„Biserica este familia sfântă a celor răscumpărați prin Iisus Hristos. Preotul e stăpânit de problemele misiunii apostolice, de a pregăti căile Domnului, în inimile credincioșilor săi- și, de împlinirea datoriei sfântă, de a învăța cu cuvântul și cu exemplul vieții: așa va contribui la mântuirea sufletelor credincioșilor lui Dumnezeu.”(Monografia Comunei Ulmeni pe Someș, Căminul Cultural, județul Maramureș  1900-1920, 1921-1939, 1940-1990, Editura Tipografia Județeană, Baia Mare scrisă în anul 1990 de către preotul paroh și protopop Emil Negruțiu  împreună cu Ioan I. Șimon-fost subofițer activ al Batalionului de Moți „Avram Iancu”-Abrud, fiu al satului, veteran din al doilea război mondial 1941-1945, inspector financiar, colaborator istoric și pensionar.

Din multitudinea datelor prezentate în această monografie am ales cele referitoare la biserica veche de lemn din centrul orașului care e declarată monument istoric și care, de curând a fost renovată. Meritul enorm pentru această renovare îl are actualul preot  paroh Giurgiu Dumitru, care alături de credincioșii din Ulmeni și de harnicii coratori ai parohiei au reușit nu numai să renoveze biserica veche, ci să construiască altă biserică din temelii, nouă și frumoasă și mai ales mult mai încăpătoare –potrivită numărului tot mai mare de credincioși. Dar, despre această minunată biserică nouă voi scrie cu altă ocazie.

BIsericile de lemn din Maramureș au rezistat dincolo de timp și vremi; aceasta de la Ulmeni până nu demult a fost funcțională- dar, mereu neîncăpătoare; se țineau slujbele tot timpul până când s-a hotărât construirea unei biserici noi, vizavi de Centrul de Cultură și Artă al orașului Ulmeni, pe terenul donat pentru așa ceva de urmașii din familia Dulfu, filială familială care l-a dat poporului român  și pe scriitorul Petre Dulfu din  satul Tohat.

Din documentele istorice existente, localitatea Ulmeni este cunoscută încă din anul 1405, din perioada iobăgiei romane, având mai mulți stăpânitori-care s-au perindat la conducere-unii conți și baroni, iar din timpul acestora  apar primii țărani liberi de iobăgie domnească. În 1701-printre toți aceștia se găseau: Pop Costan, Mercea Lupu, Miron Lazăr, Anca Simion și mulți alții;  în 1808 devine stăpâna satului Ulmeni dna. Kartp Ana; întreg satul a fost ars din temelie de niște oameni germani care au venit din Polonia și au trecut prin România, cazul numai ei l-au cunoscut, fără să fie consemnat motivul. „După această dată, marii proprietari-conți, baroni-stabiliți în străinătate, au început să-și arendeze moșiile la anumiți arendași ca de exemplu: Recsei Endre din Ulmeni-care avea doi băieți și o fată- iar ca administrator el avea pe Bodor Calman care cunoștea medicina veterinară-un om bun la suflet față de fiecare român. Primul băiat era Bondi, plecat în Ungaria, apoi Ludovic -căsătorit cu fata moșierului Benkei de la Sălățig- plecați la Valea lui Mihai, iar fiica s-a căsătorit în anul 1918, cu un ofițer român în gradul de maior la București.

