Victor RONCEA: Eminescologii Nae Georgescu, Theodor Codreanu, Dan Dulciu și publiciștii Fabian Anton și Victor Roncea, Membri de Onoare ai Centrului Cultural Spiritual Văratec închinat lui Mihai Eminescu

În urmă cu o lună a avut loc la Centrul Cultural Spiritual Văratec ctitorit de distinsul român Dianu Sfrijan și aflat sub oblăduirea Sfintei Mănăstiri Văratec aniversarea de Un an sub semnul lui Eminescu.

“Pentru fireasca istorie a locului, iată-ne astăzi 28 iulie 2018, alături de distinși invitați, cunoscători și cercetători ai fenomenului Eminescu, la o primă manifestare închinată geniului poeziei românești, care și-a plimbat pașii și gândurile și pe la Varatic, pentru a semnala lumii academice existența acestui lăcaș de cultură și înnobilarea lui pe harta culturală a țării, așa cum se cuvine poetului nostru național”, a spus doamna Emilia Țuțuianu, scriitoare, redactor-șef al Revistei Melidonium, editor al Editurii Mușatinia și coordonatoarea Centrului, alături de Maica Stareță Iosefina Giosanu, în deschiderea Simpozionului.

Eminescu spunea că ,,Biserica a creat limba literară, a sfinţit-o, a ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat.” , așadar ridicarea Centrul în lumina Bisericii a venit de la sine. ,,Centrul Cultural Spiritual Văratic” a fost ridicat în imediata apropiere a Sfântei Mănăstiri și este o construcție elegantă, în spiritul locului. La demisol, descoperim Salonul Safta Brâncoveanu – un muzeu etnografic, care prezintă obiecte tradiționale din zonă; la parter se află un Salon literar – dedicat celor care au iubit Văratecul şi au creat aici, celor care şi-au purtat paşii şi şi-au plecat genunchii, în faţa icoanelor, personalităţi de prim rang ale lumii literare precum: Mihai Eminescu şi Veronica Micle, Emil Gârleanu, Ion Alexandru, Gheorghe Brătianu, Gala Galaction, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, IPS Bartolomeu Anania şi mulți alţii care au lăsat posterității mărturii literare, despre locuri, oameni şi întâmplări. Mansarda muzeului adăpostește Biblioteca Mihai Eminescu – unde cei dornici de studiu și lectură pot consulta un vast material de arhivă. Tot la mansardă este organizat un Salon de Artă, care poate prezenta expoziții de pictură, ne informa scriitoarea Mariana Gurza.

“În numele Colegiului Director al Asociației Centrul Cultural Spiritual Varatic, au fost invitați IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, profesorul Theodor Codreanu, profesorul Nicolae Georgescu, profesorul Dan Toma Dulciu, scriitoarea Veronica Balaj, poetul Petruş Andrei, scriitorul Gheorghe Simon, publicistul Anton Fabian şi jurnalistul Victor Roncea, care au acceptat să devină membri de onoare ai Centrului Cultural Spiritual Varatic, întru binele culturii și activităților viitoare ale acestui așezământ de cultură și spiritualitate.

Înainte de a începe conferința dedicată poetului Mihai Eminescu, s-au acordat Diploma de excelență și Medalia jubiliară membrilor onorifici. Distinșii invitați, prezenți la manifestarea de la Centrul Cultural Spiritual Varatic, sunt împătimiți eminescologi, trăiesc și simt eminescian”, a spus doamna Emilia Țuțuianu în deschiderea manifestării, care s-a bucurat și de prezența specială a Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

În cadrul conferinței s-au prezentat lucrările:

,,Creştinismul eminescian” – Prof. dr. Theodor Codreanu:

,,Varatec, locul de naștere al basmului fantastic românesc” – Prof. dr. Nae Georgescu

,,Mihai Eminescu Nevropatii atipice – Aspecte de patologie informațională” – Prof. dr. Dan Toma Dulciu

,,Eminescu la Timişoara” – Veronica Balaj

Evenimentul s-a încheiat cu lansarea de carte: ,,Maica Benedicta – Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga. Chipuri de lumină la mănăstirea Văratec – Convorbiri cu Fabian Anton” și vizionarea filmului documentar: “Maica Benedicta – Dependența de Cer”

“Despre Eminescu, Nicolae Iorga spunea: ,,Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită.” Născut pe acest pământ românesc, rupt cu grijă din raiul lui Dumnezeu, poetul nostru nepereche a cultivat și evocat în opera sa iubirea, natura, geniul, moartea, dragostea de țară și perfecțiunea absolută a spațiului cosmic, căruia i-a oferit un univers aparte. Eminescu a asociat spațiului cosmic doar omul de geniu, despre care spunea: ,,Cugetătorii gândesc spiritul lumii. Ei nu pot fi văzuți și înțeleși decât de cei care pot să urce o clipă până la dânșii.” O personalitate complexă care n-a putut fi egalată, o valoare universală, Mihai Eminescu rămâne păstorul dragostei eterne și cetate a creației sublime”, ne aduce aminte doamna Emilia Țuțuianu.

Nota mea, VR: Mulțumesc în mod deosebit Centrului Cultural Spiritual Văratic , doamnei Emilia Țuțuianu și Maicii Starețe Iosefina Giosanu, pentru medalia jubiliară și diploma aniversară conferite în anul Centenarului Marii Uniri împreună cu statutul cu totul special de Membru de Onoare al Centrului, alături de colegul Fabian Anton și mari nume ale eminescologiei, ca profesorii Nae Georgescu, Theodor Codreanu și Dan Dulciu. După cum am spus, este o imensă onoare! Vă mulțumesc și vă felicit pentru activitatea dusă alături de Sfânta Mănăstire Văratic, sub semnul lui Mihai Eminescu – Românul Absolut!

Voi reveni cu noi relatări și ecouri ale manifestării de suflet de la Văratec. Doamne, ajută!

Câteva fotografii de la eveniment:

Materialul integral, AICI:

Eminescologii Nae Georgescu, Theodor Codreanu, Dan Dulciu și publiciștii Fabian Anton și Victor Roncea, Membri de Onoare ai Centrului Cultural Spiritual Văratec închinat lui Mihai Eminescu

Veronica BALAJ: Pași printr-o ctitorie

De fapt, ar trebui să fi folosit pluralul și să spun, pași prin mai multe ctitorii, întrucât spațiul mirific al Văraticului asta cuprinde. Ar fi de… neignorat ambientul special susținut de misterul Pădurii de Argint numită astfel de poetul național, de dulcea, ocrotitoarea și împăciuitoarea atmosferă monahală. Ar mai fi clădirile mânăstirilor gravate cu sfințenie, adică puterea de-a învinge vremile dar, despre acestea s-a consemnat mult și pe măsura importanței lor, iar acum, a venit rândul să fie înscrisă în acest patrimoniu o altă ctitorie. Una nouă.

Termenul ctitorie sugerează desigur mai întâi, respect și plecăciune admirativă. De data aceasta, întrucât este vorba de o ctitorie contemporană, lucru care pare nepotrivit cu viața noastră în care auzim mai mult de… căpătuială, mă simt obligată a face câteva precizări, a vă invita la experimentarea unei stări de mirare. Nu tulburare, nu fior admirativ, nu imbold să mai facă și alții asemenea gesturi.

