Nicoleta NICOLAE: Radio ProDiaspora – De la virtual la real

Duminică 14 iulie 2019, Mangalia a fost în sărbătoare. Prietenii postului de radio ProDiaspora s-au întâlnit la Clubul Callatis, venind din multe părți pentru a participa, în direct, la emisiunea „Artă, Ştiinţa și Religie’’ realizată de doamna Mioara Gram din Texas, evenimentul fiind intitulat: „De la virtual, la real!”. Și pentru că mulți v-ați întrebat cum a fost aceea întâlnire, vă vom descrie evenimentul, cu speranța că veți simți vibrația acelei zile.

Ritmurile sonore care anunțau fiecare emisiune a Mioarei Gram – „Artă, Știința și Religie” – de data aceasta au răsunat foarte aproape de noi, nu din studio, ci direct din sală. „V-aţi dorit vreodată să deveniţi arhitectul iscusit al propriului suflet, să înţelegeţi de ce uneori 1+1 fac mai mult decât 2, sau să pătrundeţi şi mai adânc în tainele universului ca să-i atrageţi forţele în favoarea împlinirii lucrării vieţii dvs.? Ei bine, Radio ProDiaspora va pune la dispoziţie o nouă emisiune săptămânală, în care muzica şi valorile universal umane îşi vor da mâna armonios, ca într-un dans simbiotic al vieţii. Veţi putea audia, participa şi contribui în direct la emisiunea «Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun», o emisiune, realizată de Mioara Gram, în care fiecare voce contează. Oricât de învăţat poate fi un om, există întotdeauna un altul şi mai învăţat.’’ 

Mioara Gram a fost o gazdă perfectă pentru noi, toţi cei care am venit cu cea mai mare plăcere şi dorință de a o întâlni. A fost un eveniment creat pentru ascultătorii și simpatizanții noștri, şi colaboratorii săi, pentru bucuria de a ne cunoaşte și de a fi împreună.

De la venirea Mioarei Gram în țară au avut loc o serie de întâlniri prietenești şi legături care au culminat cu acest frumos eveniment. Fiecare zi a fost o zi semnificativă unde au avut loc dialoguri şi conversații în cadrul intim familial, sau pe malul mării sau chiar la prieteni acasă. Dorința vădită a prietenilor de socializare și comunicare, a fost un contrast net față de apatia şi înstrăinarea accentuată care există în societate. Noi, împreună am cunoscut partea frumoasă din noi, prin intermediul acestui cadru propice de exprimare. Idealul de frumos şi de mai bine pentru omenire a fost concluzia la care fiecare am ajuns. Aspirațiile și idealurile fiecăruia au fost la unison ca o voce comună. Am ajuns la concluzia că oamenii îşi doresc o mare schimbare, și în acest moment societatea îşi caută modele noi la care să adereze din toată inima, Radio Prodiaspora este privit ca un simbol al conexiunii şi iubirii între oameni. Cum să nu fie? Cât suflet s-a depus în acest Radio, numai Ecaterina Câmpean știe, de-a lungul a zece ani de eforturi consecvente.

Doresc să menționez prezența prietenilor care au îmbogățit acest eveniment: Daniela și Florin Căprar, care ne-au copleșit cu surprizele și darurile pregătite pentru fiecare dintre noi, poeta Mihaela Borzea și soțul ei Ștefan, care au filmat şi înregistrat evenimentul, domnul Vincențiu și doamna Adriana Andreescu, Rennee Lucas, Virginia Parvu, Constantin Mariana şi alţi prieteni. Momentele artistice au fost oferite de Anisa şi Alma Roshanian care au cântat la vioară și au recitat pe versurile lui Eminescu, opera de Tatiana Mironov – artistă lirică, scenetă comică despre unitatea ființei, interpretată de Cathy Câmpean, Lili Lazăr, Vlad (fiul lui Val Răzeșu) și Ciprian Siminea de numai 8 anișori care ne-a povestit într-un mod fabulos și delicios cum să recunoaștem semnele divine. Onoarea cea mai mare a fost dată de prezența doamnei Ecaterina Câmpean, directoarea postului de Radio Prodiaspora, lansarea unui nou volum de poezii de către distinsul poet Val Răzeșu și susținerea unui discurs despre „Prosperitatea Omenirii”, oferit de Nicolae Țetcu.

