Duminică 14 iulie 2019, Mangalia a fost în sărbătoare. Prietenii postului de radio ProDiaspora s-au întâlnit la Clubul Callatis, venind din multe părți pentru a participa, în direct, la emisiunea „Artă, Ştiinţa și Religie’’ realizată de doamna Mioara Gram din Texas, evenimentul fiind intitulat: „De la virtual, la real!”. Și pentru că mulți v-ați întrebat cum a fost aceea întâlnire, vă vom descrie evenimentul, cu speranța că veți simți vibrația acelei zile.
Ritmurile sonore care anunțau fiecare emisiune a Mioarei Gram – „Artă, Știința și Religie” – de data aceasta au răsunat foarte aproape de noi, nu din studio, ci direct din sală. „V-aţi dorit vreodată să deveniţi arhitectul iscusit al propriului suflet, să înţelegeţi de ce uneori 1+1 fac mai mult decât 2, sau să pătrundeţi şi mai adânc în tainele universului ca să-i atrageţi forţele în favoarea împlinirii lucrării vieţii dvs.? Ei bine, Radio ProDiaspora va pune la dispoziţie o nouă emisiune săptămânală, în care muzica şi valorile universal umane îşi vor da mâna armonios, ca într-un dans simbiotic al vieţii. Veţi putea audia, participa şi contribui în direct la emisiunea «Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun», o emisiune, realizată de Mioara Gram, în care fiecare voce contează. Oricât de învăţat poate fi un om, există întotdeauna un altul şi mai învăţat.’’
Mioara Gram a fost o gazdă perfectă pentru noi, toţi cei care am venit cu cea mai mare plăcere şi dorință de a o întâlni. A fost un eveniment creat pentru ascultătorii și simpatizanții noștri, şi colaboratorii săi, pentru bucuria de a ne cunoaşte și de a fi împreună.
De la venirea Mioarei Gram în țară au avut loc o serie de întâlniri prietenești şi legături care au culminat cu acest frumos eveniment. Fiecare zi a fost o zi semnificativă unde au avut loc dialoguri şi conversații în cadrul intim familial, sau pe malul mării sau chiar la prieteni acasă. Dorința vădită a prietenilor de socializare și comunicare, a fost un contrast net față de apatia şi înstrăinarea accentuată care există în societate. Noi, împreună am cunoscut partea frumoasă din noi, prin intermediul acestui cadru propice de exprimare. Idealul de frumos şi de mai bine pentru omenire a fost concluzia la care fiecare am ajuns. Aspirațiile și idealurile fiecăruia au fost la unison ca o voce comună. Am ajuns la concluzia că oamenii îşi doresc o mare schimbare, și în acest moment societatea îşi caută modele noi la care să adereze din toată inima, Radio Prodiaspora este privit ca un simbol al conexiunii şi iubirii între oameni. Cum să nu fie? Cât suflet s-a depus în acest Radio, numai Ecaterina Câmpean știe, de-a lungul a zece ani de eforturi consecvente.
Doresc să menționez prezența prietenilor care au îmbogățit acest eveniment: Daniela și Florin Căprar, care ne-au copleșit cu surprizele și darurile pregătite pentru fiecare dintre noi, poeta Mihaela Borzea și soțul ei Ștefan, care au filmat şi înregistrat evenimentul, domnul Vincențiu și doamna Adriana Andreescu, Rennee Lucas, Virginia Parvu, Constantin Mariana şi alţi prieteni. Momentele artistice au fost oferite de Anisa şi Alma Roshanian care au cântat la vioară și au recitat pe versurile lui Eminescu, opera de Tatiana Mironov – artistă lirică, scenetă comică despre unitatea ființei, interpretată de Cathy Câmpean, Lili Lazăr, Vlad (fiul lui Val Răzeșu) și Ciprian Siminea de numai 8 anișori care ne-a povestit într-un mod fabulos și delicios cum să recunoaștem semnele divine. Onoarea cea mai mare a fost dată de prezența doamnei Ecaterina Câmpean, directoarea postului de Radio Prodiaspora, lansarea unui nou volum de poezii de către distinsul poet Val Răzeșu și susținerea unui discurs despre „Prosperitatea Omenirii”, oferit de Nicolae Țetcu.
