… ah-da, ah-da,
înrourat mi-i doru-mi de tu
și-mi simt sub tălpi lăncile de rece,
cum mă străpung,
totu-mi ființei să mi-l frământe
și-n aluat de bucurii te-mplânte,
un petec de zenit se bucură,
pare uluit că ne-a atins UNUL
și încearcă nefireasca stare de a ne fi
intrare pe sub cerul catapeteasmă,
abstract !
un punct își deșiră ghemul,
încercând marea cu sarea,
de parcă-n măruntaiele de nevăzut
s-ar fi ascunsă scoica …
scoica ?
un luceafăr,
mut din noapte !
se străduie să înțeleagă rostul
răzbelului în care trupurile
se schingiuiau – parcă ! – în părerea lui,
cumva, sau nu știu …
trepte cărămizii coboară prima rază
și treptele dau forfotă în verde,
toate adunăturile să-și fie gata
întâmpine-ți trezia,
da-da, e o prefață pe care Soarele
în fiecare zi, peste amurg !… încearcă
s- o semneze, sub mirarea timpului,
el nu-nțelege ce pe Soare l-a apucat,
mă rog,
înecat între constantele lui,
n-are și nici n-ar avea cum ști
mai multe dintre lumești,
nici nu-mi pun problema știe ODISEIC !
de fapt nici din google n-are istm …
mi-a spus-o și Aleahin ! Continue reading „Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Înrourat duru-mi de tu”→
Mi s-a stins în mine farul,
Ca o flacără ce moare,
Parcă Domnul mi-a luat harul,
De-a găsi calea spre soare !
Mă-ncurcasem prin hăţişuri,
Căutând mistere-ascunse,
Găsii pumn de mărunţişuri,
Şi-adevăruri nepătrunse !
Şi-mi simt trupul istovit,
De-umblături ca un pribeag,
Mi-a rămas neisprăvit,
Scopu-n mijloc pe drumeag !
M-am închis într-o cetate,
Pe un vârf ascuns de munte,
La răscruci necăutate,
Nici de gândurile sub frunte !
N-am ştiut să potrivesc,
Pe hârtie socoteli,
De-am greşit, am să plătesc,
Fără murmur şi tocmeli !
Şi de-o face Domnul daruri,
Şi-o deschide vreo fereastră,
Am să-mi joc soarta la zaruri,
Să mai văd zarea albastră !
Să m-avânt iarăşi prin ceruri,
Sau prin Paradis, livezi,
Ca să scap de crunte geruri,
Sori să văd, cât poţi să vezi !
PLOUĂ CU IUBIRE
Plouă afară, din cer, cu lacrimi şi flori
De gheaţă, spălând în drum curcubeie…
Surâs port pe buze şi-n suflet fiori,
Sărutând rătăcitele frunze pe-alee…
Plouă cu dor, cu vise şi sentimente
Arzânde, stârnind în mine vălvătaie,
De gânduri, ce mă-ncolţesc, demente,
Mă înfăşoară în ele şi iar mă despoaie…
Mi-e dor de tine…dor de frate…
Amare clipe curg din cer
Și zboară zilele furate…
Ni-s anii duși şi greu trupul stingher…
Am fost în casa părintească…
Acolo-i rece peste tot,
Icoana veche din fereastră
Privește-n gol cu ochiul ei de zlot.
Se uită după toți ai casei
Prin anii-n care noi creșteam,
Și în pereți se-aude glasul tatei…
Și cântul mamei când noi adormeam…
Te-aud pe tine, soră bună
Când mă pupai…eram ștrengar….
Cum ne certam pe-un colț de lună
Sau pe-o bucată ruptă din ștergar
Ne-am mai certa și-acum pe stele
Și poate pentru nouri albi,
Pe zile bune…chiar şi rele…
Dar au trecut prea multe…suntem slabi…
Rămâne ca uitările să cearnă
Pe inimile care bat de zor,
Și serile ce stele vor s-aștearnă
Pe timpul nostru, veșnic călător.