E vorba așadar de o ctitorie în cel mai exact sens. Centrul Cultural Spiritual Văratic, lăcaș care are la temelie un legământ de iubire. O puteți lua și ca pe-o omenească dorință de dăinuire în timp a sentimentelor de dragoste, putem accepta și nota romantică a motivului care a dus la startul acestei construcții. Aleasa sorții, căci, nu oricine are șansa de-a semna o ctitorie, ei bine, a fost doamna Emilia Țuțuianu, psiholog, poetă, editor și iubitoare de cultură. L-a cunoscut și i-a sugerat domnului Dinu Sfrijan, un român emigrat mai demult în Anglia, care dorea să lase în memoria iubitei sale soției, Sheila Margaret Richardson, întru neuitare, un semn dăinuitor, i-a propus deci, construirea unei locații cu scop cultural. Ba mai mult, un spațiu de perpetuă înnodare spirituală a vremilor. Ideea de rămânere în timp a fost punctul motivațional. Apoi, lucrurile s-au derulat din ce în ce mai acroșant. S-a ales ca locație Văraticul. Trebuiau aprobări, desigur. Proiectului i s-a alăturat cu tot sufletul şi dăruirea Maica Stareță Iosefina Giosanu susținută şi de Consiliul mânăstirii, astfel încât se întocmesc actele pentru construcție, în preajma locului unde fusese casa Veronicăi Micle. Menționând aceasta, am intrat deja în istoria culturală și spirituală a locului.

Fazele prin care trece ridicarea unei clădiri care trebuia să respecte linia tradițională, însemnele arhitecturale din zonă, ar putea fi încă o pagină scrisă cu litere de devotament din existența acestui lăcaș. Responsabilă pas cu pas cu împlinirea acestora fiind dna Emilia Țuțuianu, sub cuvânt de onoare față de finanțatorul Dianu Sfjrijan. Așa încât, în mai puțin de un an, în iulie 2017, clădirea este finalizată, interiorul de asemeni pregătit să-și primească oaspeții, oameni de cultură care vor susține activități specifice, precum a fost destinat dintru început.

La sărbătorirea unui an de la înființate, 28-29 iulie, 2018, Centrul Cultural Văratic a găzduitul un summum de întâmplări Sub semnul lui Mihai Eminescu. Intrarea în clădire nu va fi fără emoții, vă asigur. Aspectul elegant și totuși cu patina vremii, minuțiozitatea cu care s-au consonat lucrările cât și însemnele, încrustate în vitralii, (colorit și formă preluate din tradițiile locului), sunt de o perfecțiune exemplară. Admirația te ține într-o mirare continuă. Cum adică, azi?! Se poate așa ceva? Dintr-o donație?!! În numele culturii?! Un prim argument, este o pisanie scrisă pe o carte format mare, care te întâmpină pentru a ști de la bun început unde anume te afli: într-un loc binecuvântat de iubire… ,,cu intenția de a lumina, a așeza și a rostui vieții de obște, pentru a păstra identitatea și tradițiile culturale locale întru bucuria sufletului”. Dacă se-ntâmplă să bată chiar atunci clopotele mânăstirii, luați-o ca pe-o binecuvântare.

Zilele organizate sub egida numelui marelui poet care și-a purtat și el pașii pe aceste locuri, au fost organizate cu aceeași minuțiozitate. În primul rând, oaspeții, veniți de la București, Viena, Iași, Piatra Neamț, Timișoara, au avut prilejul să viziteze pe îndelete întregul complex înțesat de mărturii adăpostite în sălile clădirii. Expoziție de pictură, antreuri, birouri, fotolii, (în stilul vremilor apuse, dar foarte bine executate în zilele noastre), scrinuri, sfeșnice din argint, dăruite de regretatul colecționar ieșean, Dumitru Grumăzescu, sala cu obiecte care au aparținut Saftei Brâncoveanu, (născută la anul 1776, ca fiică a lui Teodor Balș). Și ea este considerată un alt ctitor din Văratec, întrucât a donat pământul pe care-a fost construită prima mânăstire din acest perimetru monahal. Covor de epocă donat tot de către ea, o ladă tradițională și apoi… intrând în Salonul Literar, te întâmpină statuia poetului Mihai Eminescu, în bronz, cu o carte sub braț. Lucrare semnată de sculptorul Lucian Tudorache, din Piatra Neamţ. O altă lucrare, tot din bronz, la fel de impozantă şi misterioasă este bustul Sheila Sfrijan, din salonul cu același nume, amenajat la parterul muzeului şi dedicat soţiei ctitorului Dianu Sfrijan.

Oriunde pășești nu contenești a te minuna, pui întrebări, rămâi perplex de admirație și… taci. Doamna Emilia Țuțuianu, delicat, fără emfază și laudă, secondată de domnul Dorin Dospinescu, o persoană foarte discretă, elegantă în atitudine și foarte implicat, abia dacă deconspiră că ea, doamna, poeta menționată mai sus, a fost și coordonatoarea directă a constructorilor, găsindu-și timp și pentru a face rost de donațiile expuse, obținând înscrisuri, cărți rare de patrimoniu. Strădania sa de om al bibliotecii, iubitor de cultură și scrieri, este o parte din ctitorie. Maica stareță Iosefina, mereu amabilă şi zâmbitoare, aș spune că e prezentă în mai multe locuri în același timp pentru ca totul să fie perfect.

În fine, a sosit ora, ziua evenimentului. Sâmbătă, 28 iulie a anului 2018. Să spun drept, nu mă așteptam să fie atât de multă lume în Biblioteca Mihai Eminescu de la etaj. Au fost necesare scaune aduse în plus. O sală peste care plutea fără voia noastră, un aer de misterioasă legătură cu alte vremi.

Cuvântul de deschidere al Emiliei Țuțuianu și al Maicii Starețe Iosefina Giosanu, ne confirmă din start că nu am bătut atâta cale fără a avea parte de merituoase alte surprize intelectuale. Prima confirmare vine de la eminescologul Teodor Codreanu. Echilibrat, fără patimă, susține o nouă teorie, perfect plauzibilă, Eminescu, incorect politic, care-i de fapt și titlul tomului pe care îl prezintă și pe care îl va dona Centrului unde ne aflăm. Teoria domniei sale este foarte modernă, apropos de actuala senzație făcută de, political correct, dinspre americani venind întreaga țesătură de păreri și argumente. Cartea merită să circule, specialiștii pot face încă multe congrese dezbătând opera poetului, publicistului, prozatorului, jurnalistului politic Mihai Eminescu. Vor avea multe de aflat.

Vine la rampă, mult așteptatul, cunoscutul cercetător al operei eminesciene din manuscrise, domnul Nicolae Georgescu. În privim cu toții ca pe un colos intelectual deși, nu vrea să fie în primă atenție, e de ajuns să deschidă discuția, să aducă un argument și… ne-a făcut admiratorii domniei sale. A adus în dar instituției organizatoare, câteva dintre volumele care poartă semnătura sa. Ne uităm cu jind la ele. Ne reține atenția titlul, Cu Veronica prin infern. Celelalte tomuri sunt doar o parte din numărul celor scrise de domnia sa, o viață întreagă după cercetări îndelungi a cernelii, a sensurilor, a grafiei, și literelor care alcătuiesc scrisul eminescian, după cum bine știm cu toții. Distinsa sa soție, dna Doina Rizea, literat de marcă de asemeni, ne va încânta și ea cu detalii din lumea scrisului completând volubilă, imaginea unor intelectuali de clasă înaltă. Oaspeții din sală, aflu că sunt poeți din zonă dar și unii veniți de la Vaslui, profesori universitari din Iași, cu toții sunt marcați de o sfioasă încântare intelectuală. Vizibilă.

