Mariana GURZA: IUBIREA – COMOARĂ NEPREȚUITĂ

              Motto:

                     ,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește… Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. ” (Corinteni 13,4)

 

La Steaua Polară”, volum de versuri apărut în Editura Hoffman, semnat de Marta-Polixenia & Marin BEȘCUCĂ, o ediție de excepție.

La prima vedere, surprinde prin dimensiune și numărul de pagini (1027 pagini, format A4).  Scriitura celor doi nu este întâmplătoare, fiind vorba de un poem nesfârșit scris împreună. Iubirea și credința le-a fost muză, reușind să depășească toate obstacolele, Polaris fiindu-le alături din 2016.

Motto-ul volumului, „Nimic și niciodată fără Dumnezeu!!” este edificator în actul creației, în fiecare clipă a existenței noastre.

Truditori ai cuvântului, au șlefuit fiecare ardere de tot și s-au lăsat duși de muzicalitatea versului. Poemul lor, ca și un pom al vieții, a prins rădăcini aici și-n constelații. Au fost răspântii, a urmat fascinația după care au venit incantații și oratorium. Epilogul prins într-o odă a bucuriei prin iubirea binecuvântată a divinității, și un Portret dinspre Poet.

Iubirea lor, sub semnul Stelei Polare, unică;  el, hoț de inimi, ea Cometă pe Altarul Omenirii. ,,Lacrimă născută pentru Poem/ iar asta-mi da imboldul de a-i înțărca razele cerului,/ poftească-și mângâi de la stele.”

Dialogul liric captivează. În ultima perioadă, găsim adesea acest gen de poezie scrisă în doi. Trebuie să recunosc că tehnica este destul de ermetică fiind prezente și dodiile. Subtili, adesea în prinderea versificată a timpului, a unor personaje care le-au marcat  existența. El, debordant, vulcanic. Ea, un mărțișor suav, ce vine și temperează erupțiile. ,,Sărutul te va izbăvi din revereia/ cu care ții legată de tine așteptarea,/ uite… din pânza această de emoții/ cu care-mi hrănesc iubirea,/ ia-mi Sărutul,/ el îți va deschide calea…/ el…// Sărutul!/ pe care prin ODISEIC l-am ridicat în SUBLIM/ și chiar unii au înțeles arhitectura, nu erau niște biochimii, nu arheologii…/ am luat Sărutul din pețiol!!”

Metafore sublime, exprimări uneori diferite literar deși criticii știu că poezia este permisibilă. ,,Eu, cea tot pășind în Răspântii… călcâiul meu/ calcă acum ruinele castelelor de nisip/ ce ni s-au vrut împotrivă, eu… vântul acela ce l-au crezut făr’ de puterea spulberului,/ te uită tornado!! /niciun bâlbâi în te iubescul meu,/ opriți-mi focul ce sufletul mi-a incediat fără de ars/ și stingeți, de puteți, văpaia-mi!/ atâția s-au venit în încercarea sufocului, atâția!/ până și îngeri cu aripi de pământ,/ ce penele și-au ars”.

Marta-Polixenia Beșcucă, ,,născută din iubire pentru Poem, tu!/ Lacrima…/ ea s-a lăsat spele-ne Supliciul, iar Supliciul/ s-a inseminat din Împărțit de doi…// …veniți aci-mpământenindu-vă din Odiseic,/ ați dat contur de ev iubirii noastre…veniți aci!câtă iubire noi ne-am adunat în UNULne!”

Continue reading „Mariana GURZA: IUBIREA – COMOARĂ NEPREȚUITĂ”

Dumitru MNERIE: Impresii și păreri la o carte

La Steaua Polară

Autori: Marta-Polixenia & Marin BEȘCUCĂ,

Editura „Hoffman”, 2020

            Într-una din primele zile de iulie 2020 curierul mi-a adus un colet de care știam că va veni, dar care se lăsa parcă prea mult așteptat. În interior – într-o simplă exprimare publicistică: un nou volum de poezii, apărut în Editura Hoffman, semnat de Marta-Polixenia & Marin BEȘCUCĂ – „La Steaua Polară”. Deși am citit periodic timp de mai bine de 2 ani versuri care au format această carte, am fost foarte plăcut surprins, poate chiar șocat, nu doar de dimensiunile acesteia, (1027 pagini format A4) ci și de emoția care m-a copleșit. Starea s-a amplificat văzând imaginea de pe copertă, accentuându-se mai apoi citind cuvintele adresate de către autori, cu dedicație specială familiei mele: „Dragilor, când vă e dor să vă fie dor, desfaceți filele acestei cărți, este suflet cât cuprinde!” … „ne-am promis-o iar Dumnezeu, când nu ne mai așteptam … ” Citind prima pagină a scrierii m-am închinat, pentru că, în loc de Introducere/Cuvânt înainte/Prefață, era un motto simplu și esențial: „NIMIC ȘI NICIODATĂ FĂRĂ DUMNEZEU!!!”