Vă redăm mai jos contribuția fiecăruia la această minunată emisiune:
Ecaterina Câmpean: „Sunteți oameni deosebiţi. Din 2009 de când a fost fondat acest post de radio și până acum, 22.000 de români ne ascultă din lumea întreagă. Radio Prodiaspora are 26 de oameni în echipă, toți voluntari; așa cum spun eu întotdeauna: «Voluntarii nu sunt plătiţi… pentru că nu valoare, ci pentru că sunt de neprețuit!» Să știți că sunt mandră de echipa Radio ProDiaspora, de colegii care emit din Texas, California, Canada, Australia, Germania, Spania, Olanda și multe alte țări. Foarte mulți au impresia că Radio ProDiaspora este un radio cu foarte mulți bani fiind finanțat de guvern, ministere, etc. Dar nu este aşa! Să știți că la emisiunile mele mă simt mult mai bine, nu am emoţiile pe care le am acum, dar îmi place că în jurul nostru au venit oameni din țară și din diaspora. Ce vrem noi de fapt? Este foarte simplu: vrem să dovedim că românul în diaspora nu este numai hoț ci în diaspora sunt oameni de o foarte mare valoare. Iar Radio ProDiaspora în cei 10 ani a reușit să adune în jurul său oameni deosebit de valoroși, fiind mandră de ascultătorii noștri fideli și sper ca și dumneavoastră cei care sunteți din zonă, într-o bună zi să deveniți ascultători ai postului de radio. Vă mulțumesc și vă felicit pentru orașul superb pe care îl aveți!”
Nicoleta Nicolae: „Doresc să-mi exprim recunoştinţa față de Mioara Gram, în a cărui emisiune am crezut încă de la început și care m-a introdus în marea familie a Radio ProDiaspora. Pe această cale doresc să le mulțumesc lui Robert Landmann și Ecaterinei Câmpean, directorii postului de Radio, pentru oportunitatea de a fi parte din această mare echipă. Astăzi ne-am adunat aici cu o conștiință de grup, care are o motivaţie… Indiferent de motivaţie – grupurile de oameni care se formează în jurul anumitor idealuri sau obiective, la un moment dat descoperă forța unității. Așa s-a întâmplat și cu noi. Noi am devenit conștienți de această forță, iar când am început să ne bazăm pe forța unității lucrurile au devenit mai bune și ușor realizabile. Ca să realizezi o emisiune îţi trebuie foarte mult timp. Pentru un singur om este epuizant, dar dacă ai oameni alături de tine, totul devine mult mai frumos. Doresc să subliniez în ce a constat forța unității în grupul nostru. Fiecare emisiune are la bază o fază de cercetare şi analiză a informației, după care, ne consultăm între noi, reflectăm la implicațiile temei, după care acționam și implicăm cât mai mulți ascultători să contribuie cu expresia lor.De fapt, fiecare ascultător contribuie cu ceva la bogăţia emisiunii, astfel că grupul de colaboratori este mult mai mare în realitate, dar are la bază un nucleu format din 6 persoane. Totuși cea mai grea parte este partea realizatorului, a Mioarei Gram, care orchestrează atât de frumos totul încât să iasă emisiuni foarte apreciate. Și celelalte emisiuni sunt la fel de calitative, dar aici diferă abordarea și numărul de forțe implicate. Astfel simțim că s-a creat o comunitate de interes pentru această emisiune. Cu ajutorul ciberneticii, spaţiile sociale s-au extins și s-au transformat. Astăzi oricine poate să interacționeze în funcție de interesele pe care le are cu parteneri de discuție, poate să-și aleagă grupul de discuţie și interacțiune, să stabilească diferite contacte, să dialogheze după bunul plac, poate renunța în orice moment la grup, se poate subscrie în mai multe grupuri în acelaşi timp. Este o realitate pe care o condividem cu toţii, o cunoaştem şi pe care o acceptăm.
