Autoare de volume de proză, poezie, povești, antologii, Mihaela-Alexandra Rașcu, membră a Ligii Scriitorilor Români, dăruiește din nou cititorilor săi, un nou volume de versuri, al patrulea la număr, intitulat simptomatic “Testamentul pescarului de vise “, apărut la Editura Cezara Codruța Marica, Târgu Mureș, 2020. Cartea ne-a fost trimisă cu următoarea dedicație: “Doamnei Titina și domnului Alexandru Florin Țene cu tot dragul vă doresc o viață plină de vise împlinite. Ss Mihaela-Alexandra Rașcu, Târgu Mureș, 2020. “

            “Testamentul pescarului de vise“ cuprinde 73 de poeme, deschzându-se cu un text explicativ, de două pagini, și nuanțat cu trimitere la titlu, fiindcă poeta își explică intenția cu sinceritate spunând: ”Cuvintele  mele, însă, înseamnă ceva pentru mine, sunt notele care compun  o muzică la care rezonează sufletul meu.” Închizând impresionantul text cu aceste cuvinte patetice“Doar fetelor mele (… ) le voi lăsa câte o undiță de vise, în speranța că se vor dovedi mai iscusite decât a fost mama lor și vor ajunge mai în larg, acolo unde nici vânturi și nici furtuni nu-ți pot lua urma.“ Cartea încheindu-se cu un text elogios semnat de Elena Stan.

            Cartea se deschide cu poemul ”Testament“ care prin metaforă explică ceea ce dex-ul spune: “ Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator “: “Mă las pe mine vouă,/  copiii mei din Lună/ să-mi împletiți amintirile/ în loc de “Nopate bună!“(Testament ). Încă de la pictura coperții, semnată de poetă, redând pene căzând ale unei păsări a cărei zbor s-a frânt, ne dăm seama de metafora pe care dorește s-o trasmită autoarea.

            Discretă biograficește și fără petulență, părând a cultiva absența ca un budist, eul poetei trăiește clipe irepetabile combinând esteticește materialul cu  metafizica, inclusive cu o viziune adânc scientist, oscilând între viață și speranță: “Se-ntorc să încolțească-n timpul/ care, bolnav, pulsează-n așteptare/ sperând să regăsească ritmul/ de vindecare“.( Pași) Spre a atinge anxietatea lui adâncă spiritual fuge în descripția unui teritoriu absolut, închipuind utopii, în gustul unei lirici obiective de natură metafizică, unde noțiunea de peisaj s-a dizolvat într-o concepție spiritualistă:“Tată-Cer și Mamă-Pământ/vreau să mă-ntorc acasă/să dorm în leagănul ierbii,/să mă simt frumoasă/ să cânt în frunza iubirii/ cât e ziua de lungă/și vântul uitării să nu mă ajungă! “( Dor)
            Poeta mai dorește să doarmă în lumină în “…somnul acesta plutind în lumină,/ cu aripi de înger ne-am fi trezit/“ sau auzind “lebede albe cântând/ pe lacul lacrimilor noastre  “.Când un poet își scrie ultima carte, se spune că este „cântecul său de lebădă”, ceea ce pare bizar, din moment ce lebedele nu sunt renumite pentru prezenţa lor în pagini de poezie. Aşadar, de unde provine exact această expresie?Originile sale sunt legate de o legendă veche de aproape două mii de ani care spune că lebedele cântă foarte frumos chiar înainte de a muri. Deşi, practic, acest lucru nu e chiar corect, există un sâmbure de adevăr. De exemplu, o anumită specie de lebădă (Cygnus cygnus) emite un sunet puternic în ultimele clipe de viaţă. Şi asta pentru că expulzează tot aerul din Continue reading „Al. Florin ŢENE: “Testamentul pescarului de vise” de Mihaela- Alexandra Rașcu” →