Motto:
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește… Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. ” (Corinteni 13,4)
„La Steaua Polară”, volum de versuri apărut în Editura Hoffman, semnat de Marta-Polixenia & Marin BEȘCUCĂ, o ediție de excepție.
La prima vedere, surprinde prin dimensiune și numărul de pagini (1027 pagini, format A4). Scriitura celor doi nu este întâmplătoare, fiind vorba de un poem nesfârșit scris împreună. Iubirea și credința le-a fost muză, reușind să depășească toate obstacolele, Polaris fiindu-le alături din 2016.
Motto-ul volumului, „Nimic și niciodată fără Dumnezeu!!” este edificator în actul creației, în fiecare clipă a existenței noastre.
Truditori ai cuvântului, au șlefuit fiecare ardere de tot și s-au lăsat duși de muzicalitatea versului. Poemul lor, ca și un pom al vieții, a prins rădăcini aici și-n constelații. Au fost răspântii, a urmat fascinația după care au venit incantații și oratorium. Epilogul prins într-o odă a bucuriei prin iubirea binecuvântată a divinității, și un Portret dinspre Poet.
Iubirea lor, sub semnul Stelei Polare, unică; el, hoț de inimi, ea Cometă pe Altarul Omenirii. ,,Lacrimă născută pentru Poem/ iar asta-mi da imboldul de a-i înțărca razele cerului,/ poftească-și mângâi de la stele.”
Dialogul liric captivează. În ultima perioadă, găsim adesea acest gen de poezie scrisă în doi. Trebuie să recunosc că tehnica este destul de ermetică fiind prezente și dodiile. Subtili, adesea în prinderea versificată a timpului, a unor personaje care le-au marcat existența. El, debordant, vulcanic. Ea, un mărțișor suav, ce vine și temperează erupțiile. ,,Sărutul te va izbăvi din revereia/ cu care ții legată de tine așteptarea,/ uite… din pânza această de emoții/ cu care-mi hrănesc iubirea,/ ia-mi Sărutul,/ el îți va deschide calea…/ el…// Sărutul!/ pe care prin ODISEIC l-am ridicat în SUBLIM/ și chiar unii au înțeles arhitectura, nu erau niște biochimii, nu arheologii…/ am luat Sărutul din pețiol!!”
Metafore sublime, exprimări uneori diferite literar deși criticii știu că poezia este permisibilă. ,,Eu, cea tot pășind în Răspântii… călcâiul meu/ calcă acum ruinele castelelor de nisip/ ce ni s-au vrut împotrivă, eu… vântul acela ce l-au crezut făr’ de puterea spulberului,/ te uită tornado!! /niciun bâlbâi în te iubescul meu,/ opriți-mi focul ce sufletul mi-a incediat fără de ars/ și stingeți, de puteți, văpaia-mi!/ atâția s-au venit în încercarea sufocului, atâția!/ până și îngeri cu aripi de pământ,/ ce penele și-au ars”.
Marta-Polixenia Beșcucă, ,,născută din iubire pentru Poem, tu!/ Lacrima…/ ea s-a lăsat spele-ne Supliciul, iar Supliciul/ s-a inseminat din Împărțit de doi…// …veniți aci-mpământenindu-vă din Odiseic,/ ați dat contur de ev iubirii noastre…veniți aci!câtă iubire noi ne-am adunat în UNULne!”
Poemul-fluviu sub bolta cerească, crește cu fiecare pagină. O rugăciune nesfârșită aștern poeții la picioarele Creatorului. Rănit de timp, poetul Marin Beșcucă a deschis el răni poeziei, scenarii nevăzute traversând memoria… ,,nu răni poezia!/…nu răni…!/ dar cui să vorbești?/ totul se petrecea în undă, iar unda se pregătea/ de festinul din Orologiu…/ da, eu deschisesem răni poeziei/ din lama rănilor sufletului meu, sângele versului/ era otrăvit de durere, zburau săgeți din toate părțile,/ dar scriam!/ puțin îmi pasă că se apropiau curioșii, aidoma Tomei,/ să vâre degetul în rănile mele…/ eu scriam… !”
Etapele iubirii lor sunt prinse-n rame de vers. Steaua Polară le rămâne călăuză într-o lume în care înțelesul pare neînțeles.
Doar ruga le-a rămas și dragostea care le înseninează clipa. Poate o atenție din partea criticilor ar necesita acest volum interesant oferit cu iubire din prea plinul lor sufletesc.
Marta-Polixenia & Marin BEȘCUCĂ înlănțuiți în IUBIRE, prin „La Steaua Polară”, au realizat o lucrare, care sper să dăinuiască în timp.
,,…mai știi câte nopți ne-au fost plină zi?
câte nopți au ars oare-n nesomn?
îmbrățișați în gând,
pe un tărâm abstract!
acolo unde nimeni nu ne știe ajunge?
nici nu mai știu,
rămâne mereu setea de a te avea trup!
rădăcinile tulpinii mele…
și toate pe un tărâm abstract!
și totuși ni se întâmplă iubirea! ”
*
,,…da, Comoara mea neprețuită!
da, chemarea mea interminabilă
da vis al meu care-mi roade nesomnul,
da, vampirule energetic de mi-a secătuit sângele,
ici-colo petece de hematii încă-ți mai strigă
stropii de sânge întru contopire,
da, și totuși ni se-ntâmplă iubirea! „
Mariana GURZA