Modul de comunicare s-a transformat cu ajutorul calculatoarelor, conexiunile sunt nelimitate în timp real, internetul devenind un instrument perfect pentru a uni oamenii prin comunicare; comunicare care nu mai are limite sau hotare.În acest sens hotarele între ţări. Naţiuni şi rase au fost eliminate. Însă această comunicare a pornit din real şi s-a exprimat în virtual, generând un cyberspaţiu. William Gibson descrie acest concept de cyberspaţiu: «O halucinație consensuală experimentată zilnic de milioane de operatori legitimați, în toate națiunile… O reprezentare grafică de date abstracte receptate de la toate computerele conexate. O inimaginabilă complexitate. Linii de lumină înșiruite în nonspațiul minții, mănunchiuri de constelaţii de date. Ca luminile unui oraș aprinzându-se…» Și continui eu, fiecare dintre voi, este o lumină a acelui oraș.
Într-un astfel de spaţiu ne-am cunoscut şi noi în care fiecare dintre noi este o luminiţă, o scânteie. Acum facem un pas în sens invers, invitându-vă dintr-un spațiu virtual într-un spațiu real, pentru a aprinde aceea scânteie. Înainte de a încheia aș dori să subliniez faptul că beneficiile noilor tehnologii aplicate pe larg presupune perfecționarea caracterului, la nivel individual și colectiv. Amploarea acestui fapt ar duce fără îndoială la maturizarea omenirii, şi ar însemna asumarea responsabilității.În momentul de față, aceasta este cea mai mare provocare.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că cine ești trebuie să coincidă cu cu ce spui că ești, și cu ce faci, astfel vei avea o identitate clară, transparentă, oferind încredere celorlalți. Numai așa o persoană poate demonstra integritate de caracter, când la aceste trei nivele de conștiință omul își aliniază cele trei cerințe:, a spune, a face și a fi. Vorbim de atingerea unui prim nivel de unitate, care este un nivel individual, unde omul este coerent cu ele însuşi. La un nivel superior, putem crea o unitate mai mare, cu cei din jurul nostru, cu familia, prietenii, colegii, vecinii, dar doar dacă și ei sunt angrenați în acest proces de creștere având dorința de aliniere a conștiinței, inspirând încredere. Vedeți și aici liantul de legătura este tot încrederea, pentru ca pe aceasta se bazează relațiile dintre oameni, pe încredere și respect reciproc. Și chiar și mai departe de noi, de grupul nostru restrâns, la nivel de grupuri mai mari, de comunitate sau naţiuni, se poate ajunge la unitate și colaborare, tot prin încredere. Iată noua frontieră a omenirii de cucerit”.
Mirella Pintilie-Jaber: „Mulțumesc în mod deosebit acestei doamne minunate, directorul radioului Ecaterina Câmpean, Mioarei Gram şi colaboratorilor, care au creat acest spațiu de întâlnire și expresie. Încercam să exprimăm cât putem de cantitativ, calitativ aceste simțiri și încercăm să ajungem, să informăm, să educăm, să colaborăm, să hrănim sufletele, pentru că avem nevoie de hrană spirituală, emoțională, omenească”.
Lili Lazăr: „Bună ziua, doamnelor și domnilor ascultători, sunt Lili Lazăr, și mă bucur să am ocazia să fiu alături de dumneavoastră de data aceasta din virtual în real. Acum avem o emisiune în direct cu dumneavoastră, și nu este nevoie să dați „like” ca în emisiune, dar acum puteți să vorbiți, să vă exprimați direct.. Am avut parte în aceste aceste zile de a fi lângă suflete atât de mari încât cuvintele mi-au devenit mici. Sunt extrem de emoţionată, sunt prima dată la mare, sunt prima dată alături de oamenii pe care îi iubesc. Așa că am să citesc câteva cuvinte de-ale mele din cartea scrisă de Radio Prodiaspora. Urez Radiolui: «La mulţi ani!» pentru împlinirea a 10 ani de existență. Ei nu sunt puțini, dar oameni minunați s-au întâlnit, s-au cunoscut. Mulțumim dragei noastre Cathy pentru tot!
