Alexandru NEMOIANU: Întâlnirea de la Helsinki

În 16 Iulie, 2018, la Helsinki, a avut loc întâlnirea dintre Președinții USA și Federației Ruse, Donald Trump și Vladimir V.Putin. O întâlnire istorică și care a avut rezultate pozitive. Există reala posibilitate ca între cele două super puteri nucleare să se stabilească relații de înțelegere și direct colaborare. Perspectiva unui război devastator dispare.
Această întâlnire poate avea urmări efectiv tectonice pentru evoluția istorică următoare.
În primul rând s-ar pune capăt definitiv relicvelor “războiului rece”. Mai mult, s-ar putea instaura o nouă ordine mondială bazată pe negocieri și schimburi. O ordine care ar fi de tipul celor care au urmat Congresului de la Viena(1815) și care a continuat până în 1914. O vreme de pace și stabilitate.
Pentru USA o legătură normală cu Rusia ar însemna siguranță, posibilitate fără precedent în a decide situațiile majore. Ar fi o înțelegere stabilită într-un moment net favorabil USA, în situația când sunt cel “puternic”. În aceste împrejurări, asigurându-și avantajele, USA ar putea să acționeze și generos, deci câștigând pierduta superioritate morală. În plus USA ar fi scăpate de purtarea războaielor inutile care secătuiesc bugetar țara.
Paraziții cărați în spate, i.e. Europa Unită, nu vor putea decât să aprobe și să se recunoască drept putere de rangul doi. Inevitabil exportul jalniciei lor ideologii sodomite s-ar prăbuși în lada de gunoi a istoriei.
China, în esență, nu ar avea nimica de pierdut. Starea ei ar rămâne neschimbată și, fiind o putere rațională, va acceptă nouă situație.
Dar cea mai mare victorie a lui Trump este pe plan intern.
Împotriva lui Trump sunt toți birocrații numiți în administrații democrate, o bună parte a mijloacelor de informare (“media sodomită”) și, mai grav, bună parte din serviciile de informare și securitate aservite politic. Dar mai ales împotriva lui Trump se află “aripa războiului” cei care își imaginează în chip iresponsabil că ar putea învinge într-un război nuclear, cei care acceptă dispariția câtorva MILIARDE de vieți omenești ca „Pierderi colaterale”. Sunt adversari redutabili, vicioși și care nu se dau înapoi de la nimic și sunt gata să folosească orice mijloace. De partea lui Trump se află armata și Poporul American.

Toate structurile și corpurile care se opun lui Trump, ”deep state” (“statul paralel”) s-au coagulat și au drept cheie de boltă prezentarea Rusiei ca adversar mortal. O asumpție falsă, bazată pe nimic, doar pe preluarea mecanică și prostească a unor clișee din vremea “războiului rece “și care, chiar și atunci, erau doar parțial reale. Pe aceste asumpții penibile nenumărați oameni și-au făcut carieră politică, financiară și, dramatic, academică. Nu vor renunța fără lupte și vor folosi media, sodomiții și mulțimea proștilor. Dar, pur și simplu, Trump sparge acest păienjeniş de minciuni și falsuri recurgând la bunul simț. Iar aici ne lovim de o altă catastrofală neînțelegere a termenilor.
Se afirmă că “bunul simț” este blând, sentimental, direct dulceag. Nimic mai fals; bunul simț este brutal, fără scuze. Când copiii au strigat, ”Împăratul este în pielea goală” ei nu au fost sentimentali, au fost brutali. Așa și acuma.
Vorbăria “statului paralel” nu poate fi bătută prin argument. Cu un adversar de rea credință nu vei putea câștigă prin argument. Vei putea câștigă înfățișându-i realitatea, FAPTUL. Contra factum est non argumentum. Este elementar.

În urmă acestei înțelegeri și dacă ea va dăinui, cel mai mare câștigător va fi lupta contra terorismului Islamic și cei mai loviți vor fi suporterii lui.
Câștigători laterali, cred, vor fi Israel, Ungaria, Cehia, Slovacia. Iar perdanți vor fi, între alții, și Polonia și România. Două țări care nu au vrut să înțeleagă că putem schimba multe lucruri, dar nu putem schimba geografia și că slugărnicia nu este program politic.

