ZAMFIR ANGHEL DAN: Povestea unui fir de nisip

-Se întâmplă ceva. Nu îmi dau seama ce. Parcă urmează o îmbinare de ape. Cum se îmbină apele oceanelor pe Earth. Doar că aici pare a fi o îmbinare de culori.

       Negrul, culoarea diplomatică a spațiului este mărginită la orizontul stelar de un albastru senin, curat ca o lacrimă.

       Cred că voi fi aspirată. Simt.

Acestea  au fost ultimile mesaje primită de la sonda Voyager înainte de a dispărea în neant.

       Zeci de unități astronomice după aceea sonda nu a mai trimis mesaje către Earth.

Până și noi cercetătorii uitasem de ea. S-au schimbat generații, idei, metode de cercetare, echipamente, tehnici.

      Biblioteca în stocare din faleza noastră cu amintiri ne-a salvat de la uitarea astronomică.

Sonda a emis azi, fix după 89 de ani earthieni

     -Am pătruns într-o lumină veșnică, a zis. Așa a început să emită.

         Nu mai am masă. În sensul formelor sub care apare masa pe Earth.

        Tot ce observ în jurul meu sunt doar un fel de nuanțe. Părem un pic mai albastru închis față de albastrul senin al fondului luminii în care plutim.

        Ne mișcăm ponderal. Fără dimensiuni, fără distanțe. Doar căutăm ce dorim și ajungem acolo unde am vrut.

       Toată aparatura mea este ca un muzeu de umbre acum. Mi-au dispărut conexiunile și sunt logată doar unui sens de mișcare aleatorie.

       Mai concret spus, plutesc într-o feerie de intenții căutări și atingeri fără a-mi propune dorinți sau puncte unde să ajung..

      Zbor, deși nu am aripi. Ajung la orice gând și tot ce visez se află în mine deja.

      Vă aștept și pe voi.

Veniți. Aici este incredibil de bine.

                După ce a descifrat mesajul, Doamna Profesor Doctor Corrny s-a prăbușit pe fotoliul din biroul ei de acasă și a început să fie frământă de gânduri. Atracții cărora nu li se putea opune o încercau cu trimiteri de sens diferit și, deși încerca să iasă din sferă întrebărilor, nu reușea.

        Dacă este o farsă, și-a zis? Trebuie să caut în arhiva cu amintiri astrale să văd dacă a existat o astfel de sondă. Ce este cu ea, cine a lansat-o și când. Și mai ales de ce a fost uitată atâtea unități astrale?

Dacă solicit acces la arhivă trebuie să motivez. Și ce am să spun? Cum am să mă justific față de colegi? Ce le spun, că am primit un mesaj de la o sondă ? Vor spune toți că am bolânzit, nu alta.

       Dar, de ce am primit eu aceste mesaje pe disperul meu cuantic personal când știu bine că nu am drept de folosire a codurilor din laborator?

      O fi bine, oare, să spun colegilor. Dacă mă fac de râs. Dacă nu se confirmă spusele mele.Dacă nu voi fi crezută?

       Trebuie să caut un ITist deștept care știe să facă  analogi imaginare. Am găsit. Irinuca mea. Andreiul ei știe. În Irinuca  am încredere. Cu ea am să mă consult.

       După ce Irinuca i-a povestit lui Andrei ce i-a  spus mama ei, Andrei a început să zâmbească ironic

      -Cred că mama ta a luat-o razna, a fost replica lui după ce a disecat povestea. Când a realizat și ce i se cere a început să se răsucească pe canapea și să o privească îngăduitor pe iubita lui. Irinucă-i nu i-a convenit starea lui și, supărici, cum o alinta Andrei,a început să îl certe.

      – Dacă nu o poți ajuta nu o judeca pe mama, te rog. Simt că mama este fericită. Iubește și este iubită așa cum a visat ea toată viața ei.

      Acum a avut și norocul de a primi acel mesaj. A fost aleasă de univers, cum îi place ei să spună. Ajut-o, inventează ceva.

