Cunoscută pentru prezența sa constantă în lirica contemporană, pentru frecvența apariției poemelor sale în mediile literare, succesul în concursuri literare naționale și pentru abordarea facilă a  postmodernismului literar,  Irina Lucia Mihalca, după apariția creației sale poetice, atât în volumele de versuri colective, cât și în cele trei volume de versuri personale, intitulate „Aliterația timpului”, Editura Însemne culturale, 2012, „Dincolo de luntrea visului”, Editura Mușatinia, Roman, 2016 și „Cerul din inima mea”, apărut la Editura Euroastampa din Timișoara, 2017, se remarcă acum cu cele cincisprezece elegii ce constituie un poem faustian de lung metraj în care se îmbină genul liric cu cel epic, înserate în volumul „Fata din vis”. Abordarea textuală este una gnomic-reflexivă și ontologică, și nu sugerează neapărat sentimente elegiace, înscrise într-un registru elegiac.

Volumul a fost realizat în cadrul proiectului  Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, fondat în 1989, manuscris premiat la ediția 2018 și apărut cu sprijinul CLUBUL MITTELEUROPA VIENA / ORAVIȚA, fotografia coperților fiind realizată de autoare.

Vorbind de Irina Lucia Mihalca, palmaresul ei literar este impresionant, de aceea se cuvine a releva câteva date care reușesc să o repereze pe aceasta în axisul social și literar.

S-a născut la data de 05 mai 1967, în municipiul Piatra Neamț. După studiile generale și liceale a urmat cursurile Facultății de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice din cadrul Institutului Politehnic din Iași și, ulterior, cursurile Academiei de Studii Economice București, specializarea Gestiune Economica-Finanțe-Bănci, precum și cursuri post-universitare în domeniul managementului și afacerilor.

Activitatea literară a Irinei Lucia Mihalca este marcată de o experiență redacțională îndelungată, de publicarea volumelor de poezii colective și personale și de apariția scrierilor sale în numeroase antologii literare, în multitudinea de reviste literare din țară și străinătate, impresionantă fiind și participarea poetei la numeroase concursuri literare de poezie și proză organizate de diferite instituții culturale și de reviste literare din țară și din străinătate.

Experiența sa redacțională începe din anii 2002 – 2005, periodă în care o găsim redactor – editor la revista IT „Era Comunicațiilor”, unde manageriază rubrica „Software de la A la Z” și este, probabil, locul din care și perioada în care Irina Lucia Mihalca își descoperă calitatea de arhitect al cuvântului, unde începe să cocheteze serios cu literatura și să-și certifice valențele literare, să participe la concursuri literare și să-și expună din creațiile sale în presa literară din țară și din străinătate. Așa se face că în anul 2009, I.L.M. participă la concursul literar organizat de revista literară „Esențe”, finalizat cu publicarea textelor valide într-un volum colectiv. În anul 2010, o aflăm participantă la concursul literar „Poezie și suflet”, organizat de publicația „Algoritm literar”, unde i se atribuie „Mențiune”.  Tot în anul 2010, participă la Concursul național de poezie, proză și scenarii, intitulat „Incubatorul de condeie” – IDC 2010, ediția I, secțiunea poezie romantică și suflet, este declarată finalistă unde i se decernează Premiul I. În anul 2011 participă la concursul „Pașii profetului”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba, organizat de publicația „Algoritm literar”,și i se atribuie Premiul II. În aceeași perioadă, a anilor 2010–2011, o găsim pe Irina Lucia Mihalca, secretar de redacție la  „Cititorul de proză” și redactor colaborator la revista virtual-literară „Faleze de piatră”. În anul 2013, participantă la Festivalul de poezie și muzică aromânească „Lumina Maicii Domnului” și „Constantin Belimace” și în concursul literar organizat de Ministerul Afacerilor Externe la Scopie din Macedonia, pentru românii de pretudindeni, aceasta având origine aromână, este declarată finalistă și i se decernează Premiul I. În anul următor, 2014, Irina Lucia Mihalca o aflăm participantă la trei concursuri literare, respectiv la: Concursul Național de Poezie organizat de Asociația Culturală „Vatra Dudeșteană” și revista „Sintagme literare”, unde prestația sa literară este apreciată cu Mențiune, apoi, participantă la a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, în același an, primește Premiul I, la secțiunea manuscrise, acordat de  Editura Vinea, și, tot în același an, participă la Concursul Internațional–The Internațional Contest „Art &Life”, Japan, din Tokio, o manifestare literară internațională în care i se decernează Marele premiu la secțiunea poezie. În anul 2016 participă  la Concursul Internațional de Poezie „Călător prin stele”, ediția I, Onești-Bacău unde i se decernează Premiul „Nomen Artis”. În perioada 2012 – 2016, poeta activează ca redactor la  departamentul cultură la revista „Actualitatea Irl” – Dublin – Irlanda.  În anul 2017 i se decernează  de către „Centrul Cultural și Complexul Muzeal Teatru Vechi „Mihai Eminescu” și de Clubul Mitteleuropa Viena / Oravița, „Premiul de excelență” pentru un volum de poezie în manuscris și i se atribuie titlul de „Laureat în Litere și Arte”. Și, tot în anul 2017 i se decernează Premiul special – The International Poetry Prize – English (Franga Bardhi – 2017). În sfârșit, în anul 2018, participantă la Concursul Internațional de Publicații ”Expresia ideii”, i se decernează poetei Irina Lucia Mihalca „Premiul Special al Juriului” pentru volumul de poezii ”Cerul din inima mea”, apărut  la Editura Eurostampa din Timișoara, 2017.