–––––––––––––

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

17 iulie, 2018

Vasile GRIGORAȘ: uneori, flămânzi de ego

uneori, flămânzi de ego

 

fiinţă senină
omul înveşmântat în râuri line
buimăcit uneori
de curenţi învolburaţi
alunecă în beznă
devenind inexplicabil
extraterestru în căutătură

 

flămând de ego
dornic de răsplată
şi de-o statuie preţioasă
îşi lasă chipul brăzdat
de nefericirea hâdă

 

secătuit de-aşteptările
din amalgamul de experienţe
respiraţia-i artificială
îl înfofoli fără milă
în aerul acru dur şi rece
din peştera izvorului de cuvinte
apă vie din oala de lut
meştegiută cu migală
acum sfărâmată în cioburi
în propria oglindă

 

după o boală îndărătnică
mijeşte molcom
covalescenţa timidă
alcătuită cu har
din fibre de smerenie
o brumă de răbdare
şi firavă nădejde

 

alăptare fierbinte
cu abundenţă de iscusinţă
la sânu-i cald şi generos
al clepsidrei milenare
care cântăreşte lucid
nisipul fin şi roz
al vieţii

 

cordonul ombilical
al ego-ului
care îl sugruma
se retrage blând
printre pâlcurile răsfirate
din filele lirice
ale eului interior

––––––––––

Vasile GRIGORAȘ

16 iulie, 2018

Camelia CRISTEA: Clipele…

Clipele…

 

Clipele betege au fost iar pansate,
În mir și aloe tainic îmbrăcate,
Peste ele-un înger a turnat și apă
Chiar din coasta Ta să fiu împăcată…

 

Clipele sărace au primit Lumină,
Ochii cei legați au fost unși cu tină,
Orbul s-a proptit de-o rază de soare,
Mâna Ta cea sfântă îi dă vindecare!

 

Uneori în cârje aleargă frumosul,
Strigă-n gura mare parcă somnorosul,
Clipele-n risipă tăinuiesc dureri,
Tu dai vindecare și mă- ajuți să sper!

 

Clipe efemere îmi clădesc un soclu
Mă scutur de mine, eu cel mediocru
Și-Ți dau slavă Doamne prin Cuvânt și faptă
Te rog să-mi întinzi mâna Ta cea dreaptă!

 

Clipele bogate ți le-aduc în dar,
Am trecut de mult, de al meu hotar
Mă dezbrac de scoarțe, una câte una
Și vin către Tine să-Ți sărut și mâna!

 

În genunchiul rugii am să fac popas,
Sufletul smerit parcă a prins și glas
Scapă-mă de Mine și de tot ce-i rău
Pune strajă minții un înger de-al Tău!

 

Și alungă noaptea care mă tot strânge,
Ochiul fă-l să vadă inima cum plânge,
Odă bucurie vreau mereu să-Ți cânt,
Slavă pentru toate, jertfa din Cuvânt!

––––––––––-

Camelia CRISTEA

16 iulie, 2018

Carmen CIORNEA: Înspre noi(me)

ÎNSPRE NOI(ME)

 

brațele mele –
deschideri necontrolate
în lumea ta cu mize
perfect calculate.

 

ochii mei –
răni deschise spre curcubeul tău
cu tămăduitoare pasteluri
închise mie mereu.

 

zâmbetul meu –
semn jenant, atât de banal
pierdut în
hohotul tău triumfal.

 

cuvintele mele –
păsări cu aripile îngenuncheate
sub greutatea iubirii
necuvântate.

 

inima mea –
mânăstire cu ferestrele deschise-n uitări
ale cărei geamuri opace mărturisesc
înghețurile din prea multele așteptări.

 

întâlnirea noastră –
(pre)scrisă partitură de zbor
purtată pe tâmple de stele
înspre
întâiul pas al (dez)mărginirii mele.

––––––––––

Carmen CIORNEA

15 iulie, 2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Țărm binecuvântat

Țărm binecuvântat

 

Popas la Balcic-
parfumul chiparoșilor
trepte ademenitoare
măsurând voluptoasa clipă
extaz,cuib al regăsirilor,
țărm binecuvântat
port îndrăgostit
drum sculptat în sidef,
suflet dumicat în poeme
răscolind zarea nepătrunsă
cu umbra năframei.

