COPILĂRIE
Pierdută-n timp, m-a prins adâncul nopții gânditoare,
Privind cu melancolie, poze vechi dintr-un album…
Mă întreb neîncetat, pierduți unde-or mai fi oare,
În ce noian, anii de-atunci și cum sunt eu acum ?
Mă uit și nu-mi vine-a crede cât eram de mică,
Îmi amintesc de-atunci, frânturile gândurilor răzlețe…
În brațe îmi lingușeam, cu duioșie, iubita mea pisică,
Luând, ca o vedetă, diverse poze zâmbărețe…
Cochetă cum eram, voiam să ies frumoasă tare,
Cu băsmăluță roșie pe cap, eram nu spun cât de fudulă…
Parcă știam de-atunci că poza o voi privi când oi fi mare
Peste anii ce vor trece, cu enervant tic-tacul de pendulă…
Și mă gândesc acum, târziu, așa-mi veni-ntr-o doară,
Cum ni se scurge-a noastră viață, cât e de trecătoare ?
Cum anii se-mbulzesc să fugă și parcă pentru prima oară,
Să le tai calea vreau cu mâinile tremurătoare…
Nu vreau să-i las în goană, grămadă, să treacă peste mine,
Să mă acopere cu-ale toamnei, căzute fruze-ngălbenite…
Oprește Doamne trenul vieții mele, năvalnic, ce-n fugă vine
Și fă-l să se întoarcă iar de la început, pe drumuri nepornite !
Anna-Nora Rotaru la 2 ani,
cântand “Țărăncuță, țărăncuță, cu bujori în obrăjori… “
*
ECOURI DE BALADĂ
Pe-un alt tărâm, îndepărtat, a rămas copilăria,
Cu verdele pădurii de stejar şi albastră zarea…
Mi-a-ncremenit pe scoarţă zâmbetul şi bucuria,
S-a aşterne colbul pe cărări de vis şi-uitarea !
Acolo, la uşa minţii-mi bat gânduri, se perindă,
Că vor să îmi trezească şiraguri de-amintiri…
O undiţa în timp arunc, sperând să prindă,
Cuvinte, fraze, trăiri dulci de-atunci, simţiri !
Mai vreau să colind prin bălţi şi prin hârtoape,
Fluierând vreo doină, să cobor pe ulicioară…
Părinţii să-mi revăd, să-i simt iarăşi aproape,
Destinul să-l împiedic, să nu-i las să moară !
Mai vreau să-mi văd prietenii, ce-am iubit,
Strigandu-i, să ne fugărim şi să ne prindem…
Să revăd castelele din lut, ce-mpreună am zidit,
Şi-n felinare din dovleci, lumânări s-aprindem !
Mi-e dor şi de-ntinsele lanuri, aurii, de grâu,
De sperietorile, s-alunge poate câte-o cioară…
De scăldat, cu râsete voioase, în volburos pârâu,
D-expediţii pe coclauri, când căutam comoară !
Mă mistuie dor nebun şi mă cuprinde-o teamă,
Că-n grădina sufletului cu miresmele de crini,
Mi-au trecut grămadă anii, nebăgând de seama,
Că-n copilăria-mi verde, au răsărit ciulini !
De nucul nostru, atârnă frânghia din scrânciob,
Dovadă, că-n goană ne-au trecut anii haini…
Îmi oglindesc, azi, vestejita-mi privire-ntr-un ciob
Şi-mi văd cununa de roze, că-i uscată şi cu spini…
CINE MI-A LUAT-O, S-O ADUCĂ ÎNAPOI…
Mi-am pierdut copilăria undeva în timp,
Rog, cine mi-a luat-o, s-o aducă înapoi…
Nu pot spune prin ce anume anotimp,
Știu, că de-atunci, au fugit anii înconvoi…
Și mi-am pierdut și prieteni și părinții,
Făr-a le mai auzi, nici voci și nici cuvinte…
Amintirile mi se destrămă-n colțul minții,
Ca umbre străvezii, în străvezii veșminte !
Să cobor încerc, pe scara timpului, febril,
Acolo adunați, poate-i voi întâlni vreodată…
Chiar și pe mine, poate m-oi regăsi copil,
Cum eram cu ursuletu-n brațe… odată !
Îmi era cât mine-aproape, dar de la tata,
Să-mi țină seara de urât când el lipsește…
Că, ce-avea mai scump pe lume-i era fata
Și-acuma simt c-atunci, cum mă iubește…
În văgăuni de timp, m-afund și scormonesc,
Pe mamă s-o găsesc, pe dragii mei bunici…
Îmi sare-n poală Azorel, un câine ciobănesc
Și pisoiașii mei, cu toții, dragii mei amici…
Ah, Doamne… copilă, plină de vise și iubire,
Cu plete lungi, ce-mi fluturau pe spate…
Cu ochi vioi, cătând la sori și stele în neștire,
Dorind printr-ele, la vreuna de-a răzbate !
Anna-Nora Rotaru pe la un an și jumătate
*
TĂRÂMUL POVEȘTILOR
Ne-am lăsat copilăria, undeva, în timp pierdută,
Printre mărăcinii vieții, poate-atât de tumultoasă…
Ne mai strigă când și când, ca răniții pe redută,
Cu oftaturi și cu geamăt, parc-aduse de vântoasă !
De departe, printre vremuri, ca ecou ne vine-n minte,
Anii acei de fericire, când nu cunoșteam de grijă
Și la glasul deznădejdii, al aducerilor aminte,
Parcă sufletul se strânge, ca rănit fiind de-o schijă !
Rămăși singuri-singurei, ne simtim ca prinși în gheară,
Că nici timpul nu ne lasă să ne-ntoarcem înapoi…
Peste toate numai colbul și ceva lacrimi de ceară,
Ne-au umbrit copilăria, ne-au lăsat de suflet goi !
Tare-am vrea să ne găsim la scrânciobul din grădină,
Să se-adune c-altădată mulți copii de pe-ulicioară…
S-așteptăm iară pe Moșul, pe hogeag ca să ne vină,
S-aruncăm zmeul în vânt, să-l privim în nori cum zboară !
Și-am avea așa de multe de făcut și-ncă de spus…
Și secrete și mistere… povestiri la gura sobei…
De îmi spun, că-i nemiloasă soarta care ne-a impus,
Să uităm copilăria, drag cuvânt din tolba vorbei !
CAUT LUMEA-MI DE COPIL …
Mă-ntorc pe căile ce-mi duc paşii în trecut,
Să reîntâlnesc copilu-acela de-altădată…
La primii ani ai vieţii mele, la anii de-nceput,
Atunci când frică n-aveam de necunoscut,
Neştiind că lumea-mi va dispărea vreodată !
Parcă-l văd cum zburdă printre flori sprinţar,
Din cupa crinilor sorbind aghiazma dimineţii
Şi fluierând în vânt, cu mâinile în buzunar,
Cutreieră, ca gândul prin patru zări, hoinar,
Bucurându-se în sine de darul frumuseţii,
Căci, lumea îi era o fără de margine livadă,
C-un soare ce sclipea doar pentru el pe cer…
Era numai al lui, n-avea-nsă cum să prevadă,
Că va veni o zi când soarele-i va fi pradă
Unui Demon ce-l va fura ca prin mister !
Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Ecourile copilăriei (poeme)” →