Continue reading „Veronica BALAJ: Pași printr-o ctitorie” →

Emilia ȚUȚUIANU: Profesorul

L-am cunoscut la Văratic… Aplecat deasupra unei măsuţe, învăluit de aburii cafelei, cu o mână sprijinindu-şi fruntea şi cu cealaltă scriind de zor, grăbit, pentru a întâmpina timpul la locul sortit şi stabilit dinainte…Cu toate vrăjmăşiile din jurul său el zâmbea cald şi îngăduitor. Te izbeau ochii săi adânci cu care dorea parcă să spargă orizontul hipemetropiei sociale şi spirituale, tonul blajin -stăpânit de o mândrie îngăduitoare- închidea nemulţumirile şi le strivea pe ascuns cu o putere neobişnuită pentru venerabila sa vârstă.

Realitatea, îmbrăcată în haina dură a adevărului era uneori prea strâmtă, prea mică, pentru cei cu sufletul închistat, fără iubire. Invidiat de unii, iubit de alţii, el s-a refugiat la Văratic pentru a scrie istoria arhitecturii monahale…Îndrăznind să facă un act de dreptate a fost trimis în exil, contestându-i realitatea…

Oare, nu orice om îşi doreşte să fie judecat după opera sa şi oare nu opera este Omul?!

Dar, gândurile profesorului Ulea, ideile sale împărtăşite, dăltuiau în spaţiile interioare în care îşi făcuse leagăn înţelepciunea şi credinţa în acele valori, ce nu mai au nevoie de clemenţe unor privilegii, ci ele pot rămâne mereu vii- într-un dialog cu cele care vor urma, dacă nu se va aduce atingere identităţii lor…

Dorind să păstreze această identitate ca pe un adevăr istoric, şi poate nu pentru reducerea acelui act de complexitate şi mobilitate din cultura Agapiei la o simplă reprezentare, el a trăit o lungă perioadă de confruntare şi tulburare spirituală, liber exprimată sau uneori îmbrăcată în forma unei rezistenţe în care, pe de o parte unii susţineau modernizarea -abuzând de libertatea de a decide- şi de cealaltă parte, unde se situa şi profesorul Ulea, avertiza asupra complexităţii unor valori istorice, asupra păstrării unui tezaur cultural ce trebuie înţeles ca o globalitate şi ca semn al personalităţilor care au dat vitalitate epocii contemporane lor.

Dorind să nu piardă pariul cu sine însuşi, el s-a refugiat în cele din urmă la Văratic, pentru a-şi continua munca de o viaţă. Faptul că a îndrăznit să invoce veşnicia monumentelor, şi acel Adevăr legat de realitatea culturii, i-a adus exilarea…Acest om deosebit, avea o mare putere de a înţelege faptele, şi o răbdare de fier care l-a ajutat nu de puţine ori, să îndepărteze pidosnicia evenimentelor, printr-o rectitudine comprehensivă uimitoare.

Exista în el harul de fi prieten şi o disponibilitate, care îi făcea pe toţi cei din jurul său să înţeleagă generozitatea şi frumuseţea sufletului său…Iubind persuasiunea, logica interioară şi idiosincratică, el sfârşea nu de puţine ori în incertitudine şi mirare.. Fire meditativă, adoptând o conduită ce forma etica elegantă a unei inteligenţe superioare, el îşi dăruia întreaga fiinţă celor din jurul său…În fiecare dimineaţă profesorul se arăta în cerdacul casei maicii Ripsimia…

Era august! Anotimpul când natura se împodobea cu întreaga-i măreţie şi nu-şi cruţa nici o osteneală pentru a fi superbă…Potirul harului divin se revărsa deasupra Văratecului scăldând-o într-o caldă lumină argintie…În fiecare dimineaţă, profesorul obişnuia să coboare treptele casei şi lăsând în urmă scârţâitul portiţei străbătea sprinten, străduţele dosnice, mărginite de ostreţe, în spatele cărora se auzeau şoaptele tainice ale măicuţelor…După fiecare plimbare matinală se întorcea în camera sa şi scria de zor până seara târziu..Gazda noastră era o femeie cu faţa blândă, cu ochi smeriţi şi calzi, care nu de puţine ori ne invita jos, în grădinuţa ei, pentru a ne vorbi de viaţa minunatelor ei flori..

Într-o seară am coborât împreună cu gazda mea în grădinuţă… Trăiam sentimentul că sunt într-un ţinut de poveste şi bucuria zilelor din urmă, răsăreau timid din ascunzişurile sufletului meu… În seara aceea a coborât şi profesorul, purtând în mână un mănunchi de crengi de şovârf, culese în obişnuita sa plimbare.

Cu glas blând a început să ne explice efectele benefice ale acelor flori… Priveam cât de vioi discuta şi explica şi căutam să înţeleg de unde avea atâta putere, atâta suflet…!? Parcă ghicindu-mi gândurile, m-a privit o clipă sfredelitor şi mi-a spus:

– Neîmplinirea rămâne o mutilare grea, ea ampută vitalitatea unei fiinţe şi nu foloseşte decât doar celor care o generează …Îndărătnicia, orbirea voită a oamenilor, minimalizează acest rău şi ei nu vor recunoaşte vreodată cât de mult greşesc…Aici însă se poate lăsa totul în urmă şi se poate uita…Dumnezeu a lăsat acest mic leagăn al liniştii şi împăcării pentru a cunoaşte pacea…Când eşti trist, trebuie să ai puterea de a merge în tine însuţi, ca să vezi cât de adânc este locul în care ţi se scurge viaţa şi atunci vei putea înţelege mai uşor taina durerii…

Ce se mai putea spune? …O lume, în care sentimentele erau doar banale afaceri cu amestec de lăcomie şi vanitate, nu putea arunca totul în beznă…trebuia să aibă şi un punct luminos. Trecând prin experienţele periculoase ale întunericului ajungi la acel punct care-ţi dă puterea, să retrăieşti în chip miraculos izvorul fericirii desfătătoare ce nu poate fi nimicit…nu poate fi ignorat.

Întunericul acelei seri mi-a picurat din ulciorul strălucitor al nopţii o lumină care mi-a umplut sufletul de bucurie..A doua zi începeam periplul meu matinal prin Văratic…Fiecare colţ era un miracol, fiecare floare era un mister, de care mă bucuram şi o sădeam în suflet pentru a-mi da putere pentru anii ce vor veni.

Străbăteam străduţele întortocheate, trecând de bisericuţa Sf.Ioan, urcam spre colinele din spatele mănăstirii, desprinse parcă dintr-un empireu regal..O punte îngustă unea cele două coline din spatele mănăstirii. Păşind pe ea aveam sentimentul că înaintez pe un trecut devenit prezent…Îl vedeam pe profesor sfidând primejdia, furându-i naturii puterea de a rămâne drept în faţa micimii sufleteşti a unor oameni şi a duce mai departe lupta pentru adevăr. Imaginea sa proiectată între umbrele brazilor părea un monument pe care pădurea îl zămislise spre a nu fi uitat..

Sus pe colină se ridica un conac alb, izolat de restul lumii…În jurul lui o viţă sălbatecă, neagră, se căţăra, ca nişte pete întunecate. alcătuind frontonul acelei aşezări.

Priveam Văratecul de pe colină şi îmi umpleam sufletul cu imaginea lui divină, apoi coboram la vale, pe cursul apei, mângâind trunchiurile plantonului care se înălţa ca nişte braţe albe uriaşe, încărcate cu frunze aurii.

Simţeam cum gândurile îmi deveneau fluide, uşoare ca aerul, capabile să primească binecuvântarea acelor locuri.