…De fiecare dată,
Când nu mai am nimic de spus,
Descopăr cuvinte noi
Care parcă atunci prind viață,
Dar nu mă ating de ele,
Pentru că mi-au cerut
Să le las să crească…’’
Am început cu aceste versuri ale mele, și din dorința de a-mi exprima mirarea vizavi de ce aș putea să spun, să fie mai potrivit, dar și din nevoia de a mărturisi, bucuria ce am avut-o descoperind Radio Prodiaspora. Ascultam și mă minunam, mi se părea prea mult ca eu să fiu cea care ar vorbi, mai aveam de crescut. Radio Prodiaspora este un fenomen al internetului. Oricând la îndemână, datorită unor oameni inimoși, o echipă unită care a depășit limita virtualului, s-au creat punți între suflete, s-au creat relații de prietenie, bazate pe admirație, pe instinct de multe ori, pentru că oricât de departe am fi unii de alții, în virtual, este destul să schimbi câteva vorbe cu cineva, ca să știi, că te afli în aceeași poveste cu omul respectiv.
Așa mi s-a întâmplat mie, cu Mioara Gram. Sigur, am cunoscut-o printr-un prieten comun, colaborator şi el, dar povestea noastră putea să se lege, sau nu. Eu nu sunt un om de radio, îmi permit să spun însă, că sunt un om de cuvânt, cu mare emoție mă plec în fața cuvintelor alese, în fața gândurilor minunate ce se îndreaptă spre mine… Cum să nu răspunzi unor intenții bune, cum să nu prinzi curaj? Mioara Gram, este omul potrivit la locul potrivit, în echipa ei am ales să fiu, alături de alți colaboratori, pe care îi apreciez atât de mult, precum Anca Cheaito, Nicoleta Nicolae, Mirella Pintilie–Jaber și Val Răzeșu. Toate astea nu s-ar fi întâmplat, dacă draga noastră Ecaterina Câmpean, directorul general al postului de radio ProDiaspora, n-ar fi avut încredere în mine. Doresc să menționez prezența prietenilor care au îmbogăţit acest eveniment: Daniela și Florin Căprar care ne-au copleșit cu surprizele și darurile lor pregătite pentru fiecare dintre noi, poeta Mihaela Borzea și soțul ei, Ștefan care au filmat şi înregistrat evenimentul…”
Vlad Răzeșu: „Toate emisiunile de la Radio Prodiaspora sunt valoroase, dar acum vreau să mă refer strict la emisiunea «Artă, Ştiinţă și Religie – În căutarea drumului comun». Acest promo, laitmotivul emisiunii demonstrează că toate aceste concepte sunt importante. Einstein spunea că: «Știința fără religie este șchioapă, iar religia fără știință este oarbă!». Și avea dreptate. Eu scriu poezie, colaborez cu drag la această emisiune.
Cum se leagă poezia de religie? Ele sunt două noțiuni distincte sau, sunt unul și același lucru. Ce înseamnă a scrie, ce înseamnă a fi scriitor? Care-i diferența dintre prozator și poet? Știm că religia o face preotul. Ce este preotul de fapt? Și cum îl putem asocia pe el, scrisului? Am să dau citire unui scurt eseu și pentru asta îi mulțumesc doamnei Ecaterina Câmpean, pentru că prin intermediul acestei oportunități la radio, mi-am dezvoltat eseistica. Spre sfârşitul anului sper să apară volumul meu de eseuri, care nu s-ar fi născut niciodată fără această emisiune și fără Radio ProDiaspora. Cartea se va numi: «Minunații robi ai libertății». Ar fi imposibil să separăm religia de poezie, amândouă curg din același izvor, al dorului de absolut, dar nu putem vorbi despre rugăciune și poezie înainte de a vorbi despre lumină și întuneric, care au conviețuit la rădăcina timpului, când totul era ascuns în nimic. Lumina era totul și întunericul nimic. Vorbind de întuneric, suntem convinși de existența lui. Doar îl vedem, nu? Numai că pentru tot ceea ce vedem am inventat o unitate de măsura. Care ar fi unitatea de măsură a întunericului?… nici nu ar exista pentru că întunericul nu există, este doar lipsa luminii. Și asta o știe toată lumea. În spațiu întunericul este monstruos, pentru că din nimic vine spaima, deși ar fi trebuit perceput razele soarelui străbătând galaxia. Nu există cineva, ceva care să poată deveni conștiința faptului că lumina există. Deci nu de întuneric trebuie să ne fie teamă ci de absența luminii. Nu trebuie să ne fie teamă de Dumnezeu, ci de absenţa Lui.