Vă redăm mai jos contribuția fiecăruia la această minunată emisiune:

 

Ecaterina Câmpean: „Sunteți oameni deosebiţi. Din 2009 de când a fost fondat acest post de radio și până acum, 22.000 de români ne ascultă din lumea întreagă. Radio Prodiaspora are 26 de oameni în echipă, toți voluntari; așa cum spun eu întotdeauna: «Voluntarii nu sunt plătiţi… pentru că nu valoare, ci pentru că sunt de neprețuit!» Să știți că sunt mandră de echipa Radio ProDiaspora, de colegii care emit din Texas, California, Canada, Australia, Germania, Spania, Olanda și multe alte țări. Foarte mulți au impresia că Radio ProDiaspora  este un radio cu foarte mulți bani fiind finanțat de guvern, ministere, etc. Dar nu este aşa! Să știți că la emisiunile mele mă simt mult mai bine, nu am emoţiile pe care le am acum, dar îmi place că în jurul nostru au venit oameni din țară și din diaspora. Ce vrem noi de fapt? Este foarte simplu: vrem să dovedim că românul în diaspora nu este numai hoț ci în diaspora sunt oameni de o foarte mare valoare. Iar Radio ProDiaspora în cei 10 ani a reușit să adune în jurul său oameni deosebit de valoroși, fiind mandră de ascultătorii noștri fideli și sper ca și dumneavoastră cei care sunteți din zonă, într-o bună zi să deveniți ascultători ai postului de radio. Vă mulțumesc și vă felicit pentru orașul superb pe care îl aveți!”

Nicoleta Nicolae: Doresc să-mi exprim recunoştinţa față de Mioara Gram, în a cărui emisiune am crezut încă de la început și care m-a introdus în marea familie a Radio ProDiaspora. Pe această cale doresc să le mulțumesc lui Robert Landmann și Ecaterinei Câmpean, directorii postului de Radio, pentru oportunitatea de a fi parte din această mare echipă. Astăzi ne-am adunat aici cu o conștiință de grup, care are o motivaţie… Indiferent de motivaţie – grupurile de oameni care se formează în jurul anumitor idealuri sau obiective, la un moment dat descoperă forța unității. Așa s-a întâmplat și cu noi. Noi am devenit conștienți de această forță, iar când am început să ne bazăm pe forța unității lucrurile au devenit mai bune și ușor realizabile. Ca să realizezi o emisiune îţi trebuie foarte mult timp. Pentru un singur om este epuizant, dar dacă ai oameni alături de tine, totul devine mult mai frumos. Doresc să subliniez în ce a constat forța unității în grupul nostru. Fiecare emisiune are la bază o fază de cercetare şi analiză a informației, după care, ne consultăm între noi, reflectăm la implicațiile temei, după care acționam și implicăm cât mai mulți ascultători să contribuie cu expresia lor.De fapt, fiecare ascultător contribuie cu ceva la bogăţia emisiunii, astfel că grupul de colaboratori este mult mai mare în realitate, dar are la bază un nucleu format din 6 persoane. Totuși cea mai grea parte este partea realizatorului, a Mioarei Gram, care orchestrează atât de frumos totul încât să iasă emisiuni foarte apreciate. Și celelalte emisiuni sunt la fel de calitative, dar aici diferă abordarea și numărul de forțe implicate. Astfel simțim că s-a creat o comunitate de interes pentru această emisiune. Cu ajutorul ciberneticii, spaţiile sociale s-au extins și s-au transformat. Astăzi oricine poate să interacționeze în funcție de interesele pe care le are cu parteneri de discuție, poate să-și aleagă grupul de discuţie și interacțiune, să stabilească diferite contacte, să dialogheze după bunul plac, poate renunța în orice moment la grup, se poate subscrie în mai multe grupuri în acelaşi timp. Este o realitate pe care o condividem cu toţii, o cunoaştem şi pe care o acceptăm.

