Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri

Poem cercel

 

Ti-am dat buclele la o parte
Ușor…
Cum aș deschide o carte
Nemaivăzută tuturor ochiilor
Și-am sărutat sunetul urechii c-un fior
Recitat de bucuria buzelor
Într-un poem cercel de ador

 

 

Bici de strună

 

Lasă-mă,du-te
Brațele-s multe.
Înspinate crengi,
caudine. Fugi!

 

Ale mele sunt
șarge pe pământ..
Lanț de legământ!
Dorului ce-l cânt:

 

Prin foc de iele
Săbii de stele
Ploile de lună
Bici de strună

 

Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri”

Marin BEȘCUCĂ: Ceva dintr-un suspin

CEVA DINTR-UN SUSPIN

 

… treceți batalioane de Carpați peste români,
codrii de aramă aduceți-i înapoi,
stoarceți-vă Bucegii de vintre,
energiile ascunse acolo de DUMNEZEU
să ne binecuvânte,
suntem în pas luminat de Lumină,
bucăți de țară tot cad în ruină,
și Centenarul făceți-l să se fie al vostru,
noi avem de toate,
nu mai avem Sceptru …!
cândva,
de nici nu mai știm când,
eram cât pe ce să mâncăm la gamelă,
acum,
asul din mânecă ne-a scăpat,
prin gaura de la butonieră !
ne-am obisnuit cu unica folosință,
cum necum …
penitență ?
este o noțiune încă rătăcită prin dicționar,
miracolul visat s-a ajuns lupanar…
dar peste tot și peste toate,
mai avem încă Laboratoare de inteligență,
mai avem încă minți măiastre,
vin copii cu brațele pline de medalii,
dar nu prea e timp de ei !
și oricum ei au șenal favorabil …
far nu mai avem să-i înturnăm din val,
s-a hoțit odată cu flota !
nu știu la sat de se mai cheamă la horă,
tradții ascunse sub anul-lumină …
și ce rău îmi pare că m-am certat cu el,
aș fi coborât grădina zeilor la noi …
l-aș fi pus pe Sisif să ne înfigă brazii în munți,
chiar l-aș fi pus să ne mai treacă pe stradă
cu mașina aia ambulantă de făcut înghețată …
mmm !…
parcă-l văd pe Raj trecând pe Matei Basarab,
și noi, toți copii, la rând,
el să ne umple cornetul cu lingura …
mmm !
parcă-mi miroase sufletul a înghețata lui cu vanilie …
mmm !
și ce mi s-a-nfipt inima în suspin !

… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititiorule !

———————–
Marin BEȘCUCĂ

25 aprilie, 2018

Vasile COMAN: Strigăt din mormânturi

Strigăt din mormânturi

 

Se ceartă frații, vor să vândă casa,
Unde-au trudit din greu părinții lor,
Nu se-nțeleg şi îşi împart şi masa,
Chiar şi muşcata roză din pridvor.

 

Nu au lăsat vreun testament citeț
Şi-au scris în inimi calde, doleanța,
Cum să pui, Doamne, sufletului preț
Când n-au ştiut când se termină ața?

 

Cu vorbă bună au lăsat, fără a scrie,
Cum să împartă tot ce au mai bun,
Cu dragoste le-au zis… şi duioșie…
Ca să respecte vorba de bătrân.

 

Te cerți fără a respecta cuvântul
Nescris cu litere in testament, citeț,
Să-mparți o masă şi apoi pământul,
Să pui pe gard afiş cu-al.casei preț.

 

Cât crezi că vei lua pe munca lor?
Nu simți că-n cer durerea-i mare?
N-auzi din lut cum strigă, ajutor:
-Nu vindeți casa! Nu e de vânzare!

—————————–

Vasile COMAN

22 aprilie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Boală nemiloasă

Boală nemiloasă

 

O, boală nemiloasă,
Cum intri printre noi!
Te-ai înarmat cu seceră sau coasă,
Şi ne retezi,
Ca spicele, când secerişul e în toi!

 

Nu-ți pasa de-i copil ,
De-i mamă sau iubită.
Doar intri şi loveşti cumplit.
Nu îți venim de hac,
Degeaba eşti hulită,
Căci vii cu aripi,
Nu de înger
Ci de drac!