Românii de pe teritoriul Transilvaniei și-au păstrat forma autohtonă de organizare-voievodatul-ca și celelalte țări române, chiar și un cărturar ungur scria în 1783, că, „Țara Ardealului cu care Ungaria se învecina la răsărit, se numea cândva „Dacia de Mijloc”, el se referea la venirea ungurilor în acest spațiu și, mai arăta că „regii unguri l-au stăpânit prin voievozii Ardealului.”După moartea preotului român Mihai Cristea care a păstorit din 1824 până în 1840 când a murit, la Ulmeni vine preotul Ananie Pop- care „ timp de 56 de ani a păstorit această parohie când în 1897 moare-împărtășit de stima și dragostea tuturor.”La început, preotul Ananie Pop locuiește în modesta casă parohială, casă țărănească mică, acoperită cu paie; în 1896 unul dintre credincioșii săi, Matei Covaciu, bine situat, proprietar la trei mori pe Someș, moștenitor de pământ și vite multe, -cumpără biserica de lemn din Șomcuta Mare, angajează pe antreprenorul Babici din Șomcuta Mare ca să o transporte și să o construiască din nou,  așa cum a fost în Șomcuta, în aceeași formă și dimensiuni, cu excepția turnului-a cărui înălțime e mai mică cu doi metri; biserica s-a cumpărat cu tot ceea ce a fost în ea: iconostase, șfeșnice și un harmoniu.

Când s-a început construirea bisericii, primăria ungurească de atunci și primpretorul de plasă din Cehul Silvaniei au încercat totul să-I împiedice în planul de a zidi biserica românească, în mijlocul comunei Ulmeni  în  loc frumos, unde se afla și în anul 1990-loc de frunte, dar „badea Maștei” cum   i se mai zicea- a fost mai înțelept, a avut o presimțire și i-a prevenit, așa încât pe când ungurii aceștia își manifestau ura și răutatea, pe când prim pretorul a ieșit la fața locului, și voia să-I împiedece cu jandarmii unguri, avea deja în mână și le-a prezentat actul prin care prefectul comitetelor supreme a aprobat, i-a dat voie să ridice biserica pe acest loc, unde este și acum, care de altfel  fusese proprietatea lui Maștei Covaciu, zis a Dochi.

Prețul de cumpărare, transportare și reconstruire tot ce s-a spesat până a fost gata și îngrădită cu gard de zid au fost suportate de acest singur credincios, tot el a cumpărat și crucea din curtea bisericii, ridicată în anul 1906, care servește de monument și aici a fost înmormântat Covaciu Maștei, când a decedat la 25 mai 1935; inscripția de pe cruce este următoarea:„ Covaciu Maștei născut în anul 1844, care spre mărirea lui Dumnezeu, a zidit această biserică, din averea sa proprie, în anul 1906 s-a ridicat pe spesele sale, să-I fie amintirea binecuvântată.”

Părintele paroh Dumitru Giurgiu a intrat de curând în posesia unei Declarații semnate la 1902 de reprezentanții comunității greco-catolice din Ulmeni în urma unei noi donații a lui Covaciu Maștei: casa parohială. Donatorul se obliga să susțină cheltuielile de reparații necesare casei, dar exonerează urmașii săi de aceste cheltuieli. De asemenea, donatorul se obligă ca în fiecare duminică să aducă la biserică o prescură, vin, lumină și lumânare. În schimb, „pentru Covaciu Floare I. Mașteiu-până când o să trăiască…se va servi în fiecare săptămână una SF. Lyturgie.” Documentul a fost donat Parohiei Ortodoxe Ulmeni de strănepotul(de frate) al lui Covaciu Maștei, dl.Covaci Vasile Florin. Cu aproape 100 de ani mai târziu,  în ultima decadă a secolului al XX-lea, urmașii lui Covaciu Maștei au continuat seria donațiilor către biserici:   nepotul său(nepot de frate și bunic al dl. Covaci Vasile Florin) a donat pământul pentru noua biserică ortodoxă; iar așa cum mai scrisesem Covaciu Maștei este înmormântat cu onoare în fața vechii biserici de lemn.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Biserica din lemn din Ulmeni-Sălaj, Maramureș” →