Și înainte de a continua trebuie precizat un fapt. Ceea ce nu intră în sfera preocupărilor noastre nici nu există. Tot ceea ce atingem și intră în centrul nostru de cunoaștere, este doar ceea ce considerăm că este important pentru noi, pentru că vorbă lui Nichita: «Suntem ceea ce iubim!» Și pentru că iubirea aparține spiritului nemuritor şi nemărginit, singură unitate de măsura a ei, fiind lipsa de măsura. Sfântul Apostol Ioan își începe Evanghelia, aşa: «La început a fost Cuvântul şi Dumnezeu era cu el, şi Dumnezeu era Cuvântul». Și cum toate au fost chemate la ființa pentru a fi zidite prin Cuvânt, iar Isus fiind Cuvântul întruchipat, câtă dreptate a avut să afirme: «Eu sunt Lumina lumii!’».
Lucrurile de dincolo de simțuri nu pot prinde contur decât prin metaforă... Ea transcende timpul și spațiul, devenind demiurg – creator care cheamă cele necreate la fiinţa așa cum i-a învățat Fiul omului pe ucenicii săi: «Dacă aveți credința cât măcar un grăunte de muștar, oricare din voi ați putea face ceea ce am făcut Eu, și chiar mai mult decât atât». Ar fi o blasfemie să întreb: «Și poetul?» Nici nu ar putea fi altfel, deoarece totul este «precum în cer așa și pe pământ». Poezia este incredibilă putere a sufletului risipit în cuvinte de a se regăsi fiinţa de lumină, ce urcă printre două bătăi de cord, să iscodească din spatele retinelor ceeace, cu ochii nu poate vedea.
Savanții susțin că unitatea materială a lumii este asigurată de forțele de coeziune electromagnetice și desigur nimeni n-ar putea contrazice dacă universul ar fi compus numai din materie, însă ne ajută în același timp tot ei să o facem, încredinţându-ne prin descoperirile de fizică cuantică, de existența ideilor, dincolo de posibilităţile simțurilor, științei şi tehnologiilor noastre, care s-ar supune unor legi de neimaginat încă. Dar repet, Biblia afirmă, răspicat spun din nou: «Precum în cer așa și pe pământ». Este adevărat și nici nu ar putea fi altfel. În mod imperios și necesar trebuie să ființeze o lege a legilor care să asigure unitatea indestructibilă a lumilor în absolut. Aceasta este legea iubirii. Ea aparține sufletului.
Dar oare avem certitudinea existenței sale? Savanții spun că, nu. Doar de aceea sunt savanți, să nu audă și să nu vadă. Lor li s-a spus: «v-am dat ochi să nu vedeți și urechi să nu auziți». Prin rugăciune, omul pleacă genunchii să-L strige pe Dumnezeu. Cerând în poezie – poetul îngenunchează în sine ascultându-i răspunsul, pentru că numai el înţelege limba sufletului. Prin metaforă poezia pătrunde în planurile subtile ale existenței dezbrăcând cuvintele de balastrul lor de lut, până miros a veșnicie și devin liniștea albastră pe care o numim pămăntește cer. Ce este cerul altceva decât lumina de sub pleoapele lui Celui Prea Înalt?
Rugăciunea și poezia sunt aripile aceleiași păsări prin care cuvântul devine zbor și prin aceasta o cucerire eternă a unui imperiu unde soarele nu apune niciodată. Suntem îndoctrinați că noi am fi soma, corpul nostru și că suntem muritori în sensul nimicirii, în contradicție flagrantă cu afirmațiile scripturilor, ba chiar și cu ultimele și cele mai uluitoare descoperiri științifice. Este celebră așa cum e descrisă experiența celor două fante, corelarea ultimei descoperiri în neurofiziologie, că informaţiile circulă sub formă de biofotoni. Acest lucru atestă o ipoteză – că viitorul poate influența chiar și trecutul. Implicit de aici rezultă, că murim tocmai pentru a avea un viitor mai bun, în termeni uzuali vorbind despre timp. Deoarece la modul real este un continuum temporal, așa cum afirma Goete: «Veşnicia este prezentul pur!». De unde putem deduce că suntem nemuritori, ne ducem acasă de fapt, de unde putem să îndreptăm ororile săvârşite în timpul unui convențional trecut, pentru a crea premizele unui alt drum către dumnezeirea din noi. Să nu uităm că Isus a afirmat că Dumnezeu este uniune şi iubire: «Tatăl iți este mai aproape decât cămașa, lumina este în voi, vegheaţi!». Și nu putem face absolut nimic în afară de Cuvântul Lui. De aceea afirma Blaga în Trilogie: «…că dacă omului i s-ar interzice uzul rostirii biblice, am fi morți și morminte».
