Punctele de suspensie
Printre cuvinte şi lacrimi atârnate,
printre vise şi respiraţii,
printre aşteptări, şoapte sau regrete,
printre jocuri de umbre
şi suspine adânci,
puncte, puncte, puncte…
În căutarea ta, suspendate puncte,
de la un rând la altul, în colţuri de albastru,
asemeni firelor de păianjen,
atârnă-n albul foii,
prevestindu-i soarta.
Puncte, puncte, puncte…
Ghidate de instincte,
adunate sinistru,
ca boldurile se-agaţă
de pieptul cuvintelor.
Închizi ochii… Respiri adânc…
Le simţi peste tot prelungirea haotică,
străpungerea vieţii…
Pe acoperişurile literelor,
pe firele de tensiune ale rândurilor,
înnegrind cerul filelor,
te privesc,
te-aşteaptă,
se năpustesc deodată
şi devastează tot ce întâlnesc…
Ah, voi, puncte, puncte, puncte!
Stoluri de puncte în derivă,
în liniştea de plumb
şi cerul din ce în ce mai greu de atins,
atacă fiecare spaţiu
cu ciocurile,
cu ghearele şi aripile lor.
Puncte, puncte, numai puncte…
Terifiant apar
pe marginea rândurilor.
Invazie de puncte
stropite-n tuşul negru,
asemeni neghinei pe câmpurile creaţiei,
ca, în final, să se oprească,
brusc
şi inexplicabil,
aşa cum au început.
Timp oprit
În tine e un cutremur, da, sunt emoții, uimiri, întrebări.
E fericirea? Câți pași mai ai până la ea?
Vei învăța cândva acești pași?
Cum măsurăm flamboiantele destine care
ne așteaptă la colțul urbei
ce clocotește
surdă și vie, bizară,
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poeme” →
