Iluzie

 

Nedefinită umbră, rece zvon

Ce treci prin verdele din pieptul meu

Și-ți lași amprenta, urmă înghețată

Acoperindu-mi rădăcinile de viață,

 

În urma ta-mi cad frunzele din suflet

Și îmi rămâne gol chipul de zâmbet

Stau salcie plângând la mal uscat

Tăceri cresc peste muguri scuturați.

 

Fantomă albă, copiindu-mi chipul

Te furișezi în trup și-mi ucizi timpul

Și dintr-o dată, păsările zboară

Din ramul meu și deja este seară

 

Și mă văd, singură pe malul unui râu

În așteptarea unui vas târziu

Ce mă va duce, zbatere flămândă

De timp și viață, pe-a uitării undă.

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

29 aprilie 2020

 

Crez

 

Cred în anotimpul ce renaște

Amintind de învieri din lut

Precum Domnul mântuirii noastre

Ne-a promis pe cruce răstignit.

 

Cred în primăveri și veri și toamne

Și în iernile din satul meu,

Leagăn pentru visele întrupate

În bătaia inimii spre cer.

 

În lumina zorilor și-n soare

Și-n albastrul cerului mai cred,

Ele-mi sunt icoanele spre care

Se îndreaptă ruga mea când cer

 

Libertatea aripii ce doare

Zborul când îi este întrerupt,

Ție Doamne îți îndrept chemare

Pentru-n vis aflat la început!

 

Mărturie îmi stau ca drept dovadă

În credința în care am crescut,

Crucile purtate peste haină

Dar și cele care m-au durut

 

Și pe care Doamne pentru tine

Le-am purtat așa cum am știut.

Iartă-mă de ți-am rămas datoare

Și-am stricat în mers din ce-ai zidit!

Cred în cheia ce deschide poarta

Spre cunoaștere și viitor

Spre a modela realitatea

Ramului rămas moștenitor.

 

Cred în curcubeul ce prin ploaie

Le zâmbește norilor și-n zori,

În apusul dăruind odihnă

Și în câmpul ce renaște în flori.

 

Cred în raiul înmugurind în inimi

Zâmbete, rodind îmbrățișări

Și într-un Iisus al mântuirii

Ce ne-a modelat din cruce scări!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

28 aprilie 2020

 

 

Cântec răgușit

 

Sunt un aed cu glasul răgușit

Umilă mă aplec pe coală-în stih,

Sunt ultima din tagma ce  încântă

În altar, muza ce îmi este sfântă.

 

Ca într-o liturghie mă închin

Cuvintelor născute din pelin

Și din dulceața versului renasc

În inimă poeme când se nasc.

 

În noapte se topește lumânarea,

În scrisul ilizibil, plâng chemarea

Ce nu mă lasă versul să-l închid

În colivia celor fără vis.

 

Mă doare acest cântec răgușit

Așa cum doare cuiul din Isus!

Îl port cu mine, cruce peste filă

Și îmi plâng cântecul rănit de hulă.

 

Sunt un aed cu glasul răgușit,

Mi-e mâna dor, privirea îmi este vis

Și-aș vrea pe liră strunele să pot,

vibrând să aprind emoția în toți!

 

Cărarea către muză-i presărată

Cu mărăcini ce-mi sângerează în talpă,

Mi-e glasul răgușit, inima strânsă

Și-între aezi, din toți, sunt cea din urmă!

