– Lasă-le să se coacă. Tot ale tale sunt. Dacă te mai prind în cireș îți iau scara și dormi în pom, să știi. O amenința bunica Zota pe Safiriana, nepoata ei dragă.
Ți-ai găsit. A doua zi Safiriana era cocoțată în vârful pomului și mânca la cireșe de parcă nu mâncase în viața ei așa bunătăți.
La un moment dat a simțit o arsură ce curgea pe piciorul ei stâng. Inițial a crezut că a scăpat o cireașă pe jos. Când s-a uitat mai bine pe pulpa ei curgea un șuvoi rozaliu ce se apropia vertiginos de genunchiul ei proptit de o creangă mai groasă.
M-am zgăriat, și-a zis Safiriana și a întins mâna să agațe cea mai coaptă cracă ce se înălța în vârful cireșului.
Șuvoiul acela însă năvălea spre gleznele ei și parcă izvora direct din ea nu dintr-o zgărietură așa cum a crezut inițial. S-a privit mai atent și a observat că și pantalonii ei scurți sunt plini de aceeași culoare și parcă ceva o arde și curge direct dintre picioarele ei.
De frică a început să o strige pe bunica ei scumpă.
-Buniiiiiiiiiiiiii, urla Safiriana cât putea ea a fi de speriată.
Bunica a crezut că a pățit ceva nepoata ei preferată și speriată a dat fuga în grădină să vadă ce se întâmplă. Când a văzut o pe Safiriana în vârful cireșului i-a luat scara și a început să o bombăne..
-Ți-am zis că îți iau scara și dormi în pom, zgătie de fată ce ești, că nu te mai astâmperi cu năzdrăveniile de dimineață până seara. Mai rău ca un băiețoi.
Safiriana a început să plângă în hohote și bunica Zota s-a inmuiat imediat. I-a pus scara la loc și cu blândețe îi zicea să coboare din pom.
– Hai, vino la bunica să te țuc un pic și îți trece. Ia să vadă bunica ce mi-a pățit fata?
– M-am zgârâiat rău, a zis Safiriana răsfățându-se cât putea ea mai frumos.
Bunica și-a dat seama imediat de unde vine zgărietura. Să nu o sperie pe nepoțica ei scumpă a început să o alinte cu glasul ei fermecat. Hai să mergem în tindă, încălzesc niște apă, te speli și trece, încerca bunica să o liniștească pe Safiriana
I-a turnat câteva căni de apă în lighean, a pus-o să-și dea jos tot de pe ea, a luat din cufăr o pereche din chiloții ei ,,de dincolo,, i-a căptușit cu un smoc de vată și i-a zis răspicat.
– Ia-i. Și nu mai boci ca o mironosință. Acum ești fată mare bună de măritat. Te-a zgâriat Dumenezeu și te-a pus în rândul lumii. Pune pe tine și pantalonii ăștia scurți a lui Zota, că bunicul tău oricum nu mai umblă cu ei.
Safiriana devenea și mai speriată și nu înțelegea mai nimic din ce o punea bunica ei scumpă să facă. Și-a tras chiloțeii ăia ,,roz bonbon,, pe ea și acum râdea singură observând că îi vin până la genunchi. Ai ei erau ca două ațe ce îi intrau mereu în funduleț și o deranjau.
-Cu chiloții ăștia urâți te îmbrăcai tu, Bunico? Zici că m-ai băgat înt-un sac de plastic, asa mă strâng. Dacă mă vede George așa, leșină de râs.
– Păi, nici ca voi, că umblați în curu gol și mai ziceți de ce vă violează băieții.Când eram ca tine nici nu visam la băieți.
-Se zice ,,fund,, bunico, vorbește elegant, te rog.
-Da, elegant, ce să zic. Eu cu bunicul tău Zota, până nu am fost sigură că mă ia și mă bagă în biserică nu s-a atins de mine. Și ca să mă descopere trebuia să dea jos un șifonier întreg de pe mine. Nu ca voi care umblați goale deja.
Abia după ce ne-am cununat ne-am iubit până ardea țărâna sub noi. Apoi munceam cu drag și cântam și jucam la horă de stârneam tot colbul pământului.
-Și eu îl iubesc pe George, bunico.
-Iubești pe moaș-ta. Aia e iubire la voi? Voi habar nu aveți ce este aia iubire. Ia lasă-l tu pe Georgică al lui Chimon, că nu-i de tine.Unul mai de ,,Doamne ajută,, nu găseai?
Bunicul tău, Zota, era cel mai mândru băiat de pe dealul comăneștenilor. Asa mă mai învârtea la horă până cădeam topită în brațele lui.
La câmp, la fâneață, la mină el era primul și când fluiera la portiță eu mergeam la mama și la tata și îi rugam frumos să mă lase să ies. Și ieșeam. Eram așa mândră de mine și de bădița al meu că eram în stare să strig să audă toată ulița.
Fără să vrea, bunicul Zota auzise finalul cu care se lăuda Doamna lui.Și, mândru de ei, mai în glumă, mai în serios, a început să o dojenească.
-Lasă fata în pace cu poveștile tale de demult. Acum copii știu să se bucure de viață. Nu ca noi. Ți-am făcut curte trei ani de zile și tu tot te țineai mândră și mă plimbai toată ziua, pe când eu muream de dragul tău
Hai, Safirianul bunicului, să furăm cireșe amândoi și pe bunica ta dragă las-o cu poveștile ei.
-Vă dau eu vouă la amândoi, lăsați-le să se coacă, nebădăioșilor., se alinta și bunica mai tare ca toți.
Autor: Zamfir Anghel Dan