GÂNDIŢI-VĂ, ROMÂNI, LA EMINESCU
Gândiţi-vă, români, la Eminescu,
Lin, fruntea la icoana lui plecaţi,
Bătrâni şi tineri să-nchinăm omagiu
Celui mai drag… Luceafăr între fraţi.
Gândiţi-vă, români, la Eminescu,
El e mereu cu noi, etern va fi,
E diamantul poeziei noastre
Din alte vremi, spre alte sihăstrii.
Ştiu, este greu… Ne-ncearcă vremuri grele,
I-aşa departe timpul său de noi,
Dar poezia-i e mereu aproape,
Citindu-l cele vechi s-or face noi.
Ninge-i, Părinte, linişte şi pace
Celui ce-a fost mâhnit, neliniştit,
Ce Ţara şi-a iubit cu prisosinţă
Iar prin iubire s-a făcut iubit.
Ninge, Părinte, peste el cu nuferi,
Doruri de codri, mări, parfum de tei,
Sărută ochii lacului albastru…
E Eminescu zeul între zei!
Mi-e dor de el… Îl simt păşind pe-alee,
În altă epocă, în alt decor,
Cu mantia-i de poezii pe umeri,
Cu părul mirosind a merişor.
Mi-e dor de el iar Ţara îl aşteaptă,
Poetul însetat de absolut…
Să vină Eminescu! Vom pricepe!
O vom lua din nou de la-nceput.
Spiritul ‘nalt în veci de veci n-a piere!
E Eminescu sprijinul ceresc,
Cald, universul său de poezie,
Trăieşte-n orice suflet românesc.
Oriunde-am fi, oriunde ne vom duce,
Pe plaiuri mioritice, târzii,
El, Dumnezeul poeziei noastre,
Ne însoţeşte-n fiecare zi.
Să îl iubiţi, să-l recitiţi, prieteni,
Noi fără el am deveni un mit –
El e izvorul lacrimilor noastre…
Al începutului, fără sfârşit.
PAŞI DE LUCEAFĂR ÎN REGHIN
Stau singur contemplând tăcut în noapte,
Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal „,
Luceafărul veghează de departe…
Paşi blânzi se-aud pe caldarâm stelar.
Porni Luceafărul, spre noi se-ndreaptă,
Iar preafrumoasa fată din poveşti
Pe-aleile cu tei din parc l-aşteaptă,
Ard felinare cu sclipiri cereşti.
Porni Luceafărul… Plin de dorinţă
Din sfera lui se coborî cu greu,
Amorul său nestins, fără putinţă,
Trăieşte-n noi şi va trăi mereu.
Paşii lui blânzi se-aud sus la ” Pădure „,
În urma lui răsar visând poeţi,
Să poarte mai departe nemurirea
Trecutului, spre alte vremi şi vieţi.
Îl văd placid plimbându-se pe stradă,
Stând de taifas la un pahar cu vin,
Într-o tavernă mică, mohorâtă,
Cu cei prea plini de-amaruri, ger şi chin.
Paşii lui blânzi se-aud peren în Reghin,
Iar cei de-aici îl simt, îl vor iubi,
El însuşi, Demiurgul poeziei,
Se va întoarce tainic într-o zi.
Stau singur contemplând tăcut în noapte,
Mi-e dor de el… Luceafăr absolut!
În era glacială şi căruntă,
Visez un Eminescu renăscut.
–––––––––––
Mugurel PUȘCAȘ
Reghin
13 ianuarie 2018