TUMBY
(fragment)
Dacă vii dinspre răsărit și ajungi la marginea subcarpaților de curbură intri în ținutul pădurenilor, locuri formate din dealuri și văi unde pădurile acoperă aproape toate întinderile. Satele apar ca oaze în largul unor poiene și doar drumurile forestiere unesc așezările înșirate înainte de a începe coama munților ce o zărăști în din depărtări.
Mie îmi plăcea să merg la bunica pe un astfel de drum, mai scăpam din strânsorile vorbelor aruncate de mamy meu între două nuielușe ce le meritam cu prisosință și uitam de ele ușor când bunica mă răsfăța cu alinturile ei.
Seara evitam să mă întorc iar acasă și bunica îmi făcea un culcuș lângă sobă;
,,să nu îi înghețe fata,, cum ea însăși se răsfăța de ne prăpădeam de râs amândouă.
– Hai fata bunicii, în seara asta dormim amândouă. Las-o pe mamă-ta că i-am trimis eu vorbă prin nora Atodiresei, să știe că rămâi aici, îmi zicea bunica în timp ce fața i se lumina de o bucurie ascunsă.
– Dar o să mă certe, îi spuneam. Zice că vin la tine bunico pentru că tu îmi faci toate poftele, mă strici și apoi nu se mai înțelege cu mine.
– Cum te stric? Ce pe ea am stricat-o? A sărit bunica atinsă în orgoliul ei de vrânceancă. Și tot așa am crescut-o, în drag și în răsfăț că nu era fată ca ea peste dealuri.
– Zice că nu o mai ascult după ce vin de la tine, că mă învăț cu nărav.
– O ști ea ceva de le spune, cine știe ce prostioare mai faci și tu pe acolo. Dar lasă, fă-le că ești copilă și ea le făcea, mamă, mamă ce le mai făcea! Dar acum, de, e mamă și trebuie să aibă grijă de tine. Nu îți vrea răul, chiar dacă îți mai trage câteva nuielușe, o face cu drag, te protejeajă.
– Cum mă protejează, bunico, adică mă bate cu nuielușa și tu spui că mă protejează?
– Hai, lasă că nu te bate, te atinge și ea un pic, să te mai astâmperi, dar tu știi că nu dă tare, doar se face.
– Ai dreptate bunico, și eu mă fac că mă doare și încep să plâng și atunci mămica mă ia în brațe să mă împace și mie așa îmi place, așa mă cuibăresc în brațele ei.
-Gata, lasă tu alintările, acum bagă nasul în plapumă că e târziu și Moș Ene abia așteaptă să-ți tragă câteva nuielușe, mă alinta bunica mea dragă de parcă știa cât de mult o iubesc.
– Bunico, lasă tu nuielușele, o îngânam eu și vino aici lângă mine mai bine și povestește-mi ce prostioare făcea mama când era mică, așa ca mine.
– Păi cum să nu, de povești îmi arde mie acum la ora asta, eu sunt obosită că am muncit de azi dimineață, încerca bunica să se exchiveze, dar ce credea că scăpa de rugămințile mele? Îi dădeam replica imediat și amândouă ne puneam pe un râs de o speriam pe Kim și pe bunicul care moțăiau pe lângă noi.
– Și eu sunt obosită, bunico, că de azi dimineață m-am jucat întruna cu copii,cu vițelul nostru, cu găinile, ce știi tu?
– Moașta pe gheață de zgâtie, joaca ta e muncă, mă alinta bunica intrând în pătuț lângă mine. Dar hai să povestim, poate așa adormi mai repede șiîl adormim și pe bunicul tău,că tot moțăie el pe aici pe lângă noi.
-Moțăi, tu, deșteapto, că mie nu mi-e somn, se trezi și bunicul să spună și el ceva. Eu ascult ce spune nepoata și o să fiu atent și la ce prostii spui tu acolo, poeteso, o atacă bunicul direct în orgoliul ei. Bunicuței mele, în sat, i se zicea ,,poetesa,, și ea făcea pe supărata când cineva o poreclea așa. Dar simt eu că îi place să i să spună,,poetesa,,
-Poet ești tu, amețitule, că toată viața ai visat numai colaci pe varză,îi dădu replica imediat bunica, nu cumva să rămână ea mai prejos.
Pisicuța bunicii, Kim, s-a urcat tacticos în pat lângă noi și a început să toarcă de bucurie. Am luat-o în brațe cu drag și am rugat-o pe bunica să înceapă povestitul că altfel mă fură somnul tot așteptând.
-Hai să începem, s-a hotărât și bunica ,în sfârșit.