 

Cum te aşezi în trupurile noastre
Şi cum îi chinuieşti pe cei loviți!
Tu, boală crudă, nemiloasă,
De ce te iei de oamenii iubiți?

 

De ce nu pleci prin văi ascunse,
Şi te aşezi doar pe scaieți ?
Câmpiile de cruci ne sunt cuprinse.
Noi plângem,
Ne jelim,
Că secera o bagi într-ale noastre vieți.

 

Şi după care reguli îți faci jocul?
De ce ne păcălesti şi ne trişezi?
Şi dacă ştii unde ți-e locul,
De ce-l mai chinuieşti pe cel ales?

 

Poate te-omoară însuși Domnul,
Poate îți face loc în iad!
S-ajungi acolo,
Să vezi ce- nseamnă dorul,
De ce ți- a fost odată drag.

—————————–

Simina PĂUN-MOISE

25 aprilie, 2018

Victor COBZAC: Și pentru că lipsesc…să-i ierte

ȘI PENTRU CĂ LIPSESC…
SĂ-I IERTE

Copii, ce nu mai știu să plângă
Și nici să râdă, să zâmbească,
li-s ochii seci… de așteptare,
Cine la viață… să-i trezească?

Cine să-i mângâie… pe față,
Să-i ia pe sus… de subțiori?
Dacă părinții… sunt… departe,
Și-i văd… numai la sărbători.

Cine să stea… la căpătâi?
Atunci când febra… se ridică,
Când ochii ard… ca două stele,
Și lacrima… din ele… pică.

Cine să-i scoale dimimneața,
Pe fruntea… plină de pistrui,
Cu un sărut… ca Pâine caldă,
Acum… rămași… ai nimănui?!

Cine să-i lase să scâncească?
Apoi la piept să-i strângă dulce,
Le scalde în pupici… obrajii,
Până ce-ajung la pat să-i culce.

Copii… sunt văduviți de glasul,
Acelor… care le-au dat viață,
Chiar dacă au ca cerul… ochii,
Tristețea le-o citești… pe față.

Au fruntea… ca un câmp arat,
De gânduri, care mai de care,
Cu ochii rătăciți… de unde…
Poate că vreun părinte apare?

Sunt gata să frământe colbul,
Chiar dacă au de ce să-i certe,
Sunt gata să le sară-n brațe,
Și pentru că lipsesc, să-i ierte.

———————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

23 aprilie, 2018

Anatol COVALI: Poesis

Şi-aş dori…

 

Nu sunt trist şi nu mai gem. Mă nărui,
dar surâd de câte ori mă frâng.
N-o să ştiţi nicicând din vina cărui
sentiment numai în mine plâng.

 

Voi vedeţi privirea mea senină
şi-admiraţi cutezătoru-mi mers,
care trece-n iureş prin lumină
spre-a parcurge-ntregul univers.

 

Cât mă bucur că mai pot ascunde
umbletul, adesea doar târâş ,
pe poteci ce-ncep să se înfunde
sau se surpă-n veşnic coborâş.

 

Şi-aş dori să plec râzând în hohot,
când voi auzi-n azurul meu
răsunând al despărţirii clopot
cu blândeţe tras de Dumnezeu.

 

Nu vreau să fiu la modă !

 

Nu vreau să fiu la modă,
purtând tot ce se poartă,
cântând pe-o liră spartă
cea mai absconsă odă
spre-a-mi fi viaţa comodă.
Eu sunt nebun. Fac artă
pe care-o cred mulţi moartă,
căci nu-i bloc, ci pagodă.

 

În versuri ard vibraţii
şi-n rime armonie,
Eu fac o poezie
ce nu visează-ovaţii,
ci cuceriri de spaţii
în sfânta veşnicie.
Creez o lume vie,
eterne constelaţii.

 

Urăsc tot ce arată
urât şi-absurd. Mi-e greaţă
de cei ce-au făcu piaţă
din arta minunată
Continue reading „Anatol COVALI: Poesis”

Dan TEODORESCU: Nina Cuciuc – O strălucită contesă a Iașului !

Pe doamna prof. univ. dr. Nina Cuciuc am cunoscut-o la Cercul Militar din Iaşi, acolo unde au avut loc alegerile în cadrul Ligii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi-Moldova.

