Silvia URLIH: Un simplu dacă

UN SIMPLU DACĂ

 

Dacă ar fi să semeni într-o palmă
un bob de întuneric
și unul de lumină ,
dacă ar fi să semeni
în cealaltă palmă
un bob uscat
și unul roditor,
ce ți-ar șopti
simțirea,
ce livadă ai alege ?

Dacă în palma dreaptă
sufletul mi-ai ține
și în cea stângă
iubirea de mine ,
în care dintre zările
ființei
te-ai urca,
să mă-nțelegi puțin
dar
să mă ştii mai mult ?

Dacă în ambele palme
mi-ai cuprinde trupul,
dacă în ambele palme
mi-ai simți freamătul,
cum mi-ai percepe
plânsul
și râsul laolaltă
când ți-aș spune
simplu

te iubesc ?

—————————

Silvia URLIH

7 ianuarie, 2019

Silvia URLIH: Nu știu să scriu

NU ȘTIU SĂ SCRIU

 

Nu știu să scriu
cuvinte erudite,
nu știu să sciu
ce alții au mai scris,
eu scriu cu sufletul
cuvinte înrudite cu sufletul
ce încă mi-este vis.

Nu știu să scriu
cuvinte din povești,
nu știu să sciu
din vorbele știute,
eu scriu
din amintirile trecute,
eu scriu
din viață și
din trăirile avute.

Nu știu să scriu
ce alții au trăit,
nu știu să scriu
cuvinte tălmăcite,
eu scriu cu sufletul,
cu șoaptele șoptite,
eu scriu cuvinte din cartea mea
citite.

Nu știu să scriu
ce îmi dictează gândul,
nu scriu
ce mintea îmi ordonă-a scrie,
eu scriu
cu pana sângelui din vene,
scriu cu pădurea
ce toamna mi-o adie.

Nu știu să scriu
poeme de iubire,
iubire ce-n mințire
se ascunde,
eu scriu
despre iubirea ce-o visez
și mi-o doresc
în suflet a-mi pătrunde.

Scriu spovedanii
către Dumnezeu,
scriu să îmi scutur ploaia
din petale,
eu scriu
să-mi plângă sufletul pe ceruri,
scriu
să m-audă iarba

de pe vale.

—————————

Silvia URLIH

3 ianuarie, 2019

Silvia URLIH: Doamne al meu!

DOAMNE AL MEU !

 

Doamne,
Tu ne știi durerea, ne cunoști de când eram,
eram fruct fără sămânță,
eram sensul fără sens,
eram fruct necopt în ceruri,
eram frunză fără ram,
doar Tu știi cum am crescut,
fructul,
cum ni l-am cules.

Doamne,
Tu ne știi aleanul,
Tu ne știi plânsul din gene,
Tu ne aperi de greșeli și de ruperea de gând,
doar tu știi pe care drum ,
drumul, ne va fi alene,
doar Tu știi care-i venirea
vieții noastre
pe pământ.

Doamne,
doar Tu-mi știi menirea,
doar Tu-mi ești călăuzire,
Tu îmi ești în alinare și-n alean îmi ești stâlp treaz,
Tu îmi ești în suflet scară
și în viață-mi ești trezire,
râu îmi ești,
îmi ești pădure
și-n iernire-mi ești răgaz.

—————————

Silvia URLIH

26 decembrie, 2018

Silvia URLIH: În Ajun de Crăciun

ÎN AJUN DE CRĂCIUN

 

Tristețea m-apasă
și gândul mă duce
spre sufletul ce plânge
în ger,
spre cel ce nu are
la cine se duce,
spre cel ce nu vede
lumina din cer.

Tristețea m-apasă
și gându-mi tresară,
mă duce spre fiul
lipsit de-a sa mamă,
spre cel ce nu are
curaj ca să ceară,
spre cel ce-și îndură
zâmbind a sa dramă.

Tristețea m-apasă,
mă rog la icoană
la Fiul ce pentru noi
s-a născut,
aș vrea să-mi dau cerul
de tot de pomană
în inimi să sădească
iubiri de-nceput.

Tristețea m-apasă
și gându-mi jelește,
dar sufletul meu înflorește
și-mi spun
că Domnul e mare,
pe toți ne iubește
și mâine
și azi,
în ajun de Crăciun.

—————————

Silvia URLIH

24 decembrie, 2018

Silvia URLIH: Ninge cu îngeri

NINGE CU ÎNGERI

 

Tu vezi ?!
Ninge cu îngeri !
Ninge cu îngeri albi,
veniți din ochii Lui.
Cu aripile lor
vor să ne apere de noi…
de întunericul din noi,
vor cu-al lor nimb să ne-ncunune,
vor să ne dea lumina soarelui.

Hai,
uită-te cum ninge,
privește-i cum se-nvârt în joc vioi !

Descuie lacătul,
aruncă cușca în care ți-ai zăvorât
ursitul,
dezleagă-ți sufletul,
lasă-l să vadă ce e după zăbrele,
alungă întunericul,
fă-ți din lumină așternut,
alungă amurgitul,
agață-te de stele
și
hai să construim din cușcă
vii castele.

Tu vezi ?!
Vezi cum ne ninge cu lumina-i blândă
Dumnezeu ?
Vezi
cum ne plânge cu lacrimă cerească
duhul sfânt?
Hai,
lasă-ți sufletul să-nmugurească,
nu-l azvârli ca pe-un deșeu,
fii arbore,
fii brad,
sădește-ți rădăcina
în purul tău pământ !