Hei, era cuminte fata mea când era așa copilă ca tine și învăța așa de bine până când s-a făcut mare și a dat de năbădăiosul de taică-tu. Până să îmi dau eu seama, a trecut ceva timp, m-a păcălit, dar într-o seară am înfipt mâna în coada ei și până nu mi-a spus tot nu am lăsato.
Tocmai intrase la liceu și plecau amândoi la oraș cu mai mulți copii, ce-i drept. Învăța bine, eram mândră de ea, dar de la un timp, seara când pleca după vaci, uita să mai vină și pe mine mă apuca noaptea până reușeam să le mulg. Azi așa, mâine așa, am intrat la bănuieli și i-am zis bunicului tău.
-Alexandre, pe tine nu te interesează de ce întârzie fata noastră seara când uită să aducă vacile de la păscut? Dar bunicul tău era aerian rău de tot pe vremea aia, râde el acum dar eu știu ce spun.
-Lasă fata în pace, se mai joacă și ea cu copii de seama ei, nu mai sări și tu cu clanța pe ea, nu vezi că toată ziua învață? Ți-a plăcut când a câștigat olimpiada la matematică, acum să-ți placă și când mulgi vacile mai târziu, îmi zicea deșteptul ăsta și așa ciudă îmi era pe el atunci.
Bunicul moțăia pe scaunul lui, dar i se vedea pe față zîmbetul acela șugubăț ce o scotea mereu din sărite pe bunica prin calmul și înțelegerea lui nemărginită.
– Dar ce, crezi că m-am lăsat? Ia să văd eu ce face Marina mea pe izlaz de-mi vine ea cu vacile așa de târziu acasă și mă apucă mai mereu noaptea pe mine, mi-am zis.
Într-o seară, am luat-o așa pe la marginea pădurii de la Capul Codrului și am ajuns fără să mă vadă nimeni la marginea izlazului comunal.
Erau toți copii acolo. M-am uitat eu ce m-am uita și nu prea înțelegeam ce tot se aleargă unii pe alții, așa, ca nebunii. Nici vacile nu mai pășteau și se uitau și ele la ei mirate, mugind a neînțelegeri.
Toți erau așezați într-un fel de cerc și ăla a lu Anicuța de la marginea satului arunca o mingie în sus și striga cât îl ținea gura; Basarabia!
Apoi fugea după Marina mea și mereu o prindea și o lua în brațe. Am mai stat eu ce am mai stat, am crezut că mi s-a părut, dar iar am auzit- Basarabia !
Și iar Marina mea fugea de parcă abia aștepta să fie prinsă.
Mă, dar ăsta a lu Anicuța alte zone nu știe, mi-am zis? Ce tot îi dă cu Basarabia, să zică și Moldova și Muntenia și Banatul, că sunt destule, ce i-o fi cășunat pe Basarabia să o prindă numai pe Marina mea ? Să mai prindă și alte fete, nu doar pe ea.
Dar m-am prins.
Fira-ți voi să fiți de drăcușori, asta era cu Basarabia voastră deci, să o prinzi tu pe Marina mea și ea abia să aștepte să fie prinsă.
Am venit acasă fiartă și am sărit cu gura pe bunicul tău.
– Să vezi ce face fiica ta iubită, am fost și i-am urmărit. O aleargă ăla a lu Anicuța pe tot izlazul și ea mai că nu se împiedică să fie prinsă mai repede.
– Măi, Angela dragă, lasă fata în pace, sunt și ei tineri, mi a zis deșteptul ăsta de bunică-tu. Ce noi nu făceam la fel, sau ai uitat acum cum eu alergam după tine la horă și tu abia aștepatai să jucăm amândoi?
– Lasă tu prostiile, erau alte vremuri atunci, acum nu auzi câte se întâmplă cu fetele din ziua de azi? Noi eram cuminți și ne respectam, dar drăcușorii ăștia din ziua de azi, câte văd la televizor, atâtea fac și ei.Vrei să dăm de necaz, să ne facem de râsul satului, i-am răspuns?
Marina intrase cu vacile în curte și cred că auzise tot ce spuneam și de cum a intrat în casă am și înfipt mâna în părul ei. Dar ea știi ce mi-a zis?
– Ce a zis bunico, am întrerupt-o eu tare curioasă?
Stătea așa mândră și mă privea drept în ochi.
– Ne iubim ! Nu facem nimic rău, doar ne iubim, atât ! Asta mi a zis.
– Auzi, Alexandre, am apucat să mai spun, că nu am mai știut de mine și am leșinat. M-am trezit la un moment dat că bunicul tău mă uda cu apă rece pe față și Marina mea plângea în hohot să o iert că nu mai face și o să fie cuminte,cuminte de tot. Dar mă cam ustura fața rău de tot și nu prea știam de ce.