Și aș trăi măcar pentru-mplinire
O clipă-n care tu să-mi spui cum ești…
Să-ți spun că nu-ți mai pot da eu de știre….
Prea am trăit în versuri și-n povești!
………………………..
În Adevăr rămâne Cerul ca o Carte
Și între foi iubirea mea de frate!
se zbat sub pleoape aşteptări de tine,
îmi dezveleşte noaptea nu ştiu cine
şi nu ştiu cum te tot respir în gând
iar „mai târziu” e fructul lui „curând”,
fruct când amar de tot şi când divin
şi plâng cu el şi-apoi la el mă-nchin,
îmi moţăie şi stelele pe drum,
nesomnu-mi te visează nu ştiu cum
şi ochii lui deschişi ca un răsfăţ
nasc ochii tăi de care mă agăţ
şi-aşa trăiesc murind fără să ştiu,
plutind între „curând” şi „prea târziu”,
iar pe-acest drum şi trudnic şi păgân
nici mie însămi nu îmi mai rămân
că mă duci tu cu tine şi nu ştii
ce freamăt creşte-n drumuri când nu vii,
cum cade timpul ăsta fără tine
buimac şi-nfometat s-ajungă „mâine”,
cum smulg din sânge chipul tău plecând,
scrâşnind din ore cercul unui gând
în care-nchid târziul şi te-aştept –
şi-n loc de inimă, doar tu îmi baţi în piept
şi înc-o seară-mi cade-n dor pe drum,
tu-mi baţi în piept dar n-am cui să o spun,
iar pe sub pietre-nmuguresc făclii
să nu te rătăceşti de-o fi să vii …
Sâmbătă 14 Iulie 2018, după un pelerinaj la statuia lui Mihai Eminescu și la busturile de pe aleea scriitorilor din exil, statui executate de Nicăpetre, a urmat o slujbă în memoriam la capela ortodoxă din incinta câmpului.
În sala de festivități a Câmpului Românesc, timp de peste 6 ore, grupul de la revista Observatorul din Toronto (Cenaclu Nicăpetre, colaboratori și prieteni ai revistei Observatorul) a organizat o manifestație cultural – artistică
Au fost prezentați cei care au luat parte la această manifestare culturală apoi au fost menționate evenimentele importante, aniversări și personalități, ale lunii iulie. S-au prezentat ultimele cărți; Veronica Lerner, Elena Buică, Milena Munteanu, Victoria Milescu, Gabriela Căsineanu, Claudiu Morgan, George Kuhn, Nicolas Andronescu. Eleva Sophia Leopold a avut o expoziție de pictură iar Sylvio Suga o expoziție de sculptură. A vorbit despre școala ei de muzică din Toronto, profesoara Adela Lungu.
Un aplaudat recital de pian a avut studenta Lizuca Cojocaru acompaniată de fratele ei David, iar elevul Victor Tarca și tatăl său Laurențiu au impresionat prin execuția unor piese muzicale, urmat de concertul la clarinet a studentului Gabriel Adam Munteanu care a fost minunat! Dorin Nadrău ne-a vorbit despre identitate românească în exterior, despre cultura și valorile celor din diasporă. Au citit din poeziile lor Victoria Milescu, Dumitru Ichim, Nicolae Băciuț, Nicolas Andronescu.
Vasile Vantă, pensionar, ne-a vorbit despre România frumoasă, despre călătoriile lui minunate din tinerețe, prezentând almanahuri și reviste cu articole scrise de el în anii 1960 despre locuri și tradiții. A sfătuit pe cei tineri să nu-și uite țara unde au trăit părintii și bunicii lor, să meargă să o vadă și să o ajute după puteri.
O expoziție de carte, pliante, fotomontaje, despre istoria României și a Canadei au stat la dispoziția celor prezenți.
