Al. Florin ŢENE: Eroarea caracterului intenționat la aprecierile criticilor de artă și al opiniei publice în cazul ziariștilor.( Jurnalistul cât de harnic și talentat ar fi nu poate face nimic dacă îi lipsește matca;redactorul șef. Turma-i harnică, da ciobanul lipsește.)*

Decalogul 15 pentru ziariști

1. În anul 1933 Susan Sontag scria:”Nu trebuie să știm care au fost intențiile personale ale artistului. Tot ce e de știut ne spune opera și atât. “Spre deosebire de ziarist viața lui morală trebuie să primeze.

2. Richaed Wagner, unul dintre cei mai mari compozitori, era un om dificil, arogant, lipsit de scrupule, intolerant, rasist, un antisemit virulent, un avocet convins al epurării rasiale, care a cerut expulzarea evreilor din Germania. Și, totuși, conform unei teori critice influente, din secolul trecut, interpretarea unei opera trebuie realizată plecând de la calitățile ei pur obiective; ar trebui să respingem toți factorii externi sau irelevanți, cum ar fi biografia, istoria despre autori, care îl privesc exclusiv pe autor.Eroarea, presupusă,de a crede că semnificația și valoarea unei opere pot fi stabilite prin apelul la astfel de factori a fost numită eroarea intenționalității.

3. Eroarea intenționalității are ca origine critica literară. Această sintacmă a fost folosită pentru prima oară într-un eseu publicat în anul 1946 semnat de William Wimsalt și Monroe Beardsley.Principala preocupare a Noului Criticism a fost ca poemele și textile în proză să fie tratate ca producții literare independente și suficiente în sine; semnificația lor ar trebui stabilită doar în baza cuvintelor efective- intențiile autorului, exprimate explicit sau doar presupuse, erau irelevante pentru procesul interpretării.O operă, odată trimisă în lume, devine un produs public la care nimeni, nici măcar autorul, nu mai are acces privilegiat.

4. Un ziarist nu-și poate schimba opinia despre un eveniment politic și social de azi, pe mâine,.în caz de schimbare devine neserios și cititorii nu-l vor mai citii.

5. Eroarea inteționalității nu este o problemă pur teoretică. Este o încercare de a corecta anumite tendințe în critica literară și a opiniei publice în cazul jurnaliștilor.

6. A confunda impactul pe care o operă îl poate avea asupra publicului său cu semnificația sa este ceea ce numim eroare afectivă.

7. Dată fiind varietatea uriașă de răspunsuri afective pe care le pot avea oamenii, nu pare o idee prea bună să le legăm de semnificația operelor.

8. Dar, întreb, nu ar trebui, oare, ca așa-zisa analiză obiectivă a calităților unei opere să țină cont de răspunsurile variate pe care le provoacă în rândul publicului?

9. Experiența jurnaliștilor, în loc să ne ofere un argument pentru o primă cauză, face, mai degrabă contrariul.Jurnalistul cât de harnic și talentat ar fi nu poate face nimic dacă îi lipsește matca;redactorul șef. Turma-i harnică, da ciobanul lipsește.

10. Există un pericol pentru jurnaliști: ceea ce scriu să nu depășească mentalitatea, concepția despre viață a societății, nivelul de gândire al comunităților omenești, adică, să nu gândească înainte, în perspectivă, altfel vor fi considerați oameni pericoloși, înarmați cu idei periculoase.Din pricina ideilor, considerate de societatea timpurilor lor, subversive. Prin aceste întâmplări au trecut: Descartes, Spinoza, Eminescu, George Bălan –filosof și scriitor, Gogu Constantinescu-inventatorul sonicității și mulți alții.

Al.Florin Țene

**Din ciclul “Sens și Contrasens în înțelepciunile pentru ziariști“

Al. Florin ŢENE: Marii poeți urcă în veșnicie din mijlocul poeților – Dragoș Vrânceanu

Era la începutul lunii mai 1977, mălinii înfloriseră la Drăgășani, răspândind un miros îmbătător peste oraș. Pe 4 mai am primit telefon de la directorul Casei de Cultură din orașul meu natal că sunt invitat la Rm.Vâlcea, în ziua de 5 mai, la Palatul Culturii la o întâlnire cu scriitorul Dragoș Vrânceanu și încă doi scriitori de la revista TRIBUNA. Ion Ciurduc directorul Casei de Cultură mi-a spus la telefon să iau și cele două antologii “ Cumpăna“ editată de Casa Județeană a Creațiri Populare Vâlcea, apărută îm 1969 și “ Trepte“ cu o prefață de Dragoș Vrânceanu, editată de Casa de Cultură-Rm.Vâlcea, apărută în anul 1972, având grafica semnată de Maria Crișan, că este posibil ca și noi poeții vâlceni să citim din lucrările noastre publicate de aceste două antologi.

