Etichetă: Vasilica Grigoraș

Vasilica GRIGORAȘ: Rugă pentru ploaie (haibun)

Ne aşteptăm ca şi după o noapte de vară secetoasă, aerul să fie mai respirabil, natura mai vioaie. Însă, de ceva timp
„pe cer niciun nor –
în poala dimineţii
şi greierii plâng”.
O dimineaţă înnăbuşitoare de iulie. Sub arşiţa care încinge văzduhul, frunzele se răsucesc palide, altele se pleacă obosite şi cad. Florile se usucă şi ele, acoperind pământul cu petalele odinioară înmiresmate. Fluturii stau ascunşi în cine ştie ce unghere pentru că nu mai au loc unde să poposească la vedere. Adăpostite prin cele mai ascunse desişuri, păsărilor parcă le-a secat glasul. Gâzele caută să stea tot mai la întuneric pentru că le dor toate mădularele de fierbinţeala razelor. Iar pământul, supărat nu ştiu pe cine, crapă şi el de atâta uscăciune şi amărăciune. Firea toată tânjeşte după ploaie. Aşadar,
„secetă mare –
în răget de talangă
zace tăcerea”
şi
„natura în doliu –
curcubeu răpit de zmeu
în plină vară”.
Şi plâng şi oamenii. Îşi fac mari griji pentru următoarea perioadă, pentru întreg anul agricol. Dacă în continuare este secetă va fi compromisă recolta. Hrana cea de toate zilele.
Ca întotdeauna, există nădejde. În tradiţia ortodoxă, se fac rugăciuni pentru ploaie. Sunt scoase icoane din biserică, preoţii şi credincioşii pornesc în pelerinaj. Rugăciunile sunt aprinse, nu de dogoarea insuportabilă a astrului diurn ci de încrederea în puterea credinţei şi ajutorul Domnului.
Rugăciunea este un plâns al sufletului pentru o cerere curată.
„irişi-nlăcrimaţi –
ruga-nălţată spre cer
speranţă vie”
Cu vreo câteva ore înainte de chindie o fâşie îngustă de cer se zburleşte deodată, se încruntă şi se întunecă. Privirea tuturor rămâne pironită de norii care dau năvală. Nu e greu de intuit ce se va întâmpla. De bună seamă, vine furtuna. Sătenii îşi adună în mare grabă orătăniile din curte şi le duc la adăpost. Cu mic, cu mare intră în casă, nu pentru a dormi, căci grijile sunt mai mari decât casa. Uitându-se pe fereastră, văd în marginea pădurii copacii clătinându-se până la pământ şi aud un geamăt puternic al vântului năpădind satul. În foarte scurt timp, o perdea densă de apă acoperă totul.
Mulţumim Doamne, este la bună vreme, dar ajută să fie liniştită şi cu folos!
Şi aşa a fost.
„iarăşi curcubeu –
râmele la plimbare-n
grădina vie”
iar
„după-nserare –
prin geam intră tăcut un
petec de lună”
care a potolit oceanul de griji şi suferinţe. E minunat când totul se termină cu bine, iar barca pluteşte firesc prin serpentinele vieţii.
Gândurile pline de slavă şi mulţumire, întotdeauna cristale şlefuite în valurile sufletului încercat, alunecă şi se rostogolosc molcom spre tihnă şi odihnă, reîmprospătându-ne şi ridicându-ne vălul de pe fruntea întunecată.
Noapte bună şi liniştită pentru toată lumea!

–––––––––-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

8 iulie, 2018

 

Vasilica GRIGORAȘ: Stropi de Românie Profundă în „O viaţă de ţărancă”