     Trebuie să aibă acces la arhiva astrală a institutului, doar asta vrea. A renunțat la ideile năstrușnice ce îi trecuseră prin cap la un moment dat.Acum vrea doar acces la arhiva astrală. Atât. Și tu să poți a-i derula și salva tot, cum îți cere ea.

    -Bine, de dragul tău și din respect pentru ea o ajut. Merg să văd ce vrea și cum crede că putem proceda.

       – Vezi că acum stă mai mult pe la ,,Pietrărie,, acolo se simte în largul ei, aproape de natură și în mijlocul florilor, cum se alintă singură.

       Ajuns la Pietrărie cu bicicleta, Andrei a găsit-o pe soacra lui jucându-se cu cățelușele ei dragi.

     -Bună, ce face doamna mamă? Așa îi plăcea lui Andrei să i se adreseze când se întâlneau. Și replica soacrei lui nu întârzia să apară

– Mă bucur de viață, Voi?

   – Și noi la fel. Mi-a zis Irinuca ce vrei. Cred că cel mai corect este să faci o cerere oficială de acces la arhiva astrală a institutului și apoi eu te pot ajuta să păstrezi ce vei găsi în istoria memoriei.

       -Ai dreptate, doar că aprobările consumă timp și eu aș vrea cât se poate de repede.

     – Invocă amendamentul cunoașterii și vei primi derogare cu acces imediat. Știi că ai acest drept.

     -Ginerele meu deștept, Bravo. Ce noroc a avut fata mea să fie iubită de un astfel de bărbat. Râd. Mulțumesc de idee. Apoi mă ajuți, da?

      -Sigur.

        Nimeni din Institut nu a bănuit ce are în cap. Șeful de program și-a dat acceptul fără să citească măcar ce i se cere. În culmea unei bucurii disimulate, Corrny a intrat împreună cu Andrei în arhiva astrală a institutului și a început să acceseze informațiile. Își punea singură întrebări și căuta răspunsuri în memoria discurilor astrale.

     -Trebuie să începem cu acele optzeci și nouă de unități astrale i-a zis lui Andrei. Ce înseamnă ele, azi, în măsurătorile noastre de timp?

Ceva lipsește măsurii, cred. Nu putea să dispară o sondă de cercetare așa de mult și să fie uitată așa de repede.

      Cu ce a călătorit? Ce combustibil a folosit. Trebuie să aflu fără a înțelege cineva cu ce mă ocup.

În spațiul nostru au folosit mijloace nucleare de  deplasare.

      Ce înapoiați eram. Azi aceste motoare sunt de arhivă. Dar ce motoare folosește în spațiul noului univers în care a intrat, mă întreb?

Poate sonda mă lămurește. A zis ea ceva trebuie să analizez

   Îmi place în ce am intrat. Am să mă ocup indiferent ce voi descoperi.

    -Trebuie să reiau transmisia sondei și să analizez ce a emis, o încuraja și Andrei, curios și el de acum.

        – Spunea deci: că zboară deși nu are aripi?

De unde își ia energia? Asta trebuie să aflu

       Dacă aș putea să mă conectez direct cu sonda, ce bine ar fi. Cum Dumnezeu să fac asta când ea este la milioane de ani lumină distanță?

      Dar sonda cum a putut intra în contact cu mine?

Am să aștept, așteptarea este soluția, poate am noroc și ea îmi ghicește gândurile și intențiile. Sper.

       -Ne putem loga pe frecvența misterelor și să așteptăm un miracol, i-a sugerat ginerele ei prins și el în vraja undelor astrale.

     -Deci, a fost lansată acum 89 de unități astrale, fără echipaj uman, folosind motoare cu propulsie nucleară. Dar cum de îmi trimite mie mesaje vocale și de ce mie? Asta chiar nu pricep și îmi cam pierd  vremea pe aici.

     Singura speranță este dialogul direct și să nu comunic cu nimeni în afară de sondă. Numai că, asta presupune să stau tot timpul doar cu gândul acolo.     Am să stau, ce să fac, așa mi-a fost scris. Zefirul meu sper să mă înțeleagă și să treacă de partea mea.