De câțiva ani buni aș fi dorit să descriu această experiență prin care am trecut și care mi-a rămas în memorie de parcă s-ar fi petrecut ieri. Am  mai auzit de Lourdes, Fatima sau Siracusa-pe acolo nu am fost. Dar toate la timpul lor…și iată relatarea! Am mai povestit pe ici, pe colo-la unii prieteni-dar nu prea am avut crezare și nici interes din partea lor; îi îndemnam să meargă acolo la Medjugorje să se convingă de adevărul celor spuse de mine, dar nimeni din cei consiliați nu mi-a îndeplinit dorința! De altfel și eu am nimerit absolut întâmplător în autocarul care avea de făcut un pelerinaj cu deplasare de la Baia Mare la Medjugorje-acolo unde Fecioara Maria apare pentru prima dată pe un deal, se întâlnește cu șase copii ai localității croate. E destul de greu de ajuns la Medjugorje deoarece nu exista transport aerian, deci trebuia să mergi cu autocarul, o persoană ce era înscrisă la pelerinaj a renunțat la această oportunitate și am fost contactată eu, m-am bucurat, am acceptat imediat înlocuirea și nu regret nici azi acest lucru; călătoria a fost destul de obositoare, mai ales pe timp de noapte când ne-am întins puțin între scaune ca să ațipim nițel.

În autocar s-a creat o atmosfera deosebită, ne-am prezentat fiecare de la microfonul prezent(adevărat spectacol, regizat de profesoara Livia Felecan- o persoană deosebit de sociabilă și care era de fapt organizatoarea pelerinajului), am spus ce-am vrut fiecare, s-au cântat cântece închinate Reginei Păcii-Fecioara Maria, eram ca într-o familie-sau deveniserăm o familie datorită atmosferei create, s-au spus multe, multe rugăciuni începând cu Tatăl Nostru, Născătoarea de Dumnezeu, Crezul etc. Am aflat mai târziu că dna. Livia Felecan nu era la prima experiență de acest fel, organizase încă multe deplasări spre Medjugorje.  Ni se părea greu de la început, apoi timpul s-a comprimat și totul s-a desfășurat foarte repede! În sfârșit, am ajuns, ne-am luat  în primire camerele de la o micuță pensiune ce ne erau pregătite de gazde, ne-am odihnit puțin, apoi gazdele ne-au pregătit un bufet suedez pe cinste-de care am fost încântați fiind foarte obosiți de pe drum.  Am sosit, vineri-22 iunie 2012-prima provocare era Drumul Crucii; cu autocarul am mers până la poalele muntelui Podbrdo, de acolo pe jos am urcat cam 500 de metri până la crucea de sus care era crucea unde a apărut prima oară Fecioara Maria( o să-i spun și eu de acum Gospa-în traducere croată). Erau 15 stări, ca-n drumul Golgotei-ne opream la fiecare cu rugăciuni; trebuie să vă imaginați că nu eram numai noi pentru ascensiunea pe munte, erau zeci și sute de alți oameni veniți din toată Europa și nu numai.. Sus de tot era Crucea ridicată de populația locală. Ziceam că la începutul acestei ascensiuni spre Cer ca să ne întâlnim cu Gospa era un drum vechi, marcat cu pietre rotunjite, lucioase, luminate de razele soarelui și îmbietoare, prin entuziasmul lor mai mulți pelerini din autocarul meu în frunte cu organizatoarea  dna. Livia Felecan s-au descălțat și au parcurs cei 500 de metri desculți. Atunci am observat un fapt ce m-a cutremurat, parcă vedeam miile de pași care au pășit pe acele pietre, nu se putea altfel- deoarece erau așa de netede, șlefuite, dar nu de mâna omului, ci de pașii omului care caută scăpare prin rugăciuni închinate celui ce ne-a creat! La un moment dat m-am pierdut de grup, rămăsesem la un grup de italieni care, mi se părea mie că explicau mai mult, cu amănunte statuia care reprezenta starea lui Iisus pe drumul crucii de la Golgota.   M-am trezit la timp, am luat-o „la picior” cum se spune și am ajuns grupul meu care se depărtase destul de mult, regret că n-am fost la explicațiile celorlalte stări; trebuia să spun de la început că grupul nostru era însoțit de doi preoți care aveau ca sarcină să explice pelerinilor semnificațiile unor simboluri bisericești. Sus de tot Crucea-semnificând biruirea morții și Învierea, pe ea scria:  „Pregate, pregate, pregate, la preghiera e il respiro dell anima”(în traducere din italiană: Rugați-vă, rugați-vă, rugăciunea e respirația sufletului) –scria sus în dreapta pe cruce; am coborât pe altă cale-mai ușoară, unii desculți, alții cu încălțăminte ușoară-fiind vară, nimeni nu s-a plâns         c-ar fi obosit! Gospa era cu noi!

