Constantin STANCU: Adrian Botez – trăiește-ți propria epopee…(recenzie)

ADRIAN BOTEZ – TRĂIEŞTE-ŢI PROPRIA EPOPEE…

(Adrian Botez, Cartea Apocalipsei, versuri, 265 pagini,

 Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2018)

Adrian Botez este unul dintre cei mai harnici poeţi. Implicat, dedicat şi serios, bazându-se pe o cultură solidă, având drept reper valorile creştine, el s-a remarcat în spaţiul literaturii prin mai multe cărţi de poezie, eseu, proză scurtă şi roman. Susţine revista „Contraatac”, a fost remarcat şi nominalizat drept candidat la Premiul Nobel pentru Literatură, pentru anul 2017, de Asociaţia Academia Daco-Română TDC (preşedinte Geo  Stroe). Despre Adrian Botez, Cezarina Adamescu nota:

Adrian Botez este, fără doar şi poate, cel mai original poet pe care mi-a fost dat să-l cunosc, răsfoind/ răscolind prin ceasloavele prăfuite, dar şi cele de ultimă oră ale liricii româneşti.

El este fără pereche. Creaţia sa atât de diferită de vulgul cotidian care aduce osanale nesfârşite dimensiunii trupeşti a omului, şi-a pus amprenta, marca ei preţioasă pe domeniul, atât de râvnit al literaturii şi locul său nu poate fi ocupat de preopinenţii zilei, oricât s-ar da aceştia de ceasul morţii” (cf. În amurgul lumii cuvintelor – poeme pentru ziua mâniei: Adrian Botez, Rog, inorog, poeme, Editura Salonul Literar, Focşani, 1998 în Revista ARP – O carte pe zi, martie 2009).

Despre poet au mai scris şi alţi iubitori de literatură: Roxana Sorescu, Aurel Rău,Valeriu Anghel, Hristu Cândroveanu, Mircea Dinutz, Emilian Marcu, Marin Ifrim, Ion Miclău, Eugen Evu, Artur Silvestri etc).

Volumul de poeme Cartea Apocalipsei, 265 pagini, apărută la Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2018, director Constantin Marafet, este o sinteză a creaţiei poetului, oglindă a vieţii sale, a viziunii care l-a dinamizat, o mărturie despre lumea în care a trăit, un exerciţiu de dăruire. Probabil, cartea va rămâne ca reper în opera sa, punct fix, în mişcarea dintre a fi şi a nu fi.

Volumul are mai multe secţiuni, bine închegate, cu legătură solidă între ele şi cu viaţa lumii:

   

      -Prolog;

  1. I.           Cartea Apocalipsei;
  2. II.         Cartea iluziilor şi puterilor;
  3. III.       Cartea neamului;
  4. IV.       Cartea poetului – răzbaterea prin bezne şi dincolo de crimă.

-Epilog(uri)

La final, volumul include Aprecieri critice asupra operei lui Adrian Botez… de-a lungul timpului, drastic selectate –  epistole de la scriitor către scriitor, monografii lirice menite să ne adeverească poetul, în patria sa de suflet şi credinţă.

De la viaţă la moarte, cântecul salvat, cântecul aşteptat de întreaga creaţie, semn că poetul, la fel ca preotul, are cuvinte de laudă pentru Cel care ţine cuvintele în lumină.

Cântecul învie pădurea, aduce libertatea, descoperă fulgerul care dă viaţă, cântecele-s epopei nemurite (Cântecul – cântecul – salvaţi cântecul!, ultima copertă).

Volumul descoperă secretele creaţiei, descoperă poetul, dragostea pentru artă şi neam, lupta spirituală pentru dezvăluirea tainelor de sub coaja faptelor crude, moartea între crimă, boală, destin şi cântec…De remarcat viziunea şi organizarea poemelor,  sub puterea unor linii de forţă bine coagulate.

Prologul ne aduce în atenţie energia care pune în mişcare cuvintele poetului: duhul (spiritul). Povestea duhului, care dinamizează omenirea, eroii nevăzuţi şi pe cei acceptaţi, dedaţi Misticei Nunţi, este povestea istoriei noastre. Cei dedicaţi vor sta la masă cu Iisus, vor înţelege chemarea şi crima…Nunta ne leagă de cer.

Judecata apare ca o necesitate pentru poet, argumentele sale dau liber poeziei, cheie peste mlaştina celestă.

Apocalipsa, în sensul larg cultural, este percepută ca o imprevizibilă catastrofă. Pentru poet, lucrurile au alt sens, este judecata divină, parte din planul general prin care creaţia se descoperă. Păsări se sfarmă în văzduh, noroi şi sânge curg în ceruri, moartea este aproximată, există o pajişte în amurg, vise periculoase, lipsa autorităţii, alte ninsori coboară în lume – toate, sub atenta economie, ţinută de funcţionarii neantului, sub arta banalului de zi cu zi.

primăvara – carnea/ ţipă – ca nişte/ şuruburi suprasolicitate – şi cu/ filetul neuns: industrie/ celestă – complet/ dezorganizată şi/ nerentabilă – neconvenabilă – oricând şi/ din toate/ părţile atacabilă” (45 – Economie de piaţă, p. 60).

