Prietenia, pilonul rezistent al vieţii
„Alături de un prieten adevărat este cu neputinţă
să ajungi la deznădejde.” – Honore de Balzac
Mi-aduc aminte de oamenii dragi mie, prieteni
care deşi au fost departe fizic, mi-au fost aproape
sufleteşte. Ei au fost ca nişte păsărele ce şi-au făcut cuib în sufletul meu.
Și chiar dacă au ,,zburat” spre alte zări, au lăsat urme adânci… Dar, de
fapt, ce este prietenia?

Prietenia înseamnă două inimi care bat în acelaşi ritm şi cântă
amândouă pe notele iubirii. Prieten e acela care îţi cunoaşte povestea, îţi
înţelege trecutul şi te ascultă fără să te judece. Când eşti istovit şi nu mai
poţi înainta, el îţi dă din energia sa. Un prieten adevărat îţi ştie gustul
lacrimilor şi surâsul inimii. Plânge cu tine, râde cu tine şi împarte cu tine,
nu doar clipele de azi şi pe cele de mâine. Atunci când greşeşti prietenul
adevărat cu blândeţe te ceartă şi întotdeauna te iartă.
Uneori nu e nevoie de cuvinte pentru a atinge inima unui prieten.
Putem deschide uşa sufletului său cu o simplă privire scăldată de razele
suave ale dragostei. Prietenii sunt două soluri diferite, udate de aceleaşi
ploi. Un prieten/ o prietenă este un înger ce te acoperă cu aripile încrederii
şi te luminează cu candela speranţei. O astfel de prietenă, supranumită
Poeta cu Suflet de Înger, avea să apară în calea mea.
În viaţă avem parte de întâlniri emoţionante care nu sunt
întâmplătoare. Ele ne încarcă sufleteşte. Am învăţat că orice om care
apare în drumul nostru are un rol bine determinat în misiunea şi viaţa

noastră. Un astfel de om a fost poeta și jurnalista Mariana Gurza, care mi-
a întins mâna ,,prieteniei” și mi-a oferit posibilitatea de a fi redactor al

revistei „Logos și Agape”.

Deși timpul nu ne-a oferit ocazia să ne cunoaștem foarte bine, din
puținele conversații în mediul online am înțeles ce fel de om e Mariana –
un Om ce cunoaşte fericirea de a dărui, de a iubi şi care reflectă multă
lumină și optimism.
Ea vibra prin toți porii ei sensibilitate, altruism, delicatețe sufletească,
fiind un autentic promotor al frumosului.
Consider că Mariana Gurza a avut același crez ca și mine. A crezut în
oameni, în Dumnezeu, în bine, în iubire, în poezie.

Crez
Cred în alb, deși pe alocuri e și puțin de gri.
În adânca noapte zăresc un strop de zi.
Cred în Dumnezeu, pesemne și El crede-n mine,
de m-a creat dintr-un gram de cer și tină.
Cred în poezie, Demiurg de ,,feeling”
ce mă ajută stelele dimineții să ating.
Cred în iubire, vis ancestral,
bucată de timp real-ireal,
clipa ce (mă) scrie pe fibra inimii:
Există și mâine! Există poeții
pentru a pune un frumos epitet vieții!
În încheierea acestui eseu, îi dedic Marianei Gurza poezia

,,Cei care nu mai sunt…”

Cei care azi nu mai sunt
i-am cuprins în cuvânt,
să nu moară niciodată,
într-o poveste cu ,,a fost odată”.

Cei care azi nu mai sunt
ascunși de-al eternității vânt,
sărută petale de cer
printre valuri de înalt mister
și-mi lasă gust de infinit
în toamna unui vis iubit.
Pe o frunză strivită de dor
îmi las sufletul călător și sper
că lumina nu e ucisă de beznă
când viața mai face o poznă.
Cei care azi nu mai sunt
trăiesc mereu în al meu gând.