„Dăruind, vei dobândi” – Nicolae Steinhardt           

     Ajungând la Templul Sfinților, m-am furișat pe culoarul timpului, i-am căutat mecanismul de funcționare și m-am agățat de o roată veche cât vârsta lui. Am început a o învârti invers acelor de ceasornic și m-a oprit la o chilie antică, pe a cărei ușă era încrustat un scris chirilic:

  „Sfântul Nicolae din Mira (15 martie 270-6 decembrie 343) – patronul marinarilor, negustorilor, arcașilor, femeilor și copiilor.

Intră, creștine!” – încheia mesajul pentru pelerini.

  Am conștientizat că ajunsesem chiar în locul spre care pornisem încă din copilărie pe firul legendei – Sfântul Nicolae, episcop creștin de Bari, numit în tradiția populară – Moș Nicolae, nume atribuit după vârsta venerabilă de pământean.

  Ușa era deschisă, așa că, am lăsat sfiala în pragul lăcașului și am intrat, parcă purtată de vreun spirit, plutind fără a-mi simți greutatea corporală. Zărind un papirus pe o masă ca cea din altarul parohiei „Sfântul Nicolae” din Văvăluci – Bozioru – Buzău (satul meu natal, cu hramul Sfântului), am reușit să descifrez cine era Moș Nicolae, pe care l-am așteptat în fiecare an, până acum.

    „Cunoscut și sub numele de Sfântul Nicolae din Bari, fost episcop creștin al orașului antic Mira (Asia Mică), este sfântul recunoscut pentru darurile secrete, fiindu-i atribuite cele mai multe și minunate legende. Născut din părinți creștini, Sfântul a intrat în conștiința publică pentru darurile pe care le făcea spre păstrarea dreptei credințe. După moartea părinților, Nicolae și-a împărțit întreaga moștenire săracilor, devenind ocrotitorul bătrânilor, celor nedreptățiți și al nevoiașilor, supranumit „Nicolae Minunatul” și  „Făcătorul de minuni”. 

După întoarcerea cu binecuvântare de la Locurile Sfinte, unde se rugase îndelung, s-a retras la o mânăstire și în timp ce se ruga a auzit glasul lui Dumnezeu: 

    Nicolae, să intri în slujba poporului, pentru ca prin tine să se preamărească numele Meu! 

Auzind acestea, Nicolae s-a dus în cetatea din Mira, unde nu era cunoscut de nimeni, dar după trecerea la cele veșnice a arhiereului din Mira, a fost propus ca arhiepiscop. La început a refuzat, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia și îndemnând-ul să primească noua demnitate. Pentru această vedenie, Sfântul este reprezentat în iconografie cu o carte la piept.

   Cele mai multe relatări ale vieții sale au fost scrise după moartea sa, multe devenind legende, ca cea prin care a salvat trei fete, care erau forțate de tatăl lor (văduv și sărac) să se prostitueze, aducând la fereastra fiecăreia, când deveneau adulte, câte un sac de bani să le poată plăti zestrea. Alte legende povestesc despre el, că a calmat o furtună pe mare și a salvat trei soldați nevinovați de la decapitare.

Pentru propovăduirea credinței a fost persecutat și aruncat în închisoare de împăratul Dioclețian, dar a fost eliberat de Constantin cel Mare. La aproape 200 de ani de la moartea sa, a fost construită – Biserica Sfântul Nicolae din Mira – pe locul unde a slujit ca episcop, fiindu-i aduse moaștele într-un sarcofag și depuse în lăcaș, iar în 1087 i-au fost duse în orașul natal – Basilica di San Nicola. Rămășițe din moaștele Sfântului, care emană mir cu proprietăți miraculoase, au fost duse în mari orașe din Răsărit, fiind adoptat ca patron al locașurilor de cult. Mâna dreaptă din moaștele Sfântului Nicolae, primită de Mihai Viteazul ca răsplată pentru meritele sale în războiul cu musulmanii, chiar de la cardinalul din Bari, în jurul anului 1600, a fost donată Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București.”

    În Viețile Sfinților sunt consemnate minunile Sfântului Nicolae.

    Minuni ale Sfântului Ierarh Nicolae 

     Sfântul Nicolae, mișcat de sfânta datorie, a hotărât să călătorească la Locurile Sfinte, spre închinare, dar în timpul călătoriei pe mare a izbucnit o furtună cumplită. Echipajul ambarcațiunii a pierdut controlul și toți călătorii erau disperați că se vor îneca. Nicolae a îngenuncheat și s-a rugat cu stăruință lui Dumnezeu, iar minunea s-a întâmplat. Marea s-a liniștit, însă marinarul care era la catarg a căzut pe punte ca mort. La rugăciunile puternice ale Sfântului Nicolae, marinarul a revenit la viață, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc.

