,,De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: “Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat “visătorii” potriviţi. Nimeni n-a “visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui “holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: “Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.
“Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural”
– Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 21 de ani?
– Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională. În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 21 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil.
Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie “să-şi facă temele acasă”, şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice. Continue reading „Acad. Florin Constantiniu: ,,Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii””
Nu știu dacă ați vizionat filmul meu, intitulat ”Păpușile Morții”. Un film despre starea unei familii și dizolvarea ei – poate. Povestea unui tată care a venit din îndepărtata Moldovă în Banat, la minele de uraniu. Aici a muncit din greu, câștigând toate onorurile guvernului, până la Ordinul Muncii – clasa I. După ce a ieșit la pensie, partidul l-a abandonat și, deși au fost ortodocși, au trebuit să accepte mâna pocăiților penticostali “underground“ pentru a putea răzbi mai departe. Apoi, a venit revoluția cu democrația, care le-a diminuat puterea pensiei și i-a făcut să se apropie și mai mult de frații pocăiți. După 39 de ani de muncă grea în minele de uraniu, tata a murit în urma unui accident de muncă în mină. O piatră i-a căzut în cap de la înalțimea puțului minier, unde făcea revizia și întreținerea lui, i-a spart craniului și o venă. Mama a rămas singură cu băiatul cel mic, Ghiță, handicapat mintal în urma nașterii sale prin cezariană la spitalul din Oravița. Acesta, dintr-o relație trecătoare cu o persoană singuratică, pierdută prin viață, are o fată, care la vârsta de 10 ani a născut primul copil, iar la 11, pe-al doilea. Asta s-a întâmplat pentru că mama s-a îmbolnăvit grav și a căzut la pat. Boala ei a fost efectul unei vechi cezariene, când a fost cusută cu ață normală (de croitorie) în interior. Mai târziu, spitalul a motivat că nu a avut ață chirurgicală, care se topește la nivelul organului operat și cusut, după vindecare. Ața folosită a infectat interiorul, făcând-o pe mama să puroieze mulți ani din burtă. La suprafață, cusăturile s-au vindecat și mai târziu s-au transformat în cancer, care i-a cauzat moartea acum/în film. Deci mama nu a mai putut avea grijă de nepoata ei și, fiind frumușică, sigur a devenit victimă. 
Destul de des auzim, din gură celor superficiali la toate modurile, afirmații dintre cele mai contradictorii. Afirmații care se contrazic, se anulează, dovedesc vid mintal. Spre exemplu. ”Ei” se revoltă pudic față cu pedofilia promovată de Țările de Jos. Dar în același timp se înduioșează de afirmații gen ”fără Europa Unită nu vom putea exista că țară”. Nu pricep că Europa Unită ESTE pedofilie! Afirmațiile de acest gen sunt o modalitate de refulare și aserțiune a unui loc în spațiul public. Accesul la rețelele sociale virtuale a făcut acest fenomen endemic. Cum ziceam acest mod de a vorbi fără rost ține de aceia a căror esență este superficialitatea; culturală și afectivă. ”Genul ăsta nu are credințe, are instincte. Până la un punct această categorie poate fi direct înțeleasă; până la un punct. Dar dramatic este faptul că acest mod de gândire schizoid a fost preluat și transportat în spațiul public și al administrației. Încă și mai rău este însă că această împrejurare este deliberată. Mai exact reprezentanți publici, ”politicieni”, folosesc raționamente schizoide pentru a promova răul și încă și mai exact starea de haos, care este blestemul spațiului românesc public. Oameni lipsiți de credențiale morale, care trăiesc din bunuri însușite dubios, care folosesc orice modalitate spre a se încă îmbogăți, se află în treabă predicând “corectitudinea”. Un asemenea flagrant exemplu de a “face una și a predica altă” încerc să îl prezint.
” UNDEVA, CÂNDVA, ODATĂ… ” de Anna-Nora Rotaru, 
Comunicat de presă – Preşedinta USEM, 
Nu-mi place să merg la biserică pentru că trebuie să mă voluntariez la statul în genunchi. Genunchii nu sunt făcuţi să stai pe ei. Mai bine stai pe fund, stai în picioare, stai pup pe buda turcească, stai la orizontală, dar nu în genunchi. E chinul de pe lume. Îmi amintesc că tata mă pedepsea fără milă când nu eram prea cuminte. Şi plângeam de cădea tencuiala, aşa dureri îmi pricinuia statul în genunchi. La biserică nu te obligă nimeni! Stai în genunchi că aşa vrei tu, căci altfel se uită alţii urât!!! Unii fac buff şi cad din picioare direct în genunchi sau în patru labe dacă-şi pierd echilibrul. Alţii cad din picioare direct în extaz şi îşi mai dau şi cu capul de pământ. Şi nu o dată, ci de mai multe ori. Fac un fel de reverenţe. După care îşi mai fac şi un milion de cruci, din sperietură.
Eu: Chiar există aşa ceva?!
Războiul dintre Statele Paralele moldo-valah şi euro-atlantic, fiecare legitim de o parte sau cealalalta a Carpaţilor, aminteşte de Războiul religios de treizece de ani dintre catolici şi protestanţi în Sfântul Imperiu Roman, cel de Secesiune dintre catolicii şi protestanţii în SUA, dintre hinduşii şi mahomedanii în India, catolicii şi protestaţii din Irlanda, creştinii şi musulmanii în Sudan, catolicii, ortodocşii, islamicii din fosta Jugoslavie, ortodocşi şi catolici în Ucraina etc…