Geo STROE: Editura DacoRomână – Invitație la Târgul de Carte Gaudeamus

Dragi colegi,

 

Ne face plăcere să vă invităm să participaţi la ediţia cu numărul 26 a Târgului GAUDEAMUS Radio România, care va avea loc în perioada 20 – 24 noiembrie în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul este organizat de Radio România. Condițiile de expunere sunt schimbate, noua locatie fiind spațiul în care s-a desfășurat Bookfest.

 

EDITURA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA” a solicitat spațiu împreuna – ca de obicei  – cu Asociația Difuzorior de carte Editorilor Patronat al Carții  (A.D.E.P.C.) între orele 16 și 17. Speram sa obținem o prelungire pînă la 18, pe data miercuri, 20 noiembrie 2019.

Fiind inaintea sărbatoririi ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI – 1 DECEMBRIE, Academia DacoRomână susține un program de prezentare/lansare tip fluviu in care toți membrii ADR, toți colegii și simpatizanții noștri, toți prietenii/prietenele care au tiparit cărți la această editura sau la altele în intimpinarea acestui eveniment, sunt invitați să participe cu toate cartile pe care domniile lor le-au tiparit în acest an, ori mai recent, pentru a marca momentul festiv cu salve de cărți din partea artileriei grele a ACADEMIEI DACOROMÂNE în onoarea și spre cinstirea acestei sărbători. Întrucît nu mai este timp de a contacta pe fiecare, condițiile impun prezentarea cu doua luni mai devreme a autorilor și a cartilor care vor fi lansate, trimitem pentru inceput titlurile care sunt la indemînă conform celor solicitate de organizatori. Vor fi lansate urmatoarele carți:

  1. STEFAN Gh. THEODORU – (SUA) JURNAL, AMINTIRI, DOCTOR NINA, TOT INAINTE, VRĂJITOAREA CHIHLIMBARULUI, CASA DIN COLȚ (STATELE UNITE ALE AMERICII)
  2. MIHAI PREPELITĂ – Cernauți-Chișinau – TÂNGUIOSUL GLAS DE CLOPOT…, EMINESCU- BUCOVINA, 1858-1869. Evocare documentară, GRAURII DE LA PARCOVA, 101 poeme haiku,    CRĂIESELE DE LA  PARCOVA, 101 poeme haiku, ВАСИЛЕ АНДРУ. (VASILE ANDRU). СВАДЬБА ПОСЛЕ СМЕРТИ. Роман. SVAD`BA POSLE SMERTI.РОМАН. (NUNTĂ DUPĂ MOARTE). Traducere în rusește de Mihai  Prepeliță (UCRAINA, FEDERAȚIA RUSA)
  3. IRINA E. CHILD – (ANGLIA) PRIMAVARA ETERNITĂȚII, poezii
  4. RAIMOND PETRESCU, – O MÂNĂ DE OAMENI (povestiri eroice de pe frontul de est, 1942-1945). SMALLTALK, DOUBLETALK (versuri, proză, eseuri); K.P.T. (”IȚELE ÎNCURCATE ALE LUMII ÎN CARE TRĂIM”).
  5. ALBU MARIN – STRIGATELE PAMÎNTULUI , FRUMOASELE ROMÂNIEI – poezii
  6. COSTEL EUGEN POPESCU, MOȘTENIREA TITANILOR ȘI ATLANȚILOR ÎN CONTINUITATEA ISTORIEI DACOROMÂNILOR – istoria preistoriei și istoriei noastre
  7. GRIGORE BUGA LA EST DE ECUATOR, roman.
  8. I. D. MOVILEANU, LACRIMI PESTE TIMP – poezii
  9. GEO STROE, DUPĂ 30 DE ANI: CONCLUZII ȘI ÎNVĂȚĂMINTE DESPRINSE DUPĂ EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989, eseu istoric
  10. BLENDEA GEORGETA ZAMFIR – ZAMOLXIS – poem – O carte pentru NOBEL

*

Moderatorul acțiunii dr. GEO STROE – directorul fondator al editurii.

Sunt invitați critici literari, istorici, sociologi, ingineri, analiști, scriitori – poeți, prozatori, militari activi și in rezerva și retragere, studenți și elevi.

Vor prezenta cărțile:

AUREL V. DAVID, GEO CALUGARU, MIHAI PREPELIȚĂ, PAULA ROMANESCU, LUCIAN GRUIA, AUREL GOCI, FLORIN GRIGORIU, ION RAȚIU, MATEI GH., COSTEL POPESCU, ROTARU JIPA, REMUS MACOVEI, VASILE Continue reading „Geo STROE: Editura DacoRomână – Invitație la Târgul de Carte Gaudeamus”