Liliana DEREVICI: Sub egida LIGII SCRIITORILOR, s-a reluat activitatea Cenaclului literar „Artur Silvestri” după o rodnică și binemeritată vacanță de vară

Cenaclul literar „Arthur Silvestri” al Ligii Scriitorilor și-a reluat activitatea în după amiaza de 26 septembrie, prin ședința prezidată de doamna președintă a cenaclului, prof. VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ, alături de domnul președinte al Ligii Scriitorilor, AL. FLORIN ŢENE și domnul IULIAN PATCA, aflați în prezidiu. Doamna prof. Voichița Pălăcean Vereș în prezența unui numeros public a deschis ședința mulțumind celor din sala de la Centrul Militar pentru prezență, urându-le bun venit și dând apoi cuvântul scriitorului Al. Florin Țene pentru a prezenta activitatea literară din vacanță. Domnia sa a punctat momentele importante ale manifestărilor culturale pe timpul verii.

Președintele național al Ligii Scriitorilor a propus ca filialei IașI-Moldova să-i fie luat dreptul de a folosi însemnele Ligii Scriitorilor pe motivul încălcării Statutului din partea conducerii acesteia. Membrii Comitetului Director și a Consiliului de Conducere prezenți în sală și toți ceilalți membri ai Filialei Cluj a Ligii au fost de acord în unanimitate. În continuare Al.Florin Țene a vorbit despre sărbătorirea Zilei Limbii Române care a fost organizată la Olănești, unde au participat 52 de membri ai Ligii din țară, din țară și diasporă. . Manifestarea a avut loc la Biserica din Albac, iar ședințele s-au ținut într-un cort special amenajat. Au fost vizitate două mănăstiri: Iezer și Pahomie. În organizarea Bibliotecii orășenești “A.E. Baconsky “ din Călimănești și a profesorului C.Geantă a avut loc o întâlnire cu scriitorii Titina Nica Țene și Al.Florin Țene unde au venit scriitori din Slatina și Râmnicu Vâlcea. Despre opera scriitorilor clujeni au vorbit:prof.Constantin Geantă, bibliotecara șefă Georgeta Tănăsoaica, Lucia Locusteanu, Mihai Sporiș etc. Cei doi scriitori au vorbit despre opera pe care au scris-o, donând o parte din cărțile lor bibliotecii.

În continuare Al.Florin Țene a prezentat și discutat despre cărțile primite în timpul veri: Virginia Paraschiv-„Secretul lumii”, Revista „Porțile Nordului”, revistă ce apare de 4 ori pe an, Antologia Societății Culturale Anton Pann de la Vâlcea, Corneliu Urian, director al unei scoli dintr-o comună din județul Bistrița împreună împreună cu Nadia Urian Linul: „Nu doar…povești” , Petre Din, profesor din județul Sibiu: „Primul război mondial”,”Poezii “ de Virginia Brănescu din Bistrița, „ Lacrimi din cărți„ de Ion Istrate-directorul revistei „Luceafărul” din Botoșani, Dorina Rodu, redactorul revistei „Luceafărul”: „De ieri , de azi… pentru mâine” ,Nicolae Feher, preot : „Lumina lui Hristos luminează lumea”, Ligya Diaconescu, directorul revistei „Vibrații”, Ion Oprea: „Istorii, comentarii, „ Sandu Civa-poezii-„Sunt un romantic incurabil”,„Sunt un poet de modă veche”, „Pe coama mea”, Paul Iacob, preot profesor: ”Bate-n ușă”, Mihai Sporiş, coordonator al mișcării culturale din Râmnicu Vâlcea-„Reportaje de călătorie”, și „Cugetări despre Posada și alte provocări”, Olimpia Sava din Galați- „Povestioare hazlii pentru noi, iubiți copii”, Ionela Flood din Anglia-poezii: „În lacrimi, iubirea inimii nu plâng niciodată”, Dumitru Gălăuţan: „Pagini de istorie și tradiție românească,” Mihai Sporiş: „De vorbă cu Lucian Blaga” Revista ; „Muntele”, editat[ de N.Danciu Petniceanu, Lucia Bibarţ, președintele filialei din Arad: „Poezii pentru copii”, Revista „Sufletul meu”, revistă din Banat, Revista „Cuvântul argeșean”, revista filialei din Pitești, revista filialei din Hunedoara: „Spirit de Roșcani”, „Averea bunei educații „ de Teodor Baconschi, despre această carte a scris în reviste Al.Florin Țene, ” Lecturi subiective“ de Lucia-Elena Locusteanu, “ Ferestre spre lume “ de Mariana Popa. Despre aceast[ carte vorbitorul a publicat o cronică interesantă în presă,“Floare sunt și-așa mă chemă ” de Floarea Nițescu, Dan Teodorescu “Eseuri cu balonul oval “și “Game-Set-Match “, Victor Constantin Măruțoiu “ Al Treilea Munte“ despre care Al.Florin Țene a subliniat că în această carte se află poezii interesante, din care emană o filosofie a teologiei. Și “Secretul lunii “ de Virginia Paraschiv.

În continuare domnul Iulian Patca a prezentat cărțile și revistele: Lucia Cosmina Vlad: ”Valoarea suferinței” culegere de eseuri de religie și existenț, Teofil Mândruțiu-„Drumuri pe sub mare,„Cusături curente”,„Pumni de praf și pământ”,Vasile Crișan din Câmpia Turzii-trei cărți-„Efervescența bursei”,„Înaintea victoriei”,„Simptomele capcanei”. Domnia sa a adăugat că în 8 septembrie a participat la „Zilele comunei Răscruci” unde au participat 5 membri ai Ligii Scriitorilor.

