Mihai BATOG-BUJENIŢĂ: Bianca Marcovici – Dincolo de rostiri

Marcovici, Bianca

„Peste şapte coline”, 200 pg.

Editura „Junimea” Iaşi, 2015

Prefaţă

 

În urmă cu câţiva ani, nu prea mulţi, într-o discuţie avută cu preşedintele Uniunii Scriitorilor-filiala Iaşi, am auzit pentru prima oară numele poetei Bianca Marcovici, despre care acesta îmi vorbea cu un entuziasm pe care nu i-l cunoscusem până atunci. Interesat de autoare, am început să caut prin diferite publicaţii scrierile apărute. Lectura poeziilor îmi indusese o nelinişte dublată de o curiozitate, o dorinţă de a şti mai mult, de afla mai multe despre o poetă care, iată, cu o admirabilă discreţie, impunea prin versurile ei necesitatea unei altfel de abordări, una în care lectura, incitantă şi subtil filosofică, ridică, în primul rând, întrebări la care îţi doreşti să afli răspunsuri.

La scurt timp, prin ceea ce numim căile de nepătruns, acelea activate de o logică supremă aflată întotdeauna deasupra noastră, am primit, în mod absolut surprinzător, de la Bianca Marcovici, o carte de poezie. Abia acum, prin intermediul acestui volum organizat, coerent şi inteligent structurat (B. M. este inginer de profesie, iar aceasta se vede şi în plan editorial) am reuşit să intru în universul poetic al autoarei, să pot confirma că, într-adevăr, acest univers, departe de a fi doar impresionant prin vastitatea sa, este prioritar tulburător prin neliniştile pe care ţi le induce, prin turbulenţele interogatorii pe care le simţi la tot pasul, prin vârtejurile de emoţii, de multe ori contradictorii, dar întotdeauna puternice, copleşitor prin complexitate şi fascinant prin luminile pe care le aruncă mai întâi asupra ta, cel care ai reuşit să pătrunzi şi va trebui să-ţi plăteşti cu o clipă de luciditate îndrăzneala. Şi, constaţi că este firesc să fie aşa, deoarece însăşi poeta a traversat o parte din viaţă trăindu-şi cu mult curaj un destin deloc liniar sau liniştit.

Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIŢĂ: Bianca Marcovici – Dincolo de rostiri”

Paul LEIBOVICI: Holocaustul în arta plastică

Holocaustul

– Nouă litere

Asta-i tot

Bărbaţi, femei, copii,

Un norod

Lacrimi fluvii, mări

Necontenite despărţiri

Necunoscute istorii

Cărţi şi memorii

Încă nerăsfoite

Suflete zvârcolite.

 

O perioadă grea, zdruncinătoare, în care au fost omorâţi şase milioane! Oameni din toate categoriile, artişti plastici, scriitori, compozitori şi intelectuali din multiplele domenii! Această perioadă formează un capitol al istoriei umane. Consider de a fii obligatoriu de cunoscut, predat şi învăţat, la diversele nivele intelectuale, în perioada studiilor şi apoi. „Arta plastică”, prin multiplele ei faţete, are diverse posibilităţi desen, grafică, pictură, sculptură, caricatură… Artiştii plastici, şi nu numai ei, cetăţenii de pe cuprinsul globului rămas însângerat, sunt îngroziţi de cele ce s-au petrecut, de crudităţile inimaginative care au avut loc, de orgiile prin care au trecut colegii lor: artiştii plastici ai acelor vremuri.

