Decalogul 20 pentru ziariști           

1.Winston Churchill spunea : “Succesul nu este final, eșecul nu este fatal, curajul de a continua este ceea ce contează. “

2. Ziaristul nu e bine să-și însușească în scrierile lui un termen, o etichetă de o teorie socială, filosofică, teorie literară, fiindcă așa cere uzanța jurnalisticii de specialitate, ci pentru că așa crede, pentru că așa simte.

3. Semnul dinstinctiv al unei societăți civilizate stă în capacitatea acesteia de a apăra drepturile cetățenilor săi.Un rol important în acest domeniu îl are și presa.

4. Ce interes ar avea societatea să producă suferință unora dintre membrii săi, și prin presa aservită mediului politic aflat la conducere, să-i excludă din procesul politic, să le restricționeze libertatea de a se mișca și de a vorbi și pentru a scrie  liber?   

5. Lev Troțki spunea în anul 1936 că: “Scopul justifică mijloacele atâta vreme cât el însuși este justificat. “

6. Nu este nici o îndoială că mijloacele de comunicare în masa au o profundă influență asupra concepției noastre despre viitor,care, la rândul său, va avea o influență considerabilă asupra calității acestuia.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Când ziaristul este concediat tot rămâne cu învățătura*” →

Decalogul 19 pentru ziariști

1. Dinamica societăților umane este foarte complex, dar este rezonabil să presupunem că, pe termen lung, societățile juste sunt mai stabile și mai durabile decât cele injuste.

2. Milton Friedman în anul 1980 scria că:”O societate care pune egalitatea- a se citi egalitatea veniturilor-înaintea libertății va sfârși prin a nu avea nici egalitate, nici libertate. “ Acest fenomen s-a întâplat în societatea comunistă. Egalitarismul rău înțeles de Marx.

3. Orice concepție despre dreptatea socială presupune, cel puțin implicit, noțiunea de imparțialitate.

4. Lucru cel mai bun ce-l poate face un ziarist care dorește să scrie despre imparțialitate este să accepte principiul diferenței.

5. Inegalitățile sunt juste doar dacă toată lumea are de câștigat de pe urma lor; în celelate cazuri, este preferabil egalitatea.

6. În această situație ideea de basă este: dreptatea ca echitate.

7. Fiecare ziarist are un instinct natural de a-și urmări propriile interese și este în interesul tuturor  ca oamenii să coopereze între ei; doar astfel vor reuși să nu se mai războiască și să se desprindă de viața singuratică, săracă, rea, brutală și scurtă.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Ziarisul care nu știe să pună o întrebare nu este instruit, cel care nu intervievează niciodată nu este născut pentru această meserie nobilă.*” →

1.Liberul-arbitru acordat omului este un dat divin de o valoare enormă, însă Dumnezeu nu ne-a putut face acest dar eliminând, totodată, riscul ca noi să abuzăm de el.

2. În urma acestui deziderat, Dumnezeu nu poate fi considerat responsabil pentru lucrurile rele care se întâmplă, întrucât ele se întâmplă doar din vina noastră și nu ar trebui să ne facă să ne îndoim de Existența lui.

3. Parafrazândul pe Benjamin Mays spun; faptul că un ziarist nu-și atinge scopul în viață prin opera jurnalistică publicată nu e o tragedie. Adevărata tragedie e să nu aibă unul.

4. Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii. Spunea Eleanor Roosevelt.

5. Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Gala Centenarului Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Bucureşti, 26 septembrie 2019:

Valorile creştine şi jurnalismul de responsabilitate socială

,,În societăţile moderne, sistemul mass-media, cu paleta sa largă de dezbateri şi idei construite pe fondul libertăţii de exprimare şi al responsabilităţii faţă de comunitatea pe care o însufleţeşte, reprezintă o componentă esenţială a procesului de conservare a valorilor perene, de transparență instituţională şi de înnoire civică.

De aceea, profesia de jurnalist are o importanţă aparte în funcţionarea organismului social, prin asumarea rolului de liant comunitar, imparţial şi independent, dar așteptat să fie constructiv în spaţiul public, traversat adesea de furtuni şi incertitudini.

Vocaţia Bisericii în lume este fiinţial legată de promovarea valorilor spirituale, de cultivarea relaţiei omului cu Dumnezeu şi de căutare a Împărăţiei cerurilor prin credinţă, speranţă şi fapte bune.

