Se apreciază, chiar foarte unitar din partea criticii teatrale, a celor ce studiază și au studiat istoria precum și evoluțiile teatrului de-a lungul veacurilor, faptul că acesta reflectă schimbările ce caracterizează sistemele sociale la un moment istoric dat. Teatrul este o oglindă a societății redată de dramaturgi și pusă în scenă de actori,  oglindindu-se aici viața  însăși, cu toate cele aparținătoare prezentului, trecutului precum și despre orientările spre viitor. Se știe că dintre toate genurile de arte, arta teatrală este cea mai complexă, devenită o sinteză adunând in scenă genurile mai multor arte; tocmai aci se află valoarea acestuia precum și efectele benefice aduse asupra înaintării culturii în general!

De asemenea, pe lângă faptul că este un luminător viu al societății omenești, cu direcții înspre înălțarea educației, moralei, credinței și civilizației umane prezente, teatrul vestește nevoile de viitor ale societății, deșteaptă simțul frăției între cetățeni, aduce servicii care favorizează întotdeauna victoria adevărului, fiind o artă extrem de utilă, atunci când este înțeleasă și susținută, atât de spectatorii iubitori de teatru, cât mai ales de organele oficiale in cadrul sistemului social cultural existent!

Teatrul își împlinește menirea atunci când sistemul social, mai cu seamă sistemul politic, nu aplică presiuni de interes, mai ales doctrinar cum de altfel in istoria acestei arte, exemplele negative abundă, astfel că și teatrul se ridica și decădea după cum sistemele sociale, imperiile lumii se ridicau sau decădeau! Mai grave erau situațiile in care noile sisteme de orânduiri, puse pe picioare, nu arhivau de multe ori realizările  teatrale ale trecutului, pierzându-se astfel acea referință ce ar  fi fost extrem de utilă în evoluția artei și a scopului acestea; scop desigur benefic înfrumusețării vieții societăților viitoare! Dramaturgia românească bineînțeles că nu a scăpat de asemenea situații de-a lungul istoriei.

     Studiile și cercetările în lumea teatrului antic grec a atras mulțimi de cercetători, oameni pasionați de a cunoaște istoria și originile artei teatrale, nivelul calitativ al acestei vechi arte și desigur autorii scrierilor pentru teatru, actorii din scene, modul și sistemele în care se organizau desfășurările  acestor acte culturale, evoluția în timp și spațiu , s.a.m.d. Nu întotdeauna însă s-a reușit a cuprinde și reda istoria teatrului antichității, a operelor scrise sau jucate în scene, autorii reali a acestora, multe, foarte multe  s-au pierdut în decursul timpului, fie datorită războaielor, fie catastrofelor naturale, focuri și inundații, fie neglijenței generațiilor viitoare! Mai ales că scrierile se realizau pe foi de papirus, sau pe piei de animale(cazul scrierilor biblice), iar succesiunea mereu repetată a sistemelor sociale, lăsau aceste valori deseori pierzaniei.

  Deseori lipsa de atenție și de păstrare ajungea până acolo încât aceste manuscrise deveneau materie de lucru, folosite de meseriași și comercianți! Este de la sine înțeleasă strădania acelor hermeneuți în cercetările lor, de cele mai multe ori reușind să adune chiar și pe fragmente scrierile anticilor, spre a întregii ulterior opera. Dar multe scrieri au rămas pentru totdeauna dispărute și necunoscute! Nu mai vorbim de greutățile întâmpinate de traducătorii acestor scrieri. Fie proză, fie poezie, dar mai ales cele dedicate  teatrului. Aproape intr-un ”Chorus”, traducătorii operelor tragice-comice ale anticilor Greciei precum Sofocle, Eschil, Euripide, Aristofan, Menander, s.a.m.d., enumără dificultățile acestor traduceri, la care s-au angajat ei înșiși, și asta din entuziasmul lor spre a reda o oglinda a trecutului, nouă celor prezenți și celor ce vor veni după noi, generațiilor viitoare!

Munca acestora trebuie întotdeauna respectată, mai ales socotind labirintul atât de încâlcit al zecilor de secole trecute, căutând a descifra papirusurile găsite și pe la  momâile piramidelor antichității!  Nu e o muncă la care s-ar angaja oricine! Asta ne-o spune traducători care au transpirat în această muncă, precum: Norma Miller, David Barett, Alan Sommerstein, E.F.Watling, și desigur mulți acei pasionați a descoperi și cunoaște cultura și modul de viață a celor ce au trăit și locuit cu mii de ani în urmă în  geografia acestui vechi și cu mult sânge sfințit loc, Pământul!

      Secolul III și II. BC. se va lumina prin întâlnirea  culturii Greciei cu Roma antică, moment în care Horațiu(65-8B.C.) făcea analize in lucrarea sa ”Ars Poetica”, asupra Teatrului Vechi al Atenienilor, ușurând într-un fel situația lui Aristofan, care, la un moment devenise marginalizat de sistemul politic al vremii sale. Sparta atacase  Atena, încep războaiele dintre aceste state-orașe, cunoscute sub numele de ”războaiele Peloponeze, acum vin și cuceririle lui Alexandru Macedon, aducând Grecia sub stăpânirea imperiului său. Horațiu găsea potrivită și utilă aciditatea  satirică din scrierile comice ale lui Aristofan, probabil pentru că tocmai acesta(Horațiu) satiriza versurile lui Lucilius astfel:

”…Yes, I did say that Lucilius verse is incompetently composed/ Who is so besotted an admirer of Lucilius as not to admit this?/

       (Aristofanes –The Knights/Peace/The Birds/The Assembly Women/Wealth/ translated by  Alan H. Sommerstein and David Barett, published  by Penguin Books, London, 1978).

   Mai înspre vremea când Noul Teatru începuse a lua locul Vechiului Teatru al Greciei antice, devenind o nouă orientare acum și pentru teatrele europene, Plutarch (45-125A.D) revine cu o critică accerbă asupra scrierilor și talentului de-a dreptul vulgare în exprimare a lui  Aristofan.  Cercetătoarea și translatoarea operei lui Aristofan, Norma Miller, care traduse din greaca veche, de pe papirus, din comediile lui Aristofan, dovedește în scrierile sale faptul că, Aristofan era și un strălucit poet, poate unul imediat după Homer.

Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Câteva adevăruri din lumea teatrului” →