În ultima perioadă, bunul Dumnezeu mi-a îngăduit să mă îmbăiez prin lectură în stropi magici de Românie Profundă. După ce am citit o minunată carte, scrisă într-un neaoş grai ardelenesc de Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică (Căutând după mere – un dialog amical), o prietenă mi-a împrumutat o carte scrisă în dulce grai moldovenesc. Este vorba de „O viaţă de ţărancă”, Piteşti, Editura Manuscris, 2017, autor Marghioliţa Huzum.
Un titlul atât de simplu atrage atenţia, iar răsfoind-o, te întrebi: ce poate să scrie atât de interesant o ţărancă, încât trei personalităţi ale culturii şi spiritualităţii româneşti semnează materiale introductive? Volumul se deschide cu un Studiu introductiv amplu şi foarte bine documentat, semnat de Ionuţ Mircea Marcu cu privire la aşa numita transformare socialistă a agriculturii în România prin represiunea până la sânge a ţăranilor şi modificarea structurii satului românesc. Informaţiile sunt deosebit de utile înţelegerii conţinutului cărţii
Volumul se bucură de un cuvânt de întâmpinare din partea Arhiepiscopului Calinic al Argeşului, întitulat: „Heretisire”, prin care o felicită pe autoare „o cucoană zveltă şi cu o voioşie rar întâlnită, descreţindu-ţi fruntea de îndată ce te-a învăluit cu rostirea sa inconfundabilă. Rar mi-a fost dat să aud o limbă mai voinică şi viu colorat!” şi recomandă cartea pentru lectură, menţionând: „Iată că, din harul Domnului, scrisul nostru românesc s-a mai îmbogăţit cu o carte de memorialistică sănătoasă, cum nu s-a mai scris de multă vreme sau niciodată! Cine îndrăzneşte să se pună în rând cu Marghioliţa?”
Şi, parcă n-ar fi fost de-ajuns, vine şi Costion Nicolescu, şi adăugă un minunat Cuvânt înainte, intitulat „Frumoşii noştri ţărani şi minunatele lor vieţi zburătoare la Dumnezeu…”
Şi acum, chiar îţi vine să crezi că sub această înfăţişare de zână bună din poveste se ascunde o femeie straşnică, hărăzită cu darul de a-şi aduna gândurile, amintirile vieţii bogate în ani, dar şi în evenimente, şi fără nicio reţinere le dăruieşte celorlalţi. De ce oare? Spre luare aminte sau simte nevoia unei spovedanii mai complete, mai adânci, crezând că nu-i mai ajunge timpul să le spună pe toate părintelui duhovnic? Ori, din bucuria dăruirii?
O astfel de carte de vizită, deosebit de bogată, demnă de luat în seamă este o invitaţie certă la lectură. Aşadar, am continuat cititul unei incitante cărţi de memorii, o autobiografie completă, în care Marghioliţa şi-a „brodat viaţa, aşa cum a fost” (Calinic Arhiepiscopul).
Am fi tentaţi să spunem că naraţiunea are o conotaţie intimistă; da, dar nu doar atât, ci observăm o viziune deschisă asupra lumii în care trăieşte. Prozatoarea mărturiseşte: „Am trecut în viaţă prin bucurii, dar şi prin multe, multe necazuri, încât de multe ori hotăram în inima mea să scriu o carte”. Anii au trecut, experienţele de tot felul s-au acumulat năvalnic în buzunarul inimii sale, pe care autoarea le-a aşezat cu dibăcie ca pe nişte cărămizi la construcţia solidă a unui demers literar. Din voia Domnului s-a apucat de scris şi visul i s-a împlinit. La o lectură mai puţin atentă, nararea faptelor, până la un punct pare o acumulare de banal, de neînsemnat, de un text oarecare, prezentând preocupări diverse ale vieţii casnice, însă apare ceva care tulbură banalitatea prin fapte, evenimente pline de semnificaţie.
Povestirea vieţii începe firesc, chiar şcolăreşte, cu datele de identificare, anul naşterii (1931), locul în care a văzut lumina zilei – satul Copăceana Comuna Berezeni, judeţul Vaslui „sat cu o vechime cam de două sute de ani, este aşezat pe o vale lungă, cu dealuri de jur-împrejur şi ieşire la miazăzi. Oamenii satului sunt toţi agricultori, cu gospodării frumoase şi fântâni în curte”. Are un adevărat cult pentru înaintaşi şi pentru familia ei (moşi, strămoşi, bunici, părinţi, „copchii”, nepoţi). Amintirile despre aceştia sunt omniprezente în sufletul ei, apreciind că din toate amintirile sale, cele de „copchil” sunt fascinante.
În micuţul sat natal începe şcoala, cu o trăistuţă şi tare-i mai plăcea să înveţe, teminând anii şcolari cu premii. În clasa a şaptea renunţă la şcoală, nu pentru că nu ar fi vrut să mai înveţe (acest lucru era tot ce-şi dorea), ci pentru că i s-a spus că nu mai are voie să-nveţe, având origine nesănătoasă (cei din familiei fiind consideraţi chiaburi). Neavând încotro, se împacă cu viaţa de la ţară, întemeiază o familie (intră în rândul lumii), povestind cu patos pregătirile pentru logodnă şi pentru nuntă (peţitul, tocmitul, zestrea…) şi despre nunta care a ţinut trei zile, ca-n poveşti. Şi ne mai spune Marghiliţa că „Aşa era la noi datina pe acia vremie, că fata să aibă ţol şi băietul car, la nuntă. Se zicia că aşa vor porni bine în gospodărie”. Aduce pe lume „copchii”, pe care-i creşte cu dragoste şi se străduieşte din toate puterile să-i dea la şcoli.
Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Stropi de Românie Profundă în „O viaţă de ţărancă”” →