Atunci m-am gândit că Profesorul este Omul care dialoga cu Văratecul aşa cum dialoghează lumina cu începutului zămislitor de viaţă…

–––––––––––-

Emilia ȚUȚUIANU

Roman

20 iulie, 2018

Mariana GURZA: Emiliei Țuțuianu la ceas aniversar

cunună de biruință

(Cu drag, Emiliei Țuțuianu)

Nostalgii târzii

prin timpul istovitor

când mărgelele vremii

se deșiră necontrolat

într-o poiană a vieții

unde harfele cântă

și îngerii într-o litanie

împletesc din busuioc sfințit

cunună de biruință.

Izbânda luminată de cer,

aduce prinos

nevăzut,

nerecunoscut,

dar tămăduitor.

Tu, ai rămas aceeași;

o floare de mac

într-un lan mănos

spre bucuria celor dragi,

intangibilă și puternică…

Ai urcat munții,

ai schimbat albia râului

și ți-ai pregătit drumul

spre mântuire…

pentru tine, femeie – floare !

Ne întrebăm uneori ce este prietenia

când înșelați de vremurile tulburi

în necunoscute labirinturi

rătăcim tăcuți învățând smerenia.

Azi nu știu ce aș mai putea spune

când ani la rând sperat-am în iubire

liane ne-au înfășurat în amăgire

și pe frunte ne-au pus cunune.

Am lăcrimat cu neputințe

în ceasurile de veghe ale nopții

urcând smerite scările sorții

prin lungi mătănii și credințe.

La zi mare, cunună vreau să-ți fac

să-ți împodobesc chipul cu lumină

s-alung tristețea, și dorul ce alină,

să-l pot aduce azi în prag…

Florile azi să te împresoare

îngerii lin, în casă să coboare

pentru tine, femeie – floare !

———————————

Mariana Gurza

Timișoara

12 iulie, 2018

***

Emilia Țuțuianu[1] (n. 12 iulie 1961, Râșca, Suceava) este psiholog, editoare, publicistă şi poetă din Roman.

Biografie: A studiat la Liceul Roman Vodă din Roman și ulterior la Facultatea de filozofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași secția: Relații Publice, Comunicare Socială și Asistență Socială, specializarea socio-psihopedagogie.
La îndemnul criticului literar Ion Rotaru publică poezie: volumul Flori de măr, în anul 2002.
Clipele petrecute la Văratec și Agapia, prietenia cu Maica Benedicta și Sorin Ullea (cercetător în cadrul Institutului de Istoria Artei al Academiei Române) i-au marcat destinul literar.
În anul 2002 înființează prima editură laică[2] din Roman, Editura Mușatinia[3], la sugestia poetului Daniel Corbu, cu ocazia lansării volumului de versuri Flori de măr.
În anul 2004 îi apare al doilea volum de versuri, În amurg, Editura Timpul, Iaşi.
Din 2007 este vicepreședinte fondator[4] al Societății Culturale George Radu Melidon din Roman, fondatoare și redactor șef a revistei literare,Melidonium[5] (prima revistă culturală a Romanului) și a revistei online Melidonium[6].
În perioada 2015-2017 a inițiat, proiectat și coordonat realizarea proiectului Centrului Cultural Spiritual de la Varatic.

Ca editor a ințiat colecțiile:
• Harisma – transcrierea operei lui Melchisedec Ștefănescu – Chronica Romanului şi a Episcopiei de Roman; Încheierea cronologiei picturii moldovenești, sec. XV-XVI cu datarea ansamblurilor de la Părhăuți și Arbure; Acatistul îngerului păzitor
• Harpha – Mileniul trei pe portativ: Ontifonismul, Olnifonismul, Omnifonismul.
A inițiat revista Constelații, revistă a Spitalului de psihiatrie Sf. Nicolae din Gâdinți, prima revistă de socio-psiho-terapie după anul 1989, din județul Neamț. Colaborare la reviste de cultură: Moldova literară, Antiteze, Singur, Cuvântul liber, Asachi, Dor de Dor, Vatra Veche, Conta, Pagini românești[8] din Noua Zeelandă, Tribuna noastră (Canada), Gândacul de Colorado, Observatorul-Toronto.
Prezentă în diverse antologii de poezie din țară și străinătate, precum și în reviste literare din: Canada[9], Noua Zeelandă[10], Statele Unite[11].

Directoare a Editurii Mușatinia,
Redactor șef revista Melidonium,
Redactor la revista Dor de dor[7] din Călărași.
Membră colaboratoare a ASLRQ, Canada
Membră a Ligii Scriitorilor din România, filiala Iaşi
Membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova (din 2016)
Colegiul director Asociația Centrul Cultural Spiritual Varatic

Activitate publicistică

Volume publicate:

• Flori de măr, Ed. Princeps, Iași 2002, editor Daniel Corbu
• În amurg, Ed. Timpul, Iași 2004, editor Marius Chelaru
• Pentru tine, când vei veni, Ed. Singur, 2017
în colaborare
• Pictorul Constantin Bârjoveanu, Ed. Mușatinia, 2003, coautor Profira Bârjoveanu,
• Cordun monografie, Editura Mușatinia, 2013,
• Zboruri întrerupte, Ed. Mușatinia, 2008, coautor Emil Bucureșteanu

Interviuri

• Convorbiri cu scriitorul Ștefan Dumitrescu, Editura Singur, 2016
• Azi… pentru mâine, dialoguri, Ed. Eikon, 2017

coordonator

• Ben Todică, ambasador onorific al românismului în lume, Editura Mușatinia, 2013,
• Monografia Cordun, Ed. Muşatinia 2013
• Apropieri Mariana Gurza – pelerinaj prin idee, gând și suflet, Ed. Mușatinia, 2017
• Adrian Erbiceanu un bijutier al gândului profund, Ed. Mușatinia, 2017
• Irimescu – Demiurgul de tăceri /Irimescu a demiurge of silence, Gh.A.M. Ciobanu, Ed. Muşatinia, 2015
• Veronica Balaj – Coordonate critice – activitate literară – referinţe critice – note biografice, Ed. Mușatinia, Roman, 2015

prefațator

• Prefaţa volumului Identităţi artistice la Roman – revista Moldova literară nr. 14. iunie 2014
• Traian Vasilcău, un ,,Sfeşnic în rugăciune!”, prefaţă la volumul ,,Şfeşnic în rugăciune” de Traian Vasilcău; Melidonium, 2014
• Postfața volumului Fenomenul artistic romașcan – Minodora Ursachi, Ed. Mușatinia, 2016,
• Curcubeu într-o peniţă, Mădălina Gavrilă, Ed. Muşatinia 2003
• Pegasul dă cu copita, Constantin Bârjoveanu, Ed. Muşatinia 2003
• Zboruri întrerupte – Poeta Viviana Michiu, Ed. Muşatinia 2008
• Cartea cu vise, Gheorghe Stoica, Ed. Muşatinia 2013
• Identităţi artistice la Roman, Minodora Ursachi, Muşatinia 2013
• Monografia Cordun, Ed. Muşatinia 2013
• Eliberarea de Anteu, Constantin Enianu, Muşatinia 2014
• Postume vii, Boris David, Ed. Muşatinia, 2014
• La poarta sufletului tău, Marin Toma, Ed. Muşatinia 2014
• Primăvara sunetelor, Boris David, Ed. Muşatinia 2015
• Muzeul din școala noastră – atelier de creație și educație, Otilia Mircea, Muşatinia 2016
• Apropieri : Mariana Gurza – pelerinaj prin idee, gând şi suflet, Ed. Muşatinia, 2017

interviuri:
• Dialog cu psihologul Emilia Ţuţuianu – interviu cu scriitoarea Veronica Balaj
• interviu la Radio Timişoara
• interviu cu scriitoarea Veronica Balaj, revista Conta nr 15-16/2014 pag. 173, Melidonium
• interviu cu scriitorul Boris David
• interviu – Vavila Popovici între ,,ultima piruetă” şi ,,nopţi albe”
• ,,Voi lua cu mine noaptea” – interviu cu poetul Dimitrie Grama
• Interviu cu prof. univ. dr. Tiberiu Tudor

articole:

• Aplicabilitatea gândirii filosofice a lui Vasile Conta, 1988
• Dimensiuni ale muzeografului creator. Penel, culoare și lumină pentru eternitate – Din istoria orașului Roman 616 ani, Ed. Papirus Media, București, martie 2008
• Filosoful Tudor Ghideanu, revista Asachi, nr.11/2010, p.10,
• Tudor Ghideanu – Un adevărat patriarh al culturii româneşti – Din istoria oraşului Roman, martie 2010
• Acasă, revista Dor de Dor, Călărași, iulie, 2011, p. 17,18, pag. 16-17-18
• Acasă, Centrul De Excelență în Promovarea Creativității Românești, Itaca-Dublin, 26 noiembrie 2012
• Poezie – revista Dor de Dor nr. 66 2012 pag. 31
• Gheorghe Stoica – poesis, penel și culoare, revista Studia Romanesia, Roman, martie 2014, p. 135,
• Poeta Viviana Michiu, revista Roman Mușat, martie 2009,
• O sută de ani de rostire filosofică românescă – Melidonium, 2009, pag. 30
• Zboruri întrerupte – Melidonium I, 2009, pag. 31,
• Un pictor de neuitat – Melidonium II, 2009, pag. 25
• O lume eterogenă.. sub microscop – Melidonium 2011, pag. 12
• O poetă romașcană – Melidonium 2011, pag. 41
• Portrete printre rame – Melidonium 2011, pag. 40
• PS Ioachim Băcăuanul, Cel mai important imnograf al sfinților români – Melidonium 2013, pag. 60,
• O legendă vie a culturii romașcane: Gheorghe A.M. Ciobanu; apărut în Melidonium, revista Conta pg. 277, 2015

Distincții

• Premiul Culturii romașcane[12], 2006;
• Medalia de argint a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului[12], 2008;
• Diploma de excelență a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului[12], 2009;
• Locul II, reportaj literar la Concursul de poezie, proză, teatru, secțiune Dor de Dor Ipotești reportaj literar[13] 2011;
• Locul I, proză la Concursul de poezie, proză, teatru Dor de Dor Ipotești, secțiune proză[14]2012;
• Diploma de excelență[15] – Pentru implicarea și sprijinirea actului cultural– oferită de Asociația pentru dezvoltarea și sprijinirea spiritului rural Călărași, condusă de scriitorul Marin Toma
• Diploma de excelenţă – Pentru implicarea şi promovarea culturii în mediul rural – oferită de Primăria Cordun, Neamţ.
• Diploma de excelenţă din partea Fundaţiei pentru cultură şi învăţământ Ioan Slavici din Timişoara 2014
• Diploma la Gala excelenţei liberale Miclăuşeni mai 2015
• Diploma din partea Asociaţiei Cetatea Nouă
• Premiul pentru revista Melidonium la Gala Culturii Nemţene Superlativele culturale ale anului 2015
• Diplomă de excelență din partea Ligii scriitorilor Filiala Iași
• Crucea Sfântului ierarh Dosoftei, pentru inițierea, proiectarea și coordonarea construirii Centrului Cultural Spiritual Varatic, 29 iulie 2017
• Diploma de merit, Primăria comunei Agapia, în semn de recunoaștere a inițiativei remarcabile de creare a Centrului Cultural Spiritual Varatic, 29 iulie 2017

Prezentă în antologii:

• Ion Rotaru – O istorie a literaturii române, de la origini până în prezent, Ed. Dacoromână, 2009, pag. 915-916
• Tudor Ghideanu – Ut pictura poesis, Ed. Princips Edit, 2002, p. 5-10,
• Conferința Națională de Antropologie Urbană, coordonator Adrian Majuru, ediția a II-a, Roman, octombrie 2010, p. 261
• Mihai Andone Delahomiceni – Pagini din Istoria Romanului, Ed. Grafit, Bacău, 2007 , pag. 471
• Laurian Ante – O antologie a literaturii nemțene, Ed. Mușatinia, Roman, 2006, pag. 273-280,
• Emil Bucureșteanu – Poeți nemțeni, Ed. Timpul Iași, 2008, pag. 87-97,
• Virgil Răzesu – Scriitori din Neamț, Ed. Răzeșu, Piatra Neamț, 2012, pag. 307-311,
• Marin Toma – Antologia Dor de Dor, Ed. Mușatinia, Roman, 2011, pag. 192-203 și pag.379-386,
• Marin Toma – Antologia Dor de Dor 2012, Ed. Mușatinia, Roman, 2012, pag. 399-403, 210-225, 3-6 ,
• Constantin Toni Dârțu – Personalități române și faptele lor, 1950-2010, vol. XLIX, Ed. Studis, Iași, 2012 pag. 377-407, 2012,
• Constantin Toni Dârțu – Personalități române și faptele lor, 1950–2000, Ed. StudIS, Iași, 2011, pag. 490.
• Gheorghe A. M. Ciobanu – Portrete printre rame, Ed. Mușatinia, 2012, pag. 60,
• Constantin Tomșa – Note de lector, 2012
• Constantin Tomșa – Împătimit de lectură, Ed. Crigarux, Piatra Neamț, 2006,
• Constantin Tomșa – Împătimit de lectură: Cărți și autori, Ed. Conta, Piatra Neamț, 2008, pag 55,
• Constantin Tomșa – Contemporani cu ei, Ed. Timpul Iași, 2009, p. 48,54,
• Gheorghe A. M. Ciobanu – Scrieri, Litera, Ed. Știința și Tehnica, București, 2004, , pag 170-172 – Un paradis, cu mărul doar în floare
• Dana Vega, Maria Vartolaș – Biblioteca Municipală George Radu Melidon, Roman (1885-2005), Ed. Mușatinia, p. 53,66,94,107
• Marius Neculai, Mihaela Tihon – Personalități romașcane, Ed. Serafica, 2013, pag.157-158,
• Tomşa Constantin – Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ – de la copişti la suprarealişti, sec. al XV-lea – 2012, Ed. Cetatea Doamnei şi Ed. Crigarux, Piatra Neamţ, 2014,
• Tomşa Constantin – Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ, Ed. Cetatea Doamnei şi Ed. Crigarux, Piatra Neamţ, 2014.
• Antologia ASLRQ 2015 – Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Canada
• Minodora Ursachi – Fenomenul artistic romașcan, Ed. Mușatinia 2016
• Antologie Ascior 2017 Literatură, coordonator Ioan Nicolae Mușat Ed. Teocora 2018

