Privirea mă minte sau oglindă-i de vină?
Destinul însă nu pot să-i caut pricina
Poate prin timp m-am grăbit să petrec,
Însă păreri de rău prin minte îmi trec.

Fugară e clipă în care aș vrea să mă întorc,
În labirintul vieții căutând unui stop de noroc
Dar știu că merg pe un drum și-n toamna vieții,
Pierduți în timp îmi sunt frumoșii ani ai tinereții

Aprig un dor nefiresc în sufletul meu se-aprinde,
Romanța iubirii inima din piept iar îmi cuprinde
Lumina ei de primăveri în floare îmi amintește,
Nostalgică, sărutul prin ploi calde-mi trezește.

Iubire magică cu chip minunat sculptat în minte,
Te chem în iarnă geroasă să te întorci fierbinte
Sufletul-mi trist cu a ta putere să mi-l încălzești,
Chipul privind în oglindă din nou să-l înveselești!

——————————-

Maria HOTEA

20 ianuarie, 2019

Pentru sufletu-mi trist odihnă să-i găsesc,
Pe-un colț de stea fericirea s-o întâlnesc
Din strălucirea-i o fărâmă să-i rup aș vrea,
Lumina-i să-mi însoțească pașii în clipa grea.

Drumul să-mi fie ușor precum zborul de îngeri,
Să le simt mângâierea cu a aripilor atingeri
În tăcerea profundă să ascult divinul lor cant,
Să-mi pară că sunt blânde adieri de vânt.

Mă doare neputința de a da tot ce-i frumos,
Celor chinuiți de sărăcie și boală aici jos
Drumul fiecăruia dintre noi este predestinat,
Având credință în suflet însă departe de păcat!

——————————-

Maria HOTEA

16 ianuarie, 2019

Chiar cerul și-a pierdut seninul
Și plânge-n liniște din norii grei
Luceferii se sting știindu-mi chinul,
Iar pașii-mi rătăcesc în căutări și ei.

Doar eu ascult din largul depărtării,
Un plânset trist și jalnic de vioară
Regretele târzii revin în pragul serii,
Simt doru-n suflet ce mă înfioară.

M-ai rătăcesc în drumul meu o clipă,
Văd stelele ce licăresc sclipind ușor
În sufletu-mi petale de durere fac risipă,
Trăiesc dar simt că fără tine mor.

Sub ramuri mă ascund de ploaia rece,
Iubite chipul tău aievea-mi vine-n gând
Suspin ușor iar clipa care-n grabă trece,
Trezește iar speranța că ai să vii curând!

——————————-

Maria HOTEA

8 ianuarie, 2019

Doar în vis pot să mai caut
urma timpului trecut,
Revăd clipe ce îmi par
că-n zadar le-am petrecut
Iau un petic de hârtie
și în versul meu le scriu,
Simt un dor de tot ce-a fost
iar în suflet mi-e pustiu.

Bir i-am dat vieții mele
și-am plătit-o cu iubire,
Căutând să pun în clipe
câte-un stop de fericire
Chiar când greul l-am simțit
cu un zâmbit l-am trecut,
Am luptat cu înverșunare
și-n speranță am crezut.

De-aș putea pentru o clipă
timpul să-l opresc pe loc,
Aș uită ce înseamnă dorul,
să nu întru-n al lui joc
Să simt iarna cum mă ninge
cu fulgi dalbi și cu iubire,
Iar în suflet să-mi pătrundă
cu imensa-i strălucire!

——————————-

Maria HOTEA

7 ianuarie, 2019

Învață-mă iubite în tainică noapte,
Misterul ascuns în cuvântul din șoaptă
Alungă-mi din suflet lacrimi deșarte ,
Ce curg adesea când iubirea-ți așteaptă.

Din albul zăpezii tu dă-mi strălucire,
Când fulgii valsează fiind fluturi în zbor
Să-mi ningă în clipe triste cu fericire,
Simțind în inimă al iubirii neînțeles fior !

Minte-mă iar căci clipa fugară nu trece,
Clepsidra doar pentru noi din curs s-a oprit
Căldura iubirii din inimi nicicând să nu plece,
Când gerul năprasnic al iernii din dor s-a topit!

——————————-

Maria HOTEA

2 ianuarie, 2019

Te iubesc când tainic
îmi vorbești în șoapte,
Te iubesc când vise
mă cuprind în noapte…
Te iubesc când luna
răsare între stele,
Te iubesc iubind
dorurile mele …

Te iubesc în clipa
ce îmi dă speranțe…
Te iubesc tăcută
te iubesc curat
Te iubesc și-atunci
când nu îmi vorbești,
Te iubesc cu gândul
când ești supărat…

Te iubesc când norii
pe cer se adună,
Te iubesc când tandru
îmi spui noapte bună
Te iubesc când zorii
îmi dăruiesc dulceață,
Te iubesc iubite,
pentru întreaga viață!

——————————-

Maria HOTEA

20 decembrie, 2018

Pământul tot a amorțit,
omătul vântul la troienit
privirea o pierd în depărtare,
totul în jur este pustiu
în prag de înserare.

Arar zăresc câte-o lumină,
simt sufletul cum îmi suspină
văd poartă casei zăvorâtă,
iar în ogradă văd numai ninsoarea
ce-n dalb covor e așternută.

Spre ușa casei mă îndrept,
o clipă stau și parcă aștept
cu mâna clanța o ating
în casă întru și aș vrea s-o strig
pe mama și-n brațe să o strâng.

Dar în odaie văd un țol pe pat
și perinele cum măicuța le-așezat
pe un perete sub ștergar este icoană
și candelă pe care o aprindea
cu mâna tremurând măicuța iarnă!

Tabloul mamei îl privesc,
de chipu-i blând îmi amintesc
sub pleoape lacrimile izvorăsc
îmi curg ușor pe gene,
apoi pe față îmi șiroiesc.

S-a înnoptat și numai gândul,
se întrece călător cu vântul
mă văd din nou copila ce-n Ajun,
îl aștepta la geamul înghețat
cu un colind pe moș Crăciun!
………………………………………
Afară noaptea e târzie,
iar sufletu întristat ar vrea să știe
că-n cer cu îngerii măicuța mea colindă,
că S-a Născut Iisus Cel Blând
în seara Sfântă de Crăciun
Lumina Lui să mă pătrundă!

——————————-

Maria HOTEA

10 decembrie, 2018