***

   Trei oameni din Lichia, care urmau să fie decapitați pentru calomniere pe nedrept, l-au chemat în rugăciune pe Sfântul Nicolae, iar acesta s-a arătat în vis împăratului Constantin, cerându-i să-i elibereze pe cei trei condamnați. În urma visului, împăratul i-a eliberat. Prin această vedenie i-a izbăvit Sfântul pe cei trei inculpați fără vină.

  ***

  În Constantinopol trăia un creștin evlavios, care trebuia să plece într-o călătorie pe mare. A mers mai întâi la Biserica Sfântului Nicolae și s-a rugat Părintelui Ierarh pentru a-l feri de pericole. Și-a luat rămas bun de la rude și a urcat pe corabia ce urma să plece. În largul mării, când s-au dus marinarii să întoarcă pânzele din cauza vântului, ieșind să dea o mână de ajutor, a alunecat de pe punte și a căzut în apă și a fost tras de curenți în adâncul mării. Și-a amintit îndată de Sfântul Nicolae și a zis: Ajută-mă, Sfinte Nicolae! 

Continue reading „Maria FILIPOIU: Sfântul Nicolae în legende și minuni” →

Ziua de 26 octombrie reprezintă pentru Ortodoxia Română una dintre cele mai importante sărbătoari creștine de la începutul Anului Nou bisericesc (1 septembrie), prin prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, care s-a născut şi a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (283-311), ca fiu al guvernatorului vechii cetăţii a Tesalonicului.

Născut din părinți creștini, a fost crescut și educat în spirit creștinesc, dobândind sfințenie în chip, fiind mare făcător de minuni, din ale cărui moaște a izvorât mir.

De aceea a fost chemat în ceata mucenicilor lui Hristos şi a marilor mucenici, pe care se cuvine să-i cinstim și să le aducem rugăciuni de mărire și slavă la sfintele sărbători.

Cel bogat în toate virtuţile, făcător de minuni și Izvorâtorul de mir, Sfântul Dimitrie, este „Luminătorul cel mare, care ţine cu putere întru sine Cuvântul Vieţii Veşnice.” (Filip. 2:16)

El a purtat în crediță cu sine puterea Cuvântul care era la început cu Dumnezeu: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul.” – Ioan 1:1

Sfântul Dimitrie era o minune a lumii prin cuvintele cele dumnezeieşti, fiind, după afirmația Sfântului Apostol Pavel, „miros de bună mireasmă al lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier; unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă” (II Cor. 2:15), din mirului ce izvorăște de la racla Marelui Mucenic.

După obștescul sfârșit al tatălui – voievodul Tesalonicului, Maximian împăratul a chemat la dânsul pe fiul acestuia și cunoscându-i înțelepciunea l-a făcut voievod în locul tatălui său, fiind primit cu mare cinste de cetățeni. A cârmuit cu multă vrednicie poporul, propovăduind în dreaptă credință și aducând pe mulți la Hristos, până când împăratul a aflat că voievodul Dimitrie este creștin și s-a mâniat foarte tare pe el.

A poruncit să-l închidă și i s-a cerut să renunțe la credința în Hristos.

Deși se afla în închisoare, Dimitrie a continuat să mărturisească pe Hristos și să condamne închinarea la idoli, încât mulți se adunau să îl asculte. Pentru a-i pedepsi pe creștini, care erau din ce în ce mai numeroși, împăratul a organizat mai multe lupte între gladiatori și creștini, ce cădeau victime, nefiind antrenate de luptă.

Nereușind să-l abată de la credința sa, a poruncit ostașilor să-l supună la chinuri îngrozitoare, iar după tortură l-a străpuns el însuși cu lancea, până când Dimitrie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Martiriul s-a produs în jurul anului 300, în timpul împăratului Dioclețian (284-305), care îl avea asociat la domnie pe Maximilian, cu titlul de cezar.

De atunci s-au petrecut la moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie multe minuni și tămăduiri.

După Edictul de la Milan, în anul 313, împăratul Constantin a acordat libertate religioasă creștinismului.

Ziua mutării moaștelor, 26 octombrie, 413, a devenit ziua de prăznuire a Sfântului.

Tradiția mai spune că, în locul sângelui, din trupul lui Dimitrie a început să izvorască mir frumos mirositor și tămăduitor de boli.

Înzestrat cu darul săvârșirii minunilor, Sfântul Dimitrie sau Dumitru este foarte popular în rândul credincioșilor.

Este Sfânt militar și protector al armatelor ca și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Moaștele sale se află la Tesalonic, oraș al carui ocrotitor este.