Bibliografie

în periodice:
• Ziarul de Roman, 5 aprilie 2003 – Lansare de carte pentru copii, la Biblioteca Roman, (articol de C. Zanocea)
• Ziarul Monitorul, 30 iulie 2005 – Editura Mușatinia la aniversare, (articol de Lia Popa)
• ziarul Evenimentul regional al Moldovei, 5 aprilie 2007 – Misiunea de editor…, dialog cu directorul editurii Mușatinia din Roman, (Lia Popa) ISSN 12209295.
• Ziarul de Roman, 13 mai 2002 – Flori de măr pentru romașcani, (articol de Flora Ordean)
• Ziarul de Roman, 20 mai 2002 – Un paradis cu Mărul în floare (cronică literară),(autor Gh. A.M. Ciobanu)
• Ziarul de Roman, 13 august 2004 – La început a fost… visarea (cronică literară), (de Gh. .M. Ciobanu)
• ziarul Monitorul, 30 aprilie 2004 – Volum de poezie, lansat la Biblioteca Municipală Roman: În amurg, poeta romașcană Emilia Țuțuianu, (A. Opriș)
• ziarul Monitorul de Neamț și Roman, 15 iunie 2011 – Emilia Țuțuianu premiată la Botoșani, (articol de L. Buga)
• ziarul Cuvântul – Târgu Mureș: Dialoguri cu Emilia Țuțuianu un om cu suflet și minte pentru cultura mileniului 3 românesc, 18 iulie, 2013, ISSN 12214310
• revista Vatra Veche, nr.3(51), martie 2013 – Poeta Emilia Țuțuianu, p. 80, ISSN 20660952
• revista Art – Emis, 8 iulie 2012 – În amurg, (Tudor Ghideanu), ISSN, ISSN-L 2247- 4374
• revista Dor de Dor, Călărași, iulie, 2011: Emilia Țuțuianu – 50 de ani, p. 17,18, ISSN 118414842
• Ziarul de Roman- Gh.A.M. Ciobanu – Primii fiori ai mei, la Muşatinia, mai 2014
• Ziarul de Roman- Gh.A.M. Ciobanu – Nou Ave, Editurii Muşatinia, iunie 2014
• Suceava News
• Lăcașuri ortodoxe
• Ziarul de Roman iulie 2017
• Ziarul de Roman- Proiect al editorului romașcan Emilia Țuțuianu, iulie 2017
• În Roman – Emilia Țuțuianu, decorată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Note

1. Calendar (12-18 iulie) 2013, 11 iulie 2013, ziarul Ceahlăul
2. Editură cu un calculator și o mână de oameni – un proiect ambițios promovat de psiholog Emilia Țuțuianu, Ziarul de Roman, 2 mai 2006 (articol de Ana-Maria Postelnicu),, pentru ca zestrea de cultură de ieri și de azi a oamenilor de cultură nemțeni să nu se piardă, cu ajutorul unui calculator, o romașcană – Emilia Țuțuianu, a înființat prima editură laică, Editura Mușatinia, îmbinând profesia de psiholog cu cea de editor” Ana-Maria Postelnicu
3. Editura Mușatinia a împlinit 10 ani, Ana-Maria Postelnicu, 23 octombrie 2012, Ziarul de Roman
4. Conform deciziei nr. 69360/3.02.2009 eliberată de Ministerul Justitiei–Serviciul Relații Publice și Cooperare cu ONG; personalitate juridică, Judecătoria Roman
5. Editura Mușatinia a împlinit 10 ani – fondatoarea Editurii Mușatinia se poate lăuda cu 101 apariții editoriale * ea este și editor al revistei Melidonium, singura revistă de cultură din Roman, Ziarul de Roman, 23 octombrie 2013 (de A. Postelnicu)
6. La mulți ani, Melidonium, pe altarul culturii!, Cristiana Bortaș, 20 noiembrie 2013, Ziarul de Roman
7. redactor, la revista Dor de dor (la pag. 31)
8. Emilia Țuțuianu, Parfumul anilor ce-au fost, Pagini Românești din Noua Zeelandă, nr. 86, august 2012 – ISSN 11744847, p. 8
9. Poezia Emiliei Țuțuianu, între teluric și astral, Observatorul, Toronto, 7 noiembrie 2013
10. revista Pagini românești din Noua Zeelandă
11. Gandacul de Colorado
12. Melidonium
13. Rezultate concurs Dor de Dor 2011
14. Rezultate concurs Dor de Dor 2012
15. Hotărârea nr. 12 de Consiliu Local Dor Mărunt, județul Călărași, din 15 august 2013, prin care Asociația pentru dezvoltarea și promovarea spiritului rural premiază cu Diploma de excelență ,,Dropia de aur,” pentru implicarea și sprijinirea actului cultural național, pe Emilia Țuțuianu

Aprecieri

„Emilia Țuțuianu este o neoromantică. Poeta caută mereu pretexte de dor și își făurește din iubire un ideal, o forța tutelară. De aici, acea poezie ce îi păstrează puritatea romantică, simțirea neviclenită. Pe de altă parte, creația poetei Emilia Țuțuianu, dezvăluie acea neliniște specifică Eului său în fața realului ce-i atacă ființa-i înclinată spre visare”. (Daniel Corbu– referințe critice)

„Apreciez mult de tot delicateța, inefabilul și suavul lirism, nu neapărat în descendența Dumitru Anghel ori Șt. O. Iosif ci într-un chip cu totul original, absolut personal… Îi profetizez o mare, strălucită carieră de prozatoare… lirică.” (Ion Rotaru – ,,O istorie a literaturii române de la origini până în prezent”).

„Constant edificată, mereu înălțată și risipită, răbdător expusă dualității tainice dintre suferință-așteptare și iubire-speranță, poezia Emiliei Țuțuianu aflată în maturare perpetua, promite zboruri spre alte și alte înălțimi, care îi certifică talentul, prin fidelitatea crezului și felurimea plasticizantă a imaginii”. (Tudor Ghideanu – ,,Ut pictura poesis”)

EmiliaŢuţuianu – Un nume ce reprezintă o fiinţă planetară deosebită..: „Dacă, pe parcursul acestei mini-galerii de „creionări”, în „allegretto”, a câtorva oglindiri contemporane, am întâlnit unele „personalităţi accentuate”, iată acum şi o „rara avis”, ce ar putea constitui o altă grupare psihologică, pe care s-o denumim acum, „pro domo”, cu atributul de „paralongată”. Un „para” ce te poartă cu gândul la cele trei surori Brontë, din care una orbitează în jurul corelaţiei noastre, chiar şi prin prenume – Emily. O Emilia bucovineancă, devenită, apoi, romaşcancă, roman-vodistă, ca universitate, ieşeancă şi în prezent, de aproape un deceniu, o „dirijoare” sensibilă de condeie literare, primul, ca poetă şi eseistă ce este, iar secondo, ca „his master’s voice” a Editurii Muşatinia, unde se întâlnesc autori din toată ţara.” – (Gheorghe A.M.Ciobanu – ,,Portrete printre rame”)

https://tutuianuemilia.wordpress.com/biografie/

Emilia ȚUȚUIANU: Poesis

MÃRIMEA TIMPULUI

Zilele şi nopţile se măsoară cu ora.
Unele sunt scurte, altele sunt lungi,
Dar mărimea lor nu depinde de oră
Ci, doar de ţelul la care vrei s-ajungi.

Eu vreau zile şi nopţi ca la Polul Nord
Poate că atunci voi avea Timp
Să Trăiesc, să Gândesc, să Iubesc
Dar, poate că nici atunci,
fiindcă,
Şase luni noapte, şase luni zi,
Se măsoară tot cu ora

…………………………….

Nu-mi rămâne decât timpul
Transformat în Eternitate

PIOŞENIE

Motto:

Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ.

În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.
(Ps.145,4)

Mă-ndrept spre casa bunicilor,
Dar ea mă primeşte pustie şi goală.
Mă-ntorc spre căminul părinţilor
ca o pasăre care,
după ce şi-a luat zborul,
îşi caută cuibul plin de
penele ce i-au căzut din aripi.
Mă-ntorc la fiinţa iubită,
cu sufletul plin de dragoste,
să-i spun c-a fost cu mine mereu!
Mă-ntorc, spre tot ce-a fost
tristeţe şi bucurie…
şi

Continue reading „Emilia ȚUȚUIANU: Poesis” →

Ion ROTARU: ,,O Istorie a literaturii române de la origini până în prezent”

Ed. Dacoromână, Bucureşti 2009, pag. 916 ISBN 973-7782-42-9
,,Printre ultimii nemţeni apăruţi în arenă, trebuie menţionată neapărat şi Emilia Ţuţuianu (n.12 iulie 1961, Rîşca, Suceava) absolventă a facultăţii de filozofie din Iaşi, fondatoarea Editurii Muşatinia din Roman (2002) cu două cărţi de poezie: Flori de măr şi În amurg (editura Timpul, 2002).
Cum era de aşteptat (v. Finalul secţiunii de faţă, unde apare întrebare: „Poezia – încotro?”) este o poetă liberă de orice veleităţi- prejudecăţi post- trans- ultra etc. moderniste, nu caută originalitatea cu orice preţ.
Emilia Ţuţuianu este ea însăşi în tot ce a scris, nu mult mai originală decât toţi ceilalţi din generaţia sa.
Printr-o intuiţie artistică absolut normală, pe potriva temperamentului său şi talentului firesc, e o… neoeminesciană sau mai bine am zice, pioniera unui fel de nou dulce stil clasic retro şi totodată… romantic, aproape unic în câmpul liric de azi. Se lasă captată în curata anarhie a firescului, a naturii, în chiar sensul schillerian şi totodată, repetăm, (neo) eminescian din celebrul eseu din Uber naive und sentimentalische Dichtung (1796-96).
Cu asta vrem a spune că poezia ei, poezie adevărată, liberă de orice „mode”, rezidă într-o fericită fuziune dintre Natură şi Ideal, totodată eliberată de idealismul filosofic livresc, dar şi de realismul vulgar, prin definiţie banal, artificial, contrafăcut.
Ca atare, poeta de la Roman cântă Casa bunicilor, Bunica, Bunicul, frumuseţea, în spirit, a Agapiei, totul interpretat printr-o permanentă fuziune sentimentală în sensul unui Ionel Teodoreanu sau Ibrăileanu şi ceilalţi nostalgici ieşeni şi moldoveni „middle class” de pe la începutul secolului XX:

„Pereţii casei bunicilor
sunt prăfuiţi cu dureri,
Pereţii casei bunicilor
sunt văruiţi cu lacrimi…

Icoanele de pe pereţi,
Vorbesc despre IUBIRE!” etc.
„în celesta lumină sidefată,
Cu stiraxe pleoape de fum
în Agapia tainic s-arată,
Al reginei nopţii parfum”.

Anticul adagiu, fugit irreparabile tempus, filtrat prin proustianism, este de rigoare:

„Vreau să retrăiesc totul…
pentru că timpul devine un hoţ
al vârstelor şi fuge… fuge… fuge”. (Pioşenie).

De astă dată „Inima”, „petic de cer”, protejat de un pumn de pământ, ţine loc de turn de fildeş al eului liric:

„în inima mea
sălăşluieşte un petic de cer
şi un pumn de pământ…
Pentru a-mi proteja inima,
de buruieni omeneşti,
desţelenesc pământul
cu eclata carului mic,
pentru a afla în adâncuri
Misterele Eleusiene,
le ascund fericită,
în al meu petic de cer” (Inima mea).

Vântul „se plimbă” prin părul poetei, „timid”, în chip de suav Sburător – „Zefir” care o urmăreşte „cu pasu-i uşor” şi-i şopteşte:

„Cui vrei să te dărui
Cu atâta iubire şi dor?”.

Ninsoare cu flori de măr, un laitmotiv în poezia Emiliei Ţuţuianu, sugerează interpenetrarea elementelor, trăiri inefabile acute ale erosului adolescentin etern: „De câte ori ninge (sintagmă nichitiană, v. p. 740 şi urmat nota de subsol, supra) cu flori de măr,/ simt că trăiesc miracolul devenirii…/ Le iau în palme, le sărut dar ele se metamorfozează/ în lacrimi, ce cad una câte una…/ pentru a îmbrăţişa pământul/ cu flacăra iubirii…” (Secvenţe).
Unda satirică la adresa stricării frumosului sentimental-impresionistic abia se simte, discret în ,,Iubire prin Internet”. Piesa datează violent momentul când tehnica ultramodernă urâţeşte iubirea:

„S-au cunoscut pe Internet
Ea brunetă – El blond,
El brunet – Iar ea blondă –
ei blonzi amândoi…
sau amândoi bruneţi”

Ea numai o… jucărie care denotă compunerea calculată, automatismele de rând, radotajul în gol nefiind în stilul poetei de la Roman, repet, o cunoscătoare a „clasicilor”, de la Eminescu încoace, mai ales cu tot cu simboliştii.
Stilul frumos retro, cât se poate de nimerit în contextul volumului intitulat ,,În amurg” se poate vedea bine şi în… pantumul din Viaţa şi Moartea, reluare cu mare demnitate epigonică, la vedere, după baudelaire-iana Harmonie du Soir, secvenţa a XLVII-a din Les fleurs du mal, parcă anume ţinându-se seamă de Bolileau care îndeamnă imitatoarea (creatoare!) a marilor maeştri. Exoticile ritmuri malayeze sună şi în româneşte cât se poate de exact, denunţând cultura şi meşteşugul:

„În zori, când soarele cu şoapte se răsfrânge,
Lumina cu steliţe piteşte-n ea ivirea…
Suav parfum de roze mărturisesc iubirea,
Şi în tăcute vise,chemarea lor se frânge…
Lumina cu steliţe piteşte-n ea ivirea…
Clipa străvezie ca amintire trece,
Şi-n tăcute vise, chemarea lor se frânge,
Pământul reînvie ca dintr-o lume rece.
Clipa străvezie ca amintirea trece,
Cu gânduri grele, crengi de cais s-apleacă,
Pământul reînvie ca dintr-o lume rece,
Să le adune-n vise ce vin, trăiesc şi pleacă.
Cu gânduri grele, crengi de cais s-apleacă,
Îmbrăţişând pământul cu amăgiri deşarte
Să le adune-n vise ce vin, trăiesc şi pleacă.
Tot ce a fost viaţă şi neatins de moarte.”

Ion Rotaru – ,,O Istorie a literaturii române de la origini până în prezent” p. 915-916

Emilia ȚUȚUIANU: Tipicul Vis

Acceptare

În intervale de ani

tipicul Vis se repetă.

Şi-ntr-o lume paralelă,

cu umerii plecaţi păşesc,

potrivindu-mi paşii

cu tăcerea din regresul cuvintelor…

Un vânt pribeag mă poartă

peste pământul verde,

zămislitor de viaţă,

şi-n mâini cuprind înfiorată

izvoarele cu apă cristalină

în care mă privesc ca-ntr-oglindă…

Aştept şi Tac,

Plâng şi Zâmbesc …

Trăiesc!

Petale de trandafiri

Într-o dimineaţă de septembrie trecut,

când ramul greu podoaba-şi scutura,

cu rozalbe petale grădina s–a umplut

şi-n foşnet de frunze, lin, toamna cânta.

Se-mbată pământul şi-ncet cerul clipeşte,

privind la trandafirii ce tremură uşor.

Sub ploi, sub vânt şi ceţuri, ei luptă nebuneşte,

ca alţi boboci de floare să simtă un fior.

Cu argintate frunze le-ngreunează ceaţa…

Şi, înşelând durerea şi aşteptarea lungă,

gândesc: ce vis frumos le-ar fi viaţa,

când bruma grea nu poate să-i atingă.

Noaptea

Mai vine o noapte –

şi afară plouă.

Des şi mărunt,

din empireul de plumb.

Nesfârşită singurătate,

mereu ne-ntâlnim,

în noaptea cenuşie…

Cutreier în întuneric,

pe drumuri pierdute,

stropi blânzi s-adună,

în şoapte,

cu vise şi doruri tăcute.

––––––––––––––

Emilia ȚUȚUIANU

Roman

30 iunie, 2018

Eugen DORCESCU: Despre filia, agape, Eros & About philia, agape, Eros

Doamna Emilia Ţuţuianu aparţine acelor the happy few, despre care, pe urmele lui Shakespeare şi Goldsmith, vorbeşte Stendhal, definindu-i drept „âmes sensibles”. Doamna Emilia Ţuţuianu este, categoric, un „suflet sensibil”. După cum este, totodată, nu doar un individ uman, pur şi simplu, ci, mai cu seamă, o persoană, în accepţiunea pe care eu însumi, în smerenia mea, am conferit-o acestei noţiuni.

Anume: „Persoana este acel exemplar uman, purtător de excelenţă, care trăieşte pentru un ideal, care poartă cu sine şi sentimentul, dar şi cultul valorilor, care îşi recunoaşte necesităţi spirituale conştientizate”.

Poemele cuprinse în această carte probează, cât se poate de convingător, excelenţa morală, reflexivă şi afectivă a poetei, nobleţea simţămintelor şi gândurilor sale, chiar dacă încadrarea tipologică, altfel spus: competenţa, nu angajează, neapărat, şi pretutindeni, şi indiscutabil, performanţa textuală, încadrarea axiologică.

Tema poemelor – Iubirea – este abordată cu imense timidităţi şi delicate perifraze, dragostea neavând nimic instinctual, vehement, tenebros, ci consumându-se între aspiraţii vagi, regrete discrete, dorinţe intense, dar, pudic, strunite, poate chiar reprimate, potrivit unui cod al bunului simţ, al onoarei, al purităţii.

Drama, fiindcă mereu avem, pare-se, a face cu o iubire eşuată, se desfăşoară în plină lumină (în „Cetatea Luminii”), e comunicabilă integral, fiindcă nu afectează cu nimic imperativele decenţei: „Din Adevăr s-a zămislit lumina dragostei”. (Să se vadă şi Joc).

În alcătuirea ei intimă, vitală, Poezia Doamnei Emilia Ţuţuianu năzuieşte spre sinteza dintre filia şi agape, lăsându-i erosului un rol secund, deloc de neglijat, fireşte, dar secund, totuşi.

Este aceasta o însuşire de preţ, într-o vreme a dezinhibărilor comportamentale şi a brutalităţii lingvistice, a dezastrului marilor iubiri. Poeta cântă o iubire care, chiar reală fiind, rămâne ideală.

Consecinţa imediată este deplasarea tensiunilor din evenimenţial în mental şi în imaginar, ceea ce implică şi o selecţie riguroasă a receptorilor. Sufletele cultivate, educate, sensibile, de o alcătuire diafană, vor fi foarte atente la mesajul şi la sonurile acestor stihuri. Ceea ce, presupunem, este pe placul, este dorinţa, este nădejdea autoarei.

Iată această Revenire:

„Cuprind în braţe căldura verii

şi-n suflet vreau s-o strâng

pentru tine, când vei veni…

Singurătatea, vicleană vietate,

sfidându-mă duşmănos, mă privea…

Mă ghemuiesc în mine, obosită.

Şi adun, în braţele ce-mi flutură în vânt,

amintirile rămase, din alt timp.

Inima se deschide ca o rodie,

cu picături roşii, ce se-amestecă,

în scurgerea haină a Timpului,

cu nisipul lucrurilor pierdute,

cu osteneala trupului zbuciumat,

cu arşiţa febrei…ce mă devoră”.

About philia, agape, Eros

Mrs Emilia Ţuţuianu belongs to those happy few, about which, in the footsteps of Shakespeare and Goldsmith, Stendhal speaks, defining them as âmes sensibles. Mrs. Emilia Ţuţuianu is definitely a “sensitive soul”. As she is, she is not only a human individual, pure and simple, but most importantly a person, which, myself in my humbleness I conferred her to this notion. “The person is that human bearer of excellence who lives for an ideal that carries the feeling and the cult of values that recognizes its spiritual needs to be made aware of”.

The poems contained in this book prove, as convincingly as possible, the moral, reflexive and affective excellence of the poet, the nobleness of her feelings and thoughts, even though the typological framing, that is to say, the competence does not necessarily uses everywhere and indisputably the textual performance and the axiological framing.

The theme of the poems – Love – is approached with immense shyness and delicate periphrases; Love having nothing instinctual, vehement, shadowy, but consuming between vague aspirations, discrete regrets, intense desires but bashfully kept, perhaps even repressed, according to a code of common sense, of honour, of purity.

Drama, because we always have to do with a love missed, unfolds in full light (in the “City of Light”), is fully communicable, because it does not affect the imperative of decency: “From the Truth the light of love was conceived”. (“Game”).

In her intimate, vital composition, Emilia Ţuţuianu’s Poetry strives for the synthesis between philia and agape, leaving for Eros a secondary role, not neglected, of course, but less important. This is a priceless quality, in a time of behavioural disinhibitions and linguistic brutality, of the great love. The poet honours a love that, even real, remains ideal.

This is indeed what the author wished to convey…

As in “Return”

“I embrace the heat of the summer

wanting to fill my soul with it

and to keep it for you, when you’ll come.

Loneliness, a cunning creature,

spitefully defying, was watching me.

I find myself in me, tired

and I gather in my waving arms in the wind

the remaining memories of another time.

The heart opens like a pomegranate,

With red drops, mixing

in the merciless flow of Time,

with the sand of lost things,

with the torment of the tumultuous body,

with the burning fever … that devours

—————————————–

Eugen DORCESCU

Traducere în limba engleză, Dianu Sfrijan

~ Prefața volumului bilingv de poezie „Pentru tine, când vei veni…/ For you when you come…”, semnat de poeta Emilia ȚUȚUIANU, Editura SINGUR, 2017, Colecția SCRISUL DE AZI ~

Emilia ȚUȚUIANU: Amintiri apuse (versuri)

Salcia

Pletoasă, gânditoare , cu pleoapele închise

şi vântul dezmierdându-i faldurile grele,

pe malul solitar al unui râu rămase

o salcie pletoasă, sub cerul plin de stele.

Era sublim sub lună, când briza ne cuprinse

cu braţele ei grele de frunze şi-nfloriri…

Ne-nfiora tainic de amintiri apuse

şi-n oglinda apei se-apleacă murmurând:

Tu la izvor, Eu la vărsare

ne legănăm cu vise şi iubiri …

cuprinşi de neuitare!

În tolba inimii, ascund

zâmbetul lui.

În caseta anilor adun boabe

de smarald şi imagini.

Apoi, avântându-mă din iarba deasă

a pământului,

Continue reading „Emilia ȚUȚUIANU: Amintiri apuse (versuri)” →

Emilia ȚUȚUIANU: Poesis

BUNICA

Ţi-e faţa brăzdată,
de şanţurile durerii.
Ţi-e părul albit,
de povara anilor.
Ţi-s buzele subţiri,
de mânia tăcerii.
Ţi-s ochii adânci,
de mulţimea dorurilor.
Dar sufletul ţi-e plin,
de harul Iubirii,
revărsat asupra Tuturor…

BUNICUL

Pe scaun, sub măr, stă bunicul,
Alături, bastonul de-alun.
Pe rondul de flori stă piticul,
Cioplit dintr-un trunchi de gorun.

Şi-aduce aminte de vremuri trecute
Când mâna-i uşoară în lemn sfredelea,
De-atunci au rămas doar statui tăcute
Şi lacrimi din ochi, cad fără să vrea.

Continue reading „Emilia ȚUȚUIANU: Poesis” →