Modul de comunicare s-a transformat cu ajutorul calculatoarelor, conexiunile sunt nelimitate în timp real, internetul devenind un instrument perfect pentru a uni oamenii prin comunicare; comunicare care nu mai are limite sau hotare.În acest sens hotarele între ţări. Naţiuni şi rase au fost eliminate. Însă această comunicare a pornit din real şi s-a exprimat în virtual, generând un cyberspaţiu. William Gibson descrie acest concept de cyberspaţiu: «O halucinație consensuală experimentată zilnic de milioane de operatori legitimați, în toate națiunile… O reprezentare grafică de date abstracte receptate de la toate computerele conexate. O inimaginabilă complexitate. Linii de lumină înșiruite în nonspațiul minții, mănunchiuri de constelaţii de date. Ca luminile unui oraș aprinzându-se…» Și continui eu, fiecare dintre voi, este o lumină a acelui oraș.

Într-un astfel de spaţiu ne-am cunoscut şi noi în care fiecare dintre noi este o luminiţă, o scânteie. Acum facem un pas în sens invers, invitându-vă dintr-un spațiu virtual într-un spațiu real, pentru a aprinde aceea scânteie. Înainte de a încheia aș dori să subliniez faptul că beneficiile noilor tehnologii aplicate pe larg presupune perfecționarea caracterului, la nivel individual și colectiv. Amploarea acestui fapt ar duce fără îndoială la maturizarea omenirii, şi ar însemna asumarea responsabilității.În momentul de față, aceasta este cea mai mare provocare.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că cine ești trebuie să coincidă cu cu ce spui că ești, și cu ce faci, astfel vei avea o identitate clară, transparentă, oferind încredere celorlalți. Numai așa o persoană poate demonstra integritate de caracter, când la aceste trei nivele de conștiință omul își aliniază cele trei cerințe:, a spune, a face și a fi. Vorbim de atingerea unui prim nivel de unitate, care este un nivel individual, unde omul este coerent cu ele însuşi. La un nivel superior, putem crea o unitate mai mare, cu cei din jurul nostru, cu familia, prietenii, colegii, vecinii, dar doar dacă și ei sunt angrenați în acest proces de creștere având dorința de aliniere a conștiinței, inspirând încredere. Vedeți și aici liantul de legătura este tot încrederea, pentru ca pe aceasta se bazează relațiile dintre oameni, pe încredere și respect reciproc. Și chiar și mai departe de noi, de grupul nostru restrâns, la nivel de grupuri mai mari, de comunitate sau naţiuni, se poate ajunge la unitate și colaborare, tot prin încredere. Iată noua frontieră a omenirii de cucerit. Continue reading „Nicoleta NICOLAE: Radio ProDiaspora – De la virtual la real”

Nicoleta NICOLAE: Radio ProDiaspora, Iubire de România!

Mă numesc Nicoleta Nicolae, am 49 de ani și sunt de profesie psiholog şi antreprenor, cu o experienţă îndelungată în voluntariat în cadrul a trei comunităţi din România unde am desfăşurat programe de avangardă despre educaţia morală şi spirituală a tinerelor generaţii.

Aş vrea să încep primele rânduri cu mulţumiri pentru domnul Robert Landmann şi doamna Ecaterina Câmpean, directorii postului de radio, pentru toată dăruirea şi realizările lor susţinute de-a lungul timpului, pentru că aici oamenii de valoare au dobândit şi mai multă valoare.  Această carte este în primul rând despre ei, despre perseverenţă şi încrederea în visul lor, care a devenit şi visul nostru, al meu, al minunaţilor colegi care formăm cu toţii împreună o mare familie.

