CUVINTE
mâinile au albit
între pietrele timpului
risipind cuvintele pe o scară
nu urcă, doar coboară
perpendicular pe umbra sufletului
tăcut pășesc peste maluri
jos, aprige valuri se sparg
gânduri mă împresoară
în vârtejul anilor pierduți
în față infinitul, nu l-am întîlnit, nici el
atunci am înțeles
eram singur cu gândul, cu timpul, cu iarna
mai aveam doar un maldăr de gânduri
pe coli scrijelite cu lacrimi
noaptea vorbesc între ele
uitasem să le închid în sertarul cu amintiri
afară ninge, e zăpadă
sunt stropi de suflet
căzuți pe alei
aleile sufletului în taina pământului
pe drum, pomii goi, țipă
e frig și e iarnă în noi
eu scriu și atât
Continue reading „Viorel Birtu-Pîrăianu: Cuvinte (poeme)”
Deunăzi mi-au picat ochii pe un citat grozav de sugestiv. Nu-i cunosc autorul, din păcate. Iată-l: „Spart din afară, oul marchează sfârşitul vieţii; spart din interior, tot el anunţă începutul. În concluzie, impulsul dinăuntru spre în afară este cel care ne aduce progresul.”
Dragi prieteni şi fraţi
Ioan Miclău (n. 1940). Scriitor român din Australia. Poet, dramaturg, jurnalist, autor de memorialistică literară, promotor cultural de seamă. Fondator de grupări literare în ţara de la Antipozi. Cărţi reprezentative: Poezii alese (vol. I, II), Teatru, Fiica Zeiţei Vesta, nuvelistică. Ioan Miclau s-a distins drept principalul animator al gruparii scriitorilor români de la Antipozi , având o acţiune cetăţenească uimitor de tenace şi de echilibrată. Fondator al Bibliotecii Mihai Eminescu, din Cringilla/Australia, ridicată şi înzestrată cu efortul său generos şi neprecupeţit, Ioan Miclău a dat un exemplu de acţiune românească printre străini, şi a devenit un model, ce va trebui luat în seamă, întotdeauna, când se vor aminti faptele mari. Şi pentru aceasta, scriitorul a fost distins cu Premiul de Excelenţă al Patrimoniului Românesc, decernat de revistele ARP – Artur Silvestri, în 2006.
Istoria acestor două sărbători o găsim – sub alte denumiri – în trecutul îndepărtat al omenirii. Răsfoind, dar citind cu atenţie paginile îngălbenite a unor documente, înţelegem că străbunii noştrii, în condiţiile economico-culturale de-a lungul veacurilor, au căutat să-şi înveselească viaţa, mai ales când clima era aspră, necruţătoare. Se puneau la cale incendii locale.
Mai zilele trecute, l-am întâlnit pe Făt Frumos. Arăta ca întotdeauna bine, era prezentabil, proaspăt bărbierit şi mirosea after shave de calitate. Părea însă uşor blazat şi lipsit de entuziasmul de altădată… Ne-am aşezat la una din acele măsuţe cu vedere la stradă pe care cafenelele le pun la dispoziţia clienţilor negrăbiţi şi ne-am interesat fiecare de soarta celuilalt.