—————————

Silvia URLIH

24 decembrie, 2018

Silvia URLIH: O lacrimă înlăcrimată

O LACRIMĂ ÎNLĂCRIMATĂ

 

Undeva,
la o fereastră,
plânge-o lacrimă de mamă,
plânge…
plânge și își simte râurirea că o doare,
lacrima se scurge-n lacrimi …
râul
nu îl ia în seamă
înflorește râu-n floare,
înflorește și înfloare.

Undeva,
la o fereastră,
lacrimă o-nlăcrimare,
în șuvoaiele-i de doruri lasă urme pe obraz,
cere-o rază ca să scrie …
cere-o rază de la soare,
scrie,
scrie lacrima și plânge,
ca să uite
de necaz.

Undeva,
la o fereastră,
scrie-o mamă o scrisoare,
împletește-nlăcrimări,
din cuvinte face râu,
dor
și gând
și vorbe mute
curg din sufletul ce-o doare,
lacrima o-mpăturește,
dar
din scris
își face brâu.

o lacrimă izvorâtă din suflet de mamă sapă adânc… și sufletul și inima și chipul

—————————

Silvia URLIH

23 decembrie, 2018

 

Silvia URLIH: Sărbători fără voi

SĂRBĂTORI FĂRĂ VOI

 

Sărbătorile-s aproape,
eu,
cu gându-s tot la voi,
voi,
cei ce-ați plecat departe,
în izvorul din pământuri,
v-am condus cu-nlăcrimări,
peste ochi v-am pus marame,
la picioare v-am pus cruci,
să vă fie ușurare.

V-am condus iubiții mei,
mamă,
tată
și tu frate,
v-am pus flori de busuioc
an de an,
și-o lumânare,
sărbătorile-s sărace fără voi,
dar,
le duc toate,
depărtarea ni-i aproape,
voi veni,
chiar dacă doare.

Sărbătorile-s aproape, și mi-e sufletul cu voi,
lângă brad, în loc de globuri, voi aprinde lumânări,
ați plecat în lumea bună și lipsită de nevoi,
vă mai caut printre stele, rătăcită-s pe cărări.

Plânge lumânarea-a ceară,
plâng și eu
că-mi este dor,
dor
imaginile-n care-l așteptam pe Moș Crăciun,
tremuram cu-nfrigurare,
pitulați
lângă cuptor,
azi,
mă doare depărtarea,
lacrimile-n pumn
le-adun.

—————————

Silvia URLIH

22 decembrie, 2018

Silvia URLIH: Mai lasă-mă o clipă

MAI LASĂ-MĂ O CLIPĂ

 

De ce
mă tulburi iarnă
cu geruirea-n seară,
de ce
îmi intri-n suflet
cu gheață și ninsori,
de ce
nu îmi mai lași
o vară
și-nc-o vară,
aș vrea cu primăvara să fim
două surori.

Nu îmi mai strecura
fulgi de zăpadă-n suflet,
mai lasă-mă o clipă
să simt
căldura-n floare,
mai dă-mi o licărire din soare,
nu-mi fi
plânset,
mai vreau
să fiu copil,
nu vreau
să fiu ninsoare.

Mai lasă-mă un an, sau, poate o secundă,
nu mă cerni cu geruri, nu mă pecetlui,
hai, fă-mă un cadou și leagă-mă în fundă,
mai lasă-mi tinerețea, nu mă încărunți.

—————————

Silvia URLIH

21 decembrie, 2018

Silvia URLIH: Ard două trupuri a iubire

ARD DOUĂ TRUPURI A IUBIRE

 

Un aer văratic se-aprinde,
îi plânge-n dimineață roua pe gene,
pleoapa vântului
zburdă pe lacuri,
vălul mărilor stinge buzele înfierbântate
de dorință,
freamătă iarba
sub câmpul arat
de iubire,
se-neacă gura de vorbele care-și doresc să strige,
dar
se rostogolesc în tăcere,
a iubire.

Curge iubirea în cascadă,
erupe vulcanul,
se-adună trupurile
într-unul singur.
Ard două trupuri a iubire,
se aprind și se sting
sub mângâierea caldă a palmelor.

Roua zâmbește a lacrimă fierbinte,
în jur,
parfum a iubire.

—————————

Silvia URLIH

21 decembrie, 2018

Silvia URLIH: În rugă

ÎN RUGĂ

 

Pășesc pe lumină,
pășesc ușor
să nu o tulbur,
iar pașii mă duc spre inima universului.

Privește !
Zbor !
Privește-mi zborul ,
nu-mi spune
că doar păsările știu zbura,
uită-te doar cum îmi deschid aripile
și plutesc peste păduri,
râuri
și gânduri.

Simt suflul cald al iubirii
cum îmi pătrunde
în suflet.
Luminez,
precum licuricii în nopți fără lună.

De ce mă simt atât de ușoară ?
Pentru că nu mai am trup,
am doar penele care îmi conduc sufletul
spre iubirea divină.

Privește-mă și atât.

În rugă mi-am aflat zborul.

Rugăciunea m-a învățat să deschid aripile .

—————————

Silvia URLIH

20 decembrie, 2018