       -Putem atașa memoriei din disperul tău un senzor de impuls cu o semimemorie intuitivă într-un bit de semnal și înregistrare. Te va ajuta să devii liberă, nu să stai conectată așteptând mesaje, i-a  sugerat Andrei. Și soacra lui a înțeles sensul ideii.

         Au trecut trei ani Earthieni și sonda nu a mai trimis niciun mesaj. Curios. Corrny aproape că uitase și ea de subiect și se bucura de viață alături de partenerul ei.

         Emisia astrală s-a reluat într-o seară de vară într-un moment când aducerile aminte o copleșeau pe Corrny cu episoade fericite din existența ei.

       Voia să închidă calculatorul și să plece la culcare, când vocea sondei i-a alungat orice urmă de somn.

        Senzorul de impuls a început să vibreze ca și când interpreta o melodie stelară și imediat a început să înregistreze semnele și semnalele primite. Șocul a venit când tot ce  emitea era însoțit de imagini extrem de clare.

         -Am fost aspirată în ceea ce pe Earth este numită a fi o gaură neagră. A început sonda emisia.

Greșit spus. Nu este nici o gaură neagră. Este pur și simplu un culoar de trecere dintr-un univers celular în altul.

      Pe monitor apărea imaginea unui culoar astral mărginit de stele și galaxii ce se roteau în sensul lor de impuls luminând uneori spațiul cu fascicule de fulgere, aurore și culori încă nevăzute pe Earth.

Inițial, Doamna Corrny s-a speriat de ce aude și vede. Apoi și-a zis în gândul ei fermecat.

Sunt chemată de o alegere. Este menirea mea și trebuie să-mi onorez misiunea primită pe Earth.

        -Ce-i drept acolo se crează un fel de vârtej galactic și toate sistemele astrale din jur par a se învârti într-un sens ce dă impresia că ești absorbit.

        – Încep să înțeleg. Văd imagini și te aud. Te-aș ruga să îmi confirmi sau infirmi dacă și tu mă vezi și mă auzi. S-a trezit Doamna Corny vorbind  de parcă avea deja o conexiune cu sonda. Sonda însă își urma emisia fără să intre în dialogul cerut.

        -Începi să pierzi din atracția universului din care ieși și simți cum ești atras de forțele noului univers.

       Este o senzație magică și nu i te poți opune de vrei să te oprești, să zicem, sau să te întorci din sens.

        – Cercetătorii de pe Earth știu că aceste găuri negre pot absorbi până și lumina cu particulele ei. Tot încerca Doamna Corrny să intre în dialog. Senzorul intuitiv era, de fapt, cel ce îi urmărea gândurile și i le trimitea spre sondă. Sonda primea impulsul cu sens și răspundea unei întrebări ce nu a fost exprimată prin sunete.

       -Pot fi și probleme.Am urmărit fără să vreau cum alte corpuri astrale au ajuns la acest nivel și au refuzat atracția.         Se declanșează atunci o forță astrală ce aspiră tot în jurul ei.    Am văzut stele explodând, comete sfâșiate de vapori de lumină. Orice este posibil, ca în orice univers, dealtfel. Pătrunderea mea însă a fost clinică.

      Parcă visam că încep o altă viață. Doar că, toate conexiunile cu universul din care am venit le-am pierdut. Spre marea mea bucurie am observat că, dacă mă apropii de marginea universului de unde am venit, pot transmite iar mesaje, conexiunile mele se restabilesc și pot comunica cu Earth, planeta mea unde am fost inventat.

        Intuitiv am început să anticipez întrebările ce vă frământă, Doamnă Corrny. La mine ajung forme ale gândurilor dvs înainte de a mi le trimite sub o conexiune.    Așa am aflat că v-ați întrebat de ce am trimis mesajele către dvs și nu altora?

