
În liniștea din mine
I-au de sub mine vara si plec cu ea la drum
În liniștea din mine aud cum îmi vorbește,
Deși nu-i pace-n cale, prin suflete de fum
Ascult cum toarce vara, un tril , dumnezeiește.
Din când în când bătrâna se-mpiedică si tace
Călcând pe piedestalul din rochia-i divină,
Cărând în tihnă clipe, din ani ce o mai zace
Și îmi arată fruntea-i, cuprinsă de rugină.
Pe drumuri vechi de munte , oprim de câte-o rugă
Și uneori pe cale, o simt îngenuncheată.
Aștept tacută-n pasu-mi un suflu ce-i pe fugă
Și-i torn un strop de apă, din Cer ce nu se gată.
Când nu mai poate merge , o lacrimă-i scâncește,
Aștept cadența verii, că vreau să mai trăiască.
Prind sufletele frunzei , ascult cum îmi vorbește
Și prinde trena toamnei și-ncep să târguiască.
Am soarele cât casa, ce nu se vede dus,
Lumina mea tenace de nu se mai sfârșește,
Ia-ți norii de pe frunte și du-i ceva mai sus
Că vine clipa nopții, când ea împărățește.
Iar dacă-n suferință te simți nemulțumită
Și Soarele te arde și prinde ați fi teamă,
Coase-ți pe rochii frunze, ce vara o imită
Și lasă-l să lumine, nu-l mai lua în seamă.
Cu vara lângă mine, îmi văd acum de drum
Și floarea-i nesfârșită și drumu-i nesfârșit,
Dar simt ca vine toamna si ce mă fac acum ?
În liniștea din mine, nu m-am împărtășit !
Cu noaptea-mbrățișată
Strâng noaptea peste mine și-mi pare tot mai rece
Prin groasa-ntunecime de nu mai pot vedea,
Prin firele clepsidrei, prin timp ce iute trece,
Nu caut nemurirea, vreau doar iubirea ta.
Când ceasul bate ora, mă număr prin săruturi
Cu ochii stinși pe boltă , m-ascund pe dup-o stea,
În trupul prins de glie, zbor fluturi, după fluturi,
Iar degetele nopții mi-ascunde steaua mea.
Cad clipe , după clipe și simt că-n joc mi-e bine
Iar noaptea-mparte timpul ce nu mă împlinește
Prind zorii dimineții, timid i-arunc în vine
Zulufi ai neputinței, ce doar mă mai iubește.
Cu noaptea-mbrățișată în jocul ce-l aștept
Întreb o clipă Cerul , cât poate să iubească ?
De are poarta-nchisă și nu mai pot să-l iert
Închid teama-m zăbrele , să nu mă copleșească.
Cu noaptea-mbrățișată prin visele rebele
În razele de Lună , de-mi pare că mă scald,
Strâng Universu-n brațe, cu tot cu mii de stele
Și-n recele din noapte, îmi pare că-i mai cald.

Cred în întâlnirile astrale dintre oameni, locuri și ideile ce urmează să se întrupeze în monumente de mai mare sau mai modestă anvergură, dar care toate sunt menite să scoată la lumină coordonatele pe care se plasează o operă, una cu valențe cosmice, magice. Puțini dintre noi știm, că celebra lucrare filosofică „Diferențialele divine” din cadrul „Trilogiei Cosmologice” (tom cu sute de pagini înțesate de idei elitiste si avangardiste) a fost scrisă de Lucian Blaga în splendoarea colinelor bistrițene, într-o casă țărănească, pe care o cumpărase laolaltă cu moșia de câteva jugăre din jur, pometuri roditoare, lanuri de cereale, fânețuri cu izvoare în anul 1938.
Ziua de 28 august a fiecărui an este deosebită pentru satul Pătrăuții de Jos de pe Valea Siretului. E ziua satului, hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului, dar și hramul satului. E o zi deosebită pentru pătrăuceni. Cei care au avut ocazia să se afle măcar o singură dată la hramul pătrăucenilor rămân cu impresii frumoase.
A fi scriitor/scriitoare este o mare onoare pentru care niciun sacrificiu nu mi se pare prea mare. Creatorul de literatură este un ales, el, dacă pune suflet în ceea ce scrie, mult suflet, acea scânteie divină ce-l face unic, va crea o operă deosebită.



