Existența noastră, a tuturor și a fiecăruia, se desfășoară, poate fi divizată, între trecut, prezent și viitor. Este împărțire mecanică și de fapt convențională, căci existența noastră nu este înșiruire cronologică sau, oricum, nu ar trebui să fie. Ea nu este nici suma „realizărilor” noastre, repede sortite uitării, ea este suma trăirii noastre morale consecvente. Existența noastră ar trebui să însemne ființare, viețuire cu rost și pentru noi și pentru cei din jur. Dacă ne uităm la împărțirea cronologică de care pomeneam o să vedem că ea este foarte seacă. Trecutul nostru, bun sau rău, nu îl putem schimba, cel mult și asta foarte rar, putem învăța câte ceva din el. Despre viitor știm încă mai puțin. Viitorul înseamnă visare, cel mai adesea în termeni ideali și deci fără legătură cu realitatea, sau înseamnă proiectarea unor stări prezente și care sunt întotdeauna provizorii. La asta se adaugă faptul că nu știm de fel dacă acest viitor îl vom avea. Durata existenței noastre pământești este foarte incertă și se află sub o altă voință și alt plan. Deci singura clipă în care avem puterea de a înfăptui ceva, de a face o diferența între bine și rău, este acuma, în secundă cea repede trecătoare. În aceste împrejurări se pune întrebarea care poate fi motivația acestei realități? Iar răspunsul este tulburător.

Aduși în existența din dragostea infinită a lui Dumnezeu și socotiți „coroana” lucrării Lui, rostul nostru nu este aici, în lumea asta, rostul nostru este în veșnicie, în prezența Divinității. Din această cauză, darul cel mai de preț cu care am fost înzestrați, libera voie, libertatea de a alege între bine și rău, acest dar fără egal trebuie folosit și modul în care îl folosim ne așează în veșnicie, alături de Dumnezeu sau în „întunericul din afară”.

„Destinul” în ultimă instanța înseamnă împlinirea rostului pentru care am fost aduși în ființă. El este eminamente personal, unic, irepetabil și, ca urmare se înfățișează în forme infinite. Mai înseamnă că fiecare „destin” omenesc este nu foarte important, este întotdeauna cel mai important, căci are rost unic în planul lui Dumnezeu. Aceasta ar trebui să fie cel mai puternic îndemn la smerenie, la înțelegerea că doar în comuniune a dragostei unul cu altul vom putea împlini „Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”. Nu există altă cale. Dincolo de aceste generalități, împlinirea destinului înseamnă opțiunea pentru bine și refuzul răului. Cu cât această opțiune este mai categorică, mai mare și mai răspicată va fi consecință existenței noastre, mai exemplară. Că așa este, cu exemplară, fără egal modestie și elegantă ne-o arată viețile sfinților.

Acei oameni, care prin faptele lor s-au făcut vase alese ale Duhului Sfânt, au făcut tot ce era cu putință spre a fugi de slavă lumii. Rezultatul a fost că, după veacuri numele lor sunt cinstite, închinate, iubite și ajutorul lor cerut. Spre a da un singur exemplu.

Sfântul Antonie cel Mare s-a nevoit în adâncul deșertului Tebaidei vreme de o sută de ani și el este azi cunoscut în toată lumea creștină. Mă întreb câți dintre cei care se roagă către Sfântul Antonie cel Mare ar putea numi fie și numai doi dintre Împărații Români ai acelei vremi! Deci, din punctul de vedere al însemnătății unei existențe, fală lumii contemporane nu înseamnă nimic, este pulbere și vis. Rostul nostru este să fim buni și atașați Ortodoxiei și așa vom primi și „omenia” și viață de veci.
Căci nu trăim singuri, trăim în comuniune și în comuniune specială, suntem parte dintr-un Neam și aparținem unui loc. Poate nimeni nu a înțeles mai frumos, mai elegant mai deplin acest adevăr ca țăranii Români, cei care garantează existența cu rost a Neamului Românesc. În această înțelegere trebuie să știm că suntem verigă dintr-un șir a cărui vechime nici măcar nu putem bănui. Avem obligație și față de strămoșii, care ne-au adus până aici, dar și pentru copiii pe care trebuie să îi creștem, Ortodocși și Români.

Mai trebuie să înțelegem că fiecare generație are de dus „lupta” ei și nu cea de ieri, pe care au dus-o strămoșii noștri.

Iar acest rost este de a păstra Familia și Neamul în tradiția lui creștină Ortodoxa, și deci cuviincioasă.

Să nu ne abatem, să nu ne lăsăm păcăliți și mai ales să știm că ajutorul lui Dumnezeu este lângă noi mereu: ieri, azi, întotdeauna.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

5 octombrie, 2018

În 6 Octombrie Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Apostol Toma,unul dintre cei doisprezece apostoli care au urmat pe Mântuitorul.

Sfântul Apostol Toma este amintit pentru a fi acela care și-a pus mâna în rana din coasta Mântuitorului și a pipăit pe mâinile Lui, semnul cuielor cu care a fost prins pe Cruce.

Sfântul Apostol Toma este, deasemenea, OCROTITORUL FAMILIEI.

Nimic nu este la întâmplare.

În această zi Neamul Românesc este chemat să apere Familia.

Sfinte Apostol Toma roagă-te pentru cei Binecredincioși și pentru Biserica Drept Măritoare să capete biruință în față celui rău și ocrotește Familia Românească.

Pentru Slava Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh și pentru biruința Bisericii Ortodoxe, în veci!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

5 octombrie, 2018

Există în viața Neamurilor momente de definiție, momente când sunt chemate să aleagă decisiv între bine și rău,momente când alegerea pe care o fac este pentru sau împotriva lui Dumnezeu,momente și alegeri de care depinde prezentul și viitorul.

Un asemenea moment stă în fața Neamului Românesc, care are de hotărât ce este și ce are să fie Familia sau, încă mai exact, cum și de către cine se întemeiază o Familie.

Neamul Românesc are de răspuns unei întrebări simple și răspicate, „Familia poate fi întemeiată de către un bărbat și o femeie.”

Până în urmă cu doar câțiva ani această întrebare nici nu trebuia pusă dar lucruri înspăimântătoare s-au petrecut în ultimii câțiva ani.

O ideologie sinistră, o ideologie satanică a cuprins lumea și otrăvește într-un ritm tot mai rapid mințile oamenilor: este vorba de ideologia „globalistă”. Această ideologie își trage originile din scrierile lui Karl Popper, cel care a și lansat conceptul de „societate deschisă”. Un concept de a cărui aplicare practică se ocupă sinistrul, demonicul Soros Gyorgy. Nu este locul să intrăm în detalii și prin urmare voi menționa doar esența acestei ideologii neo-marxiste.

Adepții ei au ajuns la concluzia că metodele folosite în stalinism pentru crearea „omului nou” nu au dat rezultat. Nu tirania și genocidul comunist îl deplâng acești neo-marxiști, ei deplâng faptul că nu s-au obținut rezultatele scontate. În concluzie ei propun un nou „program”.

Scopul final este același: distrugerea Credinței și încă mai vârtos a creștinismului, distrugerea ideii de Neam, Familie, memorie colectivă, dragoste de „loc”. Metodele folosite sunt definite ca „fragmentarea”, divizarea,dezbinarea socială: prin Organizații Ne Guvernamentale, fiecare având un singur scop, o singură „țintă” de distrus, și tot fiecare spălând la creier un segment din societate, unele pe adolescenți, altele pe tineri, etc.

Vedem bine cine sunt aceste vipere în societatea românească: ONG-urile, abominatia #rezist, și în urma lor stă sinistra turmă a „imbecililor utili”, cei mai manipulați dintre manipulați și care, culmea stulttitiei, considera cu „lupta” contra manipulărilor. Tot între viperele otrăvitoare sunt formațiuni politice și între ele strălucește prin spurcăciune, „salvatorii” ștrengari… Aceste „otrăvuri de crotal concentrat” s-au alcătuit în cei mai vehemenți promotori a tot ce este anti românesc. Videat Deus et Judicet!

Dar în momentul de față este vorba de Familie. Tactica folosită de dușmanii Neamului Românesc este minciuna și calomnia în toate ambalajele posibile și mai ales îndemnul de a nu participa la vot, în nădejdea că astfel nu va fi atins pragul de 30% de participare necesar validării referendumului.

Inițial mai multe denominații creștine (Româno-Catolici, „Uniati”, Evanghelici) au declarat, desigur împreună cu Patriarhia Orotodoxă Română, sprijin pentru referendum și și-au îndemnat membrii se voteze DA, pentru familia tradițională. Ulterior majoritatea acestor denominații, „caldicel” creștine, s-au grăbit să își „nuanțeze” poziția, în funcție de comanda duhului necurat care bântui lumea, la limita de a spune „fiecare să facă tot ce vrea”. Aceasta reprezentând un foarte rușinos exemplu de capitulare morală. Căci, „qui tacet consentit” (cel care tace este de acord), este de acord cu cei care se opun familiei tradiționale. Singurii care nu au dat înapoi, singurii care au rămas de strajă Neamului sunt Patriarhia Ortodoxă Română și Ierarhii ei. Au rămas de straja în manieră Ortodoxă care în luptă pentru Credință nu dau înapoi și nu știu să dea înapoi. Niciodată!

În apărarea Familiei și a Neamului, cu un curaj uluitor,cu o înțelepciune fără egal și cu o frumusețe strălucitoare, s-a așezat, ca întotdeauna în istoria Neamului Românesc, Biserica Ortodoxă Română, trupul mistic al lui Hristos. În această clipă supremă o singură voce călăuzește Neamul Românesc: Biserica Ortodoxă. Nici nu este de mirare. Biserica Drept Măritoare nu poate spune decât adevărul și fericiți sunt și vor fi cei care îi vor urma glasul, acuma și întotdeauna.

Ortodocșii Români trebuie să meargă la vot și să spună DA pentru familie. Să nu ne îndoim că voia lui Dumnezeu se va împlini oricum. Dar să ne facem datoria de fii ai Bisericii Ortodoxe și să dăm slavă lui Dumnezeu că suntem și rămânem în veci Ortodocși.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

4 octombrie, 2018

În cursul vacanței Borloveni 2018, prin generozitatea prietenului Ianoș Simption, am mers de la Borloveni la Băile Herculane.

Era dimineață, înainte de răsăritul soarelui, vremea era rece și tonică și se vestea o zi frumoasă. Pe frunzele copacilor și în iarbă se vedea rouă bogată, cu stropi grei și strălucind ca diamantul. Curând soarele s-a înălțat glorios și răspândind căldura molcomă, blândă, fără egal a Toamnei. În jur negura se înălța în straturi care deveneau tot mai subțiri, mai transparente, până ce se topeau în lumină. Am trecut prin umbra, mereu amenințătoare a Cheii Globului, prin Petnic și Iablanița și apoi am ajuns în frumoasa, delicata și specială Mehadia.

Căci Mehadia nu este un sat, este un soi de „stat”, așezat pe istorie efectiv milenară, pe urme dacice, romane, ungare, turcești și rămânând mereu, statornic românească. Acolo am început să vedem oamenii la lucru, pe câmpii veșnic roditori. În lungul drumului am văzut și căruțele trase de un singur cal, o particularitate a Mehadiei. Iar, mai în șagă și mai în serios, se spune că cei invitați să urce în căruțe, de regulă răspund, „mulțam frumos, dar mă grăbesc”.

Câteva momente am oprit la cimitirul Mehadiei unde odihnesc înaintași din familia mea paternă și amândoi părinții mei. Odihnesc sub un foarte frumos monument, masiv dar sobru, din marmură de Ruschița albă.

Tot pentru câteva momente m-am oprit și am colindat în gara Băile Herculane. O clădire elegantă și de un romantism sfâșietor. Este fără îndoială cea mai nostalgică gara din România și superbă invitație către o zona miraculoasă. Clădire ridicată în 1870, pe urma unui pavilion de vânătoare împărătesc. Gara ar avea lipsa de a radicală recondiționare și sunt convins că acea vreme va veni. Iar apoi am intrat în Băile Herculane.

Primul lucru simțit este mirosul vag sulfuros emanat de apele miraculoase care au făcut locul vestit. Încă în vremea Imperiului Român, împărați au venit să își caute tămăduirea și mulți au și aflat-o. Mărturie stau inscripții care mulțumeau zeilor în care credeau ei. Orașul vechi este, în momentul de față, o tristă ruină. Clădiri superbe, care au fost hoteluri de lux în vremea imperiului și care erau egalate în eleganță, poate, doar de cele de la Karlsbad (Karlovivary), zac în decădere. Cei treizeci de ani din urmă au creat acest dezastru cultural. Un adevărat genocid cultural. Hoteluri istorice au fost distruse, bucată cu bucată, și ștuctura lor vândută. Vinovați sunt, în primul rând un anume „om de afaceri” Iosif Armașu din Luncavița, a cărui stare în libertate este un afront și insultă publică și evident, lunga administrație a unui personaj cu nume predestinat. Probabil că aceste ruine sunt irecuperabile.

Dar și acest rău se va îndrepta în timp. Se va îndrepta căci izvoarele miraculoase există mai departe și mai ales MUNTELE stă neclintit cu toată forța lui tămăduitoare. Îndrăznesc să spun acest lucru deoarece nu stăm sub voia unor întâmplări oarbe. Suntem parte dintr-un plan a cărei desăvârșire nu o va putea opri nimeni.

Legătura cu pământul, cu „locurile” ne apropie de urmele Creatorului și ne arată că mereu stăm sub grijă Lui. Batjocorirea locurile, macularea lor, este lucrarea celor care stau sub voință celui rău și este insultă adusă Celuia care toate le chivernisește și care nu se lasă batjocorit. Aici poate fi văzută din nou responsabilitatea pe care a avem toți și fiecare pentru cele din jurul nostru. În această obligație intră și datoria de a spune adevărul, de a spune răului și răilor pe nume chiar și atunci când este incomod de făcut asta. Tăcerea „călduță” este de fapt complicitate lașă la rău. Dar la asta se adaugă faptul că toată zona Băilor Herculane stă sub straja muntelui.

Muntele are un loc special și nu întâmplător pe coamele lui s-au rugat oamenii. Iată ce spune Isaia 11;9, „și nici nu vor putea să nimicească pe cineva în Muntele meu cel sfânt, fiindcă totul s-a umplut de cunoașterea Domnului, așa cum apa cea multă acoperă mările”…Și istoria Israelului lui Dumnezeu, poporul care l-a căutat pe Dumnezeu și l-a și aflat în Ortodoxă închinare a Sfintei Treimi, este plină de munți sfinți, Horebul, Sionul, Carmelul, Taborul, Golgota. Iar poporul lui Dumnezeu este alcătuit din multe limbi și neamuri și între ele cel Românesc.

De la începutul istoriei lor Românii, respectiv strămoșii lor Dacii, sunt caracterizați de către istorici ca fiind „cei aninați de munți”. Munți cu importantă colosală, pe care aceiași istorici îi numesc „cardines mundis: țâțânile lumii. Cel care a avut privilegiul să urce pe un munte cu un țăran român va fi putut vedea venerația religioasă, până la lacrimi, pe care acesta o arată muntelui. Iar munții nu au dezamăgit niciodată pe Români, i-au aparat, i-au ascuns, le-au arătat taina și frumusețea lor. Acești munți nu vor lasă în paragină nici Băile Herculane. Frumusețea lor va face ca stațiunea să reînvie, mai frumoasă, mai mândră, mai românească. Pentru Ortodoxia lor Dumnezeu nu ii va lasă pe Români niciodată.Să stăm sub scutul Ortodox fără șovăială și răul va trece mai repede decât credem. Căci este un alt semn al nălucirilor negativității pure să îmbrace stările existente în lume și puterea lor în haina unei durate fără sfârșit. De fapt asta este fantezie demonică. Numai puterea lui Dumnezeu și învățătura Bisericii lui Ortodoxe pot să dea și viață și mulțumire adevărată. Răul prezent va trece și, repet, va trece mai repede decât credem.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

2 octombrie, 2018

În „Apocalipsa”(dezvăluirea) Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, Apostolul iubirii, ucenicul cel iubit al Mântuitorului, la cap.3;16 se spune: „Astfel, fiindcă ești căldicel-nici fierbinte, nici rece-am să te vărs din gura Mea.”

Este un text fără echivoc și răspicat: în probleme de conștiință, atitudine morală, alegere între bine și rău, nu există decât două căi: ești pentru sau ești contra. Orice încercare de a „sta pe gard”, de a fi „și cu mândra și cu draga”, orice încercare de fofilare sau scuză prin asociere, nu funcționează. Ești singur, persoană unică și cu responsabilitate unică. Vei avea de ales între bine și rău și pentru asta poți pierde și lumea asta și cea viitoare. Există o tendință, provenită din slăbiciune morală, din lașitate, din lene și din prostie de a încerca să te „fofilezi” în situații critice, unde compromisul nu este posibil. Întâlnim acest gen de comportament în tot locul dar mai ales între politicieni și încă mai vârtos între politicienii de duzină, între fripturiști. Sunt asemenea politicieni care zic, „nu credeam așa, dar astfel a decis grupul”. Cred că nu există formă mai scârboasă de manifestare nevertebrată și prostie: nu grupul va fi judecat, tu, persoană unică, vei fi judecat. Modalitatea în care aceste specimene, demne de milă și scârbă, se justifică este râs oamenilor și demonilor. Iar consecințele rele, care pot decurge din hotărârea „grupului”, vor fi și ale tale, prin tăcere lașă ai fost complice, părtaș la rău și pe merit vei capătă răsplata cuvenită. Și să nu ne amăgim,”înfricoșător lucru este să cazi în Mâinile Dumnezeului celui viu”. Sf.Pavel, Evrei 10;31

Dumnezeu nu se lasă batjocorit, nici El și nici Creația Lui. Pedeapsa lui uneori așteaptă, alteori este fulgerătoare, uneori lovește părinții în copiii sau urmașii lor, dar întotdeauna, pedeapsa este teribilă.

Cei care cred că îl pot „păcăli” se înșeală amarnic.

Iar toate aceste se împlinesc în câteva zile.

În câteva zile va avea loc cel mai important referendum din istoria Românilor. Românii sunt chemați să se pronunțe pentru Familia tradițională, nucleară, SFÂNTA sau pentru abominatia sodomită.

În față urnei, unde vei fi singur cu Dumnezeu, tu vei alege: bun sau rău. Iar cei care nu vor merge la vot sunt cei „căldicei”, sunt cei cărora li s-a făgăduit că vor fi” aruncați de la gura Mea”. Unde vor fi aruncați? În întunericul cel mai din afară. Prin tăcerea lor vor fi complici, complici nevertebrați și fără iertare, poate mai scârboși decât cei care direct au îndemnat la rău.

Binele și Planul lui Dumnezeu se vor împlini, cu sau fără aprobarea noastră, dar locul unde vom fi în veșnicie ni-l alegem singuri.

Sunt încredințat că România tainică, România fără egal și fără moarte va alege Familia Sfânta, așa cum ne îndeamnă în acest ceas crucial Sfânta noastră Patriarhie Ortodoxă.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

28 septembrie, 2018

În aceste zile asistăm la o ridicare în masă a Neamului Românesc pe care nu am mai văzut-o în cursul vieții mele decât în Decembrie, 1989. Neamul Românesc, atunci ca și acum, se ridică nu pentru interese materiale, nu pentru avantaje de minut. Neamul Românesc se ridică pentru a își reafirma ființa, identitatea și rostul lui de a fi: Creștin și apărător al Creștinătății. Ceea ce înfăptuiesc azi Românii este o repetare a marilor evenimente din trecut când au stat strajă Europei și identității ei, pe atunci, creștină. Între timp, înșelați de o ideologie sinistră și inspirată de negativitatea pură, „globalismul”, Europa și-a uitat rădăcinile și s-a prăvălit într-un relativism moral care, dacă nu va fi oprit, va duce la dispariția ei așa cum a fost în istorie până azi. Dar dacă Europa, zis „unită”, și-a uitat rosturile și firea, Neamul Românesc nu și le-a uitat. Iar azi, ridicat în masă, este gata să reafirme identitatea sa, votând pentru definirea Familiei că unirea în dragoste a unui Bărbat și a unei Femei spre îngrijirea și creșterea de prunci care, la rândul lor, vor fi tot Creștini Ortodocși și tot Români. Aceasta a fost o reacție firească la exagerările făcute de activiștii sodomiti, inspirați de sinistra ideologie de inspirație satanică zis „globalistă”. Acești activiști promovau unirile dintre persoane de același sex și doreau ca aceste dubioase uniri să fie recunoscute că familie. Era prea mult, mult prea mult. Cei care practică acest obicei, de fapt niște nefericiți care nu știu nici măcar ce este bun, pot face asta nestingheriți. Neamul Românesc este bun și tolerant și înțelege pe nefericiții păcătoși, deși condamnă fără echivoc păcatul. Dar acele uniri s-ar fi putut numi oricum, „uniunea de la Bruxelles”, sau, de ce nu?, direct „turnul Eifel”. Însă Familia nu este un divertisment și un mod de a îți trece timpul liber.

Familia este unitatea de bază și sfânta a unui Neam, cea care garantează și prezentul și viitorul acelui Neam. Doar unirea în dragoste dintre un bărbat și o femeie va putea aduce pe lume prunci, îi va putea ocroti, și îi va putea crește să fie tot Ortodocși și tot Români. Această ordine dată de Dumnezeu nu o va putea schimba nici un decret venit de la Bruxelles!

Neamul Românesc, milioane și milioane, sunt gata să aprobe introducerea definirii familiei, ca unitate între un Bărbat și o Femeie, în Constituția țării. Dar iată că un pumn de oameni răi se opun.
Între ei sunt nefericiții care practică acest obicei sinistru, nefericiții care nici măcar nu știu ce este bun, dar lor li se alătură profesioniști ai răului, dispuși să facă profesie și carieră din „nenorocirea țării”. Sunt sinistrele organizații sorosiste, așa zisele Organizații Ne Guvernamentale, toate oficine care promovează interese transnaționale, abominatia #rezist și deplorabilii „imbecili utili” care zbiară pe străzi când li se poruncește. În fruntea lor se află și cea mai decăzută formațiune politică românească, ștrengarii „salvatori” și folosesc termenul ștrengar în sensul lui prim, demn de ștreang. Lor li se alătură și un pumn de „intelectuali, și între ei un centenar care se face de râs umblând vandra prin piețe. Toți aceștia, cu un cinism și rea credință de necrezut, fac referire la un obscur paragraf din Codul Civil, deși știu bine că orice paragraf din Codul Civil poate fi eliminat sau schimbat printr-o simplă ordonanță guvernamentală. Dar mai surpinzător a fost un jurnalist din Banatul de munte. El protesta referendumul în numele „iubirii” (așa definea acel personaj relația sodomită!). Dar același individ a avut nerușinarea și lipsa de bună cuviință să facă referire la capitolul 13 al Primei Epistole către Corintieni a Sfântului Apostol Pavel. Evident individul nu înțelegea sau răstălmăcea grosolan înțelesul acelui fără egal imn al dragostei. Dar dacă voia să afle părerea Apostolului Neamurilor despre sodomie putea citi capitolul al doilea din Epistola sa către Romani.

Această minoritate de oameni răi și dușmani ai Românilor sunt condamnați la dispariția din viață publică, la depozitarea în adâncurile imunde ale lăzii de gunoi a istoriei, în lumea asta și la „întunericul cel mai din afară” în cea viitoare.

În același timp Neamul Românesc, având în frunte Patriarhia Ortodoxă Română și Ierarhii ei, al căror curaj și înțelepciune jertfelnica uluiesc și emoționează, vorbește răspicat. La acest Referendum să votăm DA, familia este alcătuită dintre un Bărbat și o Femeie. Să o facem cu respect pentru Neamul nostru Românesc și pentru dârzenia, frumusețea și statornicia lui.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

27 septembrie, 2018

Este strigătul de biruință adresat de către Sfântul Ioan Gură de Aur în sfânta lui predică rostită în Noaptea Învierii. Este strigătul prin care Iadul își recunoaște înfrângerea, este strigătul prin care „ultimul dușman” este zdrobit, umilit, alungat. Este strigătul care afirmă în veci și în veșnicie biruința planului divin, este bucuria celor care stau sub Nădejde, Credință și Dragoste. Este strigătul victorios al Ortodoxiei.

În doar câteva zile acest strigat de biruință va fi pe buzele tuturor Românilor care au știut și știu că „am fost și om fi”: ieri, azi, întotdeauna. Cu aceste gânduri aș vrea să repet câteva lucruri.

De aproape două sute de ani istoria Românilor a fost condiționată prin pana unor istorici stăpâniți de duh „sincronist”, care au crezut și cred că Românii și istoria lor sunt un apendice, un soi de rudă săracă și demnă de dispreț, a „marilor” popoare din apusul Europei. Acei istorici au considerat ca fiind valide doar sursele care confirmau gândul lor preconceput și au desconsiderat și insultat tot ce nu folosea gândului lor preconceput și bazat pe mimetism slugarnic. Dar în fața acestor teoreticieni mercenari și slugarnici a stat și stă REALITATEA românească.

Această realitate românească este foarte veche și rezultatul unor dezvoltări istorice îndelungate și unice, rezultatul unei dezvoltări „protocroniste”, o dezvoltare liberă de influențe și mimetism, o dezvoltare independentă și fascinant originală. Astfel s-a dovedit din nou și din nou că Neamul Românesc nu își schimbă firea. Neamul Românesc se poate preface, poate mima, dar firea lui a rămas și rămâne aceiași, încăpățânată și în veci Ortodoxă, încăpățânată și în veci tradițională, încăpățânată și în veci dominând spațiul de la Nistru, până la Tisa și Marea, „cea mare”. Dacă ne vom uita la hotarele structurilor românești de bază, a satelor, care au fost și sunt garanția existenței românești și a modelului existențial românesc, vom vedea că aceste hotare arată străvechimea românească. Satul românesc a rămas în esență identic satelor din vremea neolitică și sihăstriile Ortodoxe s-au așezat pe locurile unde erau sihaștrii Daci, iar această alcătuire nu face decât să dovedească o continuitate fără egal în Europa. Românii nu au putut și nu au avut de imitat pe nimeni, căci au fost în Europa mai înaintea tuturor. Românii sunt băștinașii Europei, iar ceilalți sunt „vinituri”.

În același timp ar fi cu totul ilogic să ne imaginăm că Neamul Românesc străvechi, adus în existență spre a dovedi că „apa trece și pietrele rămân”, nu ar fi, trup și suflet, legat de „locul” lui, de pământul lui. Să încerce cineva să spună unui Român că „locul” în care este nu ar fi cel mai frumos din lume. Numai să încerce!

Aceasta nu înseamnă de loc că istoria românească a fost presărată cu bucurii și biruințe. Nu, Neamul Românesc a trecut prin enorme greutăți, prin sinistre umilințe, prin nopți fără stele și reci. Dar biruința românească stă în faptul că în ciuda acestor rele care l-au bântuit, Neamul a rămas același în Credință lui Ortodoxă și în rosturile lui.

Iar atunci când a fost nevoie, când însăși ființa și firea Neamului erau în primejdie, atunci blânzii Români, „mămăliga”, a explodat cu o forță nimicitoare.

Asemenea clipă stă în față noastră azi. Azi trebuie să decidem dacă Familia va însemna Mamă și Tată sau va ajunge o batjocură a necuratului.

Îmi pare că toată suflarea „râul, ramul” s-au ridicat contra răului. Ierarhii Ortodocși, fără frică și în cea mai curată manieră jertfelnică până la martiriu, sunt în fruntea turmei Bine Credincioase. Nimic nu va putea opri voința acestui Neam: nici amenințări, nici minciuni, nici zâmbete false. În aceste clipe Neamul Românesc spune iarăși, „am fost și om fi”. In aceste zile Neamul Romanesc, ca întotdeauna, stă în calea răutăților cu Crucea în frunte. În aceste clipe Neamul Românesc intră din nou în Istorie, fără frică și cu fruntea sus!

SUS INIMA!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

26 septembrie, 2018

Într-o privire de ansamblu și fără neaparata curiozitate pentru detalii, vom putea spune, „oamenii sunt la fel”. În esență suntem asemănători anatomic, deosebiți în fizionomii și cei care excelează și dau adâncime deosebirii sunt cei foarte urâți, după cum și profilului mental, adâncimea lui, o oferă cei foarte proști. Este cu totul greșită și falsă percepția că standardele se așează de „sus” în „jos”, ele se așează invers, de la rău la bine, și binele strălucește prin contrast cu răul. Deci, în „mare”, suntem asemănători. Dar aceasta asemănare proclamată este poate cea mai jalnică manifestare de superficialitate.

Oamenii nu sunt asemănători, sunt diferiți, fiecare este altfel și fiecare are importanță, în bine sau rău. Nici ca gen nu suntem la fel și, în vorba Francezului, „trăiască diferența”.

Acestea fiind spuse este interesant de urmărit modul în care se așează orânduirile omenești. Modul în care ele pot fi mai bune, ori mai rele.

În această devenire a așezărilor, sistemelor omenești se poate vedea limpede importanța fiecărei persoane. Căci de fibra morală a fiecărei persoane, de capacitatea ei de a se opune compromisurilor și înșelărilor oamenii pot trăi decent, sau pot trăi sordid.

Între înșelări, poate cea mai frecventă și mai stricătoare este părerea de sine „autosuficiența”.

Este manifestarea plenară, fără acoperire a unei stări sinistre, autosuficiența, mulțumirea și părerea de sine. Aici se încalcă îndemnul, „cine nu mă iubește mai mult decât pe copii, frați, mama, nu este vrednic de Mine” Matei 10;36. Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui.
37. Cine iubește pe tata ori pe mama mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiica mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.Matei 10;31.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Înșelări care ne pot pierde” →