Doamna directoare Ecaterina Câmpean are o percepţie foarte fină şi bună despre oameni și reuşeşte să vadă potenţialul acestora. Are multe calităţi frumoase, iar spiritul dumneaei este extrem de puternic şi sensibil în acelaşi timp, fiind prezent în tot ansamblul radioului. Tenacitatea şi perseverenţa, dăruirea şi suportul ei sunt peste măsură. Atâtea calităţi într-o singură persoană este greu de întâlnit şi imaginat. Ceea ce face diferenţa însă este faptul că este foarte încurajatoare, iar oamenii prind aripi şi înfloresc în jurul ei, căci dăruieşte cu generozitate  din puterea şi cunoaşterea ei.

Mulţumesc pe această cale Mioarei Gram, prietenă de suflet, de care mă leagă numai experienţe minunate, şi care m-a onorat, invitându-mă în sânul comunităţii Radio Prodiaspora. Aşa am cunoscut această mare echipa de prieteni, iar Mioara  ulterior m-a numit colaborator la emisiunea ei. Am crezut în proiectul ei încă de la început şi am susţinut-o întru totul. Emisiunea sa  despre „Artă și religie”, conţine elemente unice de cunoaştere pe care le aduce în prim plan. Pentru asta este nevoie de curaj, iar Mioara Gram nu duce lipsă. Pentru curajul ei şi pentru toată frumuseţea sufletului ei o apreciez nespus de mult.

Oportunitatea de a realiza emisiuni, o datorez doamnei Cîmpean. Îmi doresc să realizez emisiuni de impact să ofer o informaţie plină de substanţa ascultătorilor. Pentru mine doamnele Ecaterina Câmpean şi Mioara Gram sunt exemple care mă inspiră şi sper „să fur” meserie cât mai mult de la dânsele! Deasemenea apreciez nespus de mult orice colaborator şi coleg care reuşeşte să ofere cele două ore de emisie, să prezinte, să lege informaţiile, să dăruiască ceva din sufletul lui, pentru că la sfârşit, mereu întotdeauna, iese ceva foarte bun. Este o muncă imensă, realizarea unei emisiuni! Pentru două ore de emisiune munceşti minim 20 de ore în cursul săptămânii. De multe ori se apelează la ajutorul doamnei Cîmpean,  persoană  de bază, care e mereu prezentă.

Nu există condiţionări între noi aşa cum sunt întâlnite în alte raporturi sau structuri de muncă. Noi toţi lucrăm pur şi simplu din plăcere. Fiecare se măsoară cu el însuşi, pentru a deveni mai bun. Avem ceva în comun, eu şi mulți dintre colegii mei.  Credem că prin emisiunile de radio pe care le susţinem ne îndeplinim într-o oarecare măsură misiunile în viaţă. Media ne-a dat posibilitatea să prezentăm lucrurile pe care le iubim. Îmi doresc să avem mai mult timp să petrecem împreună, să ne consultăm față-n față mai ales că firele invizibile care ne leagă pe toţi sunt foarte puternice.

Mass media are o influenţă şi o putere imensă, asupra conştiinţei oamenilor. Media trebuie să spună adevăruri, să descrie realitatea, trebuie să cheme la unitate şi frăţie, să ofere informaţii de calitate, să inducă o stare de bine. Media trebuie să fie în slujba şi în serviciul societăţii, să-i slujească interesului acesteia.

Acum la vârsta mea magică, vârstă în care s-au deschis noi orizonturi pentru mine, am oportunitatea să realizez emisiuni şi să vorbesc despre pasiunea mea pentru educaţie şi sociologie care s-a dezvoltat de când am îmbrăţişat „Credinţa Bahai”,  acum mai bine de 20 de ani. Educaţia este un subiect, un concept care poate fi abordat într-un mod nelimitat, şi poate fi aplicat în toate domeniile importante ale vieţii.

Educaţia spirituală, concept care trebuie înglobat în procesul educativ, se bazează pe legi spirituale universale. Aceste legi se aplică fiecărei fiinţe umane, fie el sau ea, indiferent de locul naşterii sale, culturii şi religiei. Obiectivul educaţiei spirituale este de a dezvolta calităţile originale ale sufletului. Educația spirituală este punctul central al procesului educațional care duce la elevarea și transformarea spiritului uman, iar fericirea umană se construieşte pe un comportament moral şi spiritual.