Vasilica GRIGORAȘ: numitor comun

numitor comun

 

în vestiarul nopţii
mă scald în lutul gândurilor
care se rostogolesc
şi se învârtesc în gol
fără a identifica
nici măcar în linii mari
frăgezimea ideii
din glasul plin de mister
al cuceritorului graţios
adevărat spiriduş

 

nemulţumit de sine
încreţeşte fruntea
zâmbeşte scurt detaşat
aruncă o privire surdă
fredonează păstrându-şi calmul
fără a da satisfacţie
jocului clopoţel de cuvinte
care-i străluceşte-n ochii ageri
şfichiuind ca un bici

 

mă supun toanelor inimii
disting sentimente rafinate
drăgălăşenia înflorită
plină de candoare-nfiorată
adevărată corolă evantai
din frunze lungi
şi verzi ca smaraldul
care îşi pune amprenta
pe filosofia trăirilor
în căutarea grabnică
a unui numitor comun
pe care să-l menţină
în parametri normali

 

un surâs plin de umor
lipsit de stânjeneală
cu o rezonanţă profundă
urcă fără efort câteva octave
atingând maiestuos
un sunet ascuţit de încântare
la îmbrăţişarea mult dorită

–––––––––––-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

4 iulie, 2018

 

Vasilica GRIGORAȘ: “Căutând după mere” România Profundă

Actorul, autorul şi regizorul de teatru, scriitorul şi eseistul Dan Puric, prin tot ceea ce spune, scrie şi întreprinde ne asigură de faptul că încă mai există România Profundă. Însă, după ceea ce se întâmplă în această minunată ţară în ultimul timp, suntem tentaţi să îl contrazicem chiar cu fapte indubitabile. Pentru a crede, susţine şi îmbrăţişa o variantă sau alta, este nevoie de o analiză foarte atentă şi să fim receptivi la semnalele definitorii ale manifestării poporului în graniţele sale, sau, mai nou, şi ale aparţinătorilor poporului român trăitori pe meleaguri străine.

Nu ne-am propus să facem un exerciţiu, o expunere, un eseu a ceea ce înseamnă România Profundă, ci îi vom lua drept “avocaţi ai poporului” pe cei doi autori ai cărţii “Căutând printre mere – un dialog amical” între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică, apărută la Editura SITECH, 2018. “Cei doi se spovedesc unul altuia întru theatre a deux, ori spre o upanişadă”. (George Anca). Ei poartă în sufletul lor o Românie abisală, deşi au avut destine diferite, un parcurs particular al timpului, fiecare are un caracter bine conturat şi strict individualizat, deosebindu-se fundamental în anumite privinţe, însă au moştenit numeroase trăsături asemănătoare, printre care aş enumera: sfânta naturaleţe a fiinţei lor, lucida analiză a vieţii, gingaşa acurateţe a iubirii… Trăind la mari depărtări, necesitatea ori hazardul a făcut, ca la un moment dat să se întâlnească şi să-şi unească puterile în realizarea unei lucrări obişnuite şi simple (doar la prima vedere), însă măreţe, de anvergură şi cu mare încărcătură emoţională.

Ambii autori, au reale calităţi scriitoriceşti “un ştiutor şi un mai ştiutor“ (George Anca), dar abordează stiluri total diferite; Pavel Rătundeanu-Ferghete, intelectualul-ţăran, care străbate în căruţă/şaretă ori la pas uliţele satului şi distanţele dintre sate, se implică adânc în viaţa concetăţenilor, observă cu lux de amănunte, până la detaliu tablourile care-i atrag atenţia în mod plăcut, sau, din păcate contaminate de viruşii descompunerii adevăratelor valori umane. Ben Todică, artistul-muncitor, călătorind peste mări şi ţări cu mijloace de transport sofisticate, moderne (maşină, tren de mare viteză, avion), minte luminată care operează cu maniere subtile de interpretare a realităţii actuale, suflet deschis, fin observator şi cunoscător al vieţii popoarelor pe mapamond. Prin întâlnirea celor doi a apărut o carte, după opinia noastră, un “caz“ în peisajul prozei româneşti, care îi parafează pe autori ca scriitori care se mişcă liber, cu o dezinvoltură a simplităţii ce nu trebuie confundată cu absenţa esenţei, ci din contra este calea iscusită de acces la izvorul cristalin al rădăcinilor unui popor.