În plan social, ziariştii se concentrează îndeosebi asupra detaliilor, faptelor şi evenimentelor care influențează viaţa de fiecare zi a oamenilor. Însă, există întotdeauna puncte de întâlnire şi întrebări ale omului aflat sub presiunea acestui veac şi aspiraţiile sale spirituale.

Istoria presei româneşti cuprinde multe mărturii despre familiaritatea dintre oamenii Bisericii, vestitorii Cuvântului lui Dumnezeu în lume, şi evoluţia rapidă a mijloacelor de comunicare socială.

Chiar în acest an în care aniversăm Centenarul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi când se împlinesc 190 de ani de la apariţia Curierului Românesc (Bucureşti, 1829) şi a Albinei româneşti (Iaşi, 1829), aniversăm şi 180 de ani de la întemeierea Vestitorului Bisericesc (Buzău, 1839).

Este bine cunoscut faptul că Telegraful Român, gazeta politică, industrială, comercială şi literară fondată de Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna la Sibiu, în anul 1853, rămâne cea mai longevivă publicaţie periodică din ţara noastră, cu apariţie neîntreruptă până în prezent.

Anul Marii Uniri găsea Telegraful Român la datorie, într-o simbioză a slujirii bisericeşti cu munca ziariştilor patrioţi din mai multe oraşe ale ţării, truditori jertfelnici, prin darul meseriei lor, la însufleţirea poporului şi la făurirea idealului de unitate naţională.

Despre rostul presei şi despre misiunea ziariştilor în societate, Părintele Academician Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului XX, el însuşi redactor responsabil al Telegrafului Român mai mult de un deceniu, scria în 1944: „Ziarul trebuie să aibă orizontul larg, armonios şi să respecte temeliile morale, absolut necesare pentru existenţa sănătoasă a mulţimilor. Poate se va ajunge odată la acea stare, când cel ce vrea să devină ziarist va trebui să fi dat probe puternice nu numai de destoinicie stilistică, ci de credinţă tare şi de moralitate neclintită”[1].

După anul 1989, Biserica Ortodoxă Română a dezvoltat, alături de slujirea social-filantropică şi de cea cultural-educativă, o lucrare misionară şi civică prin intermediul propriilor instituţii media, în vederea intensificării comunicării cu întreaga societate românească şi a cultivării limbii şi tradiţiilor naţionale în rândul diasporei române de pe toate meridianele lumii.

Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (radio, televiziune, agenţie de ştiri, publicaţii periodice), împreună cu celelalte instituţii media bisericeşti promovează în rândul tinerei generaţii valorile credinţei creştine, istoria şi virtuţile neamului românesc.

Totodată, privim cu respect către toţi jurnaliştii de la instituţiile media publice sau private care îşi fac datoria cu onestitate şi profesionalism.

Prin intermediul Biroului de Presă şi Relaţii Publice, Patriarhia Română menţine o legătură permanentă cu toţi cei care doresc să cunoască, de la sursă, proiectele şi activităţile Bisericii.

Apreciem eforturile Uniunii Ziariştilor Profesioniști din România de a aduna într-un cadru asociativ jurnalişti din diferite generaţii şi de a cultiva demnitatea şi responsabilitatea unei profesii care a avut şi poate avea o contribuție majoră la bunul mers al societății.

Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să binecuvinteze pe toţi organizatorii şi participanţii la lucrările acestei întruniri şi să le dăruiască bucuria de a cultiva în universul mediatic dinamic din zilele noastre valorile care nu se învechesc niciodată”.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Ziariștii trebuie să înțeleagă apărarea centrală pe liberul-arbitru*. Decalogul 17 pentru ziariști” →

1.Problema răului este un prag greu de trecut pentru creștinul care crede în Dumnezeu. Când vine peste noi o calamitate, întotdeauna ne vine să ne punem întrebarea : Cum de-a permis Dumnezeu așa ceva? Dificultatea în a-i da un răspuns poate afecta iremediabil credința în Dumnezeu a celor afectați.

2. Această situație apare ca o consecință a calității atribuite lui Dumnezeu în tradiția iudeo-creștină, și mai ales la ortodocși.

3. Îmi pun câte odată întrebarea: Dumnezeu este neputincios, ignorant, răuvoitor sau…nu există? Această îndoială apare ca o consecință a calităților atribuite lui Dumnezeu. În tradiția ortodoxismului. Aceste proprietăți sunt esențiale pentru concepția obișnuită despre Dumnezeu și nici una din ele nu poate fi modificată sau eliminate,fără a dăuna profund imaginii Sale.Conform concepției teiste ortodoxe.

