Vasilica GRIGORAȘ: În „The House of Music – Casa muzicii”, armonie în cuvânt şi imagine

Întru bucurie, Valentina Teclici şi Elena Ciubotaru au pus „mână de la mână”, idee lângă idee, aşezate cu har şi inspiraţie, precum picăturile unei averse de vară senină,  caldă şi blândă. Toate curg armonios într-un ritm ce compune „The House of Music – Casa muzicii”.  Este vorba de o carte pentru copii, cu destinaţia mărturisită: „Primului nostru nepoţel, Andrei-Răzvan, îi dedicăm această carte care adună experienţe foarte importante din viaţa lui pe care le-a trăit, împreună cu cei dragi, până la împlinirea vârstei de doi ani”. Este editată la Scripta manent Publishing House, Napier, Noua Zeelandă şi tipărită la PIM, Iaşi, 2018.

Cartea este în ediţie bilingvă (engleză-română), versurile aparţin poetei Valentinei Teclici (Noua Zeelandă), iar ilustraţiile Elenei Ciubotaru  (România). Cred ca este o bună ocazie să exclamăm: „Ce mică este lumea asta mare!”  Şi, pe bună dreptate. Cu îngăduinţa Domnului, tehnologia ultimilor ani ne ajută să fim aproape chiar şi la distanţe fizice de mii de kilometri.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: În „The House of Music – Casa muzicii”, armonie în cuvânt şi imagine”