Continue reading „Maria FILIPOIU: Dimitrie – Sfântul Izvorâtor de Mir” →

 „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” – citat celebru al scriitorului francez Andre Malraux, este ancorat tot mai mult în realitate la începutul mileniului III pe Terra. Afirmația se dovedește a fi profetică în aceste vremuri, așa cum a spus fiul marelui filosof român Constantin Noica – ieromonahul Rafail Noica:

„Din punct de vedere tehnologic, omenirea a ajuns la stadiul și capacitatea de a se autodistruge.”

Până la sfârșit de veac XX și începutul mileniului III – finele anului 2019, majoritatea omenirii își ducea viața cotidiană în mod obișnuit, cu datoria vieții – munca și îndatoririle zilnice – dar nimeni nu bănuia ce că Anul Nou va aduce molima de Coronavirus, cu decimarea populației de pe întregul mapamond și codiționarea vieții de normele de protecție: purtarea măștii medicinale, evitarea aglomerațiilor, izolarea în casă a celor din categorii de risc (vârstnici, obezi, diabetici și cei cu boli cronice) și spitalizarea cazurilor grave în secțiile A.T.I, dotate cu aparatură de oxigenare, dar cu toate eforturile, șansele de vindecare sunt de 20-40%.

Răspândirea fiind pe cale aerogenă, boala este contagioasă și se caracterizează prin simptomatologie predominant respiratorie: tuse și dificultate în respirație, însoțite de stare febrilă, în faza incipientă. Evoluția bolii este fulminantă, către pneumonie și insuficiență respiratorie – principala cauză de mortalitate. Riscul de contaminare mai mare îl au persoanele cu vârsta peste 60 de ani (cu imunitate scăzută) și cele cu boli cronice – comorbidități: hipertensiune arterială, diabet zaharat, obezitate, la care agresivitatea virusului este mai gravă prin afectarea organelor vitale.

La tineri, manifestările cauzate de boală sunt gastrointestinale, pierderea mirosului și a gustului.

Atmosfera este dezolantă în zonele intens populate, zi și noapte auzindu-se zgomotele alarmelor înfiorătoare din ambulanțele sanitare, ca în vremuri de război, în lupta cu inamicul invizibil, mult mai greu de învins.

Ca într-un film de groază, viața în pandemia COVID-19 (așa cum a fost numită, după virusul mortal – noul coronavirus SARS-COV-2), a devenit motiv de îngrijorare și pentru societatea română, ca pentru întraga omenire, prin statistici alarmante.

Zilnic sunt raportate mii de contaminări, zeci de morți și spitale neîncăpătoare pentru cazurile aflate la cumpăna vieții, cu experimentarea schemelor de tratament pentru o maladie nemaiîntâlnită în sistemul medical și epuizarea personalului, ce nu mai poate face față solicitărilor. Spaima generată de Coronavirus a alungat sentimentul veseliei și de pe fețele copiilor, obligați să respecte normele de protecție, asemeni adulților, fară manifestarea sentimentelor de iubire față de colegi, dascali sau bunicii din familie.
Pandemia a destabilizat toate domenii de activitate, prin restricționarea manifestărilor publice și munca în echipă, spre limitarea propagării virusului în colectivități, iar educația sanitară se face prin mijloacele de comunicare, de către oficialitățile sanitare și de guvernare.

Învățământul funcționează după mecanismul semaforului: codul galben sau hibrid, în cazuri sporadice din colectivități (etapizat cu prezență fizică și online), codul roșu, în cazuri de focare infecțioase și codul verde, fară contaminare în colectivități (cu prezența fizică la cursuri). Din cauza contaminării alarmante, Direcția de Sănătate Publică emite norme de conduită civică, de limitare și contracarare a focarelor epidemice prin închiderea locațiilor publice și anularea evenimentelor culturale. Ca o consecință a măsurilor de izolare, instituțiile culturale își deruleză proiectele online, prin conexiuni profesionale sau vocaționale, iar scriitorii își consemnează instantanee din viață pe foi „pentru minte, inimă și literatură”, continuându-și rolul în dezvoltarea culturii românești. Astfel, această perioadă a omenirii este marcată de scriitorii contemporani, conștienți de vremelnicia vieții pământene.

Roadele muncii de condeier în anul 2020 – anul pandemiei globale – le-am înmănuncheat în copertele unui jurnal de mărturii, spre a vedea lumina tiparului, ca un vis surprins de zorii zilei, împărtășind viziunea filosofului italian Umberto Eco.

„Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?” – Umberto Eco   Continue reading „Maria FILIPOIU: Omenirea la răscrucea pandemiei” →