Moderatorul întâlniri, Dumitru Puiu Popescu, editor al Observatorului, a propus invitaților din România, care au participat la săptămâna culturală, o dezbatere asupra artei și culturii românești actuale, provocând discuții despre necesitatea cunoașterii și promovarea valorilor spirituale românești și în alte medii culturale.
Dialoguri interesante s-au purtat cu Victoria Milescu, poet și editor din Bucuresti, Pr. Dr. Gheorghe Nicolae Șincan, scriitor, Nicolae Băciuț poet și editor de la revista „Vatra Veche” din Târgu Mureș, cu cei de la „Tribuna” din Cluj: Ani Bradea, cronicar și poet, Vakar Istvan Valentin, scriitor: Ștefan Damian, scriitor, Ioan-Pavel Azap eseist și editor.
A urmat un banchet în onoarea celor prezenți, președintele asociației culturale de la Hamilton, Dumitru Răchitan și Pr. Dumitru Ichim organizatorul săptămânii culturale de limba română de la Hamilton au mulțumit participanților și i-au invitat la o nouă ediție în iulie 2019.
KARL MARX – pupat din nou în…. bot de neosocialiștii comunistoizi din U.E. care i-au înălțat o nouă statuie de 5,5 m. Eu (CPB) le răspund cu poemul KARL MARX postat imediat mai jos, după articolul scris de Cristian Ardeleanu:
Sfârșitul acesta de săptămână a fost marcat la Trier, în vestul Germaniei, de celebrarea bicentenarului nașterii lui Karl Marx, nimeni altul decât părintele comunismului. Ocazie cu care s-a dezvelit sau inaugurat, spuneți cum vreți, noua statuie a lui Karl Marx, un colos de bronz înalt de 5,5 metri, în semn de mulțumire pentru cele 150 de milioane de suflete nevinovate ucise in numele comunismului sau a revoluției proletariatului… cum le plăcea tovarășilor să-și definească opera criminală.
La o primă vedere pare o glumă, ce-i drept de prost gust, dar gluma devine serioasă când conștientizăm ca este realitatea absolută, ba mai mult, presa și societatea occidentală o tratează ca pe ceva oarecum normal, oarecum banal, chiar șic. De altfel, la eveniment pe lângă descendenții filosofului german… așa este prezentat Karl Marx… filosoful german, oficialitățile chineze… donatorii monstruosului colos, Andrea Nahles, noua președintă a partidului social-democrat german, tataie Junckers care l-a elogiat pe sărbătorit, au luat parte și câteva mii de persoane… semn ca filosoful încă atrage!!!
Dar surpriza nu se oprește aici… ea continua. Cu aceasta ocazie… festivă… șic… a fost de asemenea inaugurată și casa natala… memoriala în stil baroc… renovată de oficialitățile locale, care vor organiza în lunile următoare… și aici țineți-va bine… 600 de evenimente dedicate… filosofului german… expoziții, concerte, piese de teatru, conferințe… pentru a retrăi viața și opera… și atenție din nou cum sună anunțul… a celebrului gânditor. Deci colosul nostru împreună cu casa memoriala… loc numai bun de pelerinaj pentru toți cei nostalgici pentru comunism… din Europa și tot mapamondul.
Bravo! Hai că le-a reușit. Iar dacă noi vrem în țara noastră… în România noastră atât de blamată… mai ales acum după ultimul raport al Departamentului de Stat American… care susține sus și tare că principalul pericol pentru democrația din România sunt Biserica Ortodoxă și Asociația Pentru Familie… nu poți să le răspunzi distinșilor domni americani decât cu celebra expresie din Caragiale „amice ești idiot…” așa, revenind deci la oile noastre… dacă noi am vrea să ridicam un bust sau o troiță în memoria Sfinților Noștri ai închisorilor Comuniste… un Valeriu Gafencu sau Ioan Ianolide sau Virgil Maxim sau Radu Gyr sau Mircea Vulcanescu… am fi imediat etichetați ca fiind fasciști mistici sau alte bazaconii de genul…. am fi arătați cu degetul și puși imediat la colț.
