„Dară ochiu-nchis afară,
înlăuntru se deșteaptă…”
Există în literatură poeme care au însemnat puncte de reper ale devenirii întru poezie, reorientând evoluția procesului literar, revelând maturitatea creatoare instaurată încă din primul volum editat, marcând emblematic creația poetului. Termenii cu care sunt tratate debuturile literare sunt de prudență exagerată sau de entuziasm excesiv, într-o „tensiune tainică între antinomii: spaima de a tăcea și frica de a scrie” (Theodor Codreanu).
Debutul poetului Nicolae Dabija, în anul 1975, cu „Ochiul al treilea” (în volumul care poartă același titlu, apărut într-o perioadă sufocată de cenzură, cu o întârziere de 5 ani), a impus o voce orfică, de o mare puritate, smerenie și frumusețe a expresiei, reprezentând poarta prin care poetul a pătruns dincolo de aparențe, de tenebrele lumii, sub semnul unui „narcisism cosmic”, o nouă viziune asupra realului, „adevărată răsturnare a clepsidrei lirice prin care se poate vedea nevăzutul și auzi neauzitul” (Daniel Corbu), „marcând în literatura română din Basarabia trecerea de la etic la estetic, reabilitând esteticul” (Nicolae Bileţchi).
Academicianul Mihai Cimpoi consideră că poetul vine să impună providențial, într-un context temporal al dominației concretului, realului, percepției empirice, metafora sugestivă a ochiului al treilea, ceea ce semnifică întoarcerea resurecțională la peisajul sufletului, plin de neconcret, ireal și de percepția abstractă a lucrurilor. El îl consacră rapid lider al generaţiei şaptezeciste de scriitori (poeţi, prozatori, publicişti, critici literari), înrolată sub metafora parabolică, dobândind prestigiul de Generația Ochiului al treilea, așa cum a fost consacrată și în istoria literaturii.
„O întreagă promoție se va alinia acestui trend liric, inocentând lumea, plombând simboluri romantice, adolescentine, explorând peisajele sufletului, îmbrățișând viziunea mitizantă. Nicolae Dabija – ca fidel caligraf – cultivă cu iluminări profetice, visătoria, posibilul, viziunea interioară țintind idealitatea. Lucrurile înfrunzesc, poetul înstrunează lira de iarbă ori harfa de dor, iar ochiul al treilea ca organ tăinuit sufletului, descoperă, cu risipă de fantezism, un univers al candorilor, deschis, deopotrivă, spre oracular și ocazional”. (Adrian Dinu Rachieru)
„Ochiul plin de candoare și prospețime al scriitorului surprinde cercul lăuntric al Basarabiei, nevăzutul, netrucatul adevăr, construind, din teme interzise, poeme cu imagini unice ca potențial estetic și novator.” (Catinca Agache) După cum menționează criticul Theodor Codreanu, a vedea nevăzutul și a auzi neauzitul este esența poeticii ochiului al treilea, poetică desprinsă din vigurosul trunchi al eminescianismului: „Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă”.
„Ochiul al treilea al poetului lansează deopotrivă și o privire arsă de luciditatea timpului din care ne sunt adresate confesiunile. Astfel, tot între două bătăi de inimă se usucă un tei, lumina e plină de căruntețe și muguri ies din creangă ursuz. O beznă flămândă, care este a unui timp neacoperit de puterile mitului, se cască amenințând identitatea poetului marcat deopotrivă de sentimentalitate și de luciditate. Acestui timp poetul îi opune sârguința și inventivitatea cu care se consacră misiunii de a crea mituri.” (Ana Bantoș)
„Metaforele candorii, transpuse într-o sintaxă euforică și expansivă, domină registrul imagistic, iar sentimentul creativ, hrănit deopotrivă de conștiința demiurgiei, de starea explozivă a eului și de o mitologie a purității și a poetului tânăr, e unul beatitudinal.” (Alexandru Cistelecan)
Volumul se bucură de aprecieri şi în contextul fostei Uniuni Sovietice (în a cărei componenţă se afla pe atunci Republica Moldova). Astfel, unul dintre cei mai importanţi scriitori ruşi, Valentin Kataev (autorul celebrului roman „O pânză în depărtare”), avea să scrie despre acest poem în anul 1977: „Poezia lui Nicolae Dabija Ochiul al treilea e o poezie profundă despre capacitatea sentimentelor umane. E un moment într-adevăr lăudabil. Poetul încearcă să transforme o poezie epică într-o nuvelă”.
…De la un timp, din ce în ce mi-e mai greu să deosebesc realul de vis, ceara din lună de ceara din plopi – ameţitor, ameţitor se-nvârt în jurul meu lucrurile văzute cu al treilea ochi. Nichita Stănescu, aflat în anul 1976 la Chişinău, avea să-i scrie tânărului poet pe volumul „Măreţia frigului” autograful: „Al patrulea ochi al tău, Nichita”, însoţit şi de data consemnării acestei sintagme: „Totdeauna”. Vladimir Beşleagă i se va adresa cu un mesaj plin de emoţie: „Cartea ta, cu titlul atât de neobişnuit, „Ochiul al treilea”, știi tu oare cât de mult am aşteptat-o? Tu, Nicolae, să nu înţelegi că eu aş vrea să afirm că tu eşti acel poet pe care l-am aşteptat în visele mele. Deşi, recunosc, multe dintre semnele lui le descopăr în cartea ta şi în chipul tău, da, le descopăr şi mă umple o luminoasă şi caldă bucurie că visul ce l-am nutrit de atâţia ani n-a fost o himeră, ci o aşteptare căreia i-a fost dat să se întrupeze într-un om viu, un poet, care a luat chipul tău.”
În „Istoria literaturii române” distinsul exeget Ion Rotaru va menţiona: „Un poet modern, în toată puterea cuvântului, un poet dintre cei mai proeminenţi de azi, este Nicolae Dabija. „Ochiul al treilea” propune un tărâm al poeticului purificat de scoriile terorii istoriei, oferă poetului o tribună sau un soclu care să domine lumea prin vis şi viziunea suprafirească a artei, să o transforme (sau măcar să încerce efortul acesta înfricoşat) în FRUMOSUL absolut, totuna cu BINELE şi ADEVĂRUL”.
Academicianul Eugen Simion îl va defini pe Nicolae Dabija: „un poet autentic din familia acelor remarcabili caligrafi care se adaptează mai multor stiluri… care este nevoit să-şi învingă duioşia structurală şi să-şi asume un rol mesianic”. Adrian Dinu Rachieru va consemna că volumul apărut la Editura „Cartea moldovenească” va fi premiat în anul 1977, cu Premiul Tineretului. Cu suma primită, Nicolae Dabija va construi o fântână în satul natal, aflat („trecând prin codrii de miresme grei”) în vecinătatea Căinarilor părintelui Alexei Mateevici. Emoționante sunt gândurile actorului Dan Puric, cu privire la acest premiu, menționate în volumul „Tăceri tălmăcite-n cuvinte”: „Mă uitam la poet. Vârsta nu reușise să-i ucidă copilul din suflet. Stătea așa sprijinit de fântâna lui ca de o poveste. Și-atunci, nu știu de ce, m-am gândit la alții, la cei infinit de mulți alții, care, în locul lui, cu acei bani câștigați, ar fi făcut cu totul și cu totul altceva. Dar el a făcut fântână pentru oamenii din sat, nu s-a luat după alții, pentru că el era macul de pe câmp care nu făcea nicio concesie lumii. Coasa vremii o să taie la timpul potrivit și iarba sălbatică și ciulinii, dar și macul meu frumos. Numai că și atunci, în clipa aceea cutremurătoare, când o să cadă frânt la pământ, o s-o facă așa cum a trăit, tulburător de singur. Un gând mi-a izbit atunci sufletul: pe câmpul plin de gunoaie al României triste și părăsite de azi și al Basarabiei sângerânde și neauzite de nimeni, Omul-Mac a construit o fântână ca să aibă oamenii apă să bea. Pentru mine acesta este sufletul românesc!”
Poemul va fi tradus în majoritatea limbilor din fosta Uniune Sovietică, fiind considerat, la Festivalul Literaturii Tinere, care se desfăşurase în anul 1977, „emblematic pentru întreaga poezie tânără din Uniunea Sovietică”. Ce înseamnă „Ochiul al treilea”? El vede ceea ce celor doi ochi din frunte le scapă. Fără cel de-al treilea ochi, ne dă de înţeles Nicolae Dabija, un poet este orb. Acesta e chiar ochiul imaginaţiei, care vede metafora, care observă secunda curgând invers, arborele ce foşneşte în sâmburele încolţit, care descoperă întâmplări de mâine, în care corbul bătrân îşi recapătă aripile lui tinere… Poetul a mărturisit că, în anul lansării, i-a dăruit un volum unchiului său, arhimandritul Serafim Dabija, stareț al Mănăstirii Zloți. Acesta s-a uitat nedumerit la titlu și a întrebat semnificația acestuia. După explicația primită, prefăcându-se că nu înțelege, spre surprinderea poetului, i-a adus acestuia o fotografie îngălbenită, pe versoul căreia scria: „Doamne, nu știam că există un al treilea ochi. Cu el Te-am văzut!” – 1954, Inta, Siberia.
Ed. Dacoromână, Bucureşti 2009, pag. 916 ISBN 973-7782-42-9
