Etichetă: Mugurel Pușcaș

Mugurel PUȘCAȘ: Vernale trăiri…(poeme)

ULTIM FESTIN

 

Nu întreba nimic… Stai lângă mine!…
Tăcerea să ne mângâie în zori,
Privirea mea să răscolească-n tine
Păcate vechi, resentimente noi.

 

Nu întreba nimic… Uite cum plouă!…
Stropi reci, amorfi, prelinşi pe tâmpla ta,
Răstălmăcesc ale iubirii patimi,
Străină eşti… Nu te mai simt a mea.

 

Eşti tristă, ştiu… Nu te mai pot atinge
Să-ţi mângâi tâmpla… Veşnicele ploi
Ne vor îndepărta, vetuşti vom stinge
Ce-a mai rămas din iarnă, jar, în noi.

 

E primăvara, totul se topeşte,
Priveşti cu ochi senini şi visători,
Înspre-a iubirii noastre tinereţe,
Când te purtam în braţe printre nori.

 

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Vernale trăiri…(poeme)” →

Mugurel PUȘCAȘ: Femeie

FEMEIE

 

Femeie blândă a sufletului meu,
Mă înconjori cu dragoste mereu,
În lupta vieţii mele ai un rost,
Eşti lângă mine unic avanpost.

 

Emani răcoarea brazilor de munte
Când e înfierbântată a mea frunte,
Cu aura de linişte şi tihnă,
Mă înconjori blajin fără odihnă.

 

Din primordialul sacru, în profan,
Tu ai primit poruncă, lut, menire,
Să luminezi al lumii viu altar,
Dând vieţii prunci, curată primenire.

 

Din coastă sau din spuma mării? Dor…
Ne pavoazezi, veghind, paşii şi gândul,
În calde veri sau hibernal decor,
Dai pietrei zbor, împărăţind Pământul.

 

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Femeie” →

Mugurel PUȘCAȘ: Noapte de iarnă

NOAPTE DE IARNĂ

 

Îmi amintesc… Noapte de iarnă…
Gustând amor, păcat tacit,
Transfiguraţi de dor, în taină,
Pluteam încinşi spre infinit.

 

Era o iarna ca-n poveste,
Fulgii dansau în dalb sacou,
Calpi heruvini dădeau de veste,
Al inimilor, cald, rondou.

 

Focu-n cămin ardea molatic,
Pe masă un pahar cu vin…
Amorul nostru enigmatic,
Balsam pe suflet, dar divin.

 

Gemând uşor, cu ger la tâmple,
Trupuri boeme, jar încins,
Dulci mângâieri, delicte simple,
Ne-au izgonit în… paradis. Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Noapte de iarnă” →

Mugurel PUȘCAȘ: Alaiul domnesc

ALAIUL DOMNESC

 
Se-aud caleşti plecând din Iaşi spre Milcov,
Clopote bat în vechiul Bucureşti…
Alai domnesc aduce izbăvire
Meleagurilor sfinte româneşti.

În sate ies clăcaşii şi se-nchină,
Fierbe pământul Daciei străvechi,
Raza devine în sfârşit lumină…
Trec dorobanţi încolonaţi perechi.

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Alaiul domnesc” →

Mugurel PUȘCAȘ: ,,Eminesciene…”

GÂNDIŢI-VĂ, ROMÂNI, LA EMINESCU

 

Gândiţi-vă, români, la Eminescu,
Lin, fruntea la icoana lui plecaţi,
Bătrâni şi tineri să-nchinăm omagiu
Celui mai drag… Luceafăr între fraţi.

 

Gândiţi-vă, români, la Eminescu,
El e mereu cu noi, etern va fi,
E diamantul poeziei noastre
Din alte vremi, spre alte sihăstrii.

 

Ştiu, este greu… Ne-ncearcă vremuri grele,
I-aşa departe timpul său de noi,
Dar poezia-i e mereu aproape,
Citindu-l cele vechi s-or face noi.

 

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: ,,Eminesciene…”” →

Mugurel PUȘCAȘ: Inorogul boem

 

INOROGUL BOEM

 

Mi-amintesc de-un decembrie, dulce, plăviu…
Ochii tăi erau limpezi ca izvoarele iarna,
Călăream inorogi în veșmânt purpuriu,
Aruncând jar pe nări, încălzindu-ne taina.

 

Hibernală dorință, pământean paradis…
Troienind amintiri, poleiți cu savoare,
Fulgi dezmiardă ușor, atingând lut şi vis,
Versatila iubire sub a iernii dogoare.

 

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Inorogul boem” →

Mugurel PUȘCAȘ: Versuri

mugurel-pușcaș.

ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ

 

Zăpezile de altădată
Mă-nvăluie… Dinspre trecut
Iubiri vetuste, aspre jaruri,
Par vii, remodelate-n lut.

 

Zăpezile de altădată…
Din vremuri dulci, idile vechi,
Ne mângâie în ierni spre mâine,
Împărăţind stele-perechi.

 

Zăpezile de altădată
Ori nu mai sunt, ori nu mai vin…
Placid, mă însoţesc în noapte
Har, vis, dulceaţă şi divin. Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Versuri” →