Continue reading „Constantin STANCU: Adrian Botez – trăiește-ți propria epopee…(recenzie)”

Adrian BOTEZ: „Să nu-ți dicteze Haita…” (poeme)

SĂ NU-ŢI DICTEZE HAITA – SOARTĂ SAU VIAŢĂ!

 

să nu-ţi dicteze Haita – soartă sau viaţă!

sfâşie-ţi pieptul – spintecă-ţi inìma

şi-aşteaptă – din adâncu-i – un ecou-speranţă

şi-aşteaptă – -nsângerat – mesajul – ca din Chìna:

 

este – -n vârtejuri – Carte de la Domnul

să-mi schimbe crugul – scrie-mi şi nesomnul?

şi – dacă <<da>> – să pronunţe si-la-bic

povestea ce-mi stârneşte Rost – şeherezadic!

 

…în fiecare ni s-a-nscris Misiunea

în fiecare – scrisă e Minunea

că trebui’ să-nsemnăm ceva – precum nealţii

 

căci se strevăd – mai sus de noi – atlanţii

…când vei afla mesaj pentru-a ta „crimă

să nu-l împarţi cu fraţi – părinţi: n-au rimă!

***

 

SFÂNTULEŢUL

 

s-a lăsat zăpada-n lume – cerul s-a-nnegrit

ce folos! – corbii orbirii neaua au cernit

de la poartă pân’ la poartă e de bocet drum

omeniri îşi plâng coşmarul – candelele-s fum

 

au trecut vârste şi mofturi – se arată-n prag

un sfârşit străin de fire şi de feleşag…

dar priviţi pe „sfântuleţul” –  saşiu pelerin:

el e martorul trădării – când a fost să fim

 

numa-n vale urlă lupul – în păduri pustii Continue reading „Adrian BOTEZ: „Să nu-ți dicteze Haita…” (poeme)”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Duminica Floriilor

DUMINICA FLORIILOR

 

FLORILE sunt mlădiţe de Primăvară ce poartă-n petale surâsuri de-nceputuri.

FLORILE sunt veşnicii multicolore ce cădelniţesc miresme ţărânei patrafir.

FLORILE sunt lacrime de îngeri căzute peste oameni, prelinse peste fluturi.

FLORILE sunt Cosânzenele naturii ce ţes covorul Ierbii de mii de ani în şir.

 

FLORILE sunt încântarea ochilor, parfumul sufletului dulce şi inimii comoară.

FLORILE sunt coliere de curcubeie răsfrânte, potire sacre, sublimele altare.

FLORILE sunt bucuria serafică cu care Creatorul ne-aduce iarăşi primăvară.

FLORILE sunt psaltirea pământului ce-aduce armonie în noi, în toţi şi-n fiecare.

 

FLORILE sunt stelele poienii, mărgăritarele dorinţei, suspinul, minune repetată.

FLORILE sunt poemele viselor noastre adăpostite-n inimile doldora de iubire.

FLORILE sunt primele sclipiri ale Creaţiei şi zorii primelor rostiri în lume totodată.

FLORILE sunt psalmii de foc ce-aprind la viaţă glia, fiinţele şi-ntreaga omenire.

 

FLORILE sunt sclipiri sublime care ard şi ele se ridică de parcă sunt stindard.

FLORILE sunt rostiri de îngeri, cântece de leagăn, alaiuri caste de mărgăritare.

FLORILE sunt străbunii şi strămoşii, hotarele neclinte ce-n Vatra noastră ard.

FLORILE sunt rugă şi mătănii, şiragul de martiri şi crucifix şi sacra închinare.

 

RUGĂCIUNEA FLORILOR

 

   „Plăpând ghiocelul/ ieşind din zăpadă/ Strigă: „Tatăl nostru…”/ Ca lumea să-l vadă.// „Care eşti în ceruri…”/ Şopti floarea-soare/ Şi-un val de lumină/ Căzu pe răzoare…// Smerit busuiocul/ Cînd vîntul îl mînă/ Şi-i scutură roua/ „Sfinţească-se…-ngînă.// Cînd „numele-ţi „ spune/ Trist, Ochiul de bou,/ Nu ştii de-a fost şoaptă/ Sau numai ecou…// Albastră ca cerul/ O Nu-mă-uita/ Spune: „’Mpărăţia/ Să fie a ta”.// Şi „Facă-se voia”/ Suspină-o camee/ Călcată-n picioare/ Pe alba alee…// Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Duminica Floriilor”

