,,Ismailul răpit rămâne pentru mine
parte din România Mare” (Boris David)
Născut în anul 1929 (10 mai) în oraşul de pe malul Dunării, Ismail, din România Mare, Boris David (Daris Basarab, pseudonim literar) este invitatul meu în a ne destăinui fapte, întâmplări, realizări, dintr-o interesantă şi exemplară viaţă de om. În anul 1941, aflându-se sub ocupaţie sovietică, familia sa scapă dintr-o coloană de deportaţi şi ia drumul pribegiei: Boris avea 12 ani. Un lung şi istovitor periplu prin oraşe din România începe în primăvara lui 1944 odată cu spargerea frontului pe Nistru, la nici 15 ani împliniți : Călăraşi, Râmnicu Sărat, Beiuş, se încheie în Cetatea Episcopală a oraşului de pe Crişul Repede, unde, sub protecţia, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle Comisiilor mixte de repatriere. Urmează studiile la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea, apoi Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială, absolvind în anul 1954. A lucrat la Compania Naţională a Uraniului ca inginer chimist începând cu anul 1954; în instituţie s-a dedicat cercetărilor din domeniul metalelor rare şi radioactive, realizând o serie de invenţii şi inovaţii (împreună cu un colectiv de cercetători) şi numeroase lucrări de specialitate, comunicări ştiinţifice. A lucrat ca inginer chimist în prospecţiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) şi Mozambic (1977-1978). În paralel, a continuat visul din adolescenţă, scriind poezie şi proză, publicând sub pseudonimul Daris Basarab. Ca editor, am avut privilegiul să îi cunosc scrierile, care m-au ajutat să înţeleg că viaţa, pentru domnia sa, nu se măsoară în ani ci în lecţii însuşite şi misiuni îndeplinite. Iubitorii de carte l-au cunoscut foarte bine în diaspora, iar mai apoi s-a remarcat ,,şovăielnic” şi în România, cu deosebire în paginile revistei Melidonium. Timiditate? Nu, nu cred! Mai degrabă o prudenţă în a ne împărtăşi sentimente şi gânduri, care, aşa cum îmi spunea odată, s-au constituit într-un piedestal pe care a gravat adânc: prietenia, ,,lucru sfânt!”
Între un scriitor şi poporul său există o legătură indisolubilă, o întrepătrundere; aş spune chiar că există o osmoză, pe care scriitorul o transpune în scrierile sale. Autor al volumelor: Povod, Ed. Semne, Bucureşti, 2004; Ecvestra, Ed. Conphys, Bucureşti, 2007; Dor de ducă, Ed. Muşatinia 2014, (autobiografic); Rugul creaţiei – Nicolae Otto Kruch, Ed. Muşatinia, 2014, (dedicat sculptorului Nicolae Otto Kruch); Postume vii, Ed. Muşatinia, 2014, (volum de versuri, un omagiu adus poetei Mariana Gurza), îi confirmă talentul scriitoricesc.
Încerc să pătrund în universul lui Boris David printr-un dialog de cunoaştere şi evaluare a unui drum parcurs într-o viaţă de om.Boris David (pseudonim literar Daris Basarab)
Emilia Ţuţuianu: Dragă Boris, spune-mi te rog de unde această dragoste pentru cuvântul scris?
Boris David: Adolescent fiind, elev la Emanuil Gojdu în Oradea, în încercarea mea de a dărâma cumva zidul invizibil, dar real, pe care l-am întâlnit în privirile şi atitudinile colegilor, care mă defineau ca ,,basarabeanul”, m-am aruncat, cu capul puţin plecat, în tot felul de activităţi. Sport de toate felurile, de la atletism, la înot sau baschet, la cercurile de băieţi şi fete bine conturate în viaţa jururilor organizate de părinţii fetelor, la turnee de şah, la excursii prin Apuseni, din toate câte puţin, ca în cântecul lui Julio Eglesias ,,Soy un trujan, soy un señor”. Am reuşit a fi acceptat ca ,,băiat de comitet”. Împins de fratele meu mai mare, am prins gust şi pentru muzica simfonică, participând la concertele organizate la Catedrala Romano – Catolică. Prima întâlnire a fost cu Simfonia a 8-a, Neterminata lui Schubert. Am cântat în corul operetei ,,Pericola” de Offenbach. Se contura în mine un fel de bas-bariton. Într-o zi m-am pomenit luat pe după umăr de noul coleg venit de la Arad, Titus Popovici. Locuiam pe aceeaşi stradă, a Castanilor, o adevărată alee. Am plecat acasă împreună, vorbea mult, am aflat că scrie, m-a invitat la el. Avea o cameră la mansardă, văruită impecabil, având pe pereţi citate şi panseuri personale, scrise într-o dezordine lucie, cu cărbune. Mi-a spus să nu mă sperii, că dacă mă bântuie vreo idee, o va mâzgăli pe loc. L-a întrebarea dacă scriu, am dat din cap a negaţie, mi-a propus să-mi citească ceva proaspăt, am acceptat şi m-am făcut comod într-un fel de fotoliu uşor incomod. Citea lent, nu mai era precipitat, trăgea cu ochiul spre mine, zâmbind uneori. O poveste inspirată din viaţa de la palatul regal de la Săvârşin. Aşa am aflat, cam pe nepusă masă, pentru acele vremuri, că era ,,regalist”. Mi-a plăcut povestirea, mi-a plăcut forma de exprimare cursivă. La acea vreme citeam tot ce-mi cădea în mână şi visam să scriu poezii. Au urmat alte vizite, am înţeles că mă prefera în locul celor cu care se ,,înhăitase”, vorba lui, într-un Cenaclu Literar, printre care se număra şi viitorul scriitor Mircea Zaciu. Continue reading „Emilia ŢUȚUIANU: O viaţă de Om şi un nume – Boris David (interviu)” →