Cuvintele sunt adesea uscate şi suntem obligaţi să punem în funcţie imaginaţia. Nu întotdeauna scriitorul sau conferenţiarul găseşte cuvintele cele mai potrivite care pot influenţa asupra sensibilităţii noastre.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Holocaustul în arta plastică”

Hedi S. SIMON: Leonard – Prințul operetei româneşti

Prietenul faimosului cântăreţ,  Stelian Ionescu-Anghel,  şi-a asumat responsabilitatea de a scrie adevărul adevărat despre cariera glorioasă şi viaţa strălucitoare,  dar totodată tragică a neasemuitului tenor,  în cartea întitulată „Astă-seară cântă Leonard”.  Biografia romanţată a cântăreţului,  cea mai bună şi autentică dintre toate încercările ulterioarea ale altor biografi,  a fost scrisă cu dragoste, admiraţie şi caldă prietenie de către un om apropiat, care a cunoscut în amânunt tinereţea grea, lupta înverşunată a cântăreţului de a pătrunde în lumea artei şi, în sfârşit gloria desăvârşită cucerită de acesta numai datorită marelui talent şi a unei munci căreia i s-a dedicat în totalitate.  Pe lângă viaţa lui Leonard, dar şi paralel cu aceasta, autorul cărţii ne introduce în istoria teatrului muzical românesc, cu toate greutăţile formării, consolidării şi recunoaşterii sale ca făcând parte integrantă din cultura naţională.  Mai mult decât atât, alături de Leonard în drumul greu spre realizarea artistică, facem cunoştinţă cu mulţi alţi viitori artişti recunoscuţi ulterior în viaţa muzicală, care au cunoscut aceleaşi obstacole în permanenta zbatere pentru existenţă şi pentru glorie.  Ni se vorbeşte în carte şi despre V. Maximilian, Niculescu -Buzău, G. Niculescu-Basu, Florica Cristoforeanu, Tony Bulandra, Gh. Storin, ca şi mulţi alţii pe care generaţia noastră nu s-a mai bucurat să-i admire. Dar ştim că toţi au fost alături de Leonard pionerii teatrului românesc de la începutul sec. XX.

Leonard s-a născut la Galaţi ca unic fiu al mecanicului C. F. R.-ist Constantin Naia şi a frumoasei sale soţii Carolina, o vieneză bălaie pe care viaţa sau rătăcirile unei inimi înrăgostite a adus-o în acea periferie gălăţeană. Vocea ei drăgălaşă care umplea casa cu triluri desprinse din valsurile vieneze, ca şi iubirea neţărmuită faţă de bărbatul şi băieţelul ei, a fost de fapt moştenirea pe care Leonard a primit-o de la mama sa:  dragostea pentru muzică. Căci mama l-a părăsit prea devreme din cauza unei cumplite boli de plămâni, iar copilul lăsat de capul lui, a preferat jocurile, de-a teatrul, împreună cu prietenul său Vladimir Maximilian în locul frecventării orelor la şcoală. Foarte devreme a luat calea teatrelor care treceau prin Moldova în turneele de iarnă, fiind fascinat de luminile scenei. În colectivul artiştilor plecaţi în turnee Leonard a cunoscut pe profesorul de canto Theodor Popescu, un cântăreţ cu succese la „Scalla” din Milano şi pe un profesor de vioară italian cu o îndelungată experienţă didactică. Amândoi au descoperit un talent înnăscut la tânărul Leonard, de care s-au ocupat cu toată seriozitatea. Şi elevul lor a depus eforturi mari studiind canto clasic, dar totodată urmărea şi viaţa artistică din capitală cu mare interes. Cu atât mai mult cu cât s-a reântălnit cu prietenul său din copilărie, V. Maximilian, deja student la Conservator. În ziua când directorul Nicu Poenaru, şi-a reorganizat trupa, el a angajat doi corişti: pe Leonard şi pe Niculescu-Basu – care au devenit prieteni nedespărţiţi pentru tot restul vieţii.

Continue reading „Hedi S. SIMON: Leonard – Prințul operetei româneşti”

Dorel SCHOR: Schițe umoristice – Un american la Roma

Ultima oară când am fost la Roma, am locuit în plin centru, pe o stradă agitată, nu departe de monumentele istorice pe care le întâlneşti acolo la fiecare doi, trei paşi. Era cam pe la sfârşitul toamnei, numărul turiştilor era în continuă scădere şi, de aceea, consideram eu naiv, toată escapadă trebuia să revină mai ieftin.