 

În lanul meu cândva de-or înflorii

Din rana tălpilor maci sângeri,

Dacă vă plac, să-i puneți în fereastră,

De aedul răgușit să v-amintească!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

27 aprilie 2020

 

 

Cădere

 

Cad frunzele din șevalet

În palma timpului

Discret

 

Din zări cu ceață amestecate

Cad lacrimi reci

Întunecate

 

Din nopți se risipesc pe rând

Visuri ce ne-au văzut

Murind

 

În pieptul nostru încet se sting

Doruri ce s-au născut iubind

Și plâng

 

Din zborul rătăcit de vise

Promisiunile făcute

Cad rănite

 

Ne regăsim târziu și triști

Din cer în colivii închiși

Și obosiți

 

În geamul timpului se zbate

Viața visând la libertate

Și cade

 

Și amețiți de atâtea vise

Cădem și noi spre țărmuri  surde

De dorințe

 

Aripi de vânt din când în când

Mai răscolesc al vieții stins

Cuvânt

––––––––––-

Ileana VLĂDUȘEL

24 aprilie 2020

 

Câmpul cu joacă

 

Când nu adorm, în nopți cu luna plină,
În mine toate umbrele se adună
Și-n forme de balauri și de zâne
Mă cheamă în câmpul ce înflorește zile.

 

Păstrându-și veșnicia parfumată
Mă duc să mă mai joc cu ei odată
Și am impresia că timpul râde
Și-n florile cu zile se ascunde

 

Și-mi strigă în limba fiarelor pădurii
Să ascund copilăria de urâtul lumii.
Dar noaptea trece, timpul se strecoară
Copilăria se ascunde în seară

 

Și printre dunele întunecate
Încerc să o găsesc să-i fac cetate
Și să-i ridic de vreme metereze
În mine joaca să nu înceteze.

 

Trecutul freamătă un dor în mine
Și mă împinge să visez și mâine
Și-n noapte, sub o ploaie înstelată
Să stau pe locul unde crește joacă.

 

O să visez de atât de multe ori
Până o să găsesc câmpul cu flori
Unde copilăria ascunsă în joacă
M-așteaptă unde am pus-o să încolțească

 

Și unde focul ce mi-a ars privirea
A ars în pieptul meu nefericirea.
Un glas prin timp mă cheamă să găsesc
Grădina în care jocuri înfloresc…

————————

Ileana VLĂDUȘEL

În această cupă sângele cald
așteaptă buze care să-l bea
lacom și ars,
trupul acesta întins pe eșafod,
sacrificându-se,
zâmbește către norod.
Luați, mâncați,
acesta este darul meu
pentru mințile voastre!
Eu, Prometeu,
mă dăruiesc vouă să aprindeți foc
peste cenușa minții.
Dinspre norod
vin pietre aruncate la întâmplare
zdrobind darul.
Doar rar, o floare
Alinare…
Și totuși pe rug
încă se zbate trup de Isus
iubind,
sacrificiul paharului plin…

02.09.2019

 

 

Primăvară frântă

 

Corabie eșuată pe țărmuri pustii, primăvară,

Îți plâng diminețile cântecul lipsă din ram!

Cernite seri au înflorit în geam,

Gânduri ce acoperă visuri devenite povară.

 

În rochii negre florile se frâng,

Primăvara geme acoperind mugetul unui vânt

Molimă peste acest anotimp de speranță,

Cad muguri din ramuri rămase orfane de șansă.

 

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Ars poetica (poeme)” →

 

Risipă

 

Sunt prizoniera unui trup din lut însuflețit cu vis

pe care timpul mi-l frământă în gură avidă și flămândă

însă nu moartea mă înspăimântă ci-acest război și această pândă

a vieții pentru o izbândă cu clipele, sperând un bis.

 

Trăiești, te înmulțești și mori, acesta-i rostul, restul mori

de vânt ce macină orgolii, ne-au scris în pietre călători

prin lumea asta și în nisipul ce îl scutură de ape vântul

și totuși repetăm și gândul și gestul ce-a risipit timpul.

 

Iar timpul nestatornic ceas, astupă urmele de pas

din praful drumului parcurs lăsând din lume un somn și-un gând

născut în ultima secundă, aici stă veșnicia, în vânt

și-n cimitirul cu pământ din trupul omului nătâng!

 

În cimitirul plin cu vise am fost doar carne pentru tun

într-un război cu mori de vânt.

Aceasta-i viața, acesta-i drumul

iar timpul, un afet cu tunul lăsând din trupul nostru fum!

 

Și acest război purtat nu lasă, măcar un leș să povestească

Și de-ar lăsa cu ce folos, când din ambiție deșartă

În lupta pentru nemurire, timpul ce Azi ne e sortit

Îl folosim să adâncim mormântul în care stăm tribut.

 

Și timpul cere timp să treacă prin pusta adunată-n soartă

și prin tic tacuri de secunde se adună leșuri, umbre, umbre.

De unde știm c-au fost odată, visând la cer, bucăți de viață?

Din adierile de vând ce duc cât mai departe în timp povestea clipelor pierdute!

————————

Ileana VLĂDUȘEL

13 martie 2020

 

 

 

 

Când…

 

Când ploaia nu mai are cer să plângă

Și vântul ram de care să se atingă

Singurătatea bate în ferești

Închide ușa!

Aprinde lampa!

Crezi!

 

Când noaptea se strecoară întunecată

Precum o mlaștină ceața înhață

Și ultima fărâmă de lumină

Închide ochii

Și privește

În tine!

 

Când dincolo de orice îndoială

De zidul nopții, ultima escală

Se apropie cu pașii hotărâți

Ridică-te!

Fi pregătit

Să lupți!

 

Și chiar de pare a fi sortit pieirii

Tot ce ai fost, ce ești, tu nemuririi

Predă-i din tine ce e mai frumos,

Fi curajos!

Ridică-te!

Mai poți!

 

Treci peste puntea acoperind suspine

Cu pasul hotărât, astfel ca mâine

Călcând pe umbre ce nu te-au avut,

Să ști c-ai fost

În luptă

Neînfrânt!

 

11.03.2020

 

 

Câți dintre noi

 

Câți ne trec prin viață și ne-ating

Sufletul

Pe câți noi i-am atins

Cu zâmbetul

Câți oare

 

Ne caută în drumul lor

prin viață

Cu gândul sau cu inima

Povață

 

Să ne ceară sau poate să ne dea

Prin primăveri sau toamne rătăcind

Când timpului din noi

Îi oferim

De câte ori o clipă n-am rămas

Și am așteptat

Să ne întâlnim

Un ceas, o zi, o noapte sau o viață

Și câți n-au așteptat să îi atingă

O mână caldă peste partea stângă

Acolo unde inima

Ne cântă

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Poeme” →

Fără iubire

 

Fără iubire, zilele mă dor

Înmuguresc săruturi azi și mor

a doua zi în lipsa ei. Rămân

un trup rănit de timpul cel păgân,

 

O casă părăsită, fără frunze ram

Un mâine fără viitor

O să fiu mâine, când iubire n-am

Vor crește peste mine și din mine

Doar mărăcini, dacă nu am iubire

 

Fără iubire, visele se duc

Pe ram uscat, pustiul  cânt de cuc   în cuibul

Voi fi o primăvară fără flori

Și-o iarnă a veșniciei în ninsori

 

Fără iubire, sufletu-mi ruină

Va înmuguri în fir de mătrăgună

Voi fi cenușa unui foc neaprins

Fără iubire, nu voi ști că sunt!

 

Un zbor ciuntit de cer, val fără mare

Un curcubeu prin ploi, fără culoare,

Pe geana dimineții, lacrima sărată

A unei inimi ce-a încetat să bată

 

fără iubire cad cuvinte ciunte

din ghemul sentimentelor pierdute

tăceri înconjurate de reproș

înlănțuind  în piept doruri pe  rod

 

ascunse sub zăpezile de ieri

fără iubire

 

 

De plâns, plângem toți!

 

De plâns, plângem toți, draga mea!

Urlăm uneori

și ne izbim gândurile de zidurile ridicate în noi,

ne smulgem bucăți de suflet și le călcăm

și apoi

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Un trup rănit de timp (poeme)” →