        Dacă vă amintiți, Doamnă Profesor Doctor Corrny, la  asamblarea inițială, în momentul în care dvs. îmi montați circuitul vizual de memorie, pe placă ați legat și o fundiță.    Pentru mine semnul acela a însemnat iubire și început de conexiune astrală, cuantică și corneană între noi.

       Închid.

Nu știu în câte unități astrale ajunge mesajul meu pe Earth. Mai intru când pot.

                     Ce  conexiune ciudată. Vorbesc singură și primesc deja un răspuns înainte ca eu să trimit mesajul către sondă.

       Așa am comunicat, deci. Și eu aveam impresia că întrețin un dialog obișnuit cu sonda.

       Ce energie poate face astfel de conexiuni, mă întreb? O fi senzorul intuitiv montat de Andrei? Sau, pur și simplu sonda are astfel de puteri magice.? A fost ultima întrebare la care nu își găsea un răspuns în seara aceea. L-a sunat imediat pe Andrei și l- a rugat să vină urgent spre a stoca mesajele primite.

        După ce Andrei a stocat informațiile s-au despărțit amical urmând să se mai vadă atunci când sonda va transmite iar.

        O iarnă violentă se prăbușise peste dealurile de la Pietrărie. Corrny a rămas spre a se bucura de ninsoare și l-a rugat pe Andrei să o informeze și pe Irinuca de intenția ei.

        După o săptămână de viscol și vijelii Irinuca împreună cu Andrei au plecat spre Pietrărie. Voiau să se bucure și ei de năframele iernii.

       Când au intrat în casă s-au trezit într-un pustiu. Parcă nu locuise nimeni acolo de veacuri. Totul părea inert, învelit în cearceafuri albe cu ferestrele astupate de draperii, cu ușile deschise larg de parcă cineva ieșise cu mult timp în urmă.

        Irinuca a început să intre în panică și privindu-l pe Andrei i s-a adresat înt-un țipăt de deznădejde.

        -Ce înseamnă asta, unde este mamy meu, Ești sigur că ai lăsat-o aici când v-ați despărțit?

        Din biroul doamnei Corrny se auzeau sunete intermitente și lumini aparente trimiteau semnale cu chemări de atracție.

        Deodată pe monitor a apărut chipul doamnei Corrny. Andrei și Irinuca s-au panicat și mai și.

        Îmbrăcată în spectrul unor culori transparente Corrny se adresa celor doi cu o formă a glasului ei necunoscută până atunci.

         -Am plecat dragii mei. Nu vă faceți griji. Trebuia să îmi urmez calea. Sonda m-a  ajutat să îmi găsesc sensul

       -Dacă vrei să simți gustul vieții, gustul iubirii, vino aici mi-a transmis sonda la ultimul mesaj.

         Aici nu există forme de bărbat sau femeie, de plante sau animale. Suntem toți o unică formă și ne adresăm unul altuia doar printr-un singur mod de exprimare.

        Ne privim când vrem să transmitem ceva și gândurile noastre intră în conexiune și ne transmit ce am vrut să comunicăm.

        Când bucuriile ne copleșesc și vrem să le exprimăm cauzal purtăm în ochi florile viului. Toate culorile se aprind în noi atunci și plutim în acordul sunetelor emise de materia din care suntem alcătuiți.

         -Vino –te aștept la marginea universului meu celular și am să te ajut să treci dincolo – în lumea la care ai visat și pe care o meriți.

         Și am plecat atrasă de undele noului meu univers celular. Am trecut deja de sistemul nostru solar și mă îndrept spre Calea Lactee. Ies în curând și din ultima galaxie și mă îndrept spre alt univers celular, spre universul iubirii la care am visat cât am trăit pe Earth

        Aveți grijă de voi. Vă iubesc ! Sunt doar un fir de nisip cornean ce plutește purtat de vântul solar. După ce ajung unde am fost chemată am să reiau legătura cu voi. De îmi va fi bine  acolo, am să vă chem să veniți lângă mine, să devenim o singură formă-forma iubirii totalitare din care materia a creat universul astral infinit.

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

Lasă un răspuns