Stau si mă gândesc ce vremuri am ajuns sa trăim… bolșevizarea Europei nu mai este o utopie… este cruntă realitate. Acum înțeleg eu de ce Părintele nostru drag… Arsenie Boca spunea: „Nu mai vreau să apuc nici o zi după 1990…”. Și câtă dreptate avea! Il dăm jos pe Hristos… din suflete… din familie… din societate… și ridicăm colosul lui Karl Marx! Ce lume nebună… nebună…nebună!!!
***
Cristian Petru BĂLAN
POEMUL „KARL MARX”
Motto:
Să doară-acest timp, consumându-l, să doară, să cheme
Lumea la clopote și la blesteme,
Să cheme, să doară, să cheme-n vibrări repetate
Lumea la fapte și la luciditate.
Nicolae Labiș – „LUI MARX”
Un bust cu barbă sură, imensă și stufoasă,
Cu răzvrătiri pe chipu-i tăios, de utopist,
Karl Marx chema la luptă pe cei de joasă clasă,
Prin Manifest Partinic, numindu-l Comunist…
L-a conceput cu Engels, feciorul de bani gata,
Ei, filosofi cu-avere, strigau: Jos bogătașii
Și jos capitaliștii ! Cei mulți să-și ia răsplata,
Să spulbere burjuii și să le piară pașii !
Să se unească-n lupte, să curgă-n lume sânge !
De la bogați să prade toți banii, toată suma,
Iar cei săraci să facă pe cei bogați a plânge –
Deci cei săraci să fie… ei cei bogați de-acuma !…
Pe scurt, așa croise Marx noua societate,
Ca viitor de aur măreț al omenirii.
Era convins că-n lume va fi egalitate
Din focul răzbunării, nicicum dintr-al iubirii.
Ce n-a făcut el, bietul, să-și împlinească scopul:
Și-a părăsit credința rabinului părinte,
S-a creștinat o vreme, dar nu-și găsi norocul,
De-aceea, ateismul a-mbrățișat fierbinte !
De-atunci îi știm părerea notată într-o carte:
„Religia e opiu ce-mbată tot poporul !”
Crezurăm c-ateismul l-a liniștit în parte,
Dar el dorea ca faima-i să-nfrunte viitorul.
Tot căutând o cale să-și toarne-n bronz doctrina,
Prin care comunismul să-ncingă-ntreaga lume,
Din numeroșii prieteni, el și-a găsit neghina,
Pe-un ins ce-avea secretul să-l umple de renume…
– Nu-i greu, i-a spus acesta. Știi Faust că-i jurase
Lui Lucifer credință? Să-i juri și tu, ca mine,
Și-ți dă puteri supreme, cu vajnice foloase:
Tot ce dorești se face ! Și totul va fi bine !
Așa făcu, pierzându-și o parte din valoarea
De filosof, profesor, de scriitor prolific.
Nu-și explicau colegii de ce înfățișarea
Părea de-acum ciudată, mai alta, mai… specific.
Lucra la „Capitalul” un studiu nebulos;
Iar noaptea scria-n versuri: „Pe zisul Dumnezeu,
Eu mă răzbun cu ură. Din cer vreau să-l dau jos,
Căci Ulamen-Satana mi-e unicul meu Zeu !
Lui i-am jurat credință, doar el mi-e cel mai sfânt;
El mi-a promis că veșnic toți vor ști de-al meu nume…
Stafia comunistă i-o-ntind pe-acest pământ,
Ca lui să i se-nchine supusă-ntreaga lume !”
Acesta-i jurământul ce s-a găsit în scris,
Dar, de atunci, în viață nu-i mai mersese bine,
Căci două dintre fete curând s-au sinucis
Și-ntreaga-i existență porni să se decline.
Totuși, curând, în lume, pactul dăduse roade:
Șiruri de revoluții creșteau pe tot pământul.
În toată omenirea se răsculau noroade –
Marxismul prindea viață și își spunea cuvântul.