Începând cu anul 2010, creația sa poetică apare în numeroase antologii literare, dintre care amintim: „Antologia de poezie tipărită a finaliștilor concursului național literar ”Incubatorul de condeie”, 2010; Antologia de poezii ”Însemne”, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Antologia de versuri ”Lanțul Prieteniei”, Editura Contrafort, Craiova, 2011; Antologia de poezie ”Arta sfâșiată” – 73 poeți contemporani”, coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART din Sibiu; Antologia de poezie și proză ”Confluențe lirice”- Editura Pim, Iași, 2012; Antologia de poezii ”Amprente temporare”, volum 2, Editura Doducocenter Bacău, 2012, coordonator Cronopedia; Antologia ”O zi ca un poem”– dedicată zilei internaționale a poeziei, Editura Armonii Culturale, 2013; Antologia poeziei românești contemporane „Însemne culturale”, Editura Armonii culturale, Adjud, 2013; Antologia Poeziei Românești Contemporane „Meridiane lirice (Aripi de vis)”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; Antologia de poezie „Roșu mocnit” sub egida „Casa gândului – Cleopatra”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014; Antologia de poezie feminină „Vina zilnică a frumuseții” îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, București, 2018 ș. a. De asemenea, îi găsim creația sa poetică deseminată într-o multitudine de reviste de cultură și literare din țară și din străinătate, dintre care amintim revistele: „Agora”, Cluj-Napoca; „13 Plus”, Iași; „Absolut”, București; „Actualitatea literară, Lugoj; „Apostrof”, Cluj; „Ateneu”, Bacău; „Bucovina literară”, Suceava; „Caiete silvane, Zalău; „Citadela”, Satu Mare; „Cronica”, Iași; „Destine literare”, Montreal – Canada; „Familia”, Oradea; „Feed Back”, Iași; „Familia noastră”, Tel Aviv- Israel; „Hyperion”, Botoșani, „Luceafărul”, Botoșani; „LitArt”, Târgu Mureș; „Levure litteraire”, Paris-Franța; „Oglinda literară”, Focșani; „Onyx”, Dublin – Irlanda; „Ardealul”, Deva; „Arumunet” Albania; „Actualitatea irl”, Dublin – Irlanda; „Algoritm literar”, Hunedoara;  „The Alternative”, Toronto – Canada; „Alternanțe”, Munchen – Germania; „Sintagme Literare”, Dudeștii Noi–Timiș ș.a, precum și în almanahul „Sintagme Literare”, editia din 2016/ 2017/ 2018, Editura Eurostampa, Timișoara.

