Prezenţa mea
Prezenţa mea în vechile privelişti
când din concret mă întrupez în sacru
sfidând ale destinului oprelişti
ca să nu cred că iar e simulacru.
Imaginând prefacerile dense
ce au ca scop aprinderea de ruguri
încep să uit c-am îndurat ofense
şi c-am purtat umilitoare juguri.
Am fost învins, dar numai pe de lături.
În sinea mea am repurtat victorii
fiindcă-am topit cu dragostea omături
şi locul nopţii lungi l-au luat zorii.
M-a-mbrăţişat o aură superbă
şi parcă m-am născut a doua oară,
căci inima arată ca o jerbă,
iar sufletul e-o pasăre solară.
Armonie
Fiecare celulă a corpului meu
e un sunet.
Din cap până-n picioare
sunt muzică.
Toate organele mele
sunt instrumente muzicale,
iar sufletul este vocea
care vibrează-n cuvinte.
Sunt orchestra
condusă de sentimentele
care o dirijează cu patimă.
Voci superbe au soliştii
şi solistele ce
cântă-n teatrul din inimă.
Şi ce coruri se aud
sub fruntea fierbinte!
Sunt armonia întruchipată,
trimisă să vibreze
în cea mai frumoasă limbă
de pe pământ.
Iubita mea
Iubita mea. Ţi-i părul de argint,
dar eu cu ochii dragostei te-alint
şi sufletul îţi cântă pe vioara
ce-a fost necontenit inima mea,
o pătimaşă doină, care vrea
iubirii să-i descrie primăvara.
Iubita mea. Cum aş putea măcar
un strop să-ţi dau din ce-mi dai tu în dar
cu-atâta drag şi-atâta bucurie,
când visurile tandre le alini
şi scoţi cu grijă ai durerii spini
din trupul care vrea altar să-ţi fie.
Iubita mea. Ce binecuvântat
am fost când Creatorul mi te-a dat.
Amintiri
E-atât de greu să te descriu, iubito,
căci altfel eu cu sufletul te văd.
Icoana ta în mine-am zugrăvit-o
şi că-mi va fi reper etern prevăd.
Şirag de perle porţi în a ta gură
din care sorb doar miere şi nectar
când nu cunoaşte dragostea-mi măsură
şi mă întorc în tine iar şi iar.
Ce ’nalt e gâtul tău, ca de gazelă,
şi el dorind sărut după sărut,
când dragostea îşi face din el schelă
pe care urcă în necunoscut.
Dar sânii tăi ce-mi freamătă sub palme,
doi pui de porumbiţă ce nu ştiu
c-aproape-ntotdeauna-n clipe calme
pentru scăpare este prea târziu.
Chiar înainte să sosească seara
am să ajung pe piscurile lor
spre-a-mi încălzi neliniştea cu para
ce arde-n miezul lor mistuitor.
Ai fost şi eşti un roi de sentimente
care cu pasiune, zi de zi
slăvesc pe-aceea care de prezent e
aleasă din destin spre- a mă iubi.
Nu vezi în pătimaşa mea privire,
care se-aprinde când te uiţi în ea,
cum infinitul plin e de-o iubire
în care tu eşti singura lui stea?
Nu e pe lume alta mai frumoasă,
mai tandră-n mângâieri şi dezmierdări
aşa cum eşti tu, mândra mea crăiasă,
ce-mi porţi ale dorinţelor brăţări.
Izvor sublim de lapte şi de miere
din care viaţă şi speranţă sorb,
mireasmă prefăcută-n adiere
ce-a alungat din suflrt orice corb,
Grădină minunată ce stă-nchisă
când alţii vor să intre după rod
şi-n care doar iubirea mea-i permisă
când îi cobori al dorului tău pod.
––––––––––
Anatol COVALI
București
31 mai 2018