Este suficient să ne uităm în jurul nostru și să vedem că suntem bântuiți de un rău și fizic dar mai ales sub forma unei stări de spirit. Un rău pe care Ștefan Augustin Doinaș îl numea, “un rău de porți deschise și de ferestre sparte”. Este un rău care este al capitulării, al sentimentului că nu mai este nimica de făcut. Iar dacă vom privi încă mai atent vom băgă de seama că această stare de spirit capitulardă a fost inoculată, de cel puțin două decenii, prin surse veninoase care urăsc și Neamul Românesc, și obiceiurile lui, și mai ales Credință lui. Sunt veninoasele “apeluri” vehiculate prin Organizațiile Ne-Guvernamentale, aceste tribune ale neadevărului și ale otrăvilor spirituale și morale. Dramatic aceste apeluri veninoase au fost acceptate de către prea mulți și mai ales de prea mulți oameni tineri. Acestor apeluri veninoase le este datorată starea de pesimism care domină, de negativitate și îndărătnicie în neadevăr. Căci pesimismul și negativitatea nu provin din prea mult rău, provin din plictiseală și lâncezeala morală. Iar acest proces de otrăvire a început mai demult. A început din momentul în care țărănimea românească a fost marginalizată, și supusă unor încercări enorme de a fi distrusă. Cei care vor răul Românilor au știut și știu că vlagă românească și singură lor nădejde de mai bine sălășuiește în țărănime, în tot ce reprezintă ea, în ‘satul” românesc.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Răul care ne bântuie”
Etichetă: Alexandru Nemoianu
Alexandru NEMOIANU: Privilegiul de a fi Ortodox
Putem citi în ultima vreme tot soiul de comentarii și păreri despre ce este viață religioasă, ce ar trebui să fie și, mai ales, cum fiecare părere ar trebui să fie luată în seama și apreciată.
Sunt mulți care vântură fragmente de argument, și acela cules în grabă și din lecturi incomplete și rău înțelese, despre ‘virtuțile” cutărei secte sau cult, apărut cu scurtă vreme în urmă, alții mormăie despre “nevoia” unei apropieri “ecumeniste”, zic ei, toți suntem “la fel” (și iată că, Slava Domnului, nu suntem de loc la fel), iar alții au ajuns să vorbească despre “avântul” Episcopatului Romei (zis “biserica” româno-catolică). (Acest “avânt” realmente există doar în imaginații înfierbântate și în mintea unor ratați autori de literatura fantastică). Dar nespus de des găsim opinii care condamnă Ortodoxia, Dreapta credință, Pravoslavia, pentru tot și toate; pentru sărăcia din țară, pentru neputință politicienilor, pentru frigul din timpul Iernii. Dar dincolo de orice glumă, este necesar să ne uităm cu mai multă seriozitate la aceste vorbării deșarte și mai ales este vremea să le cam aruncăm la lada cu gunoi a istoriei.
Biserica Ortodoxă este cea întemeiată la Pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime, de către Apostoli după învățătura dată de Iisus Hristos. Acesta este un fapt istoric. În această privința nu pot există “opinii”, păreri, sau “cred” și nu “cred”. ”Credem, sau nu credem despre lucrurile nevăzute, în privința faptelor reale, concrete nu este nimica de crezut, ele, simplu, există. Cine le tăgăduiește fie are lipsa de vedere mai bună, fie, mai degrabă, de mai multă minte în cap.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Privilegiul de a fi Ortodox”
Alexandru NEMOIANU: ,,Adevăruri simple…”
Viorel Roman continuă să abereze despre “superioritatea” occidentului asupra “răsăritului”. V.R. folosește un număr de stereotipuri neconvingătoare dar în esență el (VR) se dovedește un autor (modest) de literatură fantastică. Pentru V.R. corecțiile și în general legătura cu faptele, nu este o condiție obligatorie, este optativă. V.R. crede în fantasme și în propagandă. Poate este fericit. Dat fiind faptul că V.R. repetă fără oprire aceleași aberațiuni,voi încerca să îi spun din nou cele pe care i le-am comunicat acuma câteva luni. Este drept V.R. mi-a răspuns și a aflat de bine să mă asocieze cu ideologia “legionară”. Evident un argument penibil și fără merit, dar care dovedește că V.R. știe să folosească josnicia și posedă o coloana vertebrală extrem de elastică în raport cu ce crede el a fi “stăpânii zilei”. Desigur acea caracterizare aparține topologic mentalităților celor care l-au numit pe Episcopul Romei Benedict al XVI-lea ‘nazist”. Includerea lui V.R. în această ceată de troglodiți, cei care pun etichete ideologice, ar trebui să fie motiv de rușine. Dacă este un om decent aștept din partea lui scuze. Deci repet ce am spus în urmă cu câteva luni, aproape cuvânt cu cuvânt.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Adevăruri simple…””
Alexandru NEMOIANU: Portrete de răstrăbunici
Casa Boldea din satul Borlovenii-Vechi, Valea Almăjului, Banat, casa străbunilor mei materni este un modest dar plin de merit simbol de continuitate românească, într-o istorie chinuită de prea multe și prea dese întreruperi și fracturări unele cu rost și cele mai multe fără.
Casa are o existență de peste două sute de ani, a suferit transformări dar ele nu i-au atins ori preschimbat nici forma esențială și nici duhul. Ea este rezultatul trudei încăpățânate o multor generații și a multor oameni remarcabili, fruntași sătești și provinciali.
În una dintre încăperile casei, ”soba din vale”, pe peretele dinspre sud, se păstrează două portrete mari, făcute după fotografii, în Bozovici prin 1890. Ele înfățișează pe învățătorul Pavel Boldea și pe soția lui Maria, născut Popiști, din Bozovici.
Pavel Boldea a fost primul intelectual din familia Boldea. El a urmat Seminarul din Caransebeș (“secția” de învățători) care pregătea “cadrele didactice”pentru școlile din granița bănățeană. Este de menționat că atâta vreme cât a funcționat granița bănățeană (până în 1873) limbile de predare, în școlile elementare, erau română și germana.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Portrete de răstrăbunici”
Alexandru NEMOIANU: ,,Ce-i mână pe ei în luptă?”
Exista o teorie a istoriei, cea a materialismului exclusiv, care susține că toate evenimentele, mișcările și acțiunile sociale sunt motivate de cauze economice.
Este limpede că situațiile economice au un rol important în desfășurarea istoriei. Spre exemplu, atunci când diferența dintre cei “bogați” și cei “săraci” devine enormă, obscenă, atunci corecții și redistribuiri de bunuri sunt necesare. Iar dacă ele nu sunt făcute în chip ordonat, prin consens național, atunci vor fi făcute brutal, prin revoluții. Este iarăși foarte adevărat că liniștea socială este mai sigură în acele locuri unde există o anume siguranță economică și standarde de viață minimal decente pentru toți. Dar toate aceste elemente economice răspund doar uneia dintre probleme și anume ,,cum trăiesc oamenii”. Dar întrebarea esențială care se pune este cea care se referă la ,,pentru ce trăiesc oamenii”, ce anume îi motivează și încă mai exact ce simt ei confruntați cu evenimentele istorice. Iar această întrebare devine crtică și esențială în momentele de criză existențială a Neamurilor. Atunci când în joc este viața sau moartea lor.
În acel moment explicațiile economice nu mai au importanță. Ce are atunci singura importanță este ce au Neamurile mai de preț și ce le mobilizează să acționeze. Iar dacă vom cerceta cu atenție vom vedea că sunt două aceste motivații: dragostea pentru vatra strămoșească, pentru “casă” și “cămin” și pentru tot ce reprezintă, iar al doilea este refuzul de a le lăsa preschimbate printr-o voință străină. Pentru aceasta Neamurile au luptat întotdeauna cu înverșunare. Iar aici vom mai observă ceva.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Ce-i mână pe ei în luptă?””
Alexandru NEMOIANU: Despre ,,concesionări” în Almăj
Valea Almăjului, ”este un loc care se află ca și cheie de boltă a Neamului Românesc.
O “țară” românească, fără început în istorie, din totdeauna, care alcătuiește un model al ființei românești și înțelegerii românești a diferenței dintre bine și rău. Se poate spune fără exagerare că și de ar rămâne ca singur loc românesc (să nu fie așa!) și Neamul Românesc s-ar putea regenera din și prin Valea Almăjului.
Între trăsăturile care fac Almăjul, trecutul sau istoric și pe locuitorii săi cu totul speciali, se află împrejurarea că întotdeauna, în tot cursul existenței sale, cum spuneam fără început, a existat o completă și indiscutabilă stare de libertate.
Locuitorii Almăjului au fost liberi nu doar ei ca persoane, dar și toate proprietățile lor individuale și comunale, munți, ape, pășuni.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre ,,concesionări” în Almăj”
Alexandru NEMOIANU: Răspunsul Sfântului Nicolae
În anul 313 d.Chr. Împăratul Constantin cel Mare dădea Edictul de la Milano prin care persecuția creștinilor lua sfârșit. Creștinismul nu devenea religia “oficială” a Imperiului dar era recunoscut ca religie apărată sub lege. Din acel moment cumplitele persecuții anti creștine luau sfârșit și Biserica creștină putea să se manifeste pe față. Cele trei veacuri de persecuție întăriseră credința și aleseseră pe cei credincioși dintre cei necredincioși. Dar în același timp, profitând de vremi, tot soiul de învățături străine de cele ale Bisericii apucaseră să se împrăștie. Pentru a le pune capăt Împăratul Constantin a convocat un “Conciliu Ecumenic”, un sobor a toată lumea, la care să participe toți Episcopii Bisericii, care erau, atunci, peste o mie la număr. Conciliul avea ca scop să stabilească “simbolul” Credinței și să emită primele legi canonice. Dar înainte de toate acestea Conciliu trebuia să dezbată o fioroasă erezie, învățătură contrară Bisericii, și anume cea răspândită de preotul Arie. Conciliu s-a întrunit la Niceea în 325 d.Chr.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Răspunsul Sfântului Nicolae”
Alexandru NEMOIANU: Mitocanul
Mitocanul s-a aşezat de o bucată de vreme între noi. Un timp a putut fi ignorat şi marginalizat ca o insectă neplăcută, sâcâitoare şi parazitară. Dar mitocanul nu se împacă a fi ignorat, el trebuie să agaseze direct, împinge din coate, dă cu gura, se bagă în vorbă, se aruncă în fruntea bucatelor, se înmulţeşte, se bagă pe fereastră (după ce ai avut inspiraţia să îl scoţi pe uşa), te scoate din sărite. Mitocanul poate fi întâlnit în tot locul şi, profitând de împrejurarea că lumea s-a clintit din temelii, a ajuns să fie prezent în toate părţile: în politică, în artă, în cultură. Mitocanul a ajuns să decidă şi să aspire la poziţii de comandă. El pretinde onoruri şi se invită la mesele oamenilor de bine.
Mitocanul a avut începuturi foarte modeste şi cel mai adesea dubioase. De regulă provine dintre cei alungaţi cu ruşine de prin sate şi s-au aciuit, ca băieţi de prăvălie şi slugă de alergătură, prin fundul mahalalelor. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Mitocanul”
Alexandru NEMOIANU: ,,Aceasta este Ziua”
Există între oameni sentimente care nu pot fi explicate și cuprinse în cuvinte. Nu putem spune “de ce” iubim casa părintească, mai înainte de a putea vorbi; ”de ce” iubim satul strămoșesc, mai înainte de a scrie, ”de ce” ne iubim copii, chiar și când nu știm scrie sau citi. Între aceste iubiri, care nu se pot exprima complet în vorbe, este și dragostea de Neam și Tară.
În aceste sentimente se află tărâmul în care ființăm, în care ne mișcăm, în care merită să trăim și merită să murim.
Iar asta este datorat faptului că mai înainte de a putea explica rațiunea dragostei de aceste lucruri, pentru aceste lucruri avem loialitate, atașament și capacitate de jertfire. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Aceasta este Ziua””
Alexandru NEMOIANU: Artur Silvestri și “Reconquista”
După Decembrie 1989 și încă mai vârtos de la începutul noului veac, XXI, și al celui de al treilea mileniu al Erei Creștine, când a devenit întreg activă, “mișcarea” culturală Artur Silvestri rămâne, după cunoștința mea, fără precedent în cultura românească.
La aniversarea datei când el s-a făcut nevăzut, de când a trecut în celălalt tărâm, cărți și articole încep să scoată la iveală ce a însemnat această uriașă personalitate, acest semizeu contemporan, prin opera lui și prin lucrarea lui culturală. Căci în cazul Artur Silvestri sunt două aspecte fundamentale și care, deși se întrepătrund și intercondiționează, rămân “neamestecate”; unire fără amestecare.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Artur Silvestri și “Reconquista””