Continue reading „Liliana DEREVICI: Sub egida LIGII SCRIITORILOR, s-a reluat activitatea Cenaclului literar „Artur Silvestri” după o rodnică și binemeritată vacanță de vară” →

Al. Florin ŢENE: Scriitorul și jurnalistul Paul Goma împlinește 84 de ani. În privința primirii cetățeniei române cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii

Scriitorul, jurnalistul și disidentul Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în localitatea Mana – Orhei România, azi această comună fiind în Moldova de peste Prut. Este un scriitor român, stabilit la Paris. În tinerețe a cochetat cu comunismul, indus în eroare de propaganda sistemului comunist-criminal. Apoi este cunoscut pentru atitudinile anticomuniste și naționaliste. Datorită atitudinii anticomuniste și anti ceaușiste este expulzat din ţară în noiembrie 1977, împreună cu soţia şi copilul. Fiind un luptător cu “arma” scrisului a continuat lupta împotriva regimului comunist. Eşecurile spionajului în epoca lui Nicolae Plesiţă care a organizat atentate cu colete a făcut să scape cu viață. La 2 octombrie, Paul Goma împlineşte 84 de ani. Statutul său a rămas în ultimii 42 de ani cel de azilant politic, spune Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România. Acelaşi statut a avut şi Ana Maria, care a murit acum câțiva ani, acelaşi statut îl are şi fiul lor – Filip Ieronim. „Am atins o cotă de saturaţie insuportabilă la textele „de atitudine” despre Goma. Oamenii cred că o aniversare trebuie să fie mereu motiv de bucurie. Pentru mine, ziua de 2 octombrie este una de covârşitoare tristeţe, aş spune că – dacă n-ar suna prea medieval pentru urechile prea progresiste – este ziua în care retrăiesc cu inima în gât toată istoria lui Goma, aşa cum am aflat-o şi înţeles-o din cărţile lui şi din tonele de documente pe care le-am citit. Îi urez sănătate şi «mulţi ani!», cu îndemnul pentru noi să fim mai conştienţi de lumea în care trăim, să ne lepădăm de superficialităţi“, transmite Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific la “Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului”. Scriitorul Paul Goma avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în România. Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“(n.r. – mişcare disidentă care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut parte şi Vaclav Havel). În anul 1952, în timp ce era elev la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, a fost reţinut opt zile de Securitatea din Sibiu pentru că vorbise în clasă despre partizani şi pentru că ţinea un jurnal. În toamnă aceluiaşi an a fost exmatriculat. În timpul revoltei de la Budapesta, din 1956, fiind student, Goma a criticat materialismul dialectic, a afirmat că limba moldovenească este o invenţie şi că trupele sovietice sunt de ocupaţie. Afrontul lui n-a rămas nepedepsit. A fost arestat în acelaşi an, sub acuzaţia de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă“, fiind condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la Jilava şi Gherla. . În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma devenise membru al Uniunii Tineretului Comunist și apoi, al Uniunii Tineretului Muncitoresc. În toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, iar în iunie 1956 a fost chemat la rectoratul universității pentru a i se atrage atenția. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM după care, în noiembrie 1956 a fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă” În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964.

Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, în care se înscrisese în august 1968, din cauza romanului „Ostinato”, amplu cenzurat în România și publicat integral în Germania Federală, la editura Suhrkamp. Un an mai devreme, la Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma Ușa (noastră cea de toate zilele).

În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.

Ulterior, pentru că autorităţile comuniste au considerat că nu s-a reeducat, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan. „Toţi vecinii noştri se mişcă“ La 2 martie 1977, la Europa Liberă a fost citită scrisoarea adresată de Paul Goma lui Nicolae Ceauşescu. Manifestul, dar şi alte documente din dosarul de Securitate al lui Paul Goma, au fost făcute publice recent de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), la împlinirea a 40 de ani de la mişcarea revoluţionară din fosta Cehoslovacia. „Toţi vecinii noştri se mişcă, îşi cer drepturile care li se cuvin. Până şi ruşii strigă în gura mare că sunt neliberi, că drepturile le sunt călcate în picioare. Numai noi, românii, tăcem. Şi aşteptăm să ni se dea totul de-a gata. Românii noştri se gândesc numai la ceea ce vor pierde dacă va afla Securitatea. Nu se gândesc la ceea ce vor câştiga în ciuda Securităţii. Un cunoscut, un «…escu» pur sânge, m-a jignit de moarte. Şi nu numai pe mine. Ştiţi ce mi-a zis? Zice: «Domnule, dumneata te agiţi într-un fel anume şi vrei să faci anume chestii care nu sunt specifice românului. Deci, nu eşti român»“, scria Goma în scrisoarea către Europa Liberă. În continuare, scriitorul dovedeşte că este mai patriot decât mulţi români. „Cum zic, atins la tricolor – e adevărat bunicul dinspre tată era macedonean – Goma, bunica dinspre mamă grecoaică – Cuza. E adevărat că am şi ceva sânge polonez. Dar ce contează sângele, care apă nu se face? Contează că eu sunt român pentru că m-am născut în România, în judeţul Orhei, pentru că limba mea maternă este româna, pentru că pe bunicul dinspre mamă îl cheamă Popescu şi pentru că închisorile le-am făcut aici, pe şi sub pământul patriei mele iubite“. Goma mai scria, adresându-i-se lui Ceauşescu, că în România sunt doar două persoane care nu se tem de Securitate: „Domnia Voastră şi cu mine. Dar, numai cu două semnături… Există însă o soluţie: solidaritate individuală. Eu expediez o scrisoare cu semnătura mea olografă. Numai că gestul meu nu va împrăştia teama concetăţenilor noştri de a se alătura celor care cer drepturi. Cu totul şi cu totul alta ar fi situaţia dacă Domnia Voastră a-ţi trimite o asemenea scrisoare. O declaraţie de susţinere a Cartei 77. Sunt ferm convins că milioane de români vă vor urma şi se vor solidariza cu cehii şi slovacii. Făcând acest lucru, veţi arăta că sunteţi consecvent cu declaraţiile din 1968 (…) Cu speranţă, Paul Goma, Bucureşti, februarie 1977“, încheia el scrisoarea. Filat de Securitate şi apoi arestat Gestul fără precedent a pus în mişcare aparatul represiv al Securităţii

Dintr-o notă-raport a Securităţii, din martie 1977, aflăm cât de periculos devenise pentru statul comunist, fiind filat, iar în locuinţă fiind montate mijloace de interceptare. Securitatea a decis să monteze microfoane până şi în casa din Breaza a mătuşii soţiei sale, Luiza Năvodaru. Acţiunea a fost coordonată de colonelul Mihai Nicolae, şeful Serviciului 5 din cadrul Direcţiei I. „Pentru a uşura acest lucru (n.r. – montarea de aparate de interceptare), vom organiza ca, timp de 15 minute, curentul din ziua respectivă să fie întrerupt. Lucrarea se va efectua după camuflarea geamurilor“, se arată în raport. În ziua în care urma să se pătrundă în vilă, oamenii securităţii au organizat „chemarea la Editura Cartea Românească a soţiei lui Paul Goma şi la Editura Universul a lui Petre Năvodaru“. Pentru a nu fi deconspiraţi, securiştii pregătiseră terenul dinainte pentru ca nu cumva vreun vecin să-şi dea seama de acţiunile lor. „La data fixată, se cerea în raport, se va organiza scoaterea din zonă a tuturor vecinilor menţionaţi în anexa alăturată, anexă în care este precizat şi locul unde vor fi chemaţi, precum şi cine va discuta cu fiecare persoană în parte“. Anexa lipseşte din documentele publicate de CNSAS. Ziua arestării Tot la dosarul de Securitate al lui Paul Goma apare şi un proces-verbal de percheziţie domiciliară datat 1 aprilie 1977, data arestării sale, la apartamentul său din Bucureşti, de pe Aleea Compozitorilor. Ofiţerii de la Direcţia de Cercetări penale a Ministerului de Interne acţionaseră în baza autorizaţiei emisă de Direcţia Procuraturilor Militare. Într-o declaraţie olografă, care se întinde pe mai multe pagini, aceştia au trecut toate bunurile ridicate din casă, printre care se numără „douăzeci şi patru de casete-benzi diferite provenienţă străină, una lucrare bătută la maşină intitulată «Prima noapte» conţinând 125 file, una lucrare bătută la maşină intitulată «Prolog», conţinând 142 file“. În aceeaşi zi, scriitorul român a fost arestat, fiind eliberat pe 6 mai 1977 în urma unei campanii internaţionale. Însă ce putea să facă statul totalitar cu un disident celebru? Să scape de el, într-un fel sau altul, astfel că în noiembrie 1977 Goma, soţia şi copilul au fost practic expulzaţi în Franţa, unde au cerut azil politic. Departe de casă, Paul Goma a continuat lupta împotriva regimului comunist. Paul Goma trăieşte în Paris şi are, în continuare, statut de azilant politic.

În activitatea sa literară s-a resimțit o ură vădită împotriva nedreptăților acelei perioade, astfel încât în 1971, a fost propus pentru a fi exclus din Partidul Comunist Român, în care se înscrisese în august 1968. Cauza era romanul „Ostinato”, amplu cenzurat în România, dar care fusese publicat integral în Germania Federală. Autorul afirma: ”starea de nelibertate îl obligă pe om la inventivitate, la găsirea unor soluţii indirecte”, astfel că Goma a ajuns și la cele mai importante stații radio, de unde a vociferat ideile sale principale. La Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma ”Ușa noastră, cea de toate zilele”, iar în 1977 la același radio reușește să trimită o scrisoare deschisă, în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România, pentru care a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate.

OSTINATO, romanul lui Paul Goma este scris după Revoluția de la Budapesta din1956, după închisoarea din motive politice, urmată de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, reprezentând, astfel, din punctul de vedere al autoritatilor comuniste, un caz și mai cu seamă pentru că folosește în scrierea romanului material autobiografic, devenind, în ochii cenzurii, material politic. Romanul început înca pe când se afla în Bărăgan, reluat in 1965 și considerat încheiat in 1966, chiar dacă, și după aceasta dată, Paul Goma continuă să il rescrie – este refuzat, apoi amânat sistematic de catre editori. Un prim manuscris (cu titlul Cealaltă Penelopă, cealaltă Ithacă) este propus în 1966 Editurii de stat pentru literatură și artă (ESPLA) care il respinge sub motivul că nu se debuteaza cu un roman, ci cu proza scurtă. In 1967, revista germana din Romania Neue Literator publica un fragment din Ostinato in traducerea Annemonei Latzina și a lui Dicter Schlesak, fragment remarcat – inainte de apariție, in redactia revistei – de Miron Radu Paraschivescu care, cel dintai, il va considera pe tânarul autor „un Soljenitin român”.

Tot în acelasi an, Paul Goma trimite prima variantă a romanului în Occident, pentru ca la sfârșitul anului următor o a doua variantă să ia aceeași cale. Într-o manieră rămasă unică în România socialistă – unde relațiile cu străinătatea, ținând de o zona interzisă constituiau un secret maxim – Paul Goma nu pregeta să facă publica aceasta știre, după cum tot aici își va avertiza editorii (de la ESPI-A, apoi de la Editura Eminescu) că traducerea are mari șanse să preceadă apariția cărții în țara. Spre stupoarea multora, care il suspectau pe autor de teribilism, Ostinato (tradus in Continue reading „Al. Florin ŢENE: Scriitorul și jurnalistul Paul Goma împlinește 84 de ani. În privința primirii cetățeniei române cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii” →

Al. Florin ŢENE: Știința și pseudoștiință în evoluția vieții pe pământ*. Decalogul 8 pentru ziariști

1. Puterea științei de transformare este foarte mare, încât simpla pomenirii a adjectivului “științific“ este menită, de multe ori, să descurajeze abordarea critică și analitică a unor problem. Din păcate, nu toate descoperirile științei popularizate rezistă criticii, chit că unele afirmații ale adversarilor științei- sau ale celor care susțin pseudoștiința- sunt răuvoitoare, motivate de interese personale sau chiar periculoase.

2. În mod obișnuit, se consider că metoda științifică este ipotetică, fiindcă pleacă de la niște date obținute prin observații, după care face pasul spre teorie, încercând să construiască ipoteze care să explice datele respective.

3. Ziaristul când a ajuns la capătul scrierii articolului e ce ar trebui să știe, dar este la începutul a ceea ce ar trebui să simtă cititorul.

4. O ipoteză de succes este una care rezistă interogațiilor ulterioare și generează predicții care nu ar fi fost, altfel, făcute.

5. De obicei se trece de la observații empirice la generalizări, iar dacă generalizările sunt bune și rezistă examinărilor prelungite, vot fi, în cele din urmă, acceptate ca legi ale naturii, despre care se așteaptă să rămână valabile în circumstanțe asemănătoare, indiferent de variațiile în materie de timp și de loc.

6. Teoria se confirmă prin dovezi.Dovezile nu sunt niciodată suficiente pentru a face o alegere definitivă în privința teoriilor. Dar dacă dovezile care se adună împotriva teoriei sunt prea numeroase, atunci este posibil să nu rămână altă soluție decât aceea de a o respinge.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Știința și pseudoștiință în evoluția vieții pe pământ*. Decalogul 8 pentru ziariști” →

Al. Florin ŢENE: Poezia Ligyei Diaconescu –litografii de viață și iubire creștină

Poeta Ligya Diaconescu, cunoscută și ca promotor cultural, este din nou în librării cu volumul de poeme intitulat “Vibrații “, care, așa cum spun în titlu, sunt adevărate litografii de viață peste care poeta a pus ermina imaculată a sufletului. Și sunt tot atât de religioase pe cât era și picture unui Parmiggiano.