–––––––––

Dunia PĂLĂNGEANU

Balcic, 2018

(Din volumul de poezie în lucru POEME LA BALCIC , volum dedicat memoriei Reginei Maria a României)

***
Filmare video DONARIS Giurgiu, la Balcic 2018 în lectura autoarei.

POEMUL SERII LA GIURGIU ȚĂRM BINECUVÂNTAT,autoare poeta Dunia Pălăngeanu,Giurgiu,România.Dunia PălăngeanuȚărm binecuvântatPopas la Balcic-parfumul chiparoșilortrepte ademenitoaremăsurând voluptoasa clipăextaz,cuib al regăsirilor,țărm binecuvântatport îndrăgostitdrum sculptat în sidef,suflet dumicat în poemerăscolind zarea nepătrunsăcu umbra năframei.Balcic ,2018Din volumul de poezie în lucru POEME LA BALCIC ,volum dedicat memoriei Reginei Maria a României .Filmare video DONARIS Giurgiu,la Balcic 2018 în lectura autoarei.

Posted by Dunia Palangeanu on Monday, July 16, 2018

 

 

 

Emma POENARIU SERAFIN: Ano !

Ano!

 

Ano! Zac nori a furtună
Se dezleagă-n vale vântul,
Cerul plânge, după lună,
Şi mi-a alungat cuvântul.

 

Ano! Mare mi-e mirarea
Vremea, peste noi se cerne,
Norii au ascuns și zarea
Noaptea vine şi se-aşterne.

 

Hai deschide-mi, ca e noapte,
Zboară frunzele pestrițe,
Peste merele, ce-s coapte,
Doar așa, să mă ațâțe.

 

Ano! Dorm poienele,
Chipul tău, din geam, surâde.
Hai şi-aşterne-ți genele
Peste-a mele, buze, ude.

 

Nu e timp de miruit
Ano! Flacără din Soare.
Te-am iubit și m-ai iubit
Pentru asta, fac prinsoare.

 

Iar de zorile se varsă
Ano! Trup de strengăriță .
Îmi știu drumul înspre casă ,
Am să-ți fur, doar, o guriță.

 

Când te văd în crucea serii,
Cu buclele despletite
Din lumina lumânării,
Rămân gol, plecat din minte.

 

Ano! Fată blestemată,
Din a vieții mele chin,
Lasă poarta descuiată
Să mai pot, să mor, puțin.

––––––––––

Emma POENARIU SERAFIN

15 iulie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Poeme

Nu te teme!

 

,,Nu te teme!’’-strigă poezia-n urma mea!
nu știe nici ea
ce vremuri vom mai trăi peste vreme…
și dacă-mi pierd cuvintele
azi, și-aș fi cuvânt de două parale
tot am să pun o armată de îngeri mereu
pe urmele tale…
tot vine-nserarea, ce dacă?
nu disper, nu dispera
nici colțul ierbii nu mai cântă cum cânta…
lumina se zbate-n ferestre
până când vom pleca!
pătratul ei de cer pentru mine este!
Mai întâi inchide-mi ochii de cicoare
pune-mi la cap flori de lămâi
poezia e un dans de fecioare
unde se moare, puțin câte puțin…

 

Poem pentru tine

 

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul își revine din fire,
suntem întrebați ai cui suntem fiecare…
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ți-e bine cu mine și mie îmi este…
Am crezut că nimic nu mai poate da viață vieții mele
dar azi sunt fără scăpare vorbindu-ți te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărțire, plecare, uitare azi-
când mi-e drumul spre tine deloc anevoios și abrupt!
Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche ca și mine-n poziție de drepți-
unde ți-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana spânzurată de noi pe pereți-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!
Înger, al meu, azi nu știu ce-mi ești, ce-ți voi fi!
nici ție ce-ți mai poate fi scris,
ce știu e că vreau să iubesc în fiecare minut câte-o zi
până când…
bătrânul cer ne va cădea în genunchi…

––––––––––––

Daniela PÂRVU DORIN

16 iulie, 2018

Marta Polixenia MATEI: Focul rece

FOCUL RECE

 