Am găsit o cameră destul de curăţica la o pensiune condusă cu temperament şi energie de o cucoană cu părul pus permanent pe bigudiuri, ceea ce ar fi putut fi o performanţă, dacă nu m-aş fi prins, după vreo două zile, că e o modalitate inteligenta de disimulare a perucii. Proprietăreasa inclusese în preţul pensiunii şi micul dejun dar, deşi nu sunt pretenţios din cale afară, am hotărât după o singură probă, să încerc o altă variantă de hrănire.

Varianta se afla chiar peste drum, sub forma unei băcanii de cartier, acel gen inteligent şi simpatic de magazin alimentar unde poţi achiziţiona în cinci minute tot ce doreşti, adică o franzelă, ceva mezel, brânză, unt, coca-cola, nişte napolitane, mă rog, fără prea multă bătaie de cap. Singura dificultate era de a ajunge de pe trotoarul pensiunii, care era în stânga străzii, pe trotoarul băcăniei, care era pe malul ei drept. Semaforul din colţul străzii nu-mi putea fi de nici un folos, decât doar dacă aş fi intenţionat, ferească sfântul, să mă sinucid, pentru că şoferii italieni nu au nici un respect pentru culorile convenţionale.

Continue reading „Dorel SCHOR: Schițe umoristice – Un american la Roma”

Harry ROSS: Gânduri rebele (48)

  • Sărbătorim Roşh Haşana cu sentimentul că de data asta ehehei, va fi bine pentru evrei.
  • Trupul acceptă uşor legăturile conjugale, dar mintea caută caracterul şi alte mărunţişuri intelectuale.
  • bateriile umane  sunt de cea mai lungă durată, ele nu trebuie încărcate niciodată.
  • Nimeni nu  e atât de naiv să creadă că anonimatul este un dulce privilegiu.
  • După patruzeci de ani de rătăcire în pustiu, evreii încă-şi căutau ţara promisă de Dumnezeu.
  • Între disperare şi moarte mai există un fir de viaţă.
  • Ne măsurăm uşor cu un singur purice, dar nu cu un regiment.
  • Copiii sunt o fericire aparte, mai ales dacă învaţă carte.
  • Peisajul înfăţişează dealul cocoţat pe un deal de la buza unui mal.
  • Am trecut de mai multe ori prin iubire, dar n-an zărit niciunde cuptorul care întreţine focul
  • În embrion se poate vedea deja cât e omul om.
  • Există o ştiinţă a iubirii care se află în sertarele gândirii.
  • Între suferinţă şi bucurie nu e un semn de egalitate şi asta-i o mare nedreptate.
  • Învăţăm pentru a şti, nu pentru a ne mândri.
  • Pentru unii tineri, ştiinţa e o adoraţie, iar pentru alţii, o aberaţie.
  • Telefoanele fiind interceptate, nu mai poţi scapa un secret  nici pe jumătate.
  • În general, nimeni nu dezvăluie cât câştigă, doar cât cheltuie nevasta.
  • În politică, şi analfabetul poate face carieră!
  • La început totul era simplu şi ieftin, acum, totul e complicat şi foarte scump. Nimeni nu contestă progresul, ci costul.
  • Dorul cântă amorul.
  • Românul are şapte vieţi în pieptul lui de aramă şi încă visează la nemurirea totală.

Continue reading „Harry ROSS: Gânduri rebele (48)”

Magdalena BRĂTESCU: ,,Don Pasquale” de Gaetano Donizetti la Staatoper din Viena

Opera bufă Don Pasquale a fost compusă de Donizetti pe libretul lui Giovanni Ruffini într-un timp record, 11 zile! Premiera a avut loc în 1843 la Teatrul Italian din Paris şi s-a bucurat de un mare succes.

