Iurie BRAȘOVEANU: Pe aripi de dor (poeme)

MOTTO:

…Aripa ta e cerul, credința mea şi dorul,

iubirea şi durerea, căderea mea şi zborul….

Iurie Braşoveanu

E NOAPTE

 

E noapte. E tăcere și cerul este mut.

Mă-ntreb de ce întruna trăim pe împrumut?

Când viața-ngenunchează în fața beznei moarte,

Durerea-ncoronează a vieții clipă-n noapte.

 

A vieții clipă-n noapte, pe-ntinsul ei inert,

Cu-o stea înlăcrimată ce plânge-n al meu piept.

Cu-o beznă ce-i venită din reci imensități,

Vrând să mă-ncătușeze în negrele-i cetăți.

 

În negrele-i cetăți, lipsite de visări,

Cu gânduri rătăcite în lacrimi și oftări,

În chinuri și durere și cu lumina stinsă,

Dar eu mai văd ca-n ceață pe cer o stea aprinsă.

 

Pe cer o stea aprinsă mai sus de negri nouri,

Lumina ei mă ia în caldele-i ecouri.

Cât de înalt e zborul, ce joasă e căderea,

Ce scurtă-i fericirea, căci lungă e durerea.

 

Căci lungă e durerea, o lacrimă pe țărnă… Continue reading „Iurie BRAȘOVEANU: Pe aripi de dor (poeme)”

Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei / opinii

https://bureriu.wordpress.com/2018/03/11/editorial-de-viorel-roman/

https://bureriu.wordpress.com/2018/03/15/dr-viorel-roman-vox-populi-vox-dei-2/

http://www.logossiagape.ro/2018/03/15/viorel-roman-vox-populi-vox-dei-2/

http://www.marianagurza.ro/blog/2018/03/12/viorel-roman-vox-populi-vox-dei/

http://www.contributors.ro/editorial/romania-tot-mai-departe-de-europa/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

Anonim: Deja când am citit “fără să îndeplineasca criteriile, România ortodoxă e acceptată generos, integrată cu drepturi aproape depline în civilizația catolică” am zis că nu are rost să merg mai departe în expunerea domnului profesor. Asta pentru că eu știu din școala gimnazială că grecii (și aia din Grecia si aia din partea cipriota, adică UE, adică civilizația catolică înghițitoare de români ortodocși) sunt ortodocși iar prin Marea Britanie, Olanda, Suedia (și nu mai zic și altele ce nu se incadreaza in “civilizatia catolica” dar care definesc zdravan UE integratoare a romanilor ortodocsi), cam bantuie protestantismul sau chiar secularismul in ultima vreme. M-am oprit pentru ca orice concluzie ar trage, aceasta nu poate fi decat eronata pentru ca se bazeaza pe niste ipoteze gresite din start.

Erwin Lucian Bureriu: Deh, fostul meu coleg de radio are o imensă operă, care merită atenție. Personal nu sunt religios, pentru mine nu are nici o relevanță acest capitol. Viorel și-a făcut mulți inamici pe tema religiei. Cred că este înțeles pe dos de o anumită parte a românilor. În esență el subliniază diferența fundamentală dintre moldo-valahia influențată de ortodoxia slavă, până la alfabet și cult religios în slava veche, care slavă m-a plictisit cumplit în facultate. Viorel are dreptate că abia Școala Ardeleană, sub influența practicării limbii latine la slujbele catolice, a deschis ochii spre latinitate, asta întâmplându-se în Vestul teritoriului. Sub sovietici au existat lingviști care susțin că mai mult de jumătate din lexicul românesc e slav. Dar zadarnic ne trage Viorel spre Roma, că victorioasa Antantă a dat apă la moară Estului, „oastea e creștină” iar ortodoxismul medieval tot mai agresiv. Nu de la religie va veni modernizarea României, zic eu. Nici de la protestantism, nici de la greco-catolici. Silicon Valley este în întregime „liber cugetătoare”, posturile de radio și televiziune ale ateilor duc un dialog civilizat și pertinent cu protestanții (care sunt baza în State) și primesc răspunsuri grosolane de la credincioșii care sunt mai violenți, ca pretutindeni. Îmi pare rău, Europa a rămas o vechitură, o țoală second hand. Chiar și Bremen și Timișoara. Culmea, americanii susțin că majoritatea inteligenților sunt atei. A-teismul este însă o formă de acceptare a religiei, dar în opoziție. Deci tot un fel de religiozitate. Or a fi liber-cugetător înseamnă a fi desprins totalmente de orice dogmă printr-un refuz decisiv și total. Când îi văd pe aleșii „noștri” jurând pe biblie mi se întoarce stomacul pe dos. Mai bine ar jura pe portmoneu.