Eu cred cu tărie că printre alte funcţii pe care le are omul are și o funcţia educativă şi un rol de influenţare în raport cu ceilalţi, iar acestea trebuiesc conştientizate, pentru că definesc tipurile de relaţii pe care le avem. Oamenii suferă foarte mult din lipsă de încredere. Relaţiile noastre se stabilesc pe baza încrederii. Adică vreau să spun că nu există spaţiu pentru ignoranţă în relaţiile noastre. Avem nevoie de multă învăţare de calitate. Omul trebuie să devină mai ştiinţific în toate abordările şi preocupările sale chiar şi cele mărunte de zi cu zi. Trebuie să opereze cu cunoaştere. Acest fapt este valabil atât pentru nivelul individual cât şi colectiv. De aceea trebuie să împuternicim oamenii, iar aceasta împuternicire se face prin cunoaştere.

Îmi iubesc ţara şi am ales conştient să mă întorc în ea chiar dacă am văzut timp de 20 de ani o mare parte din frumuseţile tentante ale acestei lumi. Mi-am zis că am învăţat destule lucruri importante pe care le-aş putea aplica în realitatea ţării noastre. Ştiam că o să-mi fie foarte greu la întoarcere, dar mi-am asumat această decizie la care am reflectat timp îndelungat, mi-am asumat greutăţile şi cu mâna pe inimă pot să spun că am făcut alegerea cea mai bună. Nu am regretat nici un minut. Din 2011 de când m-am reîntors mi-a fost clar că pot contribui la îmbunătăţirea situaţiei generale din țară! De atunci trăiesc într-o stare de voluntariat, aş putea spune, într-un continuu proces de servire către semenii mei. Am ales să fac acest lucru mai ales împărtăşind cu cei interesaţi tipul de educaţie,  pe care o promovez, un proces care se desfăşoară neîntrerupt  zi de zi. Tot ceea ce am făcut după aceea a avut în comun dorinţa de a produce o schimbare în bine în jurul meu. Am lucrat la firul ierbii în mai multe comunităţi din Bucureşti, Brașov-Săcele, Constanța… cu diferite generaţii de copii, adolescenţi şi familiile lor. Această experienţă valorează mai mult decât tot aurul din lume pentru mine. Dacă un individ s-ar angaja într-un proces de servire s-ar dezvolta într-o aşa de mare  măsură încât nici o altă dezvoltare nu ar fi mai mare ca aceasta. Ştiu ce spun, cunosc foarte bine ceea ce tocmai am afirmat. De aceea încerc să inspir tinerele generaţii.

Meritul omului sta în servire şi virtute, nu în promovarea interesului personal. Prin consacrarea unei persoane în servirea celorlalţi, aceea persoană găseşte înţeles şi scop în viaţă şi contribuie la elevarea societăţii înseşi. Individul trebuie să devină o sursă a binelui social. Făcând aceasta, ajunge la fericirea cea mai mare. Ţara noastră s-ar schimba foarte repede dacă am promova acest spirit de colaborare şi servire între indivizi şi sincer nu cred că există o altă soluţie. Poate generaţiile viitoare vor face schimbarea, dar pentru asta trebuie să ne sacrificăm noi cei de acum şi să-i învăţăm aceste lucruri  care nouă nu ne-au reuşit.

România are nevoie de o transformare puternică, fără precedent. Fără educaţie nu poate avea loc această transformare. Este nevoie de o nouă perspectivă şi de o  schimbare radicală a mentalităţii. Educaţia trebuie să ne dea puterea şi cunoaşterea pentru a face schimbarea. De ce iubesc educaţia? Pentru că iubesc oamenii, pe Dumnezeu şi astfel am decis să mă raportez la tot, prin acest instrument viu, magic, care poate aduce progres şi prosperitate în vieţile noastre.

Continue reading „Nicoleta NICOLAE: Radio ProDiaspora, Iubire de România!”