Se observă la cei doi scriitori un nonconformism, atât în viaţă “mă simţeam în largul omului liber scăpat din închisoare, a calului scăpat în buiestru din frâu“ (Pavel Rătundeanu), “aveam acasă mai multă libertate“ (Ben Todică), cât şi în scris. Nu se supun unor canoane, de orice fel ar fi ele, ci povestesc firesc întâmplări din viaţa lor, din realitatea imediată, colorându-le afectiv, dându-le fie o conotaţie negativă, ori una pozitivă, admirativă.

Incertitudinea încadrării tipologice tematico-narative a cărţii, nu-i ştirbeşte totuşi coerenţa interioară, unitatea subcontextuală. După George Anca, volumul este un roman: “Tiradele şi personajele lui Pavel ambiţionează romanul creşterii lui la umbra replicilor centaurului româno-australian“. Cartea poate fi considerată roman social (fapte, trăiri, relaţii interumane, acţiunea desfăşurându-se în principal în două orânduiri sociale – socialism şi capitalism…), roman istoric (referiri la toate perioadele istorice şi conducători…), roman de atmosferă şi moravuri… “o viaţă aşa cum a fost”, roman autobiografic ori un jurnal, memorii, mărturisiri… Din punctul nostru de vedere, volumul este o monografie a sufletului românului adevărat, cu conştiinţa nepătată, cu dorinţa lucrului bine făcut şi cu rost, întru împlinirea menirii cu care a fost trimis pe-acest pământ. În opinia autorilor, “scrierea este o rugăciune“, iar “pâinea şi pacea sunt liturghia luminii“. Totul este prezentat sincer, fără exagerări, fără ficţiune, fără artificii meschine; totul este trecut prin propriul filtru, acela asemenea sitei celeste, prin care norii îşi cern fulgii de nea ori stropii de ploaie pentru a hrăni pământul roditor. “Istoria este cea trăită, neinventată, istoria-poveste frumoasă e dintr-al nostru colţ al ţării, ţară,pe care o am cum rar alţii o au. Doamne, dar eu o am cu aur cenuşiu strecurat de luminat şi curat, o am cu folclor şi oameni destoinici, cu oameni de aur, oameni măsură a lucrurilor, oameni potriviţi la locul şi timpul potrivit, sfinţiţi de năstruşnicia lor, câştigată de şcoala urmată, ca şcoală dincolo de şcoală pentru a se ridica de pe orizontală pe verticală întru răsit de soare şi binecâvântate a ceea ce-i iubire, drept de înviere“. (Pavel Rătundeanu)

Autorii dovedesc o foarte bună memorie a amănuntelor, uimitoare putere de analiză, cartea distingându-se printr-un biografism autentic, constituit în mare parte din confesiuni sincere, mărturii relevante pentru înţelegerea demersului lor literar. Remarcăm la Ben Todică stilul concentrat, exprimarea rafinată, fină, interpretarea pertinentă fenomenelor lumii contemporane, şi nu numai, cu trimiteri exacte la fapte şi oameni, punând punctul pe I (mare). Pavel Rătundeanu face dovada clară a unei asimilări în timp de vaste cunoştinţe din literatura română şi universală, din istoria şi geografia ţării şi lumii, din cultura neamului românesc, dar îşi dezvăluie cu francheţe sumedenie de trăiri existenţiale, familiale, sociale, profesionale. Cu prezenţă de spirit şi acuitate mentală a glăsuit cuvinte pline de lirism şi muzicalitate, aşa cum i-au fost încrustate cu litere de aur în propriu-ul ADN.
Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: “Căutând după mere” România Profundă” →

Georgeta PETRE: „O corabie la timp potrivit”, de Vasilica Grigoraș- Eveniment poetic

Într-un prezent ardent în schimbări radicale la nivel istoric, social și individual, dominat de un prozaism ofensiv și contaminant în viața cotidiană, în care domeniul cultural este adeseori ignorat și marginalizat, criteriul de rentabilitate din alte sfere de activitate fiind  abuziv impus și actelor culturale, cu efecte negative în privința calității și valorii etice, evenimentele culturale de valoare, constituie o adevărată performanță.