Și poetul și preotul sunt slujitori ai Cuvântului. Prin rugăciunea înălțată se vindecă, se mântuieşte. Poezia scurtează și bătătorește cărarea cea îngust deschisă prin rugăciune. În biserică se întâlnesc două lumi, preotul poate fi asimilat bisericii ca un privilegiat al Domnului, dar biserica nu poate fi asimilată preotului. Poezia poate fi asimilată nemărginirii. Prin aceasta poetul devine creator de lumi. Încearcă el să se substituie divinității? Nici de cum. Toate cuvintele și tainele lor au fost create de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii și a vieții. Toată suflarea își ridică privirile spre cer, de aceea le-a dat pasărilor aripi şi oamenilor rugăciunea și poezia. Amândouă sunt nume diferite ale aceleiași stări, din care încercăm să evadăm din temnița cărnii în spirit. Preotul şi poetul sunt robi ai clarei legi a iubirii. Și, mai multă libertate decât aceasta nu a existat, și nu va exista niciodată. Mulțumesc!”
Nicolae Țetcu: „ProDiaspora a depășit limita unui simplu post de radio și a format, într-adevăr, o comunitate. Mă bucur să fac parte din această comunitate. Vă prezint o scurtă prelegere despre prosperitatea omenirii. Această temă ar părea filozofică, și aparent nu s-ar lega de activitatea acestei comunități. Dar privită mai în profunzime are o foarte mare legătură cu specificul și cu cea ce facem noi aici la Prodiaspora și astfel, încerc să ating în această scurtă prezentare, latura spirituală a prosperității. Asupra laturii materiale este o preocupare, în lume, destul de vastă. Nu intenționez și nici nu sunt competent să ating această latură. Încep cu câteva aspecte generale pentru a vedea unde suntem acum.
După cum se știe, secolul trecut, a fost un secol în care omenirea a reușit să realizeze această unitate a omenirii atinsă în prezent.Pe la începutul secolului au avut loc mișcări în această direcție, dar nu știu dacă cineva își putea imagina atunci că, în România, să spunem, vom avea romani răspândiți în toată lumea, care ne fac onoare, deşi multe mijloace media se pare că ne cam hulesc.Mă bucur că Radio ProDiaspora promovează valorile româneşti de pretutindeni.
Ca să pot contura ceea ce vreau să spun, sugerez să privim omenirea ca un organism, ca o ființă umană. Așa cum evoluează un om la fel progresează și omenirea, doar că pentru om de la naștere până la maturizare trec vreo douăzeci de ani, în timp ce pentru omenire au trecut câteva mii de ani. Vreau să subliniez că acum omenirea se află în pragul maturității. Suntem forțați să ne maturizăm de împrejurările care se petrec în jurul nostru. Maturizarea însă implică și un nivel de conștiință… o conștiință universală pe care trebuie să o dobândim. Nu m-am referit la premizele materiale care sunt de necontestat, dar o lege spirituală începe să se pună în funcţiune, arătând că până când oamenii nu vor depăși aceste premize materiale, nici nu vor depăși acest prag ca să asceadă spre dimensiunea spirituală a dezvoltării Aceste preocupări materialiste, de multe ori au un efect invers și se întorc împotriva scopurilor propuse. Deja se observă lucrul acesta în diversele proiecte de dezvoltare care se fac.Se investesc bani pentru a scoate bani. În realitate au un efect invers, adică scopul pentru care sunt făcute investiţiile, dă chix. Astfel omenirea începe să caute scopul dincolo de lucrurile materiale. Care ar fi aceste ţeluri? La ora actuală sunt destul de clare: sunt preocupările pentru dreptate, pentru educație, pentru protecţia mediului, egalitatea femeii cu bărbatul. Aceasta din urmă e o preocupare foarte amplă. Vedem multe conferințe în lume pe această temă la nivel mondial. Egalitatea între femei şi bărbați este o condiție un pic misterioasă. Ea nu a fost recunoscută de-a lungul secolelor, în perioada de copilărie a omenirii. Acest principiu a fost neglijat. Acum se pare că se impune de la sine. Fără recunoașterea acestei egalități, nu poate avea loc o dezvoltare reală. Preocuparea pentru dreptate are început în perioada celor două războaie mondiale. S-au căutat cauzele acelor atrocități și s-au întrebat cum a putut omul să comită asemenea acte. Tot ce vă spun acum este documentat, nu scot de la mine din burtă. S-a ajuns la concluzia că toate războaiele din toată istoria omenirii au avut loc din cauză că nu au fost respectate drepturile fundamentale ale omului, și de aceea în 1945 s-a formulat «Carta Drepturilor Omului» tocmai în urma acestei analize.