Vasile COMAN: Nichita, Cetățean al Raiului…

NICHITA STĂNESCU

31 martie 1933 – 13 decembrie 1983

*

– Nichita, ce faci tu Nichita? a întrebat îngerul…
și l-a invitat la masă alături de Heruvimi și Serafimi iar el… a venit în chip smerit cu potop de har, voință şi libertate…
Așa a hotărât Domnul, Ierarhia Cerească după gradul de sfințenie…
Iar Nichita povestea despre neam, despre iubirea din pieptul lui…sau poate de Bulevardul cu castani din Ploiești…
Continue reading „Vasile COMAN: Nichita, Cetățean al Raiului…”

Costache NĂSTASE: Nichita totdeauna

NICHITA TOTDEAUNA

Spărgând tipare perimate,
El, zeul blond al poeziei
Ne-a dăruit nestemate
Scrise cu pana veșniciei.

 

Deschizând uși și ferestre,
În Casa Limbii Române
Pătruns-au adieri celeste
Care de-a pururi vor rămâne.

 

Cum singur mărturisea
La piatră, pasăre sau pește
Era mândru că știa
De șapte ori românește.

 

Continue reading „Costache NĂSTASE: Nichita totdeauna”

Marin BEȘCUCĂ: Limbile orologiului îmi înțepau pleoapa

LIMBILE OROLOGIULUI ÎMI ÎNȚEPAU PLEOAPA

 

… noaptea-și purtase printre degete mângâiul Lunei,
nesomnul flirta cu plinul ei de argint,
prin faldurile perdelei care dezvelea ferestrele
până la a li se vedea pulpele,
linse de umbre !
limbile Orologiului îmi înțepau pleoapa
cu secundele ucise de zorii care le și
făcuseră prohod,
în crăpatul de ziuă !
totul era un plâng … și noi,
pe buza unui vis,
sfârtecat !
ne împărțeam sărutul în curcubee
pe fiecare colț de culoare …
fiecare culoare cu gustul ei,
fiecare culoare răvășindu-și șarmul
peste încăperea care se strâmtora
să ne fie mișcare-n fiece segment
și pluteam, adunând acest mister
pe care vi-l aduc și vouă, prin vers,
tainicul e roș în obraz,
cearceaful e-n furii !
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Limbile orologiului îmi înțepau pleoapa”

Nicu GAVRILOVICI: Cerc închis

Cerc închis

 

Și astăzi ca și ieri,
ca și mâine,
îmi vei fi izvor
și bucată de pâine…

 

Și mâine ca și azi,
ca si ieri,
îmi vei fi petala
așteptatei primăveri…

 

Si ieri îmi doream,
ca si mâine, ca azi,
să fim urme pierdute
sub cetini de brazi…

—————————-

Nicu GAVRILOVICI

31 martie 2018

Viorel Birtu-PÎRĂIANU: Cuvântul

CUVÂNTUL

 

mereu vorbesc
nimeni nu ascultă
ascultă dar nu aud
aud dar nu înțeleg
uneori adun gânduri din tâmpla timpului
în roua pură a dimineților ce trec
din ploi clădesc o lume
târziu am văzut
era un ocean de lacrimi
la răsărit sau la apus
asta nu știu acum a spune
pe deal am pus o cruce
pentru a ne ruga
pentru cel ce azi se duce
am chemat timpul
în ropotul ultimului cuvânt nerostit
rătăcit în urma spațiului irosit
am zgâriat pe cer cuvântul
așa a apărut omul
apoi am plecat să zidesc o casă în cer
la răsărit de soare
pentru cei ce vin
pe masă am pus trupul
în pahare am turnat sângele meu

————————————–

Viorel Birtu-PÂRĂIANU

Constanța

31 martie 2018

Camelia CRISTEA: Lacrima iubirii (poesis)

Îndurătoare Maică

 

Îndurătoare Maică te chem în rugăciune
Să-Ți spun ce mă apasă, ce-i rău în astă lume
Aș vrea să tai necazul în două de se poate,
Iar grijile mărunte să le dau la o parte!

 

Când nopțile toride rânjesc în geamul meu
Îmi dai în paza un Înger, nimic nu este greu…
Și-aprinzi o lumânare cu inima de Mamă,
Iar frica și păcatul în fire se destramă…

 

Tu ești mereu de veghe și ne arăți și calea
Cu râvna-Ți cunoscută alungi însingurarea,
Când drumul rătăcim te-arăți îndurătoare
Și ai cu fiecare îndelungă răbdare!

 

Nu știm cum se cuvine să te slăvim Marie
Îți sărutam și pasul și lacrima ce-i vie,
În rugă te chemăm la vreme de nevoi
Să ne rămâi alături, să ne ferești de noi… Continue reading „Camelia CRISTEA: Lacrima iubirii (poesis)”