Anonim: Eu spuneam “decat” ca argumentatia era fortata pentru se pot spune toate lucrurile astea legate de un anumit retard educational fara sa punem oamenii in ligheanele religioase care ar indica certificate de culturalitate sau sisteme politice actuale (oricat s-au numi unii “crestin-democrati”). Am fost prin lume destul de mult in ultimii 20 de ani si am intalnit destui catolici batuti in cap asa cum am gasit si destui ortodocsi rasariti. Cum e si cazul musulmanilor azi. Imaginea e tragica azi dar in urma cu 1000 de ani ei au fost salvarea intelectuala a Europei prin conservarea scrierilor filosofilor antici, prin matematica, astronomie, medicina, transformarea agriculturii prin Spania si asa mai departe. Ce sens are sa fac teoria istoriei pe aceasta baza? Catolicii au inventat inchizitia, unde au colonizat au facut prapad cu acest instrument. Pai prin comparatie, otomanii au fost niste liberali desavarsiti, au lasat lumea in pace atat timp cat si-au adunat cascavalul. Dupa ce a cazut “bolnavul Europei”, abia atunci au inceput macelurile interetnice pe care ei le stapanisera pana sa inceapa primul razboi … Eu n-am vreun orgoliu ortodox, sunt destul de agnostic daca nu chiar ateu. Semnalam doar rigoarea expunerii care, cum spuneam, cred ca incepe fundamental gresit. Pe logica mea, o demonstratie care porneste de la ipoteze false nu poate duce decat la concluzii neconcludente ca sa ma joc un pic cu cuvintele … Continue reading „Viorel ROMAN: Vox Populi, Vox Dei / opinii”

Vasilica GRIGORAȘ: De ce?

De ce?

 

De ce, Doamne, cât trăim

stăpâni ne dorim

peste toţi să fim

şi să-i umilim?

 

De ce, oare, Doamne,

nu putem să ne oprim

atunci când greşim?

Mereu ne certăm

fără să iertăm

din suflet curat

şi adevărat.

 

De ce, Doamne, nu putem

să ne controlăm

şi perseverăm

în ură şi mânie

lene şi mândrie?

În loc să iubim

noi ne irosim,

talant cheltuim

în drăcesc mod

că e mai comod.

 

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: De ce?”

Irina Lucia MIHALCA: Frumusețea primăverii (poeme)

Chemând o păpădie…

 

Chemând o păpădie

se reîntoarce

în mii de scântei

la chemarea vântului.

 

Se spune că, în vis,

trăim continuarea

unei vieţi neperisabile.

Se spune, doar se spune,

încă nu putem şti.

Revenind, aici,

prin tainica uşă,

ni se şterg amintirile.

 

Ne rămân frânturi-scântei,

stingându-se

la lumina zilei.

 

Ne rămân amintiri-viziuni,

cu neînţelese doruri,

cu întrebări,

cu sau fără răspuns.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Frumusețea primăverii (poeme)”

Anna-Nora ROTARU: Frământări de primăvară

FRĂMÂNTĂRI DE PRIMĂVARĂ

 

Și…viața se trezi-ncet din agonie…
Pământul negru miroase a ploaie, ud…
Ecoul aduce de departe-o simfonie,
Prin firele de iarbă, de un verde crud.

 

Din adâncurile obscure-ale uitării,
Un zumzet crește vrând s-apuce
Să spargă zidurile mute-ale tăcerii…
Explozie de culori în ochi străluce

 

Și-acolo, unde umblam pe nicăieri,
Cu mintea-mi pierdută și plăpândă,
Azi, sorb cu nesaț miros de primăveri,
Cu sufletul cu tot, cu inima flămândă,

 

Ce-mi vrea să-mi uite de melancolia
Iernilor, lăsate-n urma mea, trecute…
Zefirul dulce s-alunge-ncolo vijelia,
Jalnice-uscăciuni în muguri prefăcute !

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Frământări de primăvară”

Anatol COVALI: Lirice

Vino cu mine

 

Vino cu mine-n grãdina iubirii
pe-al cãrei suflet arat de curând
au înflorit zâmbitori trandafirii
transfiguraţi de surâsul tãu blând.
Vino şi culcã-te în al meu gând
ca într-o iarbã cu firul plãpând
s-auzi cum freamãtã trupu-mi flãmând.

 

Sunt plin de cântec, deci vino şi-nvaţã
noi melodii ca apoi sã le cânţi
numai atunci când din noapte şi ceaţã
pe al meu cer vei dori sã te-avânţi.
Vino ca lacrimile sã mi le zvânţi,
îngerii dorului sã mi-i încânţi,
punând altoiuri pe arborii-mi frânţi.