Vedem cum un aspect spiritual neglijat a putut să genereze asemenea atrocități. Și sigur că preocuparea pentru drepturile omului continuă, incă este într-o fază activă. Aș dori să vă citez din documentul «Prosperitatea Omenirii»: «Dreptatea este unica forță ce poate transpune apariția conștiinței unității omenirii într-o dorință colectivă prin care structurile esenţiale ale vieții de comunitate globală pot fi înălțate cu convingere. La nivel individual dreptatea este aceea facultate a sufletului uman care permite fiecărei persoane să deosebească adevărul de minciună. În ochii lui Dumnezeu, a subliniat Baha’u’llah, dreptatea este „cel mai de preț dintre toate lucrurile”. La nivel de grup, preocuparea pentru dreptate este busola indispensabilă în luarea deciziilor colective, deoarece este singurul mijloc prin care unitatea de gândire și acțiune poate fi înfăptuită. Măsura în care dreptatea devine o preocupare călăuzitoare a relațiilor umane a încurajat un climat consultativ care permite reexaminarea imparțială a opțiunilor și alegerea căilor potrivite de acțiune. Într-un astfel de climat, vechile tendințe de manipulare și fanatism au mult mai puține șanse de a devia procesul de luare a deciziilor». La ora actuală știm că toată lumea cere dreptate. Vrem dreptate! Ceea ce nu nu știm e dacă lumea caută dreptatea acolo unde trebuie. Vedem pe de o parte ca, pe măsura ce dezvoltarea materială este tot mai mare, pe măsură ce vorbim tot mai mult de democrație…, culmea e că luarea deciziilor rămâne restrânsa într-un grup tot mai mic, și deciziile colective care doar teoretic sunt lăsate la majoritatea populației, devin neesențiale. În plus, sunt create multe organisme care se ocupă de acest lucru, aceste organisme fiind inaccesibile tocmai celor care trebuie să participe la ele.
Un alt aspect foarte important care intră în preocupările oamenilor este educația. Se cere un nivel de educație foarte înalt dacă vrem o dezvoltare globală. Acest lucru se poate obține doar prin educație universală. Educația a depins întotdeauna de două sisteme: de știință și de religie. La ora actuală știința are un rol activ în dezvoltare. Cu religia, însa este o mică… sau o mare problemă, deoarece este greu ca aceasta să aibă o parte activă în procesul de dezvoltare. Asta din cauză că este pătrunsă de multe dogme rivale. Fiecare religie promovează monotelismul. Politeismul nu dă rezultate bune, cu zeitățile de rigoare. Religiile consacrate monoteiste promovează existența unui singur Dumnezeu. Culmea este că nu ar trebui să existe aceste dogme rivale, din moment ce există un singur Dumnezeu pentru întreaga omenire. Logic, n-are cum. Și atunci cum sunt puși oamenii într-o rivalitate pe teme religioase? Aceste dogme frânează și obstrucționează participarea religiei la acest act al dezvoltării. Dacă s-ar da drumul și religia ar deveni un factor activ, s-ar putea să se creeze probleme foarte mari din cauza acestor rivalități. Nu pot să-mi imaginez ce s-ar întâmpla. Se pare, totuşi, că în cadrul fiecărei religii există factori și minți deschise care văd situația și în esența credinței lor musulmane, budhiste, creştine, care promovează iubirea, unitatea și înțelegerea între oameni.