Eu am mai luat, pentru orice eventualitate, antologia “Trofee “ editată de Editura CNEFS, București 1967, unde aveam publicate câteva poezii dedicate sportului și volumul meu de debut”Ochi deschis “ , apărut la Editura “Litera “ în 1974, având coperta realizată de Aurelian Petrescu. Volum lansat în toamna anului 1974 la librăria din Drăgășani, cu participarea domnilor Ion Șt.Lazăr, prof. Emil Istocescu, Teo Văcărescu și a două actorițe, printre care regretata Ada Gârțoman, de la Teatru Popular din Rm.Vâlcea, care au susținut un recital din poeziile mele.

Cu o zi înainte de a pleca, m-am întâlnit pe strada Decebal din Drăgășani cu fostul coleg de clasă Radu Vasile, viitorul prim ministru al României, știind că și el scria versuri, participând prin anii 1960 la cenaclul literar Gib I. Mihăescu, înființat de mine, l-am invitat la Rm.Vâlcea a doua zi. Mi-a spus că nu poate veni că pregătește doctoratul în “ Istoria economiei.“Îl ajuta tată-l său în strânmgerea materialelor, domnul Ion C.Vasile. Acesta era istoric local.

Pe 5 mai, joi, dimineața am plecat cu trenul spre frumosul oraș al lui Mircea cel Bătrân.Ajuns la Palatul Culturii m-am întâlnit cu George Țărnea, Lucian Avramescu, Ioan Barbu, Felix Sima, Doru Moțoc, Ioan Șt.Lazăr, Ion I. Alexandrescu, Ion Tălmaciu, Petre Tănăsoaica, Smereanu Gh,Gheorghe Bobei, Gh. Achim, Constantin Argeșeanu, Alexandru Cerna Rădulescu, Constantin Zărnescu, venit de la Cluj și Victor Felea tot de la Cluj.

În prezidul erau Constantin Zărnescu, Doru Moțoc, prof.și compozitor Marin Brânaru, Ion Șt.Lazăr, iar la mijloc între Doru Moțoc și Marin Brânaru era renumitul poet Dragoș Vrânceanu.

Ne-a venit rândul să citim fiecare poet câte o poezie din cărțile noastre.

Pe la mijlocul manifestării, după ce vorbise poetul Dragoș Vrânceanu, nu înainte de a vorbi despre dânsul Ion I. Alexanmdrescu care a spus:” că Dragoș Vrânceanu s-a născut la . 14 febr. 1907, anul răscoalei țărănești, în fosta comună Băbeni-Bistriţa, azi – ora;ul. Băbeni – decedat. la 4 mai 1977, Bucureşti) – poet, eseist, traducător, diplomat. Studii superioare şi doctorat (în litere şi filosofie) la Florenţa. Redactor în presă şi profesor de limba italiană la Academia de Înalte Studii Comerciale (până în 1949). În anii ’50, a fost colaborator al Institutului de Folclor şi al Institutului de Lingvistică din România. În Italia, a lucrat în calitate de corespondent de presă, ataşat cultural pe lângă Consulatul general român din Milano, profesor la Universitatea din Urbino, colaborator al Radiodifuziunii Române pentru cronica România-Italia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Volume publicate: Cloşca cu puii de aur (1934, Premiul Uniunii Scriitorilor şi aprecieri elogioase din partea lui G. Călinescu), Columna (1965), Poemele transhumanţei (1968), Poezii (1968), Poezii (1970), Întâlniri cu scriitori italieni (1972), Migdalul înflorit a doua oară (1972), Cântecele casei de sub pădure (1973), Creioane colorate – versuri pentru copii (1974), Cântecul vremilor (1975), Cloşca cu puii de aur şi alte poezii – antologie de autor (1975), Materia literară şi idealurile ei (1976), Priveşte spre oraş (1976), Expediţiile lui . . . Alexandra cea mică – poveste în versuri (1978) etc. (DCLR, pag. 256; DDLR, pag. 424-425; DLRC/1, pag. 661-662; DLRC/2, pag. 619-620; DSR, pag. 518). Fiind amic cu Eugenio Montale.”

Nu a terminat bine de vorbit Constantin Zărnescu și am sesizat că poetul Dragoș Vrânceanu a pus capul pe umărul lui Marin Brânaru. Atunci cineva din sală a strigat:

-Moare domnul Vrânceanu!

-Să vină un doctor! A strigat Doru Moțoc.