La ruși, ciracul Lenin, printr-o răscoală mare,
A-ntruchipat marxismul în țară comunistă –
Și molima se-ntinse, trecând peste hotare,
Prin Stalin, Mao, Tito, spre Cuba cea castristă…
Chiar România noastră, și alte țări sărmane,
Au trebuit să guste otrava cea de fiere
Care-a ucis în lume sute de milioane
Și care astăzi, iată: e-o șandrama ce piere !
Glen Ellyn, 26-27 decembrie 2017
———————–
KARL MARX versuri – Cristian Petru Bălan sursa foto – necunoscută – media online montajul – M.C.J. muzica -Beethovens 5th Symphony INgrooves În…
Poeții trec grăbiți în zori
spre cafeneaua literară
licori fierbinți întârzie
în rotundul de ceașcă amară
pictorii își întind pânzele
culorile murmură stins
în ziua când la țărmuri
cu astre senine a nins .
Curând vor coborî imagini
pe aleea arsă de nostalgie
inorogi fermecați în zbor
spre clipa rară de poezie.
———————————
Dunia PĂLĂNGEANU
Balcic
19 iulie, 2018
Din Proiectul literar în lucru „Poeme la Balcic” /Album de poezie și artă plastică /Autoare poeta Dunia Pălăngeanu, ilustrația Petra Tănase Șerbănescu,artist plastic, Giurgiu. Foto și video Donaris Giurgiu
POEME LA BALCIC Dunia PălăngeanuClipa de poeziePoeții trec grăbiți în zorispre cafeneaua literarălicori fierbinți întârzieîn rotundul de ceașcă amarăpictorii își întind pânzeleculorile murmură stinsîn ziua când la țărmuricu astre senine a nins .Curând vor coborî imaginipe aleea arsă de nostalgieinorogi fermecați în zborspre clipa rară de poezie.Balcic ,iulie 2018 Din Proiectul literar în lucru "Poeme la Balcic" /Album de poezie și artă plastică /Autoare poeta Dunia Pălăngeanu,ilustrația Petra Tănase Șerbănescu,artist plastic, Giurgiu.Foto și video Donaris Giurgiu
Dacă pleci, să nu- mi iei calul.
Lasă-l colo, lângă ape
Leagă-l să nu-l prindă valul,
Doar atât, cât să nu scape.
Dacă pleci, să nu-mi iei calul.
Leagă-i șaua, sub căpastru,
Pe sub şa, îmi țin pocalul
Sufletului meu, sihastru.
Dacă pleci să nu-mi iei calul,
Singurul ce mă mai ține,
Când durerea și amarul
Rup din mine, clandestine.
Dacă pleci, să nu-mi iei calul
Cât să-i pot sfinți aripe,
Călărind, înspre portalul
Visului ce-i strâng din pripe.
Dacă pleci, să nu-mi iei calul
Mi-a rămas singurul frate.
Calul, turma şi cavalul,
Câinele, ma trec de moarte.
Dacă pleci, mai lasă-mi calul
Uită-l colo, lângă ape.
Leagă-l , cât să stea pe malul
Clipelor, cât să se-adape.
Cu trup de tei
Trupul meu în timp se pierde, că-i de tei
Cade noaptea peste el în valuri calme,
A plecat spre alte margini, făr’ de-alei
Lacrima sfințirii triste, nu mai doarme.
Sâmbătă 14 Iulie 2018, după un pelerinaj la statuia lui Mihai Eminescu și la busturile de pe aleea scriitorilor din exil, statui executate de Nicăpetre, a urmat o slujbă în memoriam la capela ortodoxă din incinta câmpului.
KARL MARX – pupat din nou în…. bot de neosocialiștii comunistoizi din U.E. care i-au înălțat o nouă statuie de 5,5 m. Eu (CPB) le răspund cu poemul KARL MARX postat imediat mai jos, după articolul scris de Cristian Ardeleanu:
