Augustin OSTACE: HERTA TRISMEGISTAS

Am putea transfera, sau translata un zeu greco-egiptean, Hermes Trismegistos (Cel de trei ori mare, ca mesager al zeilor, atât din Olimp cât şi din Sfinxul piramidelor, cât şi din Panteonul roman), înspre o zeitate literară, cea de trei ori mare, Herta Trismegista, asumându-ne replica metaforică a literei de sine înseşi, în sine înseşi şi pentru sine înseşi!…

Să fie galonată Herta Müller o triplă zeiţă literară, scriitoricească şi poetică? O de trei ori zeitate, o trismegistas? O purtătoare sacră de Nobel, o NOBELISTIN?  DA! Iată argumentele, iată probele realităţii indiscutabile şi incontestabile!

În Germania, ea, Herta Müller, este pe lista romancierilor galonaţi de Nobel Prize, începând cu Theodor Mommsen (premiat în 1902), continuând cu Rudolf Eucken (premiat în 1908), cu Paul Heyse (premiat în 1910), cu Herhard Hauptmann (premiat în 1912), cu Thomas Mann (premiat în 1929), cu Heinrich Böll (premiat în 1972), cu Günter Grass (premiat în 1999), şi Herta Müller, premiată în 2009!

În România, daa, fiindcă ea, Herta Müller acolo s-a născut, la 17 August, 1953, la Nitzkydorf, în Banatul Germano-Românesc, sau Banatul Schwabo-Românesc, sau Banatul Germano-Miorithic, deci în satul de lângă Timişoara (din triada Unio Trio Nationum, de Timişoara – Temeshburg – Temeshvar), prin care numele însuşi este destin, adică, NOMEN EST OMEN!

Deci, Herta Müller, născuta în Nitzkydorf, adică satul lui Nitzky (numele uman ce dă meleagului numele său, adică humano-geografia locului natal, de nomen şi omen), deci ea, Herta Müller fiind o Germano-Româncă prin naştere, devenită mai târziu, o autoare, o scriitoare, o poetesă, o romancieră Româno-Germană, RUMÄNISCH-DEUTSCH SCHRIFTSTELLE-RIN (A se vedea BROCKHAUS VON A BIS Z, IN DREI BÄNDEN, BAND 2, SEITE 438!)

Prin apariţia pe Google Play Book a două cărţi despre Herta Müller, RETRANSLATIO HERTA MÜLLER şi REPLICATIO HERTA MÜLLER, se reproduce şi se regenerează un mit literar modern, atât naţional (România şi Germania), cât şi internaţional (Europa lumilor literare), cât şi mondial (Panteonul Literar al Nobeliştilor!)…

Cum Herta Müller împlineşte pe 17 August 2020, 67 de ani, să-i dorim o cât mai bogată sporire literară şi artistică, într-un apogeu prelungit de peste 10 ani, prin magia Nobelului din 2009…

Facem eforturi ca la începutul lunii viitoare să avem ONLINE pe Google Play, şi a treia carte despre Herta Müller, TRISMEGISTA HERTA MÜLLER!…

P.S.: Modestia face parte din valoare, dar, a anunţa că s-a ajuns la un record de 220 de cărţi publicate de autor ONLINE pe Google Play Book, nu cred că ar fi un infringement al modestiei (inclusiv cea de Romenglish)…

––––––––

Augustin OSTACE

Köln Nord, Germania

17 August 2020

Lasă un răspuns