După dezbateri „furtunoase”, în primăvara anului 2018, mai precis pe 16 martie, eu am fost ales vicepreşedintele asociaţiei culturale ieşene, după ce am refuzat să candidez pentru postul de preşedinte, iar doamna Nina Cuciuc a încântat pe toată lumea cu un suberb recital muzical în limba franceză, de pe marea scenă a sălii de spectacole.

Mi-am dat imediat seama de imensul talent muzical pe care îl are doamna Nina Cuciuc şi i-am propus să participe la alte două spectacole artistice, prima dată la lansarea cărţii mele „Eseuri cu balonul oval”, din 20 aprilie şi a doua oară la spectacolul „Armonii Europene”, din 10 mai 2018, de la clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă, în cadrul Cenaclului „George Topîrceanu”.

Pe 20 aprilie 2018, la Hotelul Moldova din Iaşi, doamna Nina Cuciuc a susţinut un superb recital muzical de şansonete franţuzeşti şi a fost îndelung aplaudată de cei peste 80 oameni prezenţi la manifestare, printre ei fiind mulţi scriitori, jurnalişti şi sportivi renumiţi.

Cu siguranţă că, pe 10 mai, la clubul CFR Iaşi, va fi aceeaşi atmosferă de sărbătoare la recitalul artistic al doamnei Nina Cuciuc, cea care, preferă să i se spună doar doamna Cuciuc şi mai puţin.. Nina, pentru că ea nu vrea să aibă nici o “legătură” cu prenumele fostei prime doamne a României de după Revoluţie!

Pentru cei care nu ştiu, dar vor afla acum, doamna Cuciuc este şi eroina unei cărţi aniversare – „Nina CUCIUC sau simfonia interferenţelor academico-artistice”, acolo unde semnează oameni de mare calibru din lumea academică şi culturală românească, precum Rodica GHIURU, Anna BONDARENCO, Maria GUZUN, Ana GUȚU, Ion DUMBRĂVEANU, Ion GUȚU, Elena PRUS, Angelica AFRĂSÎNEI, Monica HUSARU.
Mai sunt sintezele privind lucrările ştiinţifice ale profesorului Nina Cuciuc, semnate de Maria PAVEL, Sanda-Maria ARDELEANU, Anca-Maria RUSU, Valentina AGRIGOROAIEI, Ioan LOBIUC, Ion DUMBRĂVEANU, Petru ROȘCA, Alexandra MACAROV, Simion RĂILEANU, Petruța SPÎNU.

După un bogat capitol cu studii de autor, în cartea mai sus  menţionată şi tipărită în 2015 la Editura Contour, urmează „Universul muzical al Ninei Cuciuc”, acolo unde semnează binecunoscuţii Nicolae CREȚU, Aurora CIUCĂ, Ion ȚĂRANU, Constantin FLORESCU, Daniel (JITARU) DOSOFTEI, Alexandru G. ȘERBAN, Petronela DĂNCEANU. Se menţionează şi faptul că Nina Cuciuc este fondatoarea Muzeului „Angela Moldovan” de la Cercul Militar din Dealul Copoului, acolo unde, la inaugurarea lui a fost prezent şi marele actor Florin Piersic.

* Un “CV” impresionant

Nina Cuciuc este ieşeancă, iar oamenii de bine din străvechea capitală culturală, academică şi spirituală a Moldovei şi României se mândresc cu reuşitele domniei-sale. Doamna Cuciuc este conferenţiar universitar doctor la Facultatea Mihail Kogălniceanu” din Iaşi şi mulţi ani a fost decanul Facultăţii de Drept. În prezent, ea este Directorul Departamentului Drept Privat și Științe Umaniste, din cadrul Facultăţii de Drept, dar mai este şi profesor universitar asociat la Universitatea „Ion Creangă” din Chişinău, în Republica Moldova.

Pregătirea artistică a făcut-o la Şcoala Populară de Arte din Iaşi, la clasa profesorului Titel POPOVICI. Vom derula în continuare reperele artistice din activitatea doamnei Nina Cuciuc: Continue reading „Dan TEODORESCU: Nina Cuciuc – O strălucită contesă a Iașului !”

Camelia CRISTEA: Veste

Veste

(Poem dedicat nepoatei mele Alexia – Teodora)

 
Pe coji de nucă sufletul mi-a stat
Până să aflu Doamne vestea
Și să croiesc apoi povestea
Cu Teodora fiica din Bizanț!