Mi-ai răstignit sufletul
Pe o cruce de gheaţă
Cioplită din banchiza
Iubirii tale.
Ţurţuri reci,
Pironiţi în inima mea,
Pe post de cuie,
Mă ard cu focul lor rece.
Sub vifor,
Strâng din dinţi
Şi mă chircesc.
Îngheţul mă pătrunde
Din ce în ce mai adânc…
La polul opus
E şi mai frig,
Iar sufletul meu dezgolit
Nu are adăpost
De norii tăi
Ce s-au năpustit
Asupra mea.
Mă ninge durere…
Implacabil priveşti
Cum mă chinui
Şi te rogi să mă sting.
Eu mă rog să trăiesc.
Gândul meu se înalţă
Până dincolo de nori,
Spre izvorul luminii.
El mă iubeşte.
Priveşte, mi-a trimis
O rază de soare!
Stau cu picioarele
În baltă,
Crucea mea se topeşte,
Iar eu
Reîncep să respir,
Îmi recapăt forţele.
Deja te simt tremurând:
Ţi-am trimis viforul
Înapoi…

–––––––––––

Marta Polixenia MATEI

16 iulie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Lumânarea

LUMÂNAREA

 

aici sunt ploi târzii și lungă este noaptea
în care pleacă în zbor spre alte zării, cocorii
zbor lung, sfâșietor
și plânge în ropot nesfârșit iar ploaia
numele meu e plâns în amurg
azi e târziu
aș vrea să știu și nu mai știu
dar ce să știu când totul este gol, pustiu
aș vrea să plâng dar nu mai pot
aș vrea să țip, să joc
dar nu am loc
pe țărm răsună pașii unui gând
gândul e trist, spre alt destin
ce viață, ce chin, ce festin
offf, câte aș vrea
dar pasul ăsta s-a sfârșit
așa că am plecat și eu un pic
să dorm o clipă doar
am obosit să mor în fiecare zi
mă voi trezi în zori să scriu
povestea unui om nebun ce crezut odată în iubire
când nu scriu, țip
când nu țip, plâng
când nu plâng, mă rog
alteori cioplesc cuvinte dintr-un ciot
aruncat de sălbatice valuri pe țărmul sufletului
nu, nu dorm
privesc cum se izbesc în tâmplă
gânduri spuse și nespuse
dintr-o piatră
lovită de veacuri aride, uscate
obosit de griji, de timpuri, de păcate
am ridicat un lăcaș pe țărmul sufletului
pentru lumea ce trece, se duce
în prag am pus o lumânare
arde și arde

–––––––––-

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

16 iulie, 2018

 

 

Cristian Gabriel VULPOIU: Poeme

DE TOAMNĂ

 

S-au scuturat și ultimele frunze,
Iar patefonul cântă triste doine
Nici luna și nici stelele confuze
Nu îmi dezleagă ale iubirii taine.

 

Doar un covor de frunze arămii,
Destine vlăguite-n dor și-n moarte
Înfrigurat și gol la răspântii
Mă-ntreb, tu de ce ești așa departe ?

 

Nici luna nu mă mai iubește în amurg
Aș trimite către tine a ei rază
Un râu aș face din lacrimile ce se scurg
Pe-un vas de dor mi te înapoiază.

 

Străin în noapte, te văd în orice stea,
Eu, acela care te iubește din genuni
Păcat că cerul, dorul nu-mi înțelegea
Și nici iadul nu mi-a împletit cununi.

 

TU EȘTI A MEA ICOANĂ

 

Tu ești pentru mine o icoană,
Iar eu sunt pustiul absolut
Tu, un mugur de primăvară
Eu doar un boț însuflețit de lut.

 

Te caut într-o lacrimă de nufăr,
Soarele să-ți sorb într-o clipită
Deschide-mi al iubirii cufăr
Timpul să-l opresc la ora potrivită.

 

Te caut în faldurile mării,
Icoana mea de dincolo de rai
Glasul tău, precum strunele viorii
Ești o petală de cireș de mai.

 

Te caut în rai, te caut în abis,
Velință vreau să-mi fac din slava ta
Mă tem că ce trăiesc e doar un vis
Mă tem că fictiv sunt lângă dumneata.

 

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Poeme”