„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” – citat celebru al scriitorului francez Andre Malraux, este ancorat tot mai mult în realitate la începutul mileniului III pe Terra. Afirmația se dovedește a fi profetică în aceste vremuri, așa cum a spus fiul marelui filosof român Constantin Noica – ieromonahul Rafail Noica:
„Din punct de vedere tehnologic, omenirea a ajuns la stadiul și capacitatea de a se autodistruge.”
Până la sfârșit de veac XX și începutul mileniului III – finele anului 2019, majoritatea omenirii își ducea viața cotidiană în mod obișnuit, cu datoria vieții – munca și îndatoririle zilnice – dar nimeni nu bănuia ce că Anul Nou va aduce molima de Coronavirus, cu decimarea populației de pe întregul mapamond și codiționarea vieții de normele de protecție: purtarea măștii medicinale, evitarea aglomerațiilor, izolarea în casă a celor din categorii de risc (vârstnici, obezi, diabetici și cei cu boli cronice) și spitalizarea cazurilor grave în secțiile A.T.I, dotate cu aparatură de oxigenare, dar cu toate eforturile, șansele de vindecare sunt de 20-40%.
Răspândirea fiind pe cale aerogenă, boala este contagioasă și se caracterizează prin simptomatologie predominant respiratorie: tuse și dificultate în respirație, însoțite de stare febrilă, în faza incipientă. Evoluția bolii este fulminantă, către pneumonie și insuficiență respiratorie – principala cauză de mortalitate. Riscul de contaminare mai mare îl au persoanele cu vârsta peste 60 de ani (cu imunitate scăzută) și cele cu boli cronice – comorbidități: hipertensiune arterială, diabet zaharat, obezitate, la care agresivitatea virusului este mai gravă prin afectarea organelor vitale.
La tineri, manifestările cauzate de boală sunt gastrointestinale, pierderea mirosului și a gustului.
Atmosfera este dezolantă în zonele intens populate, zi și noapte auzindu-se zgomotele alarmelor înfiorătoare din ambulanțele sanitare, ca în vremuri de război, în lupta cu inamicul invizibil, mult mai greu de învins.
Ca într-un film de groază, viața în pandemia COVID-19 (așa cum a fost numită, după virusul mortal – noul coronavirus SARS-COV-2), a devenit motiv de îngrijorare și pentru societatea română, ca pentru întraga omenire, prin statistici alarmante.
Zilnic sunt raportate mii de contaminări, zeci de morți și spitale neîncăpătoare pentru cazurile aflate la cumpăna vieții, cu experimentarea schemelor de tratament pentru o maladie nemaiîntâlnită în sistemul medical și epuizarea personalului, ce nu mai poate face față solicitărilor. Spaima generată de Coronavirus a alungat sentimentul veseliei și de pe fețele copiilor, obligați să respecte normele de protecție, asemeni adulților, fară manifestarea sentimentelor de iubire față de colegi, dascali sau bunicii din familie.
Pandemia a destabilizat toate domenii de activitate, prin restricționarea manifestărilor publice și munca în echipă, spre limitarea propagării virusului în colectivități, iar educația sanitară se face prin mijloacele de comunicare, de către oficialitățile sanitare și de guvernare.
Învățământul funcționează după mecanismul semaforului: codul galben sau hibrid, în cazuri sporadice din colectivități (etapizat cu prezență fizică și online), codul roșu, în cazuri de focare infecțioase și codul verde, fară contaminare în colectivități (cu prezența fizică la cursuri). Din cauza contaminării alarmante, Direcția de Sănătate Publică emite norme de conduită civică, de limitare și contracarare a focarelor epidemice prin închiderea locațiilor publice și anularea evenimentelor culturale. Ca o consecință a măsurilor de izolare, instituțiile culturale își deruleză proiectele online, prin conexiuni profesionale sau vocaționale, iar scriitorii își consemnează instantanee din viață pe foi „pentru minte, inimă și literatură”, continuându-și rolul în dezvoltarea culturii românești. Astfel, această perioadă a omenirii este marcată de scriitorii contemporani, conștienți de vremelnicia vieții pământene.
Roadele muncii de condeier în anul 2020 – anul pandemiei globale – le-am înmănuncheat în copertele unui jurnal de mărturii, spre a vedea lumina tiparului, ca un vis surprins de zorii zilei, împărtășind viziunea filosofului italian Umberto Eco.
„Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?” – Umberto Eco
Acest vis înaripează speranța scriitorului în zborul cel mai înalt, dincolo de barierele timpului și spațiului terestru, pe raza conștiinței personale, dar câți vor ajunge să-și vadă visul cu ochii sufletului vor ști în posteritate.
Cuvintele scriitorului pot fi magice, învăluite în aură de mister, ce produc reverberații în conștiința cititorului sau învăluite într-o nebuloasă, ce le prăbușește în neant, ca tribut plătit celor aureolate, așa cum le percepe dramaturgul rus – Matei Vișniec
„Ah, dacă ne iubești, va trebui să ne plătești acest tribut, pentru fiecare cuvânt care rămâne va trebui să scrii o sută care vor dispărea în neant.” – Matei Vișniec
În acest context, orice carte este o „piatră de încercare” pentru orice scriitor, iar rezistența ei va fi testată de factorii evoluției culturale.
–––––––––
Maria FILIPOIU
Octombrie 2020