 

Cu nori de îngrijorare răzvrătiți
Ce se voiau în casa mea primiți
M-am tot luptat o zi întreagă
Până- am băgat furtuna în desagă!

 

Și m-am rugat cu sârg și disperare
La cerul tot, când plăzmuia o Floare
Să-i picure lumină și culoare,
Din curcubeul care-l văd semeț în zare!

 

Am încetat să cred că mai trăiesc
Și-am început ușor să mă ciupesc
Eram de pază-n carnea mea
Mustea emoția și lacrima în ea!

 

În lăcrămioare mi-am lăsat și plânsul
Când o metanie băteam cu dânsul
Și a venit pe ceru-mi bucuria
Credeam c-o simte toată România (și Anglia)!

——————————-

Camelia CRISTEA

București

23 aprilie 2015

La mulți ani, frumoși și luminoși! Alexia Teodora Cristea

Anna-Nora ROTARU: Poeme

CINE-I DE VINĂ ?

 

Ce e viața asta, Doamne…
Cum dai ochii de lumină,
Vine Harul să condamne,
Așteptând cu-n braț de toamne,
Nori pe ziua ta senină…
De te-ntrebi: cine-i de vină ?

 

E ca fumul de țigară…
Te naști singur, singur mori…
Prin, nu știu, ce colț de țară,
Ca peron pustiu de gară,
Trenu-ți vine cu ani să zbori,
Precum stolul de cocori !

 

Dar, atâția se-mbulzesc
Și se cațără pe scări…
De cu zori, când se trezesc,
Până noaptea tot urzesc,
Planuri printre căinări,
Prin iertări și invocări !

 

Vor un loc cât mai în față,
Vreun vagon mai elegant…
Viața însă nu răsfață,
Toți avem câte-o postfață,
Sau blajin sau arogant,
Pitic d-ești, sau ești gigant !

 

Ne preocupăm de fleacuri
Și ne zbatem în zadar…
Pripășiți printre zigzaguri
Și la granița-ntre veacuri,
Nu prindem de timp habar
Că sfârșitul ni-i amar…

 

Și uităm că viața noastră,
Ne e scurtă… de scatiu…
Nu privim nici pe fereastră,
De-i ziuă sau noapte-albastră…
Trenul duce-ntr-un pustiu…
Capătul… e pământiu…
Cui e vina ? Eu o știu…

 

DE-O FI SĂ FIE VA VENI, ALTFEL… VA TRECE…

 

De multe ori m-am întrebat, ce-i aia ”Fericire” ?
O căutam adeseori, doar pe la colţuri o zăream…
De câte ori vroiam s-o prind, mi-era zădărnicire,
Sirenă, cu glas suav m-ademenea… făţărnicire…
Ca Fata Morgana se-ndepărta, de-o ajungeam…

 

 

O umbră-i devenisem sub umbra ei… târâş,
Ascunzându-mă, să nu mă prindă ea de veste…
Mă zgrepţănam, stâncă cu stânca în urcuş,
Picioarele mi le zdreleam de bolovani în coborâş…
S-o prind, doar să-mi scrie ceva file de poveste !

 

Încercările însă, cu toatele mi-au fost în van…
De parcă scris mi-a fost aşa, pe foaia de destin…
O-ntrezăream ascunsă după al vieţii paravan,
Părea să-mi fie-aproape, deşi pe celălalt liman,
Cochetând-o, măcar o clipă să-mi vină, clandestin !

 

Dar… am obosit şi mi-am pierdut orice avânt…
De-aş fi lăsat-o să îmi vină, ca un vis rătăcitor,
Aş fi avut poate speranţa, făr-atât să mă frământ,
Că mi-ar fi-ntins aripa ridicându-mă de la pământ
Şi m-ar fi înălţat, în zbor spre-un Rai scânteietor.

 

Însă-i târziu acum, s-au prăpădit visurile-mi răzleţe…
Încleiate, s-au împotmolit pe drumul presărat de ani…
Simt cum mă trag încet alte aripi, negre, hrăpăreţe,
Ce m-or duce pe cenuşiile cărări de bătrâneţe,
Punându-mi în cârcă un sac greu cu bolovani…

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme”