În zorii zilei

 

Iubitule, timpul trece mereu
Și depărtarea atinge zarea,
Deși încerc să nu-mi fie greu,
Zorile zilei îmi deapănă cărarea.
Pașii tăi iubirea îmi vegheză,
Când desprind visele noastre,
Care stau în cadrane la luna cea nouă,
Sperând să nu plouă.
Subtil ieșite din tipare,
Din scorbura copacului nostru,
Rădăcinile înfipte scot la lumină
Emanând în vâltoarea ecoului ideile tale.
Desprinde-te de trecut și hai acum,
Acum să ascultăm cu urechea lipită de pământ,
Muzica gândului ce se-nfiripă
Din întunericul ce s-a pogorât.
Și numai noi doi vom deveni fii ai soarelui.

 

Misterul clipei e un văl nedezlegat,
Al dorinței ce izvorăște din inimile noastre.
Dă-mi mâna căci mâine nu va mai fi azi
Și azi nu va mai fi mâine.
Poposește în pragul inimii mele.

–––––––––––––

Claudia BOTA

11 iunie, 2018

Amprentele dorului

Căderi suave ale razelor neîmblânzite
se răspândesc,
transpun clipele zidite
pe retina timpului
prin infinitul din noi doi.
Inima pășește
pe pietre amprentate de dor,
trecerea mea leagă
dimensiunea frigului hibernal,
tăceri lacustre aduc.
În dimineața aceasta
la granița iubirii mă-ntâmpini.
Deși am depășit spațiul
te găsesc
pe calea dorului încercat,
acolo te privesc în taina inimii,
lumina ta e o călăuză dreaptă
chiar și când
drumul l-am uitat,
cu litere de aur mi-ai încrustat
în potirul sufletului.
bucuria de a cânta și de a exista.

 

Te iubesc dorul meu
chiar și când respir durerile lumii,
acolo mă prețuiesc
la căldura ierburilor amare,
știu că viața e trecătoare.

––––––––––-

Claudia BOTA

30 mai, 2018

Picătură divină

O picătură divină din capsula iubirii
Atinge miracolul vieții în inima plină
Lumina necuprinsă emană fascicole vii,
Universul cuvântului se zidește în taină.

 

Tăceri abisale ne conduc printre aștrii,
Abătuți trecem în labirintul ce desparte
Moartea presărată pe țarina ce ne-o împarte,
Iar îngerii cântă divina comedie a lumii.

 

Privești în noapte la luna cea nouă,
Și vezi în lumina cea vie cum plouă!
Pe flori în câmpie, în molecule cu apa cea vie
Înserate sunt frumuseți nepătate ca o bijuterie.

 

Iubirea te poartă cu sufletu-ți cald
Inima adună-n tine lumina cea lină,
Imensitatea e drumul unui herald
Ce anunță calea învingătorilor divină.

––––––––––

Claudia BOTA

27 mai, 2018

Aș vrea să ating sufletul tău

 

Lumină tainică dintre stele

Ce cauți în gândurile din ele?

Înveșmântată-n flori de cais,

Iubirea nu se frânge-n abis.

 

Aș vrea să ating sufletul tău,

Neclintit ca muntele Ceahlău.

Încărcat de lumina din Tine,

Zborul prin ninsori rămâne.

 

Iubirea traversează continente,

Mâna străbate distanțele nocturne,

Privește mireasma dulce a primăverii!

Se cuprinde-n cuvinte și în gândurile vii.

 

Nu mă lăsa s-aștept încă o zi,

Vreau să ating sufletul tău,

Hai spune-mi: zău!

Jurămintele așa ușor tu le ucizi?

 

Sufletul tău e puterea în trup,

O călăuză cu ochii unui lup,

Corolă din potir și unduiri de zefir,

O legătură prinsă cu safir.

––––––––––

Claudia BOTA

22 mai, 2018

Suflet însetat

 

Caut prin buzunare și jurnale,
Amintiri adunate prin gândurile
Nopților lungi ce sunt călătoare,
Ating visele albe- întâmplătoare.

 

Amintirile acestea sunt picături,
Picături mari sau mici din suflet,
Pictate cu trudă în taina unei veri
Pe un tablou meditativ de șevalet.

 

Adierea te-ntâmpină în vâlvătaia inimii,
Hrănită cu dor și miere dulce amețitoare,
Dezminte-mă să-mi regăsesc setea luminii,
Când glasul tău îmi cheamă apriga cugetare.

 

Abia în trecere de reușesc să te-ntrezăresc
Căutătoarea stelei fără nume mă numesc,
În drumul singurătății ce este fără de hotar,
Nimic în lumea asta mare nu este în zadar.

 

Privesc lumea cu a ei surâs pe care o iubesc,
Deși în fiecare zi clipele de ieri aici se risipesc
Noianul acesta lasă un fum în trecerea prin viață
Când nu mai sunt nici umbre atuncea totul te-ngheață.

———————–

Claudia BOTA

1 mai, 2018

 

Zugrăvesc pe pietrele sufletului

Iubite, vreau să citesc Odiseea inimii tale,
Pe insula Itaca acolo mereu, mereu,
Zugrăvesc pe pietrele sufletului,
Tristețile contopite cu bucurii,
Rame desprinse din vene sălășluite-n altare,
Crucifixe ce stau rănite de dorul tău,
Care izvorăsc cu urme desprinse din mine
Căzută și îngenunghiată-n dureri fără leac,
Fierb supa de ierburi amare
Și leg rănile care mă dor de atâta dor.

––––––––––

Claudia BOTA

11 aprilie, 2018

Răsărit-a lumii

Lumină din Lumină cea răsărit la coloana sfânta a infinitului
Zorile ce s-au ivit nu ating frumusețea absolută a Luceafărului,
Gându-mi stă statornic reazăm pe calea dreaptă a nemuririi,
Merg cu crucea jertfei până la Golgota necuprinsă a iubirii.

 

Drumu-i plin de suferinți și mă închin ca să ajung între sfinți,
Luminază-mi raza vieții mele și din patimi fă-ne mai smeriți.
Poți să ajungi la cunoștința adevărului prin Logosul cel întrupat,
Legea Sfântă și dreaptă, El ne-a dat-o, pentru a fi fără de păcat!

 

Răsăritul cel de Sus venit pentru a ne răscumpara pe pământ,
În Muntele cel Sfânt al dreptății s-a arătat în al Său veșmânt,
Mântuire ne-a dat și moartea pre moarte cu putere a călcat,
Din umbra morții și a întunericului prin cruce Tu ne-ai eliberat.

——————–

Claudia BOTA

6 aprilie, 2018