Prima parte a volumului cuprinde poeme dedicate limbii române, acel liant care unește neamul românesc și care exprimă sentimental national și întreaga istorie a populației din spațiu carpato-danubiano-pontic:”

În Transivania, Moldova

Şi Țara noastră Românească

Mai curge sânge-n amintire,

Păstrață-n sfinţi, în cupa-albastră

Și din SENIN –se mai prelinge

Duh Alb, în bolta strămoşească

Pruncuţii se botează-n veacuri

Prin limba noastră românească

Gradina Maicii noastre Sfinte.

Aleasă-a fost, aici la noi

În limba noastră cea română,

Vibrează rugaciuni, şuvoi

E-o limba dulce,ca nectarul

Pruncuţii o rostesc,senini

Miros crud ca mărgăritarul

Adie blând, când o rostim“( Limba noastră cea română)

Poeta, în acest volum, este un liric al transparențelor, care pășește pe cărări nebănuite ce duc spre iubirea de Țară, iubirea de Limba Română, de Eminescu, sau Unirea ce Mare:

“Prin România Mare

“Răsună astăzi veste

Fără-a avea hotare,

Nepoților…poveste

Se cânta libertatea

Prin flori de răsărit

Apusul se revarsă

În glas de infinit

Carpații, fără vamă

Picturi de nedescris,

O Dunăre și-o Mare

Câmpii scăldate-n vis

Acesta-i centenarul,

Prin limba românească

Rămasă-n vatra țării

Cântată-n drag, acasă”(Centenarul Unirii )

Ca un fir roșu străbate prin poeme o lirică barocă a clarității, unde metaforele au rolul unor chei ce deschid drumul spre cele mai înalte sentimente față de lutul românesc și produsul lui:

“Prin apărarea pământului sfânt și drapelul

Păstrat cu onoare și sfințenie, drept

Pentru ca oaia să-și păstreze acasă mielutul,

Pe-același săivan, în Carpați, înțelept

Și Dunărea să se verse în Marea Albastră

În care se scaldă urmașii, râzând

Odată cu surorile, părinții și frații

Nedespărțiți de vămi , dor arzând”.(Unirea-n Centenar )

Poetului nepereche îi sunt dedicate versuri vibrante, Eminescu este “cioplit” în marmura albă a sufletului, viața acestuia este văzută ca un spirit activ și tragic de erou a cărui oră istorică este prezentă în viața poetei, în contextual contemporaneității.

“Eminescu cheamă marea

Printr-un ultim, tainic dor

În dorința-i de-nsoțire

Printre aștri, printre sori

În liniștea serii blandă

Să adoarmă-n veșnicie

Cu un somn lin, de colindă

În pace și armonie

Când marea-n jurul tău dansează

Eternul vals al nemuririi

Cântându-ți tainic albatrosuul

Poete, Rege al iubirii”( Eminesciană…Dorință)

Eminescu este pentru poetă cel mai frecventat și, paradoxal, cel mai inedit. Este perceput ca un om cu inima din secolului nostru. Eminescu este viu, abstras, calm și ponderabil, un adevărat tovarăși de drum.

Poeziile următoare abordează natura cu tot ce are mai frumos și rodnic.Tablourile cuprinse în strofe cantabile capătă vigoare și esență națională românească.Fenomenele naturii sunt trăite cu intensitate, observate și studiate cu cu acribie, folosind cu echilibru arhaismele din dorința de a da culoare mediului.:

“Ascultă cum răsare grâul

Cum printre sălcii trece râul

Cum crește iarba dimineaţa

Și curge- n stropi de rouă, viaţa

Ascultă cum se plămădește

Un prunc, din lacrimi de iubire

Și din “ seminţi ” de nemurire

Când dragostea ne contopește” ( Germinație)

O substanță românească rezultă dintr-o preponderență antropologică inițială, peste care se adaugă stratificații Continue reading „Al. Florin ŢENE: Poezia Ligyei Diaconescu –litografii de viață și iubire creștină” →

Al. Florin ŢENE: Luați propoziția ca pe un instrument, iar sensul acesteia ca pe utilizarea lui. Decalogul 7 pentru ziariști

1. Am folosit ca titlu un citat al lui Ludwig Wittgenstein scris în anul 1953, pentru a deschide calea spre înțelegerea “caleii ideilor”, precum Descartes sau Locke, conform căreia toate contactele noastre cu lumea sunt mediate de reprezentări interne sau de “idei”, semnificația întregului limbaj trebuie să fie, în cele din urmă, dependentă de un proces intern pein care fiecare cuvânt este legat de un obiect mintal.Conform unei teorii ştiinţifice, toate limbile vorbite provin dintr-una singură, vorbită de oamenii primitivi în urmă cu aproximativ 100.000 de ani. O lucrare care detaliază această teorie a fost publicată vineri în revista Science, informează Daily Mail.Dr Quentin Atkinson, de la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă, a studiat mai mult de 500 de limbi şi a obţinut dovezi care arată că toate limbile Pământului au la origine o limbă primitivă vorbită în Epoca de Piatră, în Africa. Această limbă s-a închegat odată cu evoluţia vorbirii omului primitiv, când acesta a reuşit, în timp, să articuleze o multitudine de sunete distincte. Descoperirile făcute în cadrul studiului au stabilit nu numai originea africană a acestei limbi-mamă, dar şi perioada în care a fost vorbită aceasta. Atkinson a dedus astfel că limba a apărut acum aproximativ 100.000 de ani, mult mai devreme decât se credea înainte.

2. Scopul argumentului limbajului privat este acela de a nega că în această manieră și-ar dobândi sensul cuvintele.

3. Miracolul limbajului stă în capacitatea acestuia de a facilita utilizarea cuvintelor și a expresiilor într-o varietate de contexte, de la unele extrem de tehnice și de profesionale la cele sociale, mai largi decât oricare altele.

4. Dacă leul ar putea vorbi, nu l-am înțelege.

5. Elbert Hubbard scria:” Cel care nu-ți înțelege tăcerea probabil nu-ți va înțelege nici cuvintele.”

6. După talentul de scriitor, ziaristul trebuie să se încadreze în moralitatea societății în care trăiește. Orice abatere de la aceasta anulează talentul.

7. Aproape niciun om nu admite referitor la sine teoria lui Galilei: că Dumnezeu este centrul Universului și nu el însuși.

8. Mihai Eminescu a fost ziaristul total.El a oglindit esența psihologiei și comportamentul poporului nostru, valabile și atunci și acum. Vai de ziaristul și scriitorul care scrie numai pentru perioada în care trăiește, fiindcă ceea ce scrie nu va fi valabil nici pentru epoca în care viețuiește.