Dac-ar fi să redau toate mesajele transmise de Gospa vizionarilor și pe care le cunosc prin intermediari, aș scrie o carte, de aceea mă voi limita doar la câteva spre sfârșitul articolului.

În anul 1981 când Sfânta Fecioară a început să apară celor șase vizionari           s-a creat o atmosferă de tensiune, frică și neîncredere în această mică parohie, localitatea este un sat catolic anonim, oprimat de un regim ateist, se găsea în Federația Bosnia Herțegovina în care trăiesc catolici, musulmani și ortodocși, la atât de mulți ani de la primele apariții, se poate spune că această coborâre a Cerului pe pământ s-a făcut pentru a fi toți oamenii într-un gând și-o simțire, pentru pace și bună înțelegere între toți oamenii indiferent de etnie sau religie. Parohia Medjugorje din Herțegovina este situată în sud-vestul orașului Mostar-pe paralela 43 la fel ca și orașul Assisi, numele satului este dat de amplasarea sa geografică și înseamnă „între munți”. Din timpuri străvechi croații au ca stemă tabla de șah în culorile alb și roșu simbolizând forțele ce se luptă pentru viață. Locuitorii se ocupau cu creșterea animalelor, mai ales oi și cu plantarea și recoltarea tutunului; după apariții, oamenii au devenit comercianți- deschizând magazine de suveniruri și există și multe pensiuni familiale, hoteluri pentru mulțimea de pelerini veniți să se reculeagă și să asculte mesajele transmise din cer prin intermediul vizionarilor; aceștia și-au întemeiat familii, unii nu mai locuiesc la Medjugorje-dar vin mereu pentru a relata celor interesați povestea lor sau pentru a primi alte mesaje de la Regina Păcii; mai mult ca oricând acum trebuie să înălțăm rugăciuni către Iisus și către Măicuța noastră, a tuturor!

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Maria ne cheamă de la la Medjugorje / Cuvinte din Cer / Cu Hristos în al treilea mileniu” →

Dumnezeu a creat toate lucrurile în mod desăvârșit: priviți semnul nepătat al cerului, munții cei falnici, covorul de verdeață, pomii plăcuți și florile frumos mirositoare, concertul păsărelelor, zborul legănat al fluturilor; totul este scăldat în lumină, culoare, armonie și farmec. –Ce am mai putea adăuga la aceste frumuseți? Dumnezeu  a încununat creația SA  cu o nestemată a cărei strălucire reflectă caracteristica SA principală DRAGOSTEA. Inima cea nobilă a mamei este cel mai frumos lucru  din tot ce a creat Dumnezeu. În inima ei încap bucuriile și durerile noastre, visele și deznădejdile noastre, la fel eșecurile. În ochii ei calzi găsim mângâiere, milă și încurajare; mâna ei care a trudit mulți ani pentru noi este cea mai sfântă atingere, cel mai scump balsam ce poate vindeca orice rană de pe trup sau din suflet.

Fericitul Augustin spunea: -Dați-ne astfel de mame-și vă voi da astfel de oameni! Mamele au primit cel mai mare mandat și cea mai mare responsabilitate din toate timpurile: -Ia acest copil și crește-l pentru mine! –rolul mamei este să dezvolte într-un suflet omenesc asemănarea dumnezeirii.

Solomon spunea în proverbe că: „O femeie virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei.”

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Omagiu Mamei” →