Despre egalitatea femeii cu bărbatul: până când femeia nu își asumă rolul și nu este privită ca având un rol activ în toate domeniile vieții sociale nu vom putea vorbi de pace. Dacă cineva se întreabă dacă această egalitate este binevenită, pot să răspund că da.. Cam în secolul trecut a început această emancipare a femeii.. Această emancipare a femeii, iniţial, nu s-a produs într-o direcție bună, pentru că multiple mişcări feministe au căutat egalitatea în drepturi cu bărbaţii, încercând să facă aceleași lucruri ca și ei.. Dar rolul femeii este diferit față de rolul bărbatului în societate. Femeia trebuie să-și asume propriul ei rol. Un exemplu: În Franța femeile s-au masculinizat prin aceste mișcări feministe, și se pare că acest gen de egalitate a adus mari probleme în familiile din Franța, pentru că s-a creat un libertinaj. Bărbatul este o fire autoritară. Acesta este un exemplu concret. Egalitate nu înseamnă că și femeia trebuie să fie la fel ca și bărbatul, că n-are cum. Latura feminină este lăsată deoparte, fără să aibă un rol activ în societate. În acest mod valorile femeii se pierd. Nu aceasta e semnificaţia egalităţii. Responsabilitățile sunt diferite. Vă dau un exemplu, cum prin promovarea valorii femeii pot fi evitate războaiele. În trecut, bărbaţii își trimiteau copiii pe front, erau mândri de ei, pentru că erau luptători, pentru că… și viața e o luptă. Femeia în schimb când pleca fiul ei pe care îl crescuse atăția ani, nu-și dădea ușor consimţământul şi alta era abordarea războiului, altfel puneau problema. Din cele mai vechi timpuri când plecau copiii la război, după cum ştim din istorie, primeau binecuvântarea mamei. Nu plecau la război fără această binecuvântare. Mama îşi dădea binecuvântarea, nu pentru că își trimitea fiul să facă acte de vitejie. Ea se rugă pentru protecţia lui, pentru viaţa lui. Pacea și dezvoltarea socială fără egalitate în drepturi între femei și bărbați, nu poate să fie realizată. Aceasta este o concluzie clară.
În încheiere, haideți să vedem dacă omenirea are acest potențial spiritual de a se dezvolta. Trebuie să știm că acest stadiu prin care trece omenirea, a fost descris de Baha’u’llah astfel: «Aceasta este ziua în care favorurile cele mai minunate ale lui Dumnezeu au fost revărsate asupra oamenilor. Ziua în care cel mai puternic farmec al Său a fost insuflat tuturor lucrurilor create». Aceste favoruri, aceste energii sunt de mare amploare, iar amploarea la care le simțim de multe ori este atât de mare încât nu știm cum să le gestionăm. Cum să gestionăm aceste ample energii spiritual prezente? Tot Baha’u’llah ne îndeamnă, să reflectăm: «Fiți uniți în sfat, fiți unul în gândire. Fie ca fiecare dimineață să fie mai bună decât seara dinaintea ei și fiecare zi care urmează mai bogată decât ziua care a trecut. Meritul omului stă în servire și virtute și nu în etalarea bogățiilor. Luați aminte ca vorbele voastre să fie purificate de închipuirile deșarte și dorințele lumești și faptele voastre să fie curățate de viclenie și suspiciune. Nu risipiți bogăția vieților voastre prețioase în căutarea unor afecțiuni corupte și dăunătoare, nici nu lăsați ca strădaniile voastre să fie cheltuite pentru interesele voastre personale. Fii generos în zilele tale de belșug și răbdător în ceasul de strâmtoare. Adversitatea este urmată de succes și bucuria urmează după suferință. Păziți-vă de inactivitate și lenevie și aderați la ceea ce folosește omenirii indiferent dacă este tânăr sau bătrân, dacă este înălțat sau decăzut. Fiţi atenţi ca nu cumva să sădiți buruiana discordiei printre oameni sau să plantați spinii neîncrederii în inimile pure și radioase». Mulţumesc!”
––––––––
Nicoleta NICOLAE
Constanța, iulie 2019