Din anul 2016, Irina Lucia Mihalca devine membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

Volumul, intitulat ”Fata din Vis”, despre care vom vorbi în continuare, abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii, în proză și în versuri, scrise cu simțire, cu fascinantă imaginație și erudiție, toate în registrul onirismului generalizat și accentuat reflexiv, al cunoașterii în timp – în fond, al cuvântării ideatice a efebului în transă, fascinat de toate trăirile sale, în reamintirea, de nesfârșitele interogații ale intensei perioade existențiale, declanșată de visul comun prin care pășește, însoțit de iubita sa în Templul de Aur, în imperiul dialogului ideatic-platonician, „El”, confundat cu sufletul liniștit – Chanchala Sarvaga, „Ea”, confundată cu sufletul neliniștit – Shanti Ramya, și, uneori, cu ”Fata din vis”– Catrinel. Pentru reușita călătoriei în vis are loc dedublarea apolinică și chiar tanathică a sufletului liniștit și transfigurat – Chanchala,care poate al înțeletului sau chiar al poetei Irina Lucia Mihalca – autoarea acestei cavalcade de teme – scenarii meditative interesante.

Temele-meditații sunt parcurse în visul lor comun, numai pentru a deveni realitate, structurate în cincisprezece elegii, realizate cu recuzita și consecvența-i caracteristică discursului propensiv și auctorial al Irinei Lucia Mihalca, expuse cu lejeritate și cu multă siguranță în cadrele articulate ale genului liric și epic, condiție care îi aparține de mai mult timp și o particularizează pe autoare în literatura română contemporană.

Pentru relevarea ipostazelor existențiale în teme de meditație, aduse din vis, din mediul de transă într-un registru al realității, ale efebului și ale Fetei din vis, într-un vis comun, autoarea îi înobilează pe amândoi cu principiile genezei, ale permanenței iubirii, ființării duale și antinomice și ale eternității, întâlnirea celor două suflete în planul ficțiunii, fiind redată, astfel: „Ca în transă, începu să coboare treptele ce duceau spre adâncul fântânii. Păşi prin oglinda apei, trecând printr-un tunel la capătul căruia printr-o lumină albastră se deschise Poarta Stelară spre o lume paralelă, scăldată într-o lumină neobişnuită, intensă şi pură.”, iar: „Fata cu trăsături asiatice îl luă de mână, îl privi adânc. Zâmbindu-i, îi spuse: – De când te-aştept, Chanchala Sarvaga, tu ştii asta, priveşte şi-ncet vei recunoaşte totul de când ai plecat de Acasă. Bucură-te de această călătorie prin timp!” (…) „O senzaţie de linişte, un sentiment de pace interioară şi încetinire a curgerii timpului. Ce ciudat, îşi aminti numele fetei, Shanti Ramya!”

Discursul celor doi, „El” și „Ea”, are loc în ținutul Soarelui-Răsare al Templului de Aur, aduși aici și lăsați de Pasărea Phoenix într-un zbor elegiac, pe firul  gândului călător. Este un discurs mixat lyric și epic, consistent reflexiv și dual, „El” și „Ea”, presărat de principii filosofice categoriale și de efuziunile adolescenței, caracteristici temperamentale și reflexive ale spiritelor celor doi nominali: „El” și „Ea”, exprimate de ambii „pe firul  gândului călător” comun, elegiac, de-a lungul întregii lor călotorii în vis. La intrarea în templu, amândoi „… simțiră pacea și albul liniștii, făcură câțiva pași în față și îngenunchiară, ținându-se de mână. Privind în ochii ei, se derula trecutul unei povești, povestea vieții lor. Știa că a mai fost aici, o recunoștea ca fiind sufletul-pereche, știa aceste locuri și viața prin care a mai trecut cândva”, (…), „… lacrimile îi inundară ochii, își revedea întreaga acea viață, totul, inclusiv despărțirea care le-a fost dat să fie, ruptura firului lor de teama lui în fața iubirii, de oscilația și neîncrederea lui.  La ieșirea lor din templu, care corespunde cu sfârșitul reveriei, al transei: „Cu lacrimi în ochi, Shanti Ramaya îl îmbrățișă strâns, îi mângâie chipul  și-l sărută, redându-i gustul tuturor primăverilor, acel dor nedeslușit după care tânjea.”, reamintindu-i de motivul  despărțirii anterioare și de siguranța reîntâlnirii conditionate: „Ea: – Ne vom reîntâlni, nu plânge, nu te-ntrista, hai, zâmbește, Chanchala Sarvaga! Știi că ți-am înțeles frica, te-am înțeles și iertat. Trebuie să te ierți, să fii liber! Singur va trebui să descoperi pașii pierduți. Ai repetat lecția prin atâtea vieți și-o vei tot repeta până o vei parcurge. Te voi aștepta, voi avea răbdare. Nu plânge, ne vom reîntâlni!”.