Intriga are ca sursă commedia dell’arte, personajele fiind tipice acestui gen. Don Pasquale aminteşte de Pantalone, Ernesto de îndrăgostitul Pierrot, Malatesta este vicleanul Scapin, iar Norina pare întruchiparea Colombinei. Muzica este şi ea specifică operei comice, uşoară, vivace, cu multă percuţie şi instrumente de suflat. În uvertură, frazele muzicale duioase alternează cu allegro buf în fortissimo, iar leitmotivul e jucăuş. Apoi ambianţa se schimbă într-una de petrecere, se interpretează serenada, iar finalul este unul fericit. Orchestra dirijată de Speranza Scappucci a subliniat corect partitura compozitorului.

Montarea regizoarei Irina Brook din vara acestui an este modernă. Acţiunea se petrece la Roma, într-un timp nedeterminat, în orice caz nu în urmă cu două sute de ani aşa cum era concepută. Decorul scenografei Noële Ginefri-Corbel din primul act reprezintă un restaurant cu bar unde mişună beţivani şi femei uşoare. În mijlocul scenei, lui Don Pasquale i se face masaj şi i se pun ventuze. Totul pentru a stârni râsul spectatorilor. Basul Michele Pertusi în Pasquale are o voce excelentă, o dicţiune perfectă, un joc şi o mimică amuzante.

Continue reading „Magdalena BRĂTESCU: ,,Don Pasquale” de Gaetano Donizetti la Staatoper din Viena”

Camelia CRISTEA: M-am trezit

M-am trezit

 

M-am trezit sfioasă adunând tăceri…
Buzele ce-s strânse au făcut și riduri,
Unde ești tu oare? Ai rămas în ieri?
Și-au crescut din iarbă parcă niște ziduri.

 

Țipătul acesta este unul mut,
Inima îl știe, sinele-l cunoaște,
Am făcut poteci în necunoscut.
Ochii au găsit zările albastre.

 

Toaca rugăciunii sună a trezire,
Toamna vine grabnic cu alai de flori,
Pe poteci de gând străjuiesc castanii
Doar cu amintiri calde mă înfiori. Continue reading „Camelia CRISTEA: M-am trezit”

Anna-Nora ROTARU: Timpul meu…(poeme)

SECETĂ, MAI CURGE UN FIRICEL DE RÂU

de Anna-Nora Rotaru

(pictură personală pe pânză în ulei dimensiuni 110x90cm),

din volumul de picturi și poezii ,,UT PICTURA POESIS”

***

SUFLUL TIMPURILOR TRECUTE

 

M-am întors să-mi văd satul de-odinioară,
În minte mi-a rămas precum era-n copilărie…
Când l-am lăsat, micuță, privind ultima oară,
În urma mea, cu suflet frânt și inimă să doară,
Știam, că poate n-oi mai păși pe-această glie
Și mă simțeam călugăr în chilie…

 

Luasem cu mine o valijoară plină de-amintiri,
Cu frumuseți, cum parcă nicăierea nu găsești…
Cu iazul, jocuri de copii, la gura vetrei povestiri,
Râul, ce volburos trecea, prin pădure rătăciri…
O lume-ntreagă, cuprinsă în visul ce-l dosești,
Ca mai târziu să-ți amintești…

 

Dar, m-am întors, după ani și mare drum,
Să-mi caut pașii cu tălpile micuțe în țărână…
Emoția din piept încerc cu mâna s-o sugrum,
De teamă să nu-ntâlnesc deșert, ruini și scrum,
Simțind că parcă ceva m-atrage și mă-nfrână….
Ecoul mumei ce-mi îngână… Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Timpul meu…(poeme)”

Eleonora SCHIPOR: Rugă

Rugă

 

Dă-ne, Doamne sănătate,

Că-i mai scumpă decât toate.

Dă-ne, Doamne, fericire

Și între români iubire.

Dă-ne, Doamne, bucurie,

Neamul tânăr să ne fie.

 

Dă-ne, Doamne, libertate,

Dă-ne drepturile toate.

Dă-ne, Doamne tot ce-i bun

Pe acest pământ străbun.

Dă-ne harul înfrățirii

Și simțământul unirii.

———————————

Eleonora SCHIPOR

Pătrăuții de Jos, Ucraina

6 februarie 2018