Claudia BOTA: Nu mă privi cu inima străină

Nu mă privi cu inima străină

 

Cum aș putea să-ți spun azi: ”Te iubesc!”
Căci Dumnezeu este Bun și Prea firesc
Fiind răzvrătită sângele din vene-mi curge,
Veninul însă aprig și tiranic mi se frânge.

 

M-am întunecat cu al meu păcat,
Și când corăbile s-au scufundat
În porturile ce străjuiesc depărtările,
Cuvintele de taină înfruntă zările.

 

Nu mă privi cu inimă străină,
Căci numai tu ești azi de vină,
Înviforată stau cu amintirile plecată,
Din neputințe tulburată și nevinovată.

———————————

Claudia BOTA

11 august, 2018

Lasă un răspuns