 

Inima mea e flãmândã de tine,
sufletu-mi este de tine-nsetat,
ramuri de vis mi-au crescut pe tulpine
şi gândul mi s-a împrimãvãrat.
Continue reading „Anatol COVALI: Lirice”

Camelia CRISTEA: Primăvara

Primăvara

 

Primăvara parfumată
Se comportă că o fată
Schimbă straiele mereu
Şi nu ştie ce e greu.

 

În camaşa de verdeaţă
Într-o bună dimineaţă
A îmbrăcat subit grădina
Şi-a negat ca ei e vina…

 

Muguri a pus în copaci
De uimire tu să taci
Şi-n mănunchi de viorele
A prins gândurile mele…

 

Pe alei printre castani
A înflorit ca nişte ani
Şi în zbor de flutur visul…
Mi-a vestit că-i paradisul!

——————————-

Camelia CRISTEA

București

17 martie 2018

(Imagine internet)

Viorel Birtu-PÎRĂIANU: ,,Sunt vioara ce plânge pe țărmuri de mare” (poeme)

ULTIMUL ŢIPĂT

 

îmi era frică
îngrozitor de frică
durerea îmi izbea fruntea obosită
şi am ţipat
într-o noapte
în tăcerea cuvintelor nerostite
nimeni nu a auzit
pereţii vieţii au crăpat
vântul urla prin unghere
dincolo, oraşul era liniştit
nimeni nu a auzit nimic
sau nu au vrut să audă ultimul țipăt
privirea s-a stins între stele
într-o dimineaţă
o ultimă dimineaţă
în parcul însângerat
m-am aşezat pe o piatră
în jur alte pietre
deasupra pământ
şi am tăcut…

 

DE CE SĂ VIN

 

în mine plâng sălbatice dureri
pierdut în lumea asta ireală
de azi, de ieri, de nicăieri
tristețea zace la picioare
un gând atârnă
de un ciot de rană
cana e goală
Continue reading „Viorel Birtu-PÎRĂIANU: ,,Sunt vioara ce plânge pe țărmuri de mare” (poeme)”

Alexandru NEMOIANU: Din nou despre ,,talanți”

Parabola “talanților” ne spune că un “om bogat” a plecat în locuri depărtate și înainte de a pleca a împărțit slujitorilor săi din bunuri (talanți) în dorința de a le vedea înmulțite la întoarcere. Unuia i-a dat zece, altuia cinci, altuia unul singur. La întoarcerea “omului bogat”, cel care primise zece “talanți” a adus alți zece, câștigați prin truda lui, și tot așa ceilalți au adus un câștig stăpânului lor. Dar cel cu un singur “talant” a adus înapoi talantul spunând ca s-a temut să îl folosească. Mâniat, stăpânul, a luat talantul și la dat celuia care avusese din început zece, iar pe sluga leneșă a aruncat-o în “întunericul cel mai din afară”. Este o parabola foarte amenințătoare și care necesită explicații.
Există în fiecare dintre noi o anume tentație, până la un punct firească și direct emoționantă, de a ne da “importanță”. Atunci când această tendință rămâne în limitele bunului simț și modestiei, ea este de folos căci, arată căutare și trudă în a ne află și împlini rostul pentru care am fost aduși și lăsați în ființă. Dar, de multe ori, această înclinație de care vorbeam este exagerată, prilej de a cădea în trufie și încă mai adesea, în ridicol. (Mai ales acest lucru se întâmplă bărbaților bătrâni care, de multe ori, ajung să exaspereze cu exemple, în care rolul de frunte îl au chiar ei, și sfaturi trufașe și lipsite de interes, depășite. Femeile, datorită faptului că sunt mai smerite și că întotdeauna sunt devotate copiilor, sunt mai ferite de această primejdie căci, iubindu-și copiii, acceptă senin prezentul și nu insistă asupra “importanței” experiențelor trecute).
De fapt, în ultimă analiză, este vorba de încercarea de a justifică darurile și timpul ce ne-au fost date, modul în care ne-am folosit “talanții” și chiar trudă de a înțelege menirea pentru care acești “talanți” ne-au fost hărăziți.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Din nou despre ,,talanți””

Lavinia BUD: Fior de primăvară

FIOR DE PRIMĂVARĂ

 

Copilărie,

zbucium și neliniște,

revino în sufletul meu

și mângâie-mă!

Azvârle peste pădurile mele

zâmbet alb de primăvară,

prinde-mă-n legănarea ta

să mai pot rămane,

măcar o clipă,

aproape de rădăcini,

aproape de cer…

O ploaie de primăvară

cade fior peste mine

și-mi simt fața scăldată

de lacrimile ploii

arzând…

————————–

Lavinia BUD

Timișoara

17 martie 2018