În sală a început o vânzoleală de nedescris. Câțiva din prezidiu l-a luat pe brațe și l-a scos în culise.Toți am rămas înmărmuriți. Apoi, s-a lăsat o liniște. Probabil că Poetul se pregătea să urce la cer înconjurat de sufletele poeților din sală.

Pe drum, în tren, seara târziu, am scris poemul ”Poeții nu mor niciodată “ pe carnetul de care nu mă despărțeam niciodată.

Poeţii nu mor niciodată

Poeţii nu mor niciodată, ei doar

îşi odihnesc zborul

între clipa ce vine şi visul cea fost

potolind focul din oase şi luna

cu dorul,

arzând întotdeauna

cu rost.

Poeţii nu mor niciodată, se-ntorc în cuvinte

eterne vorbe încolţite-n brazdă

în frunze,flori şi în întoarceri din cele sfinte

sau în zborul păsărilor ce torc la stână

cântece pregătite să fie gazdă

în care intrăm cu ei de mână.

Poeţii nu mor niciodată ei vin

coborând treptat în noi pe frânghii de lumină,

de apă şi iz de pelin

ne iau de pe umeri tristeţea,ne-nveşnicesc tulpină

şi ne pun aripi de înger,în abis

nu mor niciodată,dar niciodată

doar urcă în vis.

Poeţii nu mor niciodată, doar ies

din auz, cum ai privii

printr-un ochean întors,

sau alunecă în simţuri cum noaptea unei ciocârlii

aureolează cu stele un şes,

ei au în vene al patruilea simţ,

metafora din sânge a unui prinţ.

Poeţii nu mor niciodată, şi doar

îşi odihnesc zborul

între clipa ce vine şi visul amar

potolind focul din case şi luna

cu dorul, arzând întotdeauna

cu rost.

Al.Florin ŢENE

Al. Florin ŢENE – Acesta este ziaristul: rezistă la multe, dar câteodată îl doboară tăcerea din jurul său*. Decalogul 14 pentru ziariști

1. Cultura începe acolo de unde efortul omului de a depăși și stăpâni existența nemijlocită, de a introduce ordine rațională și organizare în fluxul experienței practice și al senzațiilor subiective, se concretizează în elemente mai mult sau mai puțin stabile ale vieții umane, întruchipări materiale sau ideale pe linia mișcării evolutive a societății.

2. Georg Wilhelm Friedrich Hegel spune în „Prelegeri de istorie a filozofiei „ tadus de D.D.Roșca: “Adevărul și binele sunt principiul, absolutul; și acesta apare în același timp ca scop pentru subiect, iar acest subiect ptetindereflecate, formare a spiritului, formare a gândirii în general, și să știi a spune ce este în general binele și adevărul. “

3. Orice progres pe linia creației culturale este, în primul rând, un progres al cunoașterii.

4. În creația științifică, de asemenea, în cea artistică, literară și mai ales în jurnalism, cunoașterea, reflectarea adecvată a obiectului supus investigației precede și condiționează făurirea unor valori culturale și de cunoaștere, menite a avea un rost în viața umană.

5. În propriile noastre nevoi, scopuri și năzuințe rezidă izvorul unității dintre gnoseologie și axiologic, prin care se caracterizează orice fapt de cultură.

6. Valoarea, momentul axiologic, adică raportarea rezultatelor cunoașterii la nevoile, trebuințele sau aspirațiile omului, aprecierea lor critică în funcție de interesele sociale umane.

7. Cunoașterea este momentul cognitive- ce reflectă mai mult sau mai puțin adecvat a esenței, legilor faptelor sau proceselor din mediul natural sau social, de ordin material sau spiritual, de natură obiectivă sau subietivă.

Continue reading „Al. Florin ŢENE – Acesta este ziaristul: rezistă la multe, dar câteodată îl doboară tăcerea din jurul său*. Decalogul 14 pentru ziariști” →

Liliana DEREVICI: Medalion literar – „Personalități feminine ale culturii române, Elena Văcărescu și Ștefania Kory Calomfirescu„

Tema care a atras mulțimea neîncăpătoare, într-o splendidă zi de toamnă în sala bibliotecii de la Centrul de Vârstnici nr. 2 (coordonator Ligia Bocșe) a fost despre două personalități femenine ale culturii române : ELENA VĂCĂRESCU, care s-a născut în octombrie și lansarea unei cărți a doamnei scriitoare academician prof. univ. dr. ŞTEFANIA KORI CALOMFIRESCU, evidențiind o valoare a medicinii românești, o stea a școlii medicale clujene, medicul de excepție prof. IOAN GOIA.

Ședința cenaclului a fost deschisă de domnul președinte ALEXANDRU FLORIN ŢENE care pentru început a dat cuvântul domnului profesor VASILE SFÂRLEA. Domnia sa cu mult suflet și cu o paletă largă deinformații literare a zugrăvit personalitatea remarcabilă a româncei ELENA VĂCĂRESCU, născută în 3 octombrie 1864 și care a prezentat cu cinste România în Europa, o capacitate de o forță intelectuală deosebită, strănepoată a lui Ienăchiță Văcărescu. După ce domnul profesor a punctat precocitatea sa intelectuală și educațiaaleasă primită de aceasta în familie, având profesori și învățători particulari angajați de familia din care provenea, domnul profesor a continuat să expună studiile superioare pe care Elena Văcărescu le-a efectuat la Universitatea Sorbona din Paris, unde a studiat literatura, istoria și filozofia. A fost remarcată de V. Alecsandri și Titu Maiorescu. Curiozitatea sa intelectuală s-a manifestat din anii adolescenței când aduna în caiete povești, legende, date despre sărbătorile țărănești, pentru ca mai târziu să-și găsească echilibru psihic, un izvor de sănătate morală în mediul țărănesc unde mergea adesea în satele de pe moșiile Văcăreștilor făcând adevărate introspecții.

Moștenirea culturală a avut-o de la înaintașii săi, părinți, bunici, străbunici dar calibrul ei intelectual urca peste media tinerilor, fiind remarcată și apreciată și de Victor Hugo. A avut o idilă cu Ferdinand, prințul moștenitor dar forțele politice și intelectuale din acea vreme s-au opus acestei căsătorii.

Opera ei a publicat-o în franceză iar în română s-au făcut traduceri Elena Văcărescu a devenit ambasador al culturii românești în Franța prin vocația, capacitatea și personalitatea ei fizică, psihică și intelectuală pe care o emana. Parisul a fost a doua ei patrie unde a manifestat o activitate culturală, literară și diplomatică. A deschis un salon literar la Paris, trimițând în România la revista: „Salonul literar” de la Arad, poezii. S-a afirmat mai mult ca poetă decât ca și prozatoare. Se remarcă cele două volume de versuri premiate de Academia Franceză-

1886: „Cântecele Aurorei” și 1899/1900: „Rapsodul de pe Dâmbovița”.A tradus poeziile lui Eminescu, Blaga, Minulescu, Topârceanu, Vinea.A scos o publicație românească la Paris, făcând propagandă pentru cauza românească, creând un ziar românesc la Paris: „La Roumanie”.

A făcut parte din Comisia Diplomatică Română la Conferința Păcii 1919-20, la Paris. Tot la Paris a fost conferențiar dedicat culturii și istoriei românilor, ceea ce i-a dat un statut european, diplomatic ș intelectual în lumea franceză.

În 1925 a fost numită în Academia Română iar în 1927 este aleasă membru al Academiei Franceze. I se acordă titlul de diplomat, cetățean de onoare al Franței, fiind prima femeie din lume care a primit acest titlu diplomatic.

În 1945 este cooptată în delegația română la Conferința Păcii de la Paris.

În 1945 și-a făcut testamentul în Franța, testament care a fost autentificat la Ambasada Română.

În 1947 a murit. Este de remarcat idealul din acest testament, care sete de o valoare unică în literatura românească: „Am servit și eu cu toată modestia o idee, am servit ideea românească, am conștiința de a fi respectat consemnul strămoșesc, străduindu-mă din toate puterile să colaborez la creșterea limbii române și la a patriei cinstire. Am încercat să răspândesc peste hotare faima neamului românesc și am servit în lume expansiunea sufletului românesc”.

În partea a doua a cenaclului, domnul președinte, scriitorul ALEXANDRU FLORIN ŢENE a prezentat biografia doamnei academician prof. univ. dr. ŞTEFANIA KORY CALOMFIRESCU.

Doamna academician s-a născut în 1938 în Turnu Severin, absolvind Facultatea de Medicină Generală „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, specialitatea neurologie. A avut o bogată activitate științifică urmând o carieră universitară și parcurgând toate gradele didactice până la profesor universitar.

A scris 27 lucrări de specialitate și peste 550 de articole și studii științifice, obținând două certificate de inovator în recuperarea tulburărilor de limbaj, fiind primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În prezent este profesor consultant, conducător de doctorat având afilieri multiple la organizații interne și internaționale. A obținut titluri și medalii de seamă printre care „Virtutea literară” de la Liga Scriitorilor Români care îi va fi înmânată la următoarea ședință a cenaclului Ligii Scriitorilor..

A scris numeroase cărți, despre academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, despre prof. dr. docent Dumitru Dumitrescu, despre Lucian Blaga dar în special despre generația de aur a școlii medicale clujene-prof. Ioan Goia, Constantin Urechea, , Ion Minea, Crișan Mircioiu, Iuliu Hațieganu.

Domnul președinte AL. FLORIN ŢENE a dat cuvântul doamnei academician prof. univ. dr. ŞTEFANIA KORI CALOMFIRESCU care a prezentat personalitatea profesorului de semiologie medicală IOAN GOIA. Valoarea acestui om spune domnia sa a constat în cinstea, corectitudinea, dăruirea de sine, vitalitatea de excepție, demnitatea Continue reading „Liliana DEREVICI: Medalion literar – „Personalități feminine ale culturii române, Elena Văcărescu și Ștefania Kory Calomfirescu„” →

Al. Florin ŢENE: Pe 5 noiembrie se împlinesc 139 de ani de la naștere și pe 19 octombrie 58 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Mihail Sadoveanu- “Ștefan cel Mare al literaturi române”

În Pașcani, județul Iași, la 5 noiembrie, 1880, s-a născut Mihail Sadoveanu, după mama având numele Mihail Ursachi. A fost un romancier, nuvelist, ziarist, eseist, poet, traducător, activist, funcționar public, politician român, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii române din primii 50 de ani ai secolului douăzeci. Secol sângeros cu două războaie mondiale.Iar pentru țara noastră acest secol ne-a adus regimul criminal-comunist, impus de ruși, care timp de 50 de ani ne-a exploatat lundu-ne toate drepturile omului.

Tatăl său Alexandru Sadoveanu a fost avocat de profesie, iar mama Profira Ursachi, țărancă din satul răzeș moldovenesc Verseni. Parinții săi nu erau căsătoriți și au avut împreună patru copii: Mihail, Dimitrie, Alexandru și Vasile. Paternitatea primilor doi a fost confirmată de tată abia în anul 1891.

Intre anii 1892-1897 a urmat școala primară la Pașcani, unde l-a avut ca învățător pe Mihai Busuioc, cel pe care l-a transpus în povestirea „Domnul Trandafir”. A continuat gimnaziul „Alecu Donici” din Fălticeni. Impreuna cu un coleg, în timpul gimnaziului a încercat, fără succes, elaborarea unei monografii a lui Ștefan cel Mare. Au abandonat lucrarea din lipsă de bibliografie.

In 1897 își semnează debutul cu pseudonimul Mihai din Pascani, la varsta de 16 ani, în revista bucureșteană „Dracu” cu schița „Domnișoara M din Fălticeni”.

Intre 1897-1900 și-a continuat pregătirea la Liceul Național din Iași și apoi, după absolvirea liceului urmează Facultatea de Drept a Universității din București, însă cursurile au fost întrerupte la sfârșitul aceluiași an, întorcându-se la Fălticeni. Talentul și iubirea de literatură îl impinge să colaboreze la foaia „Viața nouă” alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi s.a., semnând cu numele său, dar și cu pseudonimul M.S. Cobuz.

Din dornința de afirmare, în 1904, Sadoveanu se stabilește la București, se căsătorește, din dragoste, și va avea unsprezece copii. „Soția lui Sadoveanu era femeie destoinică și aprigă. Lui Sadoveanu i se mai aprindeau călcâiele după doamnele vremii. Una dintre ele, Natalia Negru, prietenă de familie care se credea poetă, sub pretextul aducerii maestrului la corectat niște versuri, își îndesise vizitele în casa din Copou. Calitatea versurilor lăsa de dorit, dar vizitele doamnei continuau, determinându-i soției o reacție neașteptată, odată, după plecarea vizitatoarei. Așa micuță cum era ea, i-ar fi tras un pumn peste nas, zicându-i prozatorului: «Auzi, eu n-am casă de stricat! Mojicule! ». El n-a reacționat în nici un fel, poate și pentru că apăruse fetița lor Profirița viitoarea scriitoare Profira Sadoveanu, care firesc, a întrebat: «Ce-ai pățit la nas, tăticuțule?». Răspunsul a fost tot amuzant: «M-am pălit la bărbierit, Prostirițo»”, scrie Mihai Știrbu în revista „Luceafărul”. După moartea Ecaterinei, Natalia Negru plănuia să se căsătorescă cu Mihail Sadoveanu, însă el n-a vrut să păteze memoria mamei copiilor lui. S-a îndrăgostit însă iremediabil de o femeie cu 40 de ani mai tânără decât el, Valeria Mitru. Îi era secretară pe vremea când Sadoveanu era director al ziarului „Adevărul“. S-au căsătorit în 1941, iar Valeria i-a rămas alături marelui scriitor până în ultimele zile de viață, când a decedat la 19 octombrie 1961. Sadoveanu a fost legat de o iubire fără margini de Valeria. I-a dedicat chiar și un volum de poezii intitulat „DAIM” – „Domniței alese a inimii mele”, ce a fost publicat abia în 1980, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea marelui scriitor.
In 1910 este numit director al Teatrului Național din Iași. Publică volumele „Povestiri de seară” (la Editura Minerva), „Genoveva de Brabant”, broșura „Cum putem scăpa de nevoi si cum putem dobândi pământ” s.a. Colaboreaza la revista „Sămănătorul”, dar se va simți mai apropiat spiritual de revista de la Iași, „Viața Românească”.