– Îți dădusem două palme zdravene peste obraji, că îmi era teamă că nu te mai trezești, începu bunicul să râdă încântat de poveștile ce le-au trăt amândoi.
– Și acum îmi spui, afurisitule, atunci ziceai că doar m-ai mângâiat, se amuza și bunica și toți trei zguduiam casa cu râsul nostru zgomotos. Kim s-a speriat cred și a tras un căscat pisicesc. Să o alint și pe ea, i-am zis: pune lăbuța la guriță, deșteapto. Dar Kim habar nu avea a început să toarcă imediat.
A doua zi m-am dus peste Anicuța și i-am zis, a continuat bunică prinsă de firul povestirii.
– Fato, dacă fiul tău îi face ceva la fata mea să știi că ne certăm rău de tot.
-Lasă fată copii în pace, a sărit și Anicuța de colo, dacă ei se plac și se iubesc, ce ne băgăm noi?
Pe toți îi apucase iubitul, Doamne, numai eu nu știam ce să mă fac să nu pățească ceva fata mea iubită.
Dar am avut noroc și s-au cumințit. El a plecat și a intrat la facultatea lui și Marina mea la facultatea ei. Cinci ani am stat liniștită că ei nu mai știau unul de altul. Ba parcă îmi părea rău că mă băgasem și nu îi lăsasem în pace. Marina mea venea mereu singură acasă și mă îngrijora.
– Da, vino măi mamă și tu cu un băiat, i-am zis întro zi. Râde lumea de noi când te vede mereu singură în sat. Marina mea însă habar nu avea. Îmi zicea că ea se simte bine așa și nu are nevoie să dea socoteală la gura lumii. Mie îmi era ciudă, dar nu voiam să vadă nimeni cum mă consum. Mă durea faptul că frumusețea mea de fată umblă singură la vârsta ei.
O petreceam mereu la gară și mă uitam cum se urcă singură în tren în timp ce alte fete erau cu bărbații lor, unele aveau și copii. Când am petrecut-o întro zi, parcă mi s-a părut mie că vorbea cu cineva la geamul vagonului, dar nu am dat importanță. După ce trenul s-a pus în mișcare ea a părut la geam să îmi facă cu mâna.
Și ce crezi; lângă ea era chiar băiatul Anicuței. Se întâlniseră întâmplător și acum îmi făceau cu mâna amândoi.
Am venit acasă și i-am spus lui Alexandru că nu mă simt bine. Toată toamna aceea nu m-am simțit bine.Aveam mereu dureri de cap și visam seara copiii cum se jucau pe izlaz, jocul acela cu mingea. Parcă îl vedeam pe băiatul Anicuței cum o alerga pe fata mea și cum o prindea și se îmbrățișeau amândoi.
În primăvară a trebuit să mă internez și să mă operez la un ochi. După operație vedeam așa de clar și așa de bine. Când fata mea a venit la mine să mă vadă, iar am crezut că nu mai văd bine. Norocul meu că doctorul era prin salon și m-a linștit.
-Au venit copii în vizită, doamna Angela, mi-a zis. Să stați liniștită, să nu vă agitați. Câteva luni nici de bucurie nu aveți voie să plângeți.
Când m-am uita prin salon, fata mea venea de mână cu un bărbat așa chipeș, așa frumos le stătea la amândoi. L-am recunoscut imediat, era băiatul Anicuței, cel ce o tot alerga pe fata mea pe izlaz când jucau ei jocurile acelea ale copilăriei. Tată-l tău, de care tu ai fost așa mândră și care v-a crescut și iubit pe toate până s-a întâmplat nenorocirea aceea de vi l-a luat Dumnezeu.
Dar gata cu poveștile, e târziu, mâine trebuie să te scoli devreme și să iei și unul dintre căței să îi dai drumul prin pădure. Nu am cui să îi dau și nici nu vreau să umplu curtea de ei.
Cred că eu, Kim și bunicul adormisem demult vrăjiți de poveștile ,,poetesei,,bunicuța mea scumpă și dragă. Și am dormit și am dormit, de seara până dimineața și dimineața până mai târziu și când se crăpa de ziuă, așa, pe la10, cum râdea bunica de mine, m-am trezit. Kim, drăgălașa dormea în brațele mele și torcea așa de tare, unde dormea cu burticuța în sus, probabil, că ei așa îi plăcea să se răsfețe.
Noaptea l-am visat pe taty meu bun.Eu eram prea mică să înțeleg de ce a pierit dar am tot auzit, fără să vreau, fel de fel de zvonuri și povești spuse de oamenii locului. Unii ziceau că la Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Amintirile unui copil” →
