Premiul Național „Vasile Voiculescu” pentru Literatură cu caracter religios – edița a – XXXII-a 2020, acordat de Ziarul „Lumina” al Patriarhiei Ortodoxe Române – Maria Filipoiu – secțiunea volume (Ziarul „Opinia-Buzău”, 8 octombrie 2020 – Ei sunt câștigătorii celei de a 32-a ediție a Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”)
Copleșită de emoția veștii că mă aflu printre laureații Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”, ediția cu nr. XXXII / 2020, scriu acest articol cu lacrimile sufletului, spre slava Divinității călăuzitoare – Arhitectul Universului, dar și spre cinstirea organizatorilor.
Inițiat pentru a omagia un mare spirit al culturii române – Vasile Voiculescu, născut pe meleaguri buzoiene, la 27 noiembrie 1884 – Concursul Național pentru Creație Literară, ce-i poartă numele și ajuns la cea de-a XXXII-a ediție, aduce anual în prim-planul evoluției culturale, autori debutanți și autori de volume, înzestrați cu spirit creativ și competitiv.
Organizat de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” – Buzău, Direcția Județeană pentru Cultură, Primăria comunei Pârscov (locul de naștere al marelui poet), Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”, în colaborare cu Muzeul Județean Buzău, Revista Detectiv Cultural – București și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Concursul de anvergură națională este o rampă de lansare și propulsare a scriitorilor pe culmile culturii române.
Acordarea Premului Național pentru Literatură cu caracter religios, de către Patriarhia Română și Ziarul „Lumina” al Patriarhiei Ortodoxe Române, reprezintă o treaptă pe scara evoluției publicistice și un imbold de ascensiune spre culmile maturității creative. Asocierea mea cu numele poetului creștin Vasile Voiculescu, fiind unul dintre laureații ediției din 2020, este cea mai mare onoare pentru mine și creația mea, iar valoarea spirituală a premiului obținut este infinită în raport cu cele câteva zeci acordate în competiții literare. Ca semn de recunoștință sufletească adresez profunde mulțumiri celor care au contribuit la perpetuarea tradiției culturale, la care a fost apreciat volumul supus jurizării – „Pelerin pe Calea Luminii – 101 sonete creștine”.
Am scris volumul participant la acestă competiție, călăuzită de Duhul Sfânt în veghe și somn, fiind trezită adeseori de lumina gândului și vocea lăuntrică – inspirația nocturnă.
Tema este evidentă în fiecare din cele 101 sonete și textele adiacente,
Caracterul religios în majoritatea creațiilor mele este pronunțat, fiind născută la țară (Comuna Bozioru-Buzău, la 20 km de Pârscov), unde am învățat buchea cărții și mi-am petrecut copilăria alături de părinți și bunici pioși, cu datini și obiceiuri pe care le-am consemnat în cartea „Tradiții creștine și ritualuri populare românești” poeme/ 2008 – Ed. Paideia, regăsindu-mă în confesiunea ilustrului poet.
„…sunt născut la țară, ceea ce socotesc că e cel mai mare noroc din viața mea. Părinții mei, oameni simpli, au fost pioși… Practicanți moderați, fără habotnicie, religia a fost pravila, enciclopedia vieții practice… Trăiam însă o viață autentic rurală, ritmată de anotimpuri, poruncită de natură, însăilată pe datini și obiceiuri…” – Vasile Voiculescu
În tradiții și ritualuri mi-am găsit pentru prima dată forța creativă, convinsă fiind că „veșnicia s-a născut la sat”.
„Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.” – Lucian Blaga
Mărturisind că primele „poezii”, pe care le-am învățat în perioada preșcolară, au fost rugăciuni rostite în genunchi de mama mea, tema în majoriratea creațiilor mele are caracter religios, după cum este precizat într-o cronica a cărții, semnată de ziaristul și scriitorul buzoian – Dumitru Dănăilă
„Cartea aceasta este deosebită pentru că are 101 de sonete, conține, deci, poezie în formă fixă și sub acest aspect poate fi alăturată de creațiile marilor scriitori care au folosit această formă fixă de poezie, de la Shakespeare până la Vasile Voiculescu și alții care au scris sonete.
Sonetele poetei Maria Filipoiu sunt deosebite, pentru că vorbesc despre ultima speranță a omului – privirea catre înalt.” – Dumitru Dănăilă – Sonetele Luminii (cronică)
Tema cărții este dezbătută și de un alt recenzor – Profesor-filolog Ștefan Lucian Mureșanu.
„Sonetele acestui volum, de inspirație religioasă, își au sursa în imnurile religioase ale Bisericii primare creștine, după cum am observat, deoarece din epistolele Sfântului Apostol Andrei vedem că în adunările de cult se citeau cântările din Biblie – Psalmii.
Luat în parte, fiecare sonet reprezintă un tablou, o pictură murală a unor timpuri care au fost și există prin creația poetică a Mariei Filipoiu, care a dorit să deschidă, cu aceste sonete, o Cale a adevărului, a mărturisirii, a ceea ce a simțit și simte când inima ei primește semnul existenței divine. (…) Am putea asemăna construcția poetică a volumul – Pelerin pe Calea Luminii – cu un templu al rugăciunii la începutul lumii creștine. (…)
Fie că este vorba de invocarea Divinității prin rugăciune, fie că este vorba de întâlnirea tainică a omului cu Dumnezeu, poeta a trăit duhovnicește aceste momente și a reușit să transmită cititorilor partea de lumină și bucuria acestei trăiri unice, conștientă că într-un moment al existenței telurice vine și acea trecere dintr-o lume intr-alta, despre care spunea filosoful Constantin Noica în «Sentimentul romanesc al ființei»
Ce poate fi mai frumos, decât să te întâlnești în rugăciune cu Dumnezeu și să te împărtășești din slava Lui?
Poeta Maria Filipoiu a reușit să facă din versurile sonetelor sale adevărate rugăciuni și trăiri tainice, împărtășind și cititorului această bucurie. Părintele Rafail Noica afirma că «ortodoxia este firea omului», iar «adevărata cultură a omului este cultura Duhului», cel care descoperă tainele dumnezeiești în chip minunat.
Maria Filipoiu a reușit să descopere taina cuvântului divin, să îl trăiască în liniștea creației sale și să il transmită iubitorului de poezie creștină.” – „Misiunea unui poet creștin” – Prof. Ștefan Lucian Mureșanu (Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brâiloiu”
Întrucât se spune despre scop și misiune că nu trebuie să le cauți, că te caută ele, mărturisesc din trăirile personale că omul este într-o continuă căutare a sinelui, ca într-o cugetare a geniului național Mihai Eminescu „Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți.”
Atunci, când altcineva se regăsește în lucrarea ta, rolul tău de misionar este pe scena lumii.
Glorie creației literare și culturii române!
–––––––-
Maria FILIPOIU
9 octombrie 2020
(*Ziarul „Opinia-Buzău”/ 8 oct. 2020)