E minunat, e benefic pentru aceste timpuri că se mai scrie poezie, că se mai citește poezie, poezia fiind o expresie profundă și elevată a sufletului omenesc. În acest context cultural, puțin generos, apariția volumelor de poezie, de cele mai multe ori cu sacrificii personale din partea autorilor, constituie prilej de  bucurie spirituală.

Este și cazul volumului de poezie O corabie la timp potrivit, al autoarei Vasilica Grigoraș, apărut la editura PIM din Iași în 2018.

Prezență activă în cultura vasluiană, inițial și în principal prin profesia de bibliograf la Biblioteca Județeană Vaslui, cu o contribuție științifică consistentă la descoperirea și cunoașterea prin cercetări bibliografice și studii de specialitate a tezaurului de spiritualitate românească din spațiul moldovean și național, Vasilica Grigoraș s-a remarcat și în domeniul literaturii.

La vârsta deplinei maturități, se observă în ultimul deceniu o bogată zestre editorială, alături de lucrări bibliografice de specialitate, apar într-un crescendo valoric volumele de literatură, în specii literare diverse, cu precădere poezie.

Dacă privim cronologic volumele de literatură, observăm că autoarea debutează discret cu specii de proză și poezie pentru copii, urmează un remarcabil jurnal de călătorie cu inserții lirice evidente, varii contribuții lirice în volume colective de poezie, nu în ultimul rând experimente temerare în specii ermetice de poezie, de sorginte niponă (tanka, senryu, haiku), apreciate ca excelente, unele cu premii la concursurile de profil.

Volumul  O corabie la timp potrivit (un titlu insolit și cifrat al mesajului artistic) poate fi privit ca un volum sintetic de autodefinire artistică și umană prin vocație, iubire și credință. Se regăsesc în acest volum și propriul crez artistic (De ce scriu?) la început de volum, și întrebările (și uneori, răspunsurile) despre existența umană, despre sine și sensul vieții (Sub semnul întrebării, Zădărnicie și miracol etc.), și simfonia sentimentelor de iubire pentru oameni, pentru omul iubit, pentru mamă, copii, prieteni, natură, pentru Creator, și credința în EL, în mod minunat și salvator pentru tot zbuciumul vieții interioare (De ce ?, Liberă de contract și multe altele)

Se simte parcă un joc, o întrecere cu timpul călător în exprimarea propriului univers de trăiri, sentimente delicate de nostalgie pentru copilărie, trăiri profunde de regrete, așteptări și speranță în tinerețe, de visare, reflecție și reacție la evenimentele prezentului, de luptă dar și de împăcare cu sine, de acceptare calmă și înțeleaptă a vârstei senectuții.

Demersul artistic se distinge printr-un lirism confesiv delicat, discret, fără efuziuni sentimentale ostentative, cu profunzimi sugerate, nonviolent exprimate, moderat temperate prin mijloace stilistice. Se întrevede astfel o poetă cu aleasă sensibilitate, cu trăiri nobile și aspirații spre frumusețea vieții, iubirea în toate și credința în creație.

Poezia autoarei se înscrie în sfera liricii feminine sensibile, subtile și rafinate, cu sinceritate strunită discret și elegant. Versurile sale concentrate, sintetice uneori, exprimă multă substanță poetică, de altfel, poeta și-a afirmat această calitate de exprimare concisă, plină de esență, în speciile lapidare nipone.

În peisajul poetic actual, poezia Vasilicăi Grigoraș este o demonstrație de afirmare a potențialului creativ existent latent în fiecare dintre noi, care apare rar la lumină, uneori, însă, în mod fericit se dezvăluie, chiar dacă mai târziu, spre toamna vieții, prin îndelungă căutare și cunoaștere de sine, prin trudă și vocație artistică.