Editează în 1919, împreună cu George Topîrceanu, la Iași, revista „Insemnări literare”. In decembrie, revista își anunța încetarea aparitiei. „Viața românească”, își pornește iar munca pentru cultură și literature originală. In editura revistei ieșene publică volumul de nuvele „Umbre” și brosura „In amintirea lui Creangă”, iar la „Editura Luceafărul”, volumul „Priveghiuri”.

In 1921 Mihail Sadoveanu, devine membru al Academiei Romane. In 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.

In 1928 apare povestirea „Hanul Ancuței”, apartinând perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un volum cu 9 povestiri, o imbinare ideală a genului epic și liric.

Incepând cu 1947, scrisul său acceptă ideologia noului regim comunist, probabil, pentru ași proteja opera și averea, publicând opere afiliate curentului sovietic, al realismului socialist, celebre fiind romanul „Mitrea Cocor” sau cartea de reportaje din URSS, „Lumina vine de la Răsărit”. Nu a fost sincer ca Panait Istrati care după vizita în URSS s-a convins de regimul criminal, abandonând doctrina acestui regim.Ca recompensă pentru această orientare, devine președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcție politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului communist-criminal și se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta. Pe când a fost președintele MAN a condamnat la moarte un țăran, a cărei soție venise să-i ceară grațierea.Acest țăran nu a droit să se înscrie în CAP.

In 1949 este ales președinte al Uniunii Scriitorilor. Apar operele „Păuna Mică” (1948), capodopera „Nicoară Potcoavă” (1952), „Aventură în lunca Dunării”, în anul 1954.

In 1955 scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. Șase ani mai târziu, în anul morții din 1961, i se acordă Premiul Lenin pentru Pace. Tot în 1961 suferă un infarct care îi afectează vorbirea și vederea.

La 19 octombrie, 1961, scriitorul Mihail Sadoveanu s-a stins din viață, în localitatea Vânători-Neamț, judetul Neamț, la vârsta de 80 de ani. Este înmormântat la 21 octombrie în cimitirul Bellu din București, alături de Mihai Eminescu.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Pe 5 noiembrie se împlinesc 139 de ani de la naștere și pe 19 octombrie 58 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Mihail Sadoveanu- “Ștefan cel Mare al literaturi române”” →

Al. Florin ŢENE – Ziaristul necinstit e ca un coș de gunoi: cu cât e mai gol, cu atât e mai murdar*. Decalogul 13 pentru ziariști

1. Personalitatea unui ziarist nu stă în modul în care este respectat în redacție, ci…în felul cum este citit, apreciat și respectat de cititori săi și de opinia publică.

2. Ideea de bază în stilul jurnalistic este simplitatea, precizia și sinceritatea.

3. Ideea artei ca reprezentare și asocierea acesteie cu frumusețea au rămas valabile până astăzi. Ca răspuns la această tendință, un grup de gânditori din secolul XX a propus o abordare mai formalistă asupra artei, în care liniile, culoarea și alte calități formale au fost considerate de maximă importanță, iar celelalte aspecte, inclusiv cele reprezentaționale, au fost excluse. Astfel, forma a fost preferată conținutului, pavând calea pentru abstracționism, care va caracteriza gândirea artistică a secolului XX.

4. Expresionismul s-a îndepărtat de lumea reprezentării renunțând la orice observație minuțioasă asupra lumii externe, în favoarea exagerării și a distorsiunilor, utilizând culori puternice și nenaturale, pentru a exprima trăirile interioarele ale artistului. Același fenomen instinctual a fost folosit și mai este folosit de generația obzecistă, atât în proză, dar mai ales în poezia absconsă în care nu se exprima nimic.În aceasta descoperim, cuvinte aruncate incoerent care nu se închegau în metafore. Curentul literar proglomodern, teoretizat de Al.Florin Țene, a început să se manifeste după așa zisa revoluție, fiind o întoarcere pe jumătate a poeziei la tradiție și la clasicism cu elementele moderne ale stilului și metaforei.

5. În literatură și în general în artă “Vedem o rețea complicată de asemănări care se suprapun și se încrucișează. Asemănări sub aspect ample sau minore. “Scria în 1953 Ludwig Wittgenstein.

Continue reading „Al. Florin ŢENE – Ziaristul necinstit e ca un coș de gunoi: cu cât e mai gol, cu atât e mai murdar*. Decalogul 13 pentru ziariști” →

Al. Florin ŢENE: Jurnalistului de „judecata socială„ îi este teamă, ea nu este judecătorul neînduplecat cum susțin moraliștii*. Decalogul 12 pentru ziariști

1.Acolo unde colectivitatea sprijinită de o parte din presă își rezervă dreptul de reprimare, încetează și înfrângerea pornirilor rele – și oamenii săvârșesc fapte de cruzime, perfidie, trădare și barbarie, a căror posibilitate era considerate ca incompatibilă cu nivelul lor cultural. Așa cum s-a întâmplat în URSS și în România sub comuniști.

2. Freud a exprimat o necruțătoare critică a dublei morale practicate de Stat în vreme de pace sau de război.

3. Când ziaristul și politicianul se vor recunoaște în oglinda ce le-o pune în față omul de știință; când își vor da seama că ceea ce socot ei virtute nu e decât reflexul falsificat al celor mai negative impulsuri, al unor ficțiuni amăgitoare, atunci vom putea spera în respectarea libertății și promovarea dreptății.

4. Călătoriile nu pot fi simple intinerarii pentru ziariști. Acestea sunt necesare a fi călătorii spirituale. În condițiile tehnicii de astăzi, reportajele, fotoreportajele și imaginile sunt „ochiul” și „urechia” pentru cititorii, radioascultătorii și abonații tv.

5. Gândirea lui Oswald Arnold Gottfried Spengler, (n. 29 mai 1880 — d. 8 mai 1936 a fost un filozof idealist (reprezentant al antiintelectualismului) și istoric german, preocupat însă și de matematică, știință și artă. Opera sa cea mai cunoscută este Declinul Occidentului, publicată în 1918-1922, în care își elaborează concepția metafizică asupra evoluției ciclice a civilizațiilor), este bogată, însă deseori confuză; filosofia lui e în același timp poetică și abstractă. Spengler a fost influențat în deosebi de Heraclit și de Goethe. Ei au aplicat culturii, ca și naturii, legea veșniciei transformări descoperită de Heraclit.

6. Nu există omul în general, Omul abstract. Omul trebuie studiat în timp. Din principiul relativismului istoric, Spengler a ajuns să indice legile care domină evoluția culturii.Cultura e vie, ea se naște, crește, decade și moare. Orice cultură are o copilărie, o tinerețe, o maturitate, o bătrânețe. În medie ea durează o mie de ani.

7. Schimbarea mentalității determină schimbarea realităților socio- economice și politice nefaste.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Jurnalistului de „judecata socială„ îi este teamă, ea nu este judecătorul neînduplecat cum susțin moraliștii*. Decalogul 12 pentru ziariști” →

Al. Florin ŢENE: Orizontul fără limite al învățării*. Decalogul 11 pentru ziariști

1. Cele trei defecte care încep cu litera M de care trebuie să se ferească jurnaliștii: minciuna, mândria, manipularea în slujba managerului.

2. Omenirea a intrat într-o perioadă de alternative extreme. În timp ce o eră de progrese științifice și tehnologice ne-a adus o cunoaștere și o putere fără precedent, într-un secol cel mai sângeros din istoria omenirii-secolul XX- suntem astăzi martori la apariția unei problematici mondiale- a unui ghem uriaș de problem în domeniul ecologiei, climatologiei, energiei și hranei, care care ne confruntă cu o nebănuită complexitate. În acest context un factor decisive îl are înțelegerea, acțiunea umană și presa de toate nuanțele.

3. Omenirea nu este în armonie cu natura. Fii tu, jurnalistule, scriitorule un promotor al apărării naturii.

4. Așa numitele resurse regenarabile sunt amenințate de pericole iminente; printre acestea se numără degradarea rapidă a pădurilor tropicale, tăierilor din pădurile țării noastre, înaintarea deșerturilor în Bărăgan, și în alte părți din lume și stingerea accelerată a florei și faunei sălbatice. Cotribuie tu, jurnalistule prin scrisul tău la educarea oamenilor care distrug habitatul nostru.

5. Dacă aceste tendințe își vor urma cursul, suntem sortiți la pierderi grave în domeniile habitatului, sănătății și calității vieții, și amenințați în însăși capacitatea noastră de supraviețuire. Jurnaliștii nu trebuie să se limiteze doar la “lungul nasului”.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Orizontul fără limite al învățării*. Decalogul 11 pentru ziariști” →

Al. Florin ŢENE: Cel care gândește în viitor este neînțeles de epoca sa și poate fi repudiat, sau spiritul activ al jurnalistului*. Decalogul 10 pentru ziariști

1. La început a fost Liniștea și apoi Tăcerea !

2. După care a urmat Cuvântul utilitar, cel social.

3. Mult mai târziu a apărut muzica care este uniunea în armonie a iubirii.

4. Tăcerea este rugăciunea solitarului, care urcă treptele desăvârșirii spre spiritul multiplu și unitar al lumilor.

5. Universalizarea este stăruința permanentă a jurnalistului și scriitorului care doresc să-și lumineze conștiința, unind viitorul cu trecutul într-o actualitate creatoare.

6. Perfecțiunea nu se realizează în mod absolut. Ea există decât ca aspirație. O neîncetată întrecere, înălțare de pe o culme pe alta. Fiecare pas înainte trebuie să însemne nu o simplă apropiere de sfârșitul drumului, ci o prelungire a drumului vieții.

7. Adevărata noastră fericire, pământeană, constă în perpetuarea speranței, a credinței.

8. Actualitatea creatoare a jurnaliștilor și scriitorilor nu este o animalică bunăstare, care de fapt nu prea există la această categorie de truditori în CUVÂNT, ci prin ea se vădește înadevăr veșnicia; menirile umanității sunt atunci mai libere, mai frumoase, mai esențiale. Într-un cuvânt: divin și folositoare societății.

9. Sentimentul universalității este de natură religioasă: trebuie să recunoaștem asta. Chiar și știința cea mai riguroasă, este învăluită de tentațiile și exaltările misterului. Un savant ca Herbert Spencer. A spus:Știința adevărată este esențial religioasă.

10. Cine este Herbert Spencer? Acesta s-a născut în Derby, ca fiu al lui George Spencer, un educator respectabil. Provenind dintr-o familie de profesori, (inclusiv bunicul și unchiul său), el a fost încurajat să studieze de la o vârstă Continue reading „Al. Florin ŢENE: Cel care gândește în viitor este neînțeles de epoca sa și poate fi repudiat, sau spiritul activ al jurnalistului*. Decalogul 10 pentru ziariști” →

Al. Florin ŢENE: Teoria mulțimilor aplicată la jurnaliști*. Decalogul 9 pentru ziariști

1. Ideea de mulțime este fundamentală în matematică, pentru că ele sunt cele mai simple obiecte care pot fi supuse cercetării, și despre care jurnaliștii pot să scrie. Metoda matematică presupune definirea unor grupuri de elemente care statistic satisfac anumite criterii, cum ar fi mulțimea numerelor mai mari decât 1 sau mulțimea numerelor prime. În societate mulțimile sunt grupuri de oameni adunați pentru o idee, revendicare sau a trasmite o mulțumire cuiva.

2. “Rolul filosofiei este acela de a începe cu ceva atât de simplu, încât ă[ nici nu merite pomenit și să încheie cu ceva atât de paradoxal, încât nimeni să nu-l creadă. ” scria în 198 Bertrand Russell. Aceste fraze se potrivesc și pentru ziariștii care caută, nemijlocit, evenimente care pot deveni paradoxale sub condeiul lor.

3. Scria în 1903 Gottlob Frege:“Un om de știință cu greu s-ar putea întâlni cu ceva mai puțin demn de dorit decâ a-și vedea fundația năruindu-se tocmai când și-a încheiat opera. Am fost pus în această poziție de o scrisoare a domnului Bertrand Russell, exact când lucrarea mea era aproape de tipar. “

4. Mulțimea se cuprinde pe sine? Dacă da, atunci nu se cuprinde pe sine, iar dacă nu se cuprinde pe sine, atunci se cuprinde.

5. În orașul Cluj-Napoca există un bărbier pe o stradă din cartierul Mănăștur, care bărbierește pe toți și numai pe cei care nu se bărbieresc singuri. Dar pun întrebarea, firească, pe bărbier cine îl bărbierește? Dacă se bărbierește singur, atunci nu se bărbierește singur.Iar dacă nu se bărbierește singur, atunci se bărbierește singur.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Teoria mulțimilor aplicată la jurnaliști*. Decalogul 9 pentru ziariști” →