9. V-ați întrebat ce se ascunde în spatele jocului de limbaj? Acesta în capacitatea acestuia de a facilita utilizarea cuvintelor și a expresiilor într-o varietate de contexte, de la unele extrem de tehnice și de profesionale la cele sociale, mai largi decât oricare altele. Aceste reguli nu sunt corecte sau greșite, dar pot fi mai mult sau mai puțin potrivite pentru o funcție sau pentru un scop anume în viață.

10. La început era cuvântul și cuvântul era cu Dumnezeu și cuvântul era Dumnezeu, Ioan 1:1. Vă rog spuneți-mi era Dumnezeu unul şi acelaşi, atunci Iisus este Dumnezeu sau Fiul lui Dumnezeu?

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Luați propoziția ca pe un instrument, iar sensul acesteia ca pe utilizarea lui. Decalogul 7 pentru ziariști” →

Al. Florin ŢENE: Mariana Popa sau un altfel de jurnal de călătorie scris pe vitraliile „Ferestre (lor) spre lume”

Zilele trecut am primit de la scriitoarea Mariana Popa din Brașov, pe care o întâlnesc în fiecare an la sărbătorirea “Zilei Limbii Române” organizată de revista internațională STARPRESS și Liga Scriitorilor Români, cartea “Ferestre spre lume-Un altfel de jurnal “, Editura Libris Editorial, Brașov, 2019, însoțită cu o notiță: “Domnului președinte al Ligii Scriitorilor Români, Al.Florin Țene , Cu deosebit respect și prețuire vă trimit cartea mea FERESTRE SPRE LUME, editată în 2019 cu speranța aprecierii ei, Cu înaltă considerație,ss Mariana Popa, Brașov, 15.09. 2019. “

Autoare a 17 volume de poezie, haiku, proză scurtă și reportaj, Mariana Popa, în volumul de care facem vorbire își etalează talentul într-un original jurnal de călătorie, practic, fiind reportaje sentimentale însoțite de poeme scrise cu ocazia vizitării unor obiective turistice încărcate de istorie de pe majoritatea meridianelor lumii.

Volumul editat în condiții grafice deosebite, având o grafică stilizată, semnată de Marcela Rădulescu și Irinel Merlușcă se încheie cu imagini color din diferite colțuri ale lumii vizitate de autoare. Remarc traducerea poemelor în engleză făcută de Delia Cojocaru și Mircea Doreanu (Petra, Etna).

Cartea se deschide cu o Prefață semnată de Doru Munteanu, urmată cu câteva rânduri scrise de autoare, în care face mărturisirea: “Uneori amintirile îmi creează o stare de ieșire din timp.“Cele 30 de reportaje ce sunt tot atâtea oglinzi a unor obiective turistice însoțite de un poem tradus în engleză inspirat de “Fiordurile Nordului “care “m-au legănat într-un peisaj încremenit între ape… “, despre care poeta spune: “Izvorăsc din stâncă/ repezi izvoare, a lor naștere/ ascunsă-i în ani/ precum comoara corăbiilor/ vikinge “(În fiorduri scandinave).

Deschizând cartea mi-am adus aminte de zicerea lui Robert Louis Stevenson care spunea:Călatoresc pentru a ajunge undeva, ci numai de dragul calatoriei. Cea mai mare placere a vieții este să călătorești.”

Despre propria-i carte Mariana Popa scrie: “
Uneori, amintirile îmi creeaza o stare de ieșire din timp. Aducerile aminte încolțesc la vederea unor obiecte, la auzul unui sunet sau la revederea unei culori de floare. Cel mai puternic stimulent al trăirilor departe de casă îl reprezinta fotografiile. In timp ce revăd albume, cuvintele încep să curgă, imaginile fiind adevărate secvențe ale developării amintirii. Foșnetul răsfoirii unui caiet îmi evocă biroul de lucru, cu caietele de poeme scrise ordonat de Pablo Neruda. Mi se parea ireal să pot atinge caligrafia unui laureat Nobel pentru poezie. Acea zi a fost foarte emoționantă pentru mine. Retrăiesc povești, legende. Revăd figuri umane. Se apropie și-mi trezesc anumite cuvinte cheie, adevărat cifru pe care-l deschid, pentru ca apoi să pot să vă ofer trăiri pe meridianele globului pământesc. “

În capitolul “De la Atlantic la Pacific “ autoarea face o incursiune în America de Sud, unde descoperă o Fluidă lume scăldată de cele două oceane. Și aici eul poetei vibrează la cascada Iguazu care are 275 de căderi de apă, dedicându-i un poem. În Chile vizitează casa poetului Pablo Neruda care a primit premiul Nobel. Născut la 12 iulie în Parral în Chile. Pablo Neruda care a decedat în . 23 septembrie 1973 a fost mai întai pseudonimul și, mai apoi, numele legal al poetului și politicianului Neftali Ricardo Reyes Basoalto. Și-a ales acest nume după poetul ceh Jan Neruda.
A scris într-o varietate de stiluri, de la poeme pline de erotism la poeme suprarealiste, istorii si manifeste politice.Pablo Neruda scria mereu cu cerneală verde, deoarece pentru el această culoare era simbolul speranței. Poeta îi dedică un poem în urma căruia: “Un drum a rămas în mine, / în suflet:/ primăvăraticul imperiu al poeziei.”(Acasă la Pablo Neruda). Peste tot sunt muzee, plăci sau inscripții cu citate din Pablo Neruda. Până la urmă poetul nu a fost ucis de militari cum se zvonea, ci a decedat în urma unei hemoragii în casa unde era izolat de regim, asta neîmpiedicând armata să-i devasteze locuința din capitala Santiago, un oraș imens de 7 milioane de locuitori. Autorii au făcut și muncă de dedectiv literar. Au dat peste o antologie de poezie românească realizată de Pablo Neruda și publicată în spaniolă, cu un cuvânt înainte care laudă genialitatea și talentul poeților români. ”44 poetas rumanos” traduși de Pablo Neruda cuprind de fapt poeziile trimise de prrietena sa Veronica Porumbacu, care a făcut o selecție din Arghezi, Beniuc, Bacovia, Blaga, Radu Boureanu, Ion Brad, Ilarie Voronca, Nicolae Labiș, Eugen Jebeleanu, Al. Philiphide și clujeanul nostru Aurel Rău. Poetul chilian considera poeții români frumoși și liberi, cu un potential creativ datorită frumuseții doinei și peisajului mioritic. Pablo Neruda a fost de mai multe ori în România, pe Valea Prahovei, dar și în zone viticole ca Drăgășaniul.În această oglindă sufletească desfășurată între cele două oceane, Mariana Popa își deschide sufletul ce vibrează în câteva poeme pline de matefore despre trăirile pe care le-a avut la Montevideo când “Vântul strigă și îngână/ glasul nălucilor “( Montevideo).

Scriitoarea trăiește în memoria trecutului pe când vizitează Londra, emoționată că se află pe pământul lui Shakespeare și privește lumea prin”Ochiul Londrei. “Aici poeta scrie trei poeme inspirate de istoria locurilor vizitate, și al Druzilor. Aceștia alcătuiesc astăzi o comunitate de aproximativ 500000 de persoane, răspândite între Liban, Siria și Israel. Doctrină religioasă și inițiatică, druzismul își păstrează secretul doctrinei de aproape o mie de ani.

La începutul anilor 1840, poetul Gérard de Nerval începe o lungă călătorie care îl duce până în Orientul Apropiat. Pe parcursul acestui periplu, el intră în contact cu membrii unei comunități religioase secrete, druzii.Europeanul ne relatează ideile cunoscute în epocă: „Druzii au fost comparați succesiv cu pitagoricienii, esenienii, gnosticii și cred că templierii, rozecrucienii și francmasonii moderni au împrumutat multe din ideile lor.”El adaugă că „religia druzilor nu este decât un sincretism din toate religiile și toate filozofiile anterioare”. Ar fi destul de dificil să ne putem face o idee asupra druzismului dacă Nerval nu ar preciza că „religia lor se diferențiază de altele prin faptul că susține că este cea din urmă revelație a lumii”. Printre prozeliții druzi se remarcă, în afară de Darazi, iranianul Hamza, căruia al-Hakim îi acorda întreaga sa încredere. Adevărat tată al doctrinei druzilor, predicator fără odihnă, el îi aduna pe toți partizanii din califat, care vedeau în el ultima emanație a divinității, manifestarea Unicului.În această perspectivă, Hamza se proclamă imam, călăuzitor și purtător de cuvânt al califului. Conform ideilor sale, istoria este ciclică, ea practicând manifestări și ocultări ale Unicului care s-a încarnat de mai multe ori de-a lungul timpului.Profeții Noe, Abraham, Moise, Iisus și bineînțeles Mahomed i-au răspândit cuvântul până la o nouă încarnare, în persoana lui al-Hakim, în anul 408 de la Hegira (1017). Mișcarea druzistă cunoaște o dezvoltare importantă până în 1021; în acest an, cu ocazia unei plimbări prin Cairo, al-Hakim dispare în mod misterios.Atunci Hamza anunță retragerea califului, dar și faptul că va reveni: începe o nouă fază de ocultație. Se pare că din acesta epocă datează scăderea influenței druze în Egipt. Totuși, mișcarea, prin intermediul misionarilor, se răspândise până în Siria.

Atunci când Hamza dispare la rândul său, druzii intră într-o nouă eră, cea a așteptării întoarcerii lui al-Hakim și a imamului său. Ei alcătuiau acum o comunitate sudată, retrasă în munții Siriei și Libanului, care va deveni o societate din ce în ce mai închisă.

Poeta dedică un sensibil poem misterului de la Stonehenge unde enigmaticul ansamblu Stonehenge, considerat drept cel mai valoros monument din Marea Britanie, se află la o distanţă de 130 de kilometri de Londra, comitatul Wiltshire. Construcţia este realizată din piatră, datează din epoca megalitică şi este inclusă pe lista monumentelor protejate de UNESCO. Se crede că ridicarea monumentului a durat peste 2000 de ani, realizându-se in mai multe etape. Arheologii au depistat, tot în acest loc, rămăşiţele unor constructii mult mai vechi. Amplasarea unor piloni relevă funcţionalitatea lor: aceştia susţineau un monument de lemn, cu o vechime estimativă de 8000 de ani. În jurul anului 2600 î.Hr., construcţia din lemn a fost inlocuită cu măreţele construcţii din piatră. Stonehengeul este format din patru cercuri concentrice, construite din 82 de pietre, care sunt plasate în poziţie verticală (denumite menhire) şi orizontală (denumite dolmene). Blocurile de rocă sunt imense, fiecare având înălţimea de aproximativ 6 metri şi greutatea de peste 50 tone. Se presupune că ele au fost aduse pe sănii de lemn, din Câmpia Salisbury, aflată Continue reading „Al. Florin ŢENE: Mariana Popa sau un altfel de jurnal de călătorie scris pe vitraliile „Ferestre (lor) spre lume”” →

Al. Florin ŢENE: Petre Din, „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective”

Zilele trecute am primit de la profesorul Petre Din, un profund istoriograf cu aplicații spre filosofia istoriei, volumul „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective „ , apărut la Editura Napoca-Star, 2019, cu următoarea dedicație: “ Domnule Președinte al Ligii Scriitorilor din România, Alexandru Florin Țene Am onoarea și bucuria de a vă dărui această carte în semn de respect și prețuire pentru modelul de intellectual pe care îl reprezentați în societatea românească. Cu deosebită gratitudine, ss Din Petre, Avrig, 10.09.2019.“

Cartea cu o Prefață semnată de Prof.univ.dr Gabriel Moisa este structurată în 13 capitole, Bibliografie și Summary, are pe ultima copertă câteva rânduri despre autor:”Petre Din este autor a 10 cărți. A publicat 103 studii și articole în difese reviste de specialitate. A participat la 87 de sesiuni de comunicări științifice, naționale și internaționale. În present, Petre Din este cadru didactic la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig”.

În introducerea cărții, autorul, “construiește” un tablou asupra evenimentelor petrecute înainte de Primul Război Mondial, numit în vremurile acelea Marele Război, în timpul luptelor, conturează personalitățile străine și române implicate în acele timpuri și evenimente, locurile geografice unde s-au desfășurat cele mai încrâncenate lupte etc.

Nicolae Iorga autorul a peste 1300 de cărți și a 25000 de studii spunea: “„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.“ Autorul cărții de care facem vorbire face istorie predând-o la elevi și scrie istorie pentru generațiile viitoare.

Sensibilitățile, opțiunile, atitudinile premergătoare Primului Război Mondial ale lui Octavian Tăslăuanu care a militat pentru unirea teritoriilor locuite de români cu Regatul României, sunt abordate cu empatie de autor. TASLAUANU Oct. C, se naște la 1 febr. 1876, comuna Bilbor, judetul Harghita – moare in 22 oct. 1942, București.
Fiul preotului Ioan Taslauanu si al Anisiei . urmează cursurile liceelor de la Nasaud, Brașov și Blaj apoi urmează Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București.

În acest capitol autorul face o succintă biografie a intelectualului transilvănean.. Octavian Codru Tăslăuanu – contribuţii la cercetarea Octavian Codru Tăslăuanu (n. 1 februarie 1876, om

Octavian Tăslauanu Octavian Codru Tăslăuanu – contribuţii la cercetarea Octavian Codru Tăslăuanu (n. 1 februarie 1876, comuna Bilbor, județul Harghita – d. 22 octombrie 1942, BucuunAcesta a fost unul din reprezentanţii de marcă ai intelectualităţii româneşti care a militat pentru realizarea unităţii şi libertăţii naţionale. Numele său este legat de revista Luceafărul,

Scrierile sale surprind prin sensibilitate, subtilitate şi ingeniozitate. De o incontestabilă valoare istorică şi literară sunt Spovedaniile care evocă mai ales amintiri şi portrete din copilăria şi adolescenţa sa, şi din perioada petrecută la „Luceafărul”. Spovedaniile, încep printr-o descriere plină de sensibilitate a satului său natal, Bilbor: „Am coborît în largul vieţii dintr-un sat aninat pe crestele Carpaţilor.

Un sat frumos, ca-n poveşti”. „Sufletul meu a luat fiinţă în creierul munţilor, departe de mare… De cum am deschis ochii, mi s-au îndreptat spre piscurile munţilor şi spre cerul albastru care se răzima pe coamele lor”. „Cine se deprinde din copilărie să privească spre înălţimi ajunge să aibă predispoziţii spre idealism (…). Aşa am început să-mi dau seama că pe înălţimi se ajunge cu multă trudă şi cu multe primejdii. Viaţa mea de mai tîrziu – care n-a fost decât o necurmată luptă pentru cucerirea înălţimilor – a dovedit cu prisos acest adevăr. Idealismul a rămas temelia lumii mele sufleteşti, oricîte decepţii am îndurat” Acesta a fost crezul său faţă de care a rămas fidel indiferent de greutăţile întâmpinate în viaţă”. Nichifor Crainic scria despre Tăslăuanu că “dispunea de un talent robust și cald, pus în desbaterea prolemelor de cultură ale provinciei de peste munte. Uneori felul său de a judeca indispunea și stârnea discuții aprinse și polemici fără capăt. Dar nu e mai puțin adevărat că viața literară se înviora și îmbogăția prin asemenea discuții.

O altă personalitată, căreia Petre Din îi conturează un medalion socio-politic și literar este Sextil Pușcariu, pedalând mai mult pe anul 1914.Acesta a fost primul rector al Universității clujene, a creat Muzeul Limbii Române și a altor instituții de interes cultural și de cercetare. Cu toate acestea acesta avea o sensibilitate aparte față de “bunul împărat “, în ciuda faptului că acesta era membru titular al Academiei Române.

Un studiu de caz este cel despre Lucian Blaga, în care autorul se apleacă asupra paginilor de istorie despre naționalismul sârb de prin anul 1914.
Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu – d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. Moga), de origine aromână. Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea în Sibiu. Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Petre Din, „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective”” →

Al. Florin ŢENE: Ziariștii trebuie să respecte mai presus de toate sensul cuvântului – Decalogul 6 pentru ziariști

1. Scrisul lor și al meu să fie seva spirituală a omeniei și al adevărului. Să respecte mai presus de toate sensul cuvântului.

2. Să știe că sensul cuvântului e, în fond, unic.Că adevărul este unic într-o societate democratică.

3. De fiecare data, în redacție, când trebuia să fie scris un editorial despre un eveniment încurcat și greu, fiind implicat un politician cu relații, îl delegam să facă acest lucru pe cel mai leneș ziarist din colectivul nostru, pentru că întotdeauna găsea o metodă rapidă de a scrie acest editorial.

4. Un test de reciprocitate: eu scriu despre cartea ta, tu să scrii despre cartea mea, eu te laud, tu mă lauzi…Adevărata reciprocitate este să scrii despre colegul care nu îți răsunde la …”ajutorul” tău.

5. Vorbind despre raportul dintre jurnalist ci cititorul de presă, apreciez că scrisul este o problemă de conștiință. Ziaristul să-și aprecieze scrisul și adevărul.Să fie demn de menirea pe care dorește s- îndeplinească.

6. Scrisul jurnalistului să fie seva spirituală a omeniei sale. Să știe că sensul unui cuvânt e, în fond, unic. Că și în cuvântul său e adevărul și frumusețea.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Ziariștii trebuie să respecte mai presus de toate sensul cuvântului – Decalogul 6 pentru ziariști” →

Al. Florin ŢENE: Panait Istrati sau „ciulinii” din viața scriitorului

Primul jurnalist și scriitor român dezmăgit de ideologia sovietică și crimele comuniste

În 10 august s-au împlinit anul acesta 135 de ani de la nașterea jurnalistului și scriitorului Panait Istrati. La această data a anului 1884 la Braila se năștea Gherasim Panait Istrati.

Este al doilea copil nelegitim al Joiței Istrati cu Gherasim Valsamis, originar din Faraclata, insula Kefalonia a Greciei, care se ocupa cu contrabandă de tutun în zona Brailei. Copilaria ș-a petrecut-o in satul natal al mamei, Baldovinesti.

Cele patru clase le-a făcut la școala primară „Tudor Vladimirescu” din Brăila, câștigandu-și apoi existența ca băiat de prăvălie, plăcintar, vânzător într-o băcănie, ucenic la atelierele docurilor, zugrav. între timp, setea de călătorii il poartă până pe meleagurile Egiptului. Intră in contact cu mișcarea muncitorească și debutează în Romania muncitoare cu articolul Hotel Regina apărut în 1906.

Din 1916 pleaca chemat de mirajul Occidentului, ducând o viață dezordonată, schimbând mereu ocupațiile, în permanentă luptă cu privațiunile. A cutreierat Elvetia, ajunge la Paris, iar la Nisa face o tentativă de sinucidere în data de 3 ian. 1921.

Corespondența asiduă cu Romain Rolland, la insistențele căruia își redactează, în limba franceză, primele povestiri. Tot datorită lui Romain Rolland publică în revista Europe (nr. din 15 aug. 1923) Kyra Kyralina, apărută în volum un an mai tarziu , în vara lui 1924. Larga audiență de critică și de public a acesteia va însoți și volumele urmatoare. Scrierile aparținând anilor 1922-1926 si 1931-1935 sunt organizate în ciclurile cuprinzând istorisirile, copilăria, adolescețta și viața lui Adrian Zograffi. Din primul ciclu fac parte Kyra Kyralina, Oncle Anghel , apărute în 1924, Les haidoucs (I-II, 1925-1926); al doilea este alcătuit din Codin apărut în 1925; al treilea cuprinde volumul. Mikliail publicat în 1927; ultimul înglobează La maison Thiiringer (1933), Le bureau de placement (1933), Mediterranee (1934-1935). Beneficiind de liantul unui personaj-martor, care îndeplinește, pe rând, rolurile de narator, protagonist sau simplu ascultator, povestirile se reproduc, firesc, unele din altele, în cea mai bună tradiție a marilor povestitori. Opere neincluse în cicluri: La familie Perlmutter (1927), Le refrain de lafosse, Nerrantsoula (1921), Les chardons du Baragan (1928), Tsatsa Minnka (1931). Au urmat volume autobiografice: Trecut și viitor (1925), Mes departs (1928,), Pour avoir aime la terre ( 1930). Paralel cu tipărirea la editurile franceze, cărțile sale sunt publicate și în România, unele în transpunerea autorului insuși. In 1925 si 1929 stă câteva luni în țară. Viziteaza URSS (1927-1929), publicând apoi volumul Vers l autre flamme (Spre cealaltă flacără), (Confession pour vaincus, 1929). Călătoria în URSS a reprezentat un adevărat ritual pentru mulți intelectuali și scriitori occidentali. Istrati este și el primit regește, i se oferă excursii și petreceri, i se plătesc foarte consistente drepturi de autor. Scriitorul vine cu o imagine aprioric favorabilă, care va fi însă permanent contrazisă de realitățile care îl frapează la tot pasul. Reușește, de la un moment dat, să se debaraseze de „însoțitori” și călătorește pe cont propriu. Constată, stupefiat, omniprezența birocrației, care a devenit un cancer al țesutului social. Vede cum la putere s-a instalat o nouă oligarhie (termenul „nomenklatură” nu apăruse încă), la fel de avidă și de fără scrupule. Deslușește mecanismele prin care sindicatele și presa sunt folosite ca mijloace de a ține sub control populația. Komsomolul, organizația tinerilor, este și el putred și corupt. Îl îngrozește banalizarea denunțurilor, care frâng destine și nenorocesc existențe. Are exemple la îndemână, prietenul său Christian Rakowski sau Rusakov, socrul lui Victor Serge. Vizitează mai multe republici sovietice unde îl oripilează mizeria și penuria. Concluziile pe care le trage la capătul călătoriei sale sunt dramatice: „Părăsesc Leningradul, Moscova și Uniunea Sovietică mult mai amărât decât pe vremea când eram eu însumi unul dintre muncitorii aceștia striviți sub toate regimurile. A-i exploata pe oameni, a-i face să trăiască cu o bucată de pâine neagră, luându-le până și jalnicul drept de a cârti, a-l împușca apoi pe cel care a strigat într-o zi, a strigat numai ceva mai tare decât de obicei, așa ceva, așa ceva nu există nicăieri pe pământ, nici măcar în țara lui Mussolini”.După apariția cărții, Istrati fost ținta unor atacuri josnice iar mitul Uniunii Sovietice a continuat să funcționeze. N-au fost de-ajuns nici ale mărturii ale unor personalități celebre, cum e cazul lui André Gide. Cu atât mai mult acum, când s-au împlinit o sută de ani de la octombrie 1917, trebuie să omagiem curajul și franchețea lui Panait Istrati, care a înțeles că adevărul, oricât de dureros, trebuie spus până la capăt. Calătoreste prin Grecia în compania lui Nikos Kazantzakis. În 1930 se reîntoarce definitiv în țară. Atitudinea lui de independență, expusă în eseul L homme qui n adhere a rien, apărut în 1933, îi atrage, atât aici, cât și peste hotare, vehemente contestări. In schimb, exceptând unele reacții violent negatoare din presa românească, opera „vagabondului-scriitor”, revendicat de doua literaturi, Continue reading „Al. Florin ŢENE: Panait Istrati sau „ciulinii” din viața scriitorului” →

Al. Florin ŢENE: Când copii zâmbesc citind cartea scriitoarei Olimpia Sava

În ziua când sărbătoream Ziua Limbii Române la Olănești, cu participarea multor scriitori din țară și diaspora, majoritatea membri Ligii Scriitorilor și colaboratori ai revistei internaționale STARPRES condusă de scriitoarea Ligya Diaconescu, am primit de la scriitoarea și editoarea din Galați Olimpia Sava o frumoasă carte pentru copii, intitulată sugestiv “Povestioare hazli pentru voi , iubiți copii!“(Ediție revăzută), Editura Olimpias, Galați, 2015.

Cartea cuprinde 14 poezii ample, scrise în stil clasic cu rimă, în majoritatea cazurilor, pereche, făcându-le muzicale, ușor de înțeles pentru micii cititori.

Personajele poeziilor sunt mici animale jucăușe care pătrund în viața copiilor cu gingășia și nevinovăția lor:

“E născut în București

Și, atent dacă-l privești,

O impresie frumoasă

Ai, că-i un pisoi…de rasă!“ (Un pisoi de la oraș )

Botezat Tom de o fetiță Carmen, pisicul face diferite năzbâti ce-i încântă pe micii cititori.

Poeziile sunt adevărate povestiri în care un rol principal îl au pisicile, șoriceii, motanii, găinușile, cățelul, cocoșul, practic spoeziile unt fabule care transmit învățăminte copiilor.

Pentru a înțelege mai bine ce sunt faulele am să explic pes curt această specie poetică: Fabula este opera epica de mica intindere, cu caracter satiric si moralizator, in care intamplarile sunt puse pe seama animalelor, obiectelor sau fenomenelor, care intruchipeaza anumite tipuri umane. Perntru a crea o atmosferă plăcută copiilor, autoarea folosește, de multe ori, epitete, care sunt: figurile de stil care constau în evidentierea insușirilor deosebite ale obiectelor, ființelor sau fenomenelor în stare de a emoționa pe cititor. Autoarea mai folosește comparația care este figura de stil ce constă in evidențierea trăsăturilor a doi termeni, în scop expresiv, dar mai ales metafora plastiăc care este figura de stil care constă în înlocuirea unui termen cu sens propriu cu unul cu sens Continue reading „Al. Florin ŢENE: Când copii zâmbesc citind cartea scriitoarei Olimpia Sava” →