupului, pe harta ta,

 ca un nebun, poeta mea!

 

 Vino, iubito, vino în portul nostru 

 neidentificat, încă, pe harta lumii! 

 Te ştiu dintotdeauna. Sunt acolo,

 pe râul tău, o poezie de dragoste eşti!  

 Aprinde focul, te-aştept, eliberată de trup, 

 să fim în globul de lumină!

Să fim, ce bine-ai spus!

Mereu flacără vie,

aici e cheia, dorinţa şi taina…

Suspină stelele, nuferii se deschid

la lumina divină

pe care-o simţim şi-o purtăm,

divinitatea aşteaptă

şi-un înger plânge, vrea aici.

Muşcă-mă, iubito, muşcă-mă,

 să rămâi prin durere cu mine

 şi-acum fugi!

Din atingerea noastră divină 

 – două vase prin care

 iubirea circulă dintr-unul într-altul -,

 rămâne starea de nedescris, 

 o neputinţă, o dulce, dulce durere,

 combinaţia de tu, de eu, 

 acea durere ce nu mi-o pot explica, 

 dorinţa separată de-ntâmplare,

 momentul creaţiei

 nu ni-l poate lua nimeni.

Ăsta-i cursul râului, mereu va fi aşa,

am trecut prin atâtea trepte,

până-am ajuns aici,

de la izvor spre revărsarea-n mare.

Marea mea! … Valul meu,

un ţărm şi-un val, şi poezia lor!

O iubire, în gând şi-n simţiri îmi eşti, 

 ăsta-i adevărul! Să declanşăm 

 marea revoluţie, iubirea macilor!

 

Totu-i un vis ce dispare-n zori, 

 şi viaţa, şi omul, şi totul!

Un vis, cuvinte reverberate-n noi,

o dulce, dulce durere care alunecă peste noi,

asemeni scurgerii nisipului printre degete…

 

Cu-a dragostei lumină

 

În fântâna inimii am intrat împreună

şi, pas cu pas, adânc

ne-am continuat drumul sub cerurile înstelate.

 

Eu, rază de lumină,         Tu, torent al cosmosului,

Eu, val neobosit                Tu, ţărm al mării mele

când domol şi răcoros,         mereu aşteptat şi aştepând,

când furtunos şi înăbuşitor.    mereu întregul prelungirii mele.

 

Cu respiraţia ai atins-o!

O barcă, efemeră sub steaua Luceafărului, călăuză…

 

Eu, dintr-un timp anume                        Tu, din acel prezent

– steaua mult dorită.                           – scânteia inimii mele.

 

Din ochii tăi am îndepărtat, rând pe rând, norii,

– un zbor de fluturi pe cărările durerii tale curgătoare –

am cules spinii tăcerilor străine

şi ţi-am privit lumina, pornind în larg s-o ajung.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Lumina dragostei (versuri)”

Dan-Obogeanu Gheorghe: Petele de ,,flori”

Petele de ,,flori”

 

Rază de soare în luna lui gustar,
Inimă bună și cuvânt,
Refrenul unui poem aniversar
Cu litere de aur am scris un legământ…

 

Ore din care se rup petele,
Secunde picate pe iarbă de rouă,
Calcă piciorul cu talpa moale
Pe timpul cu floare din vremea cea nouă.

 

Rămân orfane grădinile sacre,
Ca florile-a picate-n asfințit,
Ne punem speranța în vechile lacre
Și lacăt și zale pe tot ce am simțit….

 

Și bruma prea albă rămâne azi rece
Cu-o rază de dor topită-în veci,
Iar anotimpul ce uită să plece
Te-așteaptă stingher pe vechile poteci…

……………………………….

Petale de flori se prefac în cuvinte
Și cerne iubirea pe vechile morminte!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

4 august, 2018

Vasile COMAN: Departe tu… departe eu…

Departe tu… departe eu…

 

Copile drag…nu vreau să-ți fiu povară…
te rog, nu te-ntrista și nici să nu ai teamă,
acum ai ajuns sus… te-nvârți prin sfere înalte;
mă bucur, puiul meu… ești om avut…cu carte.

 

Mă simt bătrân… și trupul de-abia-l pot ridica,
nu vreau să te împiedic, de-acum e casa ta,
voi fi plecat departe…prin stele voi rătăci,
să cauți cu privirea…și poate-ți voi zâmbi.

 

Plecat voi fi…nu vreau să-ți fiu corvoadă
și-ai tăi prieteni, tineri, bătrânețea să vadă,
dar de-o vrea bunul înger, acolo-n Paradis
să mă-nvoiască-un ceas, îți vin copile-n vis.

 

De-ți vei aduce aminte, nu te-amărî pe mine,
am fost mamă și tată, un sprijin pentru tine,
nu știu de ce anume mi-e sufletul un chin,
mi-e bătrânețea grea și fără pic de sprijin.

 

Departe tu… departe eu…așa vrea Bunul Dumnezeu
plecat-au toți, bunici, părinți…e rândul meu,
dar când ai timp, copile… să vii pe la mormânt…
ușor…să pui o floare… poate un gând… tăcând…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

30 ianuarie 2017