4. Dumnezeu este omniscient: cunoaște și știet absolut tot ce poate fi cunoscut și știut, din punct de vedere logic.

5. Dumnezeu este omnipotent: poate întreprinde orice ce poate fi întreprins, din punct de vedere logic.

6. Dumnezeu este omnibenevolent: reprezintă o voință bună universală și dorește să facă orice lucru bun care poate fi făcut.

7. Dacă Dumnezeu este omniscient  (atotștiutor ) este pe deplin conștient de durerea și de suferințele din lume.

8. Dacă Dumnezeu este omnipotent (atotputernic ), atunci poate împiedica durerea și suferința.

9. Dacă Dumnezeu este omnibenevolent (bunăvoință infinită ), atunci dorește să împiedice răul.

10. Uneori, nevinovații suferă, în timp ce vinovați scapă ne pedepsiți. Teistul scapă prin necunoscute sunt căile Domnului,- este nerezonabil să invocăm rațiunea pentru a justifica acțiunile divine. Divinitatea o poate judeca doar Divinitatea.

                                                                                      Al.Florin Țene,  UZPR

Decalogul 15 pentru ziariști

1. În anul 1933 Susan Sontag scria:”Nu trebuie să știm care au fost intențiile personale ale artistului. Tot ce e de știut ne spune opera și atât. “Spre deosebire de ziarist viața lui morală trebuie să primeze.

2. Richaed Wagner, unul dintre cei mai mari compozitori, era un om dificil, arogant, lipsit de scrupule, intolerant, rasist, un antisemit virulent, un avocet convins al epurării rasiale, care a cerut expulzarea evreilor din Germania. Și, totuși, conform unei teori critice influente, din secolul trecut, interpretarea unei opera trebuie realizată plecând de la calitățile ei pur obiective; ar trebui să respingem toți factorii externi sau irelevanți, cum ar fi biografia, istoria despre autori, care îl privesc exclusiv pe autor.Eroarea, presupusă,de a crede că semnificația și valoarea unei opere pot fi stabilite prin apelul la astfel de factori a fost numită eroarea intenționalității.

3. Eroarea intenționalității are ca origine critica literară. Această sintacmă a fost folosită pentru prima oară într-un eseu publicat în anul 1946 semnat de William Wimsalt și Monroe Beardsley.Principala preocupare a Noului Criticism  a fost ca poemele și textile în proză să fie tratate ca producții literare independente și suficiente în sine; semnificația lor ar trebui stabilită doar în baza cuvintelor efective- intențiile autorului, exprimate explicit sau doar presupuse, erau irelevante pentru procesul interpretării.O operă, odată trimisă în lume, devine un produs public la care nimeni, nici măcar autorul, nu mai are acces privilegiat.

4. Un ziarist nu-și poate schimba opinia despre un eveniment politic și social de azi, pe mâine,.în caz de schimbare devine neserios și cititorii nu-l vor mai citii.

5. Eroarea inteționalității nu este o problemă pur teoretică. Este o încercare de a corecta anumite tendințe în critica literară și a opiniei publice în cazul jurnaliștilor.

6. A confunda impactul pe care o operă îl poate avea asupra publicului său cu semnificația sa este ceea  ce numim eroare afectivă.

7. Dată fiind varietatea uriașă de răspunsuri afective pe care le pot avea oamenii, nu pare o idee prea bună să le legăm de semnificația operelor.

8. Dar, întreb, nu ar trebui, oare, ca așa-zisa analiză obiectivă a calităților unei opere să țină cont de răspunsurile variate pe care le provoacă în rândul publicului?

9. Experiența jurnaliștilor, în loc să ne ofere un argument pentru o primă cauză, face, mai degrabă contrariul.Jurnalistul cât de harnic și talentat ar fi nu poate face nimic dacă îi lipsește matca;redactorul șef. Turma-i harnică, da ciobanul lipsește.

10. Există un pericol pentru jurnaliști: ceea ce scriu să nu depășească mentalitatea, concepția despre viață a societății, nivelul de gândire al comunităților omenești, adică, să nu gândească înainte, în perspectivă, altfel vor fi considerați oameni pericoloși, înarmați cu idei periculoase.Din pricina ideilor, considerate de societatea timpurilor lor, subversive. Prin aceste întâmplări au trecut: Descartes, Spinoza, Eminescu, George Bălan –filosof și scriitor, Gogu Constantinescu-inventatorul sonicității și mulți alții.

                                                                                               Al.Florin Țene

**Din ciclul “Sens și Contrasens în înțelepciunile pentru ziariști“