–––––––––––––

Georgeta PETRE

Constanța

 30 mai 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Azi

AZI

 

Azi, o verigă magică din lanțul timpului,
Azi, un fir de nisip auriu din clepsidra vieții,
Azi, o perlă bine șlefuită de stridia anilor,
Azi, o adiere din parfumul nobil al timpului,
Azi, un firicel de borangic din năframa vieții,
Azi, un porumbel alb în zborul infinit al anilor,
Azi, un jurnal drag, cu file încă nescrise,
Azi, un poem de esență tare din panteonul liric al lumii,
Azi, un tril inconfundabil din melosul pădurii,
Azi, crai nou răsărit pe canavaua cerului senin,
Azi, gândul cel bun strălucind pe cupola sinelui,
Azi, iertare și iubire pe frontispiciul inimii,
Azi, în chip minunat, plenitudinea familiei,
Azi, bucuria belșugului de prieteni cu suflet de înger,
Azi, o mângâiere a brizei de mai,
Azi, o frunză din pomul încă verde al vieții,
Azi, o floare din Grădina Maicii Domnului,
Azi, un strop de licoare din via Domnului,
Azi, încă un pas binecuvântat pe calea vremelniciei
Azi, sămânță în sol fertil pentru veșnicie,
Azi, invocarea Proniei Divine întru toate cele bune,
Azi, o plecăciune pioasă spre slavă și mulțumire,
Azi, dragul mai drag ca oricând de viață, pentru că
AZI, 30 MAI 2018, nu se mai întoarce.

 

*Mulțumesc din suflet tuturor celor care, AZI au avut un gând bun pentru mine!
Poem dedicat familiei (în sens restrâns și în sens larg), prietenilor de aici și de pretutindeni.

 

Vasilica GRIGORAȘ

30 mai, 2018

Anna-Nora ROTARU: Azi e ziua ta!

AZI E ZIUA TA !

                       (Cu prețuire, Vasilicăi Grigoraș)

Când totu-ți pare-atât de solitar
Și-o gheară parcă inima-ți străbate,
Să nu disperi, că ți-o veni în dar,
O flăcăruie, ce intunericul răzbate !

Să nu-ți lași firea ta să se golească
De speranțe, vise, în cenușă stinse…
Ascultă ecoul, că vine să-ți șoptească,
Deschide ușa, lasă luminile aprinse !

Șterge-ți ochii de-s năpădiți de lacrimi
Și lasă-n sfârșit liber frâul minții …
Să-ți amintești, că iubind cu patimi,
Nu e păcat, e dar ce ne-au dat sfinții !

Învață-ncet să urci pe-ale vieții trepte,
Nu-ți mai pleca timidă-n jos privirea…
Prinde mâna-ntinsă, n-o lăsa s-aștepte
Și-alungă-ți, fără răgaz, împotrivirea !

Ai facut atât de multe păsuind prin viață,
Căutând sa-ți fie drumul bun si drept,
Copiii ți-ai crescut, nepoții te răsfață,
Câtă iubire dăruiești și strângi la piept !

Astăzi e ziua ta… și-i mare sărbătoare…
Lasă-ți libere-n vânt, pletele-ți cărunte…
Ceața se destramă, pe cer apare soare,
Va încolți-n tine, azi, speranța din grăunte !

–––––––––––

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

30 mai, 2018

Ben TODICĂ: Vasilica Grigoraș la ceas aniversar

*Vasilica Grigoraş m-a strigat: “băiet din Iezar vin-acasă!” şi m-a pescuit dintre oceanele Indian şi Pacific unde mă pierdusem. Eu uitasem de Vaslui. Devenisem un pod cu scânduri lipsă, greu de trecut, o devărată provocare pentru drumeţul povestirilor mele. După ce Vasilica l-a parcurs cu atentie, impresionată de cele trăite în lumea mea mioritică, a fost convinsă că podul merita să fie trecut de tot românul curios şi interesat să se bucure de plaiurile mele întinse şi pline de dor.  Aşa ca Vasilica a hotărăt să-l întărească şi chiar să defrişeze alături de mine pădurile întinse şi necunoscute ale imaginaţiei. Sigur a fost iubirea lui Dumnezeu şi dragostea ei frăţească pentru puiul de român din exil.

Azi pot fi mândru că Vasilica, sora mea literară, este mâna mea dreaptă în tot ce public. Fără ea nu aş fi cunoscut şi trăit atâtea momente fericite, nu aş fi avut cărti tipărite şi nu m-aş fi împlinit artistic şi spiritual.

 

La Multi ani! Ben Todica, Australia

30 mai, 2018

 

Foto: Doina Constanța SPILCA