Abia, atunci, când el este asigurat de o nouă revenire în timp și de o nouă reîntâlnire cu fata din vis are loc coborârea în lumina sufletului comun, în duhul liniștii, motivul regăsirii și al ieșirii din vis, la realitate: „Tânărul trecu prin oglinda apei fântânii și, fără să-și dea seama, se trezi la masa de lucru, în camera lui”.

Pe această călătorie realizată de cei doi în mirific, prin timp, într-un cadru ontogenetic și cu origini temporal-ancestrale, scriitoarea reușește să o expună cu rafinament și să o redea în formule de dialog presărate cu metaforele genuine ale reîntâlnirii în templul din care cândva amândoi plecaseră, să o condenseze cu migală și succes într-un excurs aparținător celor doi, „El” și „Ea”, în acest fascinant dialog dual și reflexiv antinomic care se constituie principiu sentențial al unei instanțe competentă în abordarea și soluționarea întregii problematici existențiale, expusă imnic în cele cincisprezece elegii, și cuprinse în acest volum, într-un mixaj savuros de proză și poezie și care ne introduce, din aproape în aproape, cu onirismul și transa, conservate pe întreg parcursul acestei ficțiuni captivante, în real.

Dialogul dintre cei doi culisează constant în complexul transcendental al rațiunii din câmpul cunoașterii metafizice generalizate, fiecare având un discurs doct și metaforic, expus în cele cincisprezece elegii, fiecare dintre acestea, abordând ca temă principială, viața, adusă de efebi din vis, expusă și trăită de „El” și de „Ea”, într-o realitate obiectivată în mediul transei, de un determinism frecvent declarat.

Începutul călătoriei mirifice, prin vis și prin oglinda apei spre deschiderea porții stelare, spre o lume paralelă  nu ar fi avut loc dacă acest adolescent „El” nu ar fi fost abstras din cotidian și transferat în vis, în mediul de transă, condus de o parteneră „Ea” – pereche a vieții sale, a sufletului său neliniștit,  o fată interesată de destinul efebului pe întreg parcursul călătoriei elegiace, călătoria devenind comună prin timp, apariția acesteia fiind solemnă și excepțional relevată în textul: „Fata îi făcu un semn cu mâna, îl chemă încă o dată. Pâlpâiri de lumină irizau prin pletele ei, pe chipul ei frumos. I se părea cunoscută, nu-şi amintea cum şi de unde. O mai văzuse, era sigur, simţea asta intens, dar unde şi cum, căci totul părea un vis real, încă neînţeles.”

„Sunt gândurile unui  tânăr pierdut în propriu-i trecut imaginar, care-și regăsea o plimbare uitată pe străduțe magice, lângă o fată care, cândva, era sensul și esența lui.”(…) „În călătoria imaginară asistăm la trei ipostazieri ale cadrului, la trei timpi schimbători și materiali ale fetei din vis, percepuți de efebul în transă, de revenire din alt timp, cu schimbări care: „depind de intensitatea focului care poate purifica sau doar incendiază totul în scrum.”.

Sunt transfigurările lăuntricului fetei din vis pe care le recunoaște elegiac și le expune în ultimul capitol al poemului: Continue reading „Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din Vis” →