            Zile în șir am tot citit îmbucurat de binele pe care-l transmiteau versurile rezultate din simbioza simțirilor nobile a două suflete îndrăgostite, dar care nu-și etalează pierduți prin scris minunăția unei iubiri de vis, sau a unor suferințe zădărnicite. Ca cititor, cu fiecare pagină m-am simțit parcă-ntr-o barcă plutind pe apele fluviului-POEM al unei frumoase povestirii de iubire, totuși, petrecută în zilele noastre. Excepționalul constă și din modul ascendent de construcție al unui edificiu botezat „UNULne”, iluminat de iubire, fără o tencuială bazată pe împliniri materiale nemaisperate, ci doar pe trăirile proprii, puternice, realiste, pământene, cu zbuciumul de fiecare zi, influențat inevitabil de mediul cotidian colorat/spoit de … prieteni/dușmani.

            Poemul-fluviu are 4 părți – RĂSPÂNTII, FASCINAȚII, INCANTAȚII, ORATORIUM și un EPILOG, cartea închizându-se ca un pentagon ale iubirii dintre doi autori miluiți de forța divină ca să-l nască pe UNULne, jinduit în esență de cupluri, fără vârstă. Figurile de stil folosite, plac cititorului provocat de imaginația abundentă a autorilor, atât de greu de identificat separat printre rândurile scrise: „Sufletul cânta Odă bucuriei” …, „… am scoborât IUBIREA-IUBIRE,/adusă dinspre DUMNEZEU! / și DUMNEZEU s-a bucurat …”, „mi te-am iubesc!

            Alergând ușor în poem m-am simțit invitat să fiu complice la mersul evenimentelor, … autorii atenționându-mă: „… vă amintiți”. După o ezitare vinovată, mi-am răspuns: ”-Da, desigur!”. Ca oricare dintre cititori, nu mi-este greu să-mi amintesc de volumul „ODISEIC – TRUP din NETRUP”, (Marin Beșcucă, 2016), care începea pe prima pagină cu:   „NIHIL SINE DEO!”. Atunci am simțit, mai pe la-nceputul cărții o îndoială a poetului privind împlinirea iubirii: „ … de-aia ziceam , la o adică, TE VEI RĂMÂNE ÎN MINE RANA CARE NE SE MAI VINDECĂ!/ am vorbit cu Dumnezeu, nu-mi mai e frică!”. Dar, în final am fost pus să înțeleg două aspecte semnificative: pasul spre împlinire – „cea mai frumoasă poveste de iubire se-nsăvârșea!!/ eram doar noi doi, / eu, OMUL,/tu FEMEIA!!”… dar și despre conștientizarea poetului de „harul” de a scrie poeme – „în mine prezent și din mine izvor,/ și se curge poemul … NIHIL SINE DEO”. După ODISEIC mi-am amintit cu drag și de urmarea: „ALBIILE DORULUI – doi într-un poem”, cu 2 autori Marta Polixenia MATEI – Mărțișor, Marin BEȘCUCĂ, (Editura Aureo, Oradea, 2018). „ALBIILE …” începeau cu  recunoașterea, (acum laolaltă), a înzestrării dumnezeiești „NIHIL SINE DEO!” spre creația și iubirea lor, condusă spre împlinire prin vers. Aici, cei 2 autori de poem și-l întrevedeau pe UNULne, cândva-undeva sprijinit pe-o stea anume. Așa s-a pornit drumul spre „La Steaua Polară”, ce s-a lăsat să vie, cu „karmice legături”. Citind-o am găsit o „liniște în planeta iubirii”  unde „lacul strevede prin gheață edificiul tăcerii/și-n liniștea din mormânt/stelele-au căzut în ațipit …/numai STEAUA POLARĂ nu!”. Ploaia de metafore din întinsa lucrare se poate asemăna cu ploaia de meteoriți, spectacolul, emoția creată, fiind asemănătoare în modul poate cel mai firesc – venind dinspre același cer.

            În aceste vremuri, starea pandemică m-a vrut parcă mai îndepărtat de încrederea în șansa lucrului pur, original, de autentică valoare. Așa că, aflând de titlul stelar, de Marin Beșcucă, (care m-a invitat, ș-apoi m-am alăturat acum câteva luni în „Oastea lui Eminescu”), apoi de tema aparentă a cărții – iubiriea de vis, eu – un cititor (inginer și economist …) nu destul de avizat, m-am dus cu gândul „La steaua care-a răsărit/E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani … ”, sau, de ce nu la „Luceafărul” aceluiași genial „Domnitor” al poeziei românești.

            Încercând să mă dumiresc asupra oricărei urme de plagiarism, influențe, determinări, am căutat explicațiile mele la alegerea acestui titlu de carte-poem. Ca orice om înregimentat academic, m-am documentat … științific, nu doar din asocierile sau explicațiile găsite în poem. Astfel, am constatat că noi românii, ca toți locuitorii așezați în emisfera Nordică, distingem ușor Steaua Polară – Alpha Ursae Minoris aparent imobilă pe cer, dar cea mai strălucitoare din constelația Ursa Mică, în jurul căreia se rotesc și alte 3 constelații Carul Mare, Orion și CasiopeeaEa Continue reading „Dumitru MNERIE: Impresii și păreri la o carte”