Nu mă privi cu inima străină

 

Cum aș putea să-ți spun azi: ”Te iubesc!”
Căci Dumnezeu este Bun și Prea firesc
Fiind răzvrătită sângele din vene-mi curge,
Veninul însă aprig și tiranic mi se frânge.

 

Flori de liliac cu iz de dor

 

Tăcute sunt clipele din a Ta lumină,
Du-mi ruga în cerul tainic să le aline,
Neliniștea pe chipul tău suav ce s-a ivit
Va șterge destinul care ți-a fost hărăzit?

 

Plouă iar…

 

Plouă iar, cu săruturile inimii tale,
Îmbrățișează-mă ca să-mi acoperi inima,
Depărtările s-au strâns într-o respirație.
La orizont am contorizat minusurile care ne-au limitat
Și m-am îndurerat că în dimineața aceasta trebuia să pleci,
Mi-a rămas să-mi adun visele pentru această călătorie,
Despre care mâine nu vom mai vorbi.
Sper că n-ai să adormi când mâna mea se va întinde
Să cuprindă liniștea ta,
Oglindită în ondularea apelor,
În sunetul soarelui ce va respira,
Chemarea ta.

———————————

Claudia BOTA

30 iulie, 2018

Agonie și extaz

 

N- am să mai las să-mi tulburi plinătatea din inimă,
Cu repetarea agoniilor tale neîmblânzite
Căderea din miezul nopții stă încadrată în ramă,
Desprinsă fiind din retina faldurilor sfâșiate.

 

Paradisul nostru

 

Pădure, haina albă ți-ai scuturat,
Omătul topit de raze te-a încercat
Din crivăț și-un dezmăț cumplit,
Toate vietățile la viață s-au trezit.

 

De lacrimi amorțită Stăpâna Iarnă,
Privește nepotolită fără de odihnă,
Străbate viața în culoare și mister,
Pădurea respira din tainicul eter.

 

Când Floarea Paștelui a înflorit
Și energii din cer s-au împânzit
Ți-am dăruit cu drag iubita mea,
Din paradisul nostru doar liniștea.

 

Și vom privi și vom privi în eternitate,
Deși azi nu mai suntem iar doi copii,
Lumina cerului aduce-n suflet seninatate,
Când viața parcurge rugăciunea inimii.

–––––––––––

Claudia BOTA

20 iulie, 2018

Totul este o tăcere

 

Iubitule, azi am plecat fără bilet,

Într-un tren care duce într-o destinație necunoscută,

Oamenii aceștia toți sunt conectați la laptopuri,

Încruntarea nu se află pe chipurile lor.

Călătorul de alături îmi zâmbește și butonează încontinuu,

Doar doi bătrâni moțăie pentru că generația lor a rămas în urma pașilor timpului,

Mă întreb: cum vom privi zorii zilei?

Dar nimeni nu vorbește, totul este o tăcere,

Umbra nopții își pune amprenta,

Pleoapele ochilor noștri prind rădăcini către nebuloasa Helix- Ochiul lui Dumnezeu,

Unde mereu ne încărcam bateriile,

Acolo lumina luminează în întuneric iar întunericul nu a cuprins-o.

–––––––––––

Claudia BOTA

19 iulie, 2018

Granițele inimii

 

Război neînfricat între durere și suspin,
Între lumină și adevăr, fără venin,
Corabie plutitoare pe ape nepătrunse,
Visele îmi stau între lacrimile ascunse.

 

Cântecul de la miezul nopții,
Răscolește îngerul sorții,
Atârnarea timpului străbate pustietăți,
Locuri străine fără vietăți.

 

Linii întrepătrunse de valuri înspumate,
Ecoul răzbate din veacurile agitate,
Reazem pe neputința neștiinței,
Apusul străbate durerea credinței.

 

Călător al suferințelor,
Azi asiști la stabilirea sentințelor,
Caută-mă, găsește-mă și eliberează,
Așează-mă în lumina ce nu cedează.

 

Du-mă la limanul Tău,
Deși uneori îmi este greu,
Brațul meu se risipește,
Printre gândurile întunecate.

 

Soarele meu luminează granița inimii,
Orizontul îmi veghează calea fericirii,
Acolo mă simt cel mai bine, ca și acasă,
Deși au plecat părinții ca să se odihnească.

 

Tăcerile noastre

 

Tăcerile noastre desprinse din șoapte
Lumini încadrate în noapte ne despart de moarte,
La hotarul unde ne rupem de viață
Acolo în lanul cu grâu, spicul se coace.
Din rubine căzute-n din cerul senin,
Ca un copil te asiguri ca azi nimic nu e un chin.
Pe tălpile noastre s-au scris amintiri
Din lut s-au zidit candelabre macabre,
Pe trupurile noastre sunt încadrate iubiri,
Și îngerii plâng când ne prindem printre umbre,
Continue reading „Claudia BOTA: Poesis” →

Sâmburele iubirii

În iarna vieții neîmblânzită dorul a revenit,
În ochii unui copil, miracolul s-a răspândit,
Prin lumina caldă, blândă și suavă a inimii
Se încălzește sâmburele neîntinat al iubirii.

 

În primăvara vieții cuvântul în gând te învață,
Simți mereu că seva se topește din tine și crești,
Treci prin gări și halte fără număr și călătorești,
În fapte găsești bucurii, pentru ziua numită speranță.

 

În vara vieții, Lumina din Lumină m-a calăuzit
Tu, Lumină clară, dulce, floare albă ce ai înflorit
Prin durerile înăbușite îmi ștergi ziua cea umbrită,
Eu care te-am zărit, n-am lăsat dorul neizbăvit!

 

În toamna vieții ruginii vântul domol ți-a cântat,
Umbra din umbrele cenușii ale tăcerii m-au cercetat.
Prefă-te tu în apa cea vie fără de moarte a nemuririi,
Lumina devine prin tine o tainică simfonie a inimii.

 

Prin fapte bune în anotimpuri vii transmiți energii,
În fiecare clipă sădești adevărul în sâmburele iubirii,
Netezești căile tale prin sentimente unde te regăsești
Trăiri într-un lanț în care continuu crești și reclădești.

–––––––––––

Claudia BOTA

1 iulie, 2018

 

Apa vie

Apa energia vie prin care ne naștem,
Prin care iubim și apoi ne mântuim,
Informație înmagazinată ce o scriem,
Din emanația gândului pe care îl dorim.

 

Muzica ei mărturie în lumina sinfoniei
Cuvintele se păstrează în forme exaltate,
Puterea fascicolelor vii transmite istoriei,
Gânduri cu vibrații în particole impregnate.

 

Apa îți potolește setea nestăpânită de viață
Te face să crești când dorurile inimii te-nvață,
Element ce este parte a universul primordial,
Sfințind legătura pământului între tot ce este vital.

–––––––––––

Claudia BOTA

18 iunie, 2018

Cauți iubirea

 

Mersul zilei te face călător,
Viata e o călătorie și un zbor,
Cauți iubirea în orice gând,
Și vrei să fii un învingător,
deși ești plăpând.

 

Pe aripile Tale am zburat
Călătorind cu inima pribeagă,
Cântul mi-a fost miere și ți-am iertat,
Deși în mers ți-am fost atât de dragă.

 

De-am rătăcit și n-am iubit
Și am plecat când te-am gonit,
O sete vie nestăvilită să nu vie,
Precum lumina ce dimineața învie .

 

Floare de colț ce-ai răsărit
Căldura inimii mi-ai dăruit
În veci din minte nu voi uita
Mereu în cale te-oi căuta.

 

Un cântec, un vis și m-am ridicat,
Vino, și ține-mi în pumni dorințele!
Căci te iubesc când lumea te-a uitat,
Dincolo de condiționări și vorbe goale.

 

Știind că dorul prin tine s-a hrănit,
Iar gândurile mele m-au pustiit,
Te iubesc în apa de izvor cristalină,
Și știu că în tine ating iubirea lină.

 

În fiecare clipă ce trece, ce vine,
Ce se așează-n veșnicie.
Puternică sunt dar visul m-a gonit,
Din calea lungă a unui tainic infinit.

 

În clepsidra netulburată a timpului,
Sufletul tău devine topaz neșlefuit,
Pe raze de lumină vei înainta,
Pentru a fi în loc de a exista.

 

Să urc pe scara bucuriei,
Să nu mă înclin sub furtuni,
Un petic de cer din drumul razei
Se va găsi la cei mai buni.

––––––––––

Claudia BOTA

15 iunie, 2018