Risipă
Sunt prizoniera unui trup din lut însuflețit cu vis
pe care timpul mi-l frământă în gură avidă și flămândă
însă nu moartea mă înspăimântă ci-acest război și această pândă
a vieții pentru o izbândă cu clipele, sperând un bis.
Trăiești, te înmulțești și mori, acesta-i rostul, restul mori
de vânt ce macină orgolii, ne-au scris în pietre călători
prin lumea asta și în nisipul ce îl scutură de ape vântul
și totuși repetăm și gândul și gestul ce-a risipit timpul.
Iar timpul nestatornic ceas, astupă urmele de pas
din praful drumului parcurs lăsând din lume un somn și-un gând
născut în ultima secundă, aici stă veșnicia, în vânt
și-n cimitirul cu pământ din trupul omului nătâng!
În cimitirul plin cu vise am fost doar carne pentru tun
într-un război cu mori de vânt.
Aceasta-i viața, acesta-i drumul
iar timpul, un afet cu tunul lăsând din trupul nostru fum!
Și acest război purtat nu lasă, măcar un leș să povestească
Și de-ar lăsa cu ce folos, când din ambiție deșartă
În lupta pentru nemurire, timpul ce Azi ne e sortit
Îl folosim să adâncim mormântul în care stăm tribut.
Și timpul cere timp să treacă prin pusta adunată-n soartă
și prin tic tacuri de secunde se adună leșuri, umbre, umbre.
De unde știm c-au fost odată, visând la cer, bucăți de viață?
Din adierile de vând ce duc cât mai departe în timp povestea clipelor pierdute!
————————
Ileana VLĂDUȘEL
13 martie 2020