Dedicată artei şi cuvântului: „leagăne de istorie”, poeta Doina Bârcă îşi ţese versurile cu firele dorului.
Lacrima amintirilor îi înnobilează şi înveşniceşte legătura spirituală cu vatra strămoşească, „Cervenia”, localitate veche teleormăneană, aşezată într-o zonă renumită prin bogăţia şi varietatea folclorică, şi, pe care, necontenit o aşează între buchete de liliac de toate culorile…
Versurile Doinei Bârcă sunt de o oralitate incomparabilă. Deşi prin compoziţie ele cântă singure, faptul că autoarea are glasul aidoma unui rapsod popular, face din ele bijuterii folclorice. Poeziile sale sună a doină…, au gust de mere orzatice date-n copt de Sân Chetru şi de Sânziene, când se deschid Cerurile…, amiros a pâine caldă, coaptă în ţestul din „lut ales”, zămislit anume în malurile Râului Vedea, cel bătrân ca timpul… Toate aceste comori, poeta Doina Bârcă le dăruieşte cu mărinimie urmaşilor, spre neuitare!
Drept pentru care, împletind două doruri: al ei şi al meu, i-am pardosit cărările cu o poveste de suflet:
Cărările cu dor
Poetei Doina Bârcă
Mai ştii? Atunci când zorii
prevesteau ziuă însorită,
De undeva, amirosea a vatră
proaspăt pomostită.
Se pare că din „Cer-veni-a”
dor de legănat de prunci
Şi-a „Doină” să-nflorească sufletele
prin livezi de nuci.
Prin ferestra deschisă răzbătea-n
bătătură duios gângurit,
Pâine abia scoasă din ţest,
bunica rupea sub un măr pârguit…
Prelungi, din pragul casei
cărările vieţii se aşterneau,
Cei acasă rămaşi sau în lume plecaţi,
doruri în suflet purtau.
De undeva, celor ce dragă le-ai fost,
le e dor de tine şi-acum…
Mai ştii? Pe toţi i-ai luat cu tine,
când ai plecat la drum